Dimineaţă, o intersecţie din Bucureşti. Strada, perpendiculară pe un bulevard mare, are două benzi pe sens: una pentru dreapta, alta pentru stânga. Se înverzeşte semaforul şi prima maşină de pe banda dreaptă face brusc ... la stânga. Şoferul primei maşini de pe banda stângă, pornit cu o jumătate de secundă mai târziu, pune frână şi claxonează lung. Şoferul vinovat dispare repede în stânga. Cu drumul liber acum, încă gesticulând ameninţător, şoferul din stânga face repede la dreapta. Următorul şofer de pe banda din dreapta frânează scurt şi-l claxonează lung. Maşina din stânga dispare în dreapta. S-a făcut roşu.
Dacă tot s'a dus sezonul colindelor, dacă au trecut şi puradeii cu Vasilică să îţi iei maşină mică în braţe prin metrou, dacă nu ne rămâne decât să aşteptăm viitorul sezon în care la Carrefour, Cora, şi alte hiperstoare ne vor cânta în boxe aceleaşi colinde dintotdeauna, preluate de Ştefan Hruşcă sub titlul de proprietate intelectuală, permiteţi'mi încă un off topic . Am spus că a dispărut din scenă - şi probabil aşa va rămâne până vin iaraşi isteriile de decembrie - trubadurul Ştefan Hruşcă (domnule Hruşcă, în afara unei vacanţe de iarnă în Ieudul dumneavoastră, a câtorva concerte dinainte de '89 - unele şa Flacăra, altele în tandemul cu Vasile Şeicaru - şi de câteva piese din acea vreme care mi'au mers la inimă şi încă le mai am acolo, în afară de asta, pe onoarea mea, nu am nimic în comun cu dumneavoastră). A plecat şi de cum a ajuns în faţa netului s'a ofuscat zor nevoie mare pe o glumă (nu mă pronunţ asupra gustului glumei, fiecare are dreptul să o catalogheze după cum îi place) a unui băiat constănţean cu acces la net, cameră video, microfon şi blog. Pe numele lui Arhiblog - link la care vă veţi lămuri şi ce anume l'a făcut pe moroşanul nustru cu ghitară să scoată şişul legislaţiei drepturilor de autor. Bun. Acuma, problema e următoarea: pe lângă atâtea superfaine melodii la limita dintre folk şi pop, unele cu evidentă inspiraţie folclorică, altele nu, Ştefan al nostru a înregistrat şi cânta, în concerte, în tandem cu prietenul Vasile Şeicaru una despre care, pe scenă, spuneau că le'a venit într'un turneu, într'un autocar, mă rog, mergând ei, aşa, ca menestrelii din cetate în cetate. Maestro, muzica!
Am revenit în studiou după acest scurt intermezzo muzical şi încercăm să luăm legătura telefonic, doamnelor şii domnilor, cu maestrul Ştefan Hruşcă, din Ieud, Canada. Alo? Păi, frate Hruşcă, se poate să te ofuşti aşa la trei versuri anapoda, parodiind un colind pe care matale l'ai cules, ca un folclorist, din gura autorului necunoscut, căci de aia le zicea şi Vasile Alecsandri că's poporane de m'a stresat o grămadă draga doamna Berlogea când trebuia să facem acele analize literare la literatura română, în liceu.? Se poate, domn u' Hruşcă? Se pare că avem probleme cu legătura telefonică. Rog regia să dea drumul celei de'a doua piese muzicale din program:
Am revenit şi încercăm să luăm din nou legăturacu Ştefan Hruşcă. Alo? Bine v'am găsit, maestre. Tocmai dumneavoastră, care aţi cântat, dimpreună cu Vasile, primul mare hit, datat 1985 (nu pot să'l uit, aveam vreo 16-17 ani şi ne iubeam copii frumoşi, pe balade d'astea, la lumina unei veioze ascunse în dosul patului...) al doamnei etno-popului croat, Neda Ukraden, care, colac peste pupăză matinală, tocmai Zora je se cheama, adicătălea Sunt zori de zi? Şi, asta, lăudându-vă în stânga şi în dreapta că e a voastră frumoasa baladă? Alo? Mi se spune în cască, doamnelor şi domnilor, că iarăşi avem probleme cu legătura telefonică. Vom lua o pauză publicitară, nu înainte de a vă traduce numele de familie a rapsoadei de la malul Adriaticii: Ukraden înseamnă furat/ă. Alo, domnule Hruşcă? Pe onoarea mea, chiar mă bucurasem, atunci, în 1987 sau 1988, când aţi început să o cântaţi, că se împrăştie nişte hituri ex-iugoslave prin România. Şi aş fi tăcut mâlc dacă nu ai făcut matale garagaţă pe o glumă nevinovată!
