31.3.08

(Ceva mai) low cost spre SUA?


Băsescu & Cioroianu au şansa să'şi spele din păcate, zilele astea. De duminică, acordul Open Skies a trecut gârla, ceea ce înseamnă că în curând se vor ieftini zborurile transatlantice. Mai rămâne, doar, ca Marele Licurici să ne dea un semn din milă măriei sale, acceptând eliminarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în Statele Unite.

Saracuta casuta...

Povestea asta i se datoreaza lui Miri . Ma pandea demult sa o scriu dar n-am apucat si acum ca m-a starnit am sa ma supun intamplarii ce mi-a adus-o iar in minte.
Miri povesteste de o casuta din centru, alba, cu tocuri albe, parasita. Nu cred ca e vorba despre aceeasi casuta dar cea despre care povestesc se afla undeva pe straza Buzesti, cum treci de coltul cu General Berthelot, pana in intersectia cu Transilvania.
E o casa aproape daramata. Pe vremuri pare sa fi avut curte interioara, o curte napadita astazi de iedera care vara isi lasa ghirlandele sa-i spanzure de barnele unei foste podele. Casa nu mai are acoperis, nu mai are nici geamuri. Mai are insa niste arcade si ceva urme de faianta care ma lasa sa ghicesc unde a fost bucatarioara, unde a fost baia... Incerc sa mi-o imaginez in picioare, locuita, curata si ingrijita si nu reusesc sa o vad decat asa, cu iedera atarnandu-i ca pletele unei batrane prea neputincioasa sa se mai pieptene. Trec in fiecare zi cu fetita mea pe acolo.
- Mami, unde e casa saraca, ma intreaba ea, curioasa sa-si regaseasca reperele.
- Care casa, mamico?
- Aia fara geamuri.
Si mi-amintesc ca o vara intreaga, pe cand era prea mica sa inteleaga de ce in fiecare zi trebuie sa mearga la gradinita, ii aratam pe drum tot soiul de lucruri minunate: uite bisericuta de lemn, uite parcul Romniceanu unde locuieste veverita, uite fantanita si florile, uite casuta asta, saraca, sta singura si parasita si nu mai are geamuri si nici usi si nici acoperis, parca plange, vezi? Saracuta de ea...
In istoria personala a fetitei mele exista ca reper o casa saraca, pe langa care trecem zilnic, nu se stie pentru cat timp.

Ceva mai sus, pe Temisana, chiar vis-a-vis de intrarea in Radio e alta casa. Mare, boiereasca, pe langa chichinetele din jur. Trec si pe langa ea in fiecare zi si o privesc cu amaraciune, gandindu-ma la cutiuta mea de chibrituri atat de zgarcit compartimentata, promitandu-mi in fiecare zi ca voi castiga la loto, ca se va intampla o minune si am sa gasesc o casa de-asta pe care am s-o iau de suflet si am sa o repar si am sa-i dau viata ca dupa aia sa-mi pot si eu trai viata intre zidurile ei, sub niste castani, langa o tufa de liliac, la umbra, departe de zgomotele vecinului de la trei si de manelele celui dela unu.
E atat de important felul in care traim, nu doar ce haine purtam sau ce masina conducem ci locul in care ne trezim, locul in care ne ascundem de lume, baza noastra, radacina. N-am stiut cat de important este locul in care mananci si dormi pentru psihicul tau, pentru caracterul pe care il ai, pentru timpul pe care-l traiesti pe pamant, pana nu am citit o carte scrisa de un arhitect, pe care ma bucur sa-l numesc apropiat: Florin Biciusca, Experimentul Catelu....
Dupa ce am citit-o mi-am dat seama ca multi dintre noi traim fara sa avem habar pe ce lume traim sau de la ce ni se trage spleen-ul, lehamitea, ura fata de orasul asta inghesuit si murdar si sufocant. Si de cate ori trec pe o strada si simt miros de mortar ud sau de vopsea proaspata oftez. Oftez si-mi zic: intr-o zi! intr-o zi sigur o sa am si eu casa mea pe pamant si casa mea niciodata n-o sa planga. Despre ea n-o sa spuna nimeni "uite, saracuta casuta!"
Miri, multumesc!

Special guest star @ summit?

