12.6.14

Bivuacuri sub semilună

O parte din poveștile bălăurelilor alături de oceanici au fost (tran)scrise direct aici, pe Blogurești; cele mai vechi au trecut mai întâi prin defunctul 360 de la Yahoo. Pare o veșnicie. Și, totuși, veșnicia e încă în fața noastră.

Amintirile s-au strâns în primul volum al acestui veritabil almanah al bazinului mediteranean pe care marele Corneliu Pârvu l-a bine-botezat „Bivuacuri sub semilună”.


Ieri, la Antipa, printre cete de copii gălăgioși, schelete de păsări dodo și capete zanza, am încercat să ne justificăm. De parcă nebunia, chiar și cea mai frumoasă nebunie din lume, are nevoie de justificări. Și cel mai nebun e Răzvan Popescu-Mirceni, doctor El Comandante, care crede în toate visele sale (devenite, în timp, și ale noastre).

Zaher, domnul Murariu, al dvs unul dintre Blogurești, doamna și domnul El Comandante și Seniorul nostru domnul Pârvu, șase din cei mulți și frumoși și nebuni

Pentru că, uneori, chiar și povestașii trebuie povestiți, a fost acolo speologul Cristian Lascu, omul National Geographic România.


Tovarășul nostru oceanic Viorel Dumitru Gavril ne-a pozat ieri din toate unghiurile posibile și m-a văzut când i-am luminat calea lui Corneliu Pârvu printre popriile domniei sale rânduri (văd în planul doi că și Zaher a fost pe fază).


Și a urmat sfertul nostru de ceas de glorie. Am dat autografe. Și ne-a plăcut. Și-o s-o mai facem, pentru că venim în curând într-un muzeu aproape de voi. Și, în plus, mai avem multe-multe de scris.





I-auziți ce spune blogurescul Emil: ceafă de partizan!


Hai, că mai are Viorel o poză despre care să nu spuneți nimănui că ați văzut-o aici:



Și, bonus, un fotodocument cu cei trei campioni ai expedițiilor românești (nici nu vă puteți da seama câte sute de mii de kilometri și ce enciclopedii de specii încap în această poză!):