e ora
când lupii se aşează la masă
când porumbeii îşi ferecă pleoapa
e ora
când clopotarul se luptă cu sfoara din turn
iar tu, adus de spate
te rogi Celui părăsit
în pulberea valizelor
e ora
când lupii ne-au uitat
doar o clipă
furtunile se odihnesc
la mal...
e ora
străine
să-ţi şopteşti rugăciunea
să te întorci
dinspre umbrele vieţii
întru pulberea valizelor...
e ora
când clopotarul sună de-ntors
spre lumina din tine...
când lupii se aşează la masă
când porumbeii îşi ferecă pleoapa
e ora
când clopotarul se luptă cu sfoara din turn
iar tu, adus de spate
te rogi Celui părăsit
în pulberea valizelor
e ora
când lupii ne-au uitat
doar o clipă
furtunile se odihnesc
la mal...
e ora
străine
să-ţi şopteşti rugăciunea
să te întorci
dinspre umbrele vieţii
întru pulberea valizelor...
e ora
când clopotarul sună de-ntors
spre lumina din tine...
Hannelore (Anni Lorei) Mainka, a.k.a. Almalo, 5 septembrie 2004
Cel puțin cinci ani am fost colegi de birou. Poate chiar mai mulți. Cine să mai stea să îi numere?
De-acum înainte, după 15 ani, n-o să-mi mai răspundă la telefon cu tradiționalul „Allloooo, ce faci, pisoiaș?”. Și nu mă va mai pisa să scriu.
La revedere, Anni!
PS: ați citit-o, aici, pe Blogurești, cu primele trei episoade din „La cules de rodii în Rahova” (aici, aici și aici); restul de 44 de părți dintr-un posibil roman al mahalalei Bucureștilor sunt strânse pe contul Almalo de pe poezie.ro.