Pe Elodia nu am găsit'o dar, praise the Lord, I found Jesus. S'ar putea să ţină cu Rapidul, s'ar putea să fie doar în trecere, zilele astea. Aşa să ne ajute...

30.3.08

Pe aici nu trece nici un summit

Şi casele se împuşcă, nu'i aşa?

Povestea casei de pe strada lui Miri.


În satul meu, chiar în centru, lângă poliţie, era o casă din cărămidă roşie veche - cine a stat, pe vremuri, pe foarte vremuri, acolo, a avut ceva stare; era frumoasă, altfel decât cojmeliile din satele Câmpiei Române; de câţiva ani o ştiu şi, de când o ştiu, nu se simţea deloc bine.

Într’o margine a ei, o magherniţă lungită pe lângă unul dintre pereţi, adăpostea un atelier de vulcanizare. Într’o zi, pe la începutul lui martie, i’au dat în cap până nu i’a mai rămas nimic din acoperiş; am sperat ce a sperat şi Miri pentru casa de pe strada ei; dar într’o altă zi s’au apucat să o pună în genunchi şi au chinuit’o până toate cărămizile alea vechi şi roşii au ajuns nişte grămezi de material de construcţii.

Nu am fotografiat’o şi mi’a părut rău.

Într’o dimineaţă m’am oprit să dau o gură de aer roţii dreapta faţă la vulcanizarea relocată, temporar, alături, într’un fel de vechi grajd or some - abandonat. Am întrebat de bătrâna din vecini şi mi s’a spus că au dărâmat’o pentru a face o spălătorie auto.

*

Şi tot în satul meu, pe marginea lacului, pe drumul ce duce din sat spre reşedinţa de comună, se întindea o plantaţie de duzi. Au lăsat’o să se usuce după care au băgat drujba. În inima plantaţiei se ridica o casă, un fel de vilă boierească, cu arhitectură specifică deja amintitei Câmpii Române; mult mai răsărită decât restul caselor ţărăneşti - era, cum spuneam, o casă boierească; o vedeam de pe balconul de la etaj, pe malul celălalt al lacului, în amurg. Era frumoasă. Am întrebat prin sat, nimeni nu ştia nimic despre proprietari; am întrebat la primărie iar Marinică, acest Hrebe local, mi’a spus că o să le transmită proprietarilor că mă interesează. N’a mai dat nici un semn iar când n’am mai avut răbdare şi l’am sunat m’a anunţat că proprietarii sunt în Franţa şi urmează să vină.

Era, deja, prea târziu. Mai întâi au cedat grinzile şi s’a prăbuşit acoperişul. Apoi a început să dispară, încetul cu încetul. Acum… Acum n’a mai rămas decât un maldăr de gunoaie care creşte încontinuu.



N’am fotografiat’o decât de departe. Şi’mi pare rău…

PreNATOlogie


Bilanţul autorităţilor: Simularea pentru Summit-ul NATO a fost un succes.
Realitatea dixit. Asta fu, deci, sursa I.
Sursa a II-a, Vlad, spune, însă, altceva. Pentru a III-a folosesc comentariile (mai puţin pe cel al lui Emil, dezertor).



28.3.08

Artă?


Am căutat pe Google şi nu spune niciunde care este vârsta de la care îl poţi da la ore de zbor.

De dragul acestui căţel, o minune a Giuleştilor, mergeţi (costă doar un click) şi citiţi despre ce înţeleg unii prin artă, coloşa, în America lui Noriega, Guevara, Chavez... Venceremos, ai?
(via Andrei, care are şi un link la o petiţie de boicot a "artistului")

Fugiţi, băăăăă!!!

Ora 07:29

27.3.08

Comisioane, râd în soare verzulii...

Am înţeles sau nu:
- că unele străzi musai să fie închise, că pe altele se asfaltează (10x, Dubbya; merci, Sarko; spasiva, Volodea);
- că se poate da fără mari complcaţii hotărâre de CG al MB prin care maşinile parcate ilegal pot fi săltate;
- că locatarii din blocurile vecine Casei Poporului nu au voie nici să deschidă fereastrele de pe faţada spre summitul NATO, nici să scoată capul de după perdea;
- că se taie copaci pe traseul unic;
- că la Departamentul de Stat capitala României ar putea fi Budapesta sau p'aproape;
- că jandarmii de la Craiova fac antrenamente anti-tero iar negociatorul lor le strigă unor ipotetici anarhişti baricadaţi pe un acoperiş "pliz tel mi uici ar ior ricuairments!"
and so on.
Dar poate cineva să'mi explice de ce, pentru numele lui Dumnezeu, într'un oraş prin care mergi, uneori, sute de metri cu ambalajul de Eugenia în mână sau cu mucul de ţigară între degete, s'a trezit o minte diabolic de ecologistă să pună coşuri de gunoi (trei la număr) acolo unde nu e nici urmă de acces pietonal?


Cartea care împuşcă


Ce dacă nişte danezi deţin controlul asupra firmei de pază şi protecţie, ei, paznicii şi protectorii, tot români sunt!
Alo, SRI & SIE, revin cu rugămintea de a lua în vizor adevăratele ameninţări care ne pasc dinlăuntru, în primul rând. Vă daţi seama că unul d'ăsta poate deveni oricând un sniper neuatorizat...
Update: şi, în vreme ce noi, ăştia în civil, de pe trotoare, devenim ţinta mobilă a unor nemernici, paranoia serviciilor secrete împrăştie cărţile de la gardul Palatului Şuţu! Frate, sunteţi bolnavi?


26.3.08

Mi-e frica!

Astazi a inceput nebunia. Copilul, plecat de-acasa cu microbuzul, de la 8 si 15 (uverturii colt cu apusului) a ajuns pe Transilvania la 9.45.
Eu m-am inghesuit in metrou cu jumatate din cartierul Militari, ce e drept, doar vreo 15 minute cu tot cu statul in tunel.
Ma gandesc cu groaza ca daca azi a fost asa, de luni incolo nu se va mai putea circula deloc. Si-mi vine sa-mi iau concediu dar nu pot ca de luni incolo musai sa fiu la birou in fiecare zi intre 9 si 12. Musai, musai.
Ce ma fac eu cu copilul? Il duc la gradi cu metroul? Sugestii?

Jazz la superlativ

După BuJazzO, încă un regal de jazz la Sala Radio: Peter Herbolzheimer, "profetul" jazzului european, dirijează, duminică, Big Bandul SRR. Cine nu poate ajunge are şi şansa FMului: 97,6 şi 104,8 - pe frecvenţa Românai Muzical.

Omul care aduce ştirea


Într-o lume de lideri de opinie, de publicişti şi scriitori rataţi ajunşi să scrie advertoriale pentru că nici nuvele nu mai apucă să scrie, într-o lume de deontologi şi tonomate şi blogeri, există şi un low end al fluxului informaţional.
Vi se pare că profesaţi cea mai proastă meserie din lume. Aveţi şefi idioţi. Lucraţi într-un mediu toxic intelectual. Sunteţi nemulţumiţi de lefuri. Sunteţi exploataţi pentru că sunteţi prea buni pentru organizaţia din care faceţi parte... Dar stăm acolo unde nu ne place pentru că nu găsim imediat, pe piaţă, alte joburi pe măsura pretenţiilor noastre.
Şi, în fiecare dimineaţă, în drumul spre acest loc de muncă infect, nu'i aşa?, trecem prin câteva intersecţii supraaglomerate în care aceleaşi figuri obosite ne taie calea cu braţele întinse, afişând titluri de tabloide. O revistă ambulantă a presei. Am început să ne împrietenim. Ne cunosc după titlurile pe care le cerem. "Îl vrei cu DVD sau fără?" sau "Stai aşa, că a venit şi o ediţie specială din Scooby Doo..." sau chiar "Nu ai trecut ieri, ţi'am ţinut revista!".
Nu avem zilnic mărunt, aşa că le dăm o hârtie de zece lei şi lăsăm restul pentru mâine. Alteori, dimpotrivă, nu avem decât una de un milion. "Nu'i nimic, îmi dai mâine". Pentru că, da, de la o vreme încoace ajungem la limita tutuirii. Îşi fac griji dacă nu ne văd o câteva zile, "ai fost în concediu?" sau (like d'oh!) "ţi'ai schimbat locul de muncă?"
Se trezesc în creierul nopţii, se duc la Casa Scânteii, lasă retururile, beau cafele peste cafele şi fumează turceşte în ploaia rece, până difuzarea trusturilor de presă termină sortatul pachetelor, îşi iau teancurile de ziare ale zilei, se împrăştie spre punctele nevralgice ale traficului cotidian unde îşi plimbă, de la cinci dimineaţa până spre amiază, cizmele roase prin bălţi, transpiră în codul roşu al verilor subsahariene, inspiră noxele camioanelor trimise prin oraş de toţi umbrăreştii, nu le iese socoteala cu restul, la sfârşitul zilei şi, toate astea, pentru un comision oarecare...
Ar putea să'şi caute altceva mai bun de lucru, vă spuneţi. Nu'i obligă nimeni să muncească acolo, nu? Ar putea turna nişte copii, unul pe an, pe care să'i trimită, mai apoi, să spele parbrize în aceleaşi intersecţii... De ce n'ar face'o? O face o bună parte din ţara asta. Ar putea, frate, să'şi caute ceva mai bun de lucru, vă vine să spuneţi, dumneavoastră, cei total nemulţumiţi de actualul loc de muncă, de şef, de amanta directorului care face parte din categoria celor (trişti, nu?) care nu au nimic de lucru toată ziua aşa că stau şi ţes intrigi...
Aici, în faţa calculatorului, sub dispozitivul de aer condiţionat, cu un bancomat de cafea pe coridor, primiţi nişte newsletteruri care vă învaţă ce anume ar trebui să ştiţi şi vă înjuraţi şefii. Care, de altfel, au intrat în UE doar la capitolul fumat în spaţii publice, 'le mama lor...

PS: Orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare. Sau nu?

25.3.08

Hillary Avram Mureşan

Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii din partea viitorului partid al oierului, se duce, diseară, la emisiunea lui Ciutacu, la o oră la care nici prin gând nu'mi trece să mă uit la teveu, de altfel. Poate, însă, că intermediarul din afacerea Pălincă & caltaboş ar face bine să se uite la nişte ştiri înainte de a se apuca să ne facă, diseară, iarăşi proşti pe toţi.
Ştiri care spun aşa: că, într'un discurs rostit zilele trecute, Hillary Clinton, ex-first lady a Statelor Unite, a demonstrat că înţelepciunea populară nu minte atunci când spune că trăind ani buni alături de cineva începi să'i semeni. Ea, Hillary, încercând din răsputeri să îşi aducă husbandul înapoi la Casa Albă, începe să semene tot mai tare cu candidatul la funcţia de first mister.
Remember?



Well, doamna Clinton şi'a amintit, brusc, într'un discurs rostit în faţa unora dintre alegătorii care cer retragerea americanilor din Irak şi Afganistan, că, la vizita ei în Bosnia, back in 1996, a fost în permanenţă expusă tirurilor sniperilor, astfel că şi ceremonia de primire, de pe aeroport, a trebuit să sufere modificări:
"I remember landing under sniper fire. There was supposed to be some kind of a greeting ceremony at the airport, but instead we just ran with our heads down to get into the vehicles to get to our base."

Întâmplarea face, domnule Ioan Avram Mureşan, că pelicula rămâne în arhive şi spune altceva! Hillary s'a prins cum devine chestia asta prea târziu!



Drept e că (din păcate) alegătorul din România seamănă cu cel din State doar prin suprapunerea calendarelor electorale (şi asta nu e pentru Ioan Avram Mureşan; ăsta, măcar, chiar dacă ne crede proşti, nu mai candidează!)...

Despre inimi, fără dragoste

La Institutul de Boli Cardiovasculare erau operaţi zilnic 30 de pacienţi şi în cele mai multe cazuri, intervenţiile chirurgicale erau făcute în sistem de urgenţă, zice ştirea de pe Realitatea.
Nu ştiu cât vor fi înţeles criminalii care au furat calculatoarele din laboratoarele de cateter din gravitatea situaţiei dar ştiu că aseară, când am auzit ştirea, au murit, pe rând, în mine, democraţia, libertarianismul şi creştinismul. În astfel de momente mi se pare că tăierea mâinii unui hoţ este o pedeapsă total inadecvată. În astfel de momente am convingerea că numai pedeapsa capitală poate contrabalansa crima comisă.
Pentru - zilnic - 30 de pacienţi, doamna aia în negru îşi ascute coasa mai abitir. Aş fi spus că sunt nişte găinari inconştienţi dacă, auzind ce se poate întâmpla din cauza lor, ar fi lăsat captura într'un loc oarecare după care ar fi dat un telefon anonim la poliţie sau la spital sau la Realitatea sau...
Slavă Domnului, nu am pe nimeni apropiat suferind grav de inimă. Dar mi'aş putea imagina că trăiesc alături de cineva pentru care funcţionarea laboratorului de cateter este vitală!

Şi mai există şi o faţa B a poveştii în care se vorbeşte despre badigarzi. Pentru că, iată, în ţara asta în care nu te mai poţi mişca de angajaţii firmelor de "pază şi protecţie", o mostră a darwinismului perpetuu intră nestingherit, prin cordoanele de pază, în tribunele unui meci de fotbal şi distruge un campionat întreg (nu că ar fi fost cine ştie ce, el, campionatul...) cum nici nu şi'ar fi imaginat cei ce promiteau să umble la butoane, după care pleacă nestingherit şi nepedepsit.
În aceeaşi ţară de oieri şi utecişti şi gineri de Comitet Central, o firmă de pază, plătită cu bani grei din bugetul public (firma, nu ştiu cât primesc angajaţii), se trezeşte că doarme în post în vreme ce ne-oamenii (pentru că animalele ar fi jignite pentru alăturare iar inuman este prea moale) din primele paragrafe ale acestui post fură calculatoarele care pot salva vieţi.
Seminţe, băieţi?

24.3.08

Traversati intru Domnul

Desi sunt iremediabil convinsa ca 99% dintre oamenii de pe strada (soferi, pietoni, biciclisti, motociclisti, myself included sometimes) sunt complet idioti atunci cand sunt implicati in trafic in Bucuresti, tot timpul apare cate o chestie noua care reuseste sa ma uimeasca. Azi am avut parte de o astfel de experienta. Mergeam cu bicla pe o straduta perpendiculara pe Buzesti si imi iese in fata o cetateana care nu s-a uitat stanga, nu s-a uitat dreapta cand s-a angajat in traversare, in schimb a inchis ochii (jur!), si-a facut o cruce si a pornit zglobie inspre vizavi. Mi se pare emblematic pentru un neam de babe frustrate, care isi fac cruce pios cand autobuzul trece pe langa Elefterie, dupa care te ocarasc si iti dau cu sacosa de rafie in cap fiindca ai pierce in spranceana. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Calendarul prostiei naţionale


Cine mai spune că cetăţenii României sunt ignoraţi de către legislatori? Cine mai spune că alesul neamului nu pleacă urechea la iniţiativele civice? În Parlamentul României, nici măcar legile neterminate ale proprietăţii nu au prioritate când se pune problema satsifacerii nevoilor cetăţenilor!



23.3.08

Vecinii mei de echinox


Vin în fiecare an. Trec de cum se mişcă primii muguri. Nu sunt gălăgioşi, nu sunt agresivi. Nu sunt nici prea spălaţi, dar asta e altă poveste. Caută loc de stat peste noapte la marginea unei gârle. Îşi aştern cele trei-patru căruţe în cerc iar la mijloc, întotdeauna la mijloc, fac focul. E ca un fel de suflet al nopţilor lor de nomazi. N'am habar câtă carte ştiu, nici nu cred că le'ar folosi la ceva. Instinctul de conservare i'a purtat peste secole. Îşi mai pun de'o mămăligă la ceaun, mai cumpără ouă...
Cer voie să le fac nişte fotografii. Nu n'am să'i dau la ProTV. Nu, nici nu vă dau bani pentru poze, suntem vecini, nu?, două sau trei nopţi pe an de atâta vreme...
Bătrâna îmi cere, pe un ton la marginea limitei dintre rugăminte şi imperativ, să'i fac o poză cu ăştia micii; e bătrână şi o să moară. Da' cum să moară? Cine'a mai văzut drac mort? E şefa? E bulibaşa, cum să nu fie... Moşul ei încearcă timid, dintr'o margine, să îndrepte oarecum imaginea ierarhiei. Ei, aş, ai mai văzut lume condusă de bărbaţi?
Moşul, căruia îi şi cerusem voie să fac poze, cară doi drugi care'mi seamănă a vâsle. Nu cred că au bărci. Mă întreb în fugă dacă le'ar fi de folos eventuale undiţe... Revin repede cu gândul la vâsle şi îmi amintesc de pescăria de vis'a'vis. Nu am văzut niciodată vreo barcă pe lac. Cu siguranţă că au fost cândva: drugii de lemn din braţele moşului, semănând a vâsle, sunt uscaşi şi crăpaţi.

- Cum te cheamă?, îl întreb pe cel cu căciulă, înfipt drăgăstos în obrajii ştirbei bulibaşe.
Începe o lungă înşiruire de nume recitate fără răsuflare, ca şi cum space bar-ul ar fi defect. Încep să'mi dau seama că a ajuns la al patrulea sau chiar al cincelea nume şi n'am reţinut nimic.
- Stai, mă, stai aşa... cum te strigă lumea?
- Bă!
-
Aoleu, fratele meu... cum îţi zice, când te strigă pe nume?
- Ionică!
Yes! Nu ştiu la ce'mi foloseşte informaţia dar continuu evidenţa populaţiei.


- Dar pe tine?
- Evelin.
- Aha... tu eşti fată...
- Nu, băiat!

Râde sănătos; acum, când privesc mai atent fotografie, îmi dau seama că s'a şi'nroşit în obraji...

Lună mare, plină, peste colbul vechiului regat. În şatra lor de coviltire, nomazii mei vecini de două-trei ori pe an rămân cu focul lor, cu caii lor albi ca praful, cu ceaunele sfârâind în jar şi cu drumul care îi cheamă. Or să ajungă pe unde nu sunt convins că au vreo treabă ca să se întoarcă, într'o bună zi de toamnă umedă şi rece, la Dragoslavele, într'un Muscel pe care nu ştiu nici ei de ce l'au botezat aşa dar căruia îi spun Acasă. Lumea lor...


PS: Vezi, mă, Tony, dacă nu întrebi şi tu în stânga şi'n dreapta după stringeri adevăraţi şi cu experienţă în plaiul mioritic? Te'a pus naiba să mergi la statul român. Păcatul tău să fie. Te rezolvam, fără nici o rezervare, şi cu şatra, te aranjam şi cu nişte bucătari adevăraţi...

New Kids On The Block


Taher, spune legenda, l'ar fi dat afară pe Gigi din hotel pentru că prăjea berbecuţi la jar pe balcon. 'geaba, n'avem cum să dăm afară din hotelul România toate clonele oierului de Palazu.
- Şi ce ai rezolvat dacă m'ai fotografiat?
Ca şi cum o astfel de întrebare chiar merită răspuns! Hai, noroc & poftă mare.
Update: Meanwhile, parfumul prăjelii s'a îmbibat în vecinătate. Să tot deschizi fereastra spre primăvară... Buricul târgului e la două staţii de tramvai!

22.3.08

Celor ce...

În atenţia SIE & SRI

Domnilor directori,
Vă supun atenţiei trei probe de netăgăduit ce vin să confirme o dată în plus că vigilenţa afişată în preajma summitului NATO de angajaţii serviciilor pe care cu cinste şi onoare le conduceţi este pe deplin justificată. Oraşul nostru, un exemplu de civilizaţie, de altfel, a fost împânzit de elemente anarhiste, anti-globaliste, destabilizatoare, decadente şi periculoase, elemente antisociale decise, domnilor, să distrugă nu doar imaginea României, despre care se va vorbi în termeni ireverenţioşi, la capătul acestui mare examen internaţional în care este expusă însăşi mândria noastră patriotică, atât de greu sudată într'un monolit naţional de bravul erou Costel Busuioc. Există semnale clare că se pune la cale ceva, rodul unor conspiraţii islamisto-iudaico-masonico-maghiare, cu reprecusiuni de neimaginat pentru mersul întregului Univers. Încă o dată, de la Zamolxe încoace, trecând prin Pavel Coruţ, istoria omenirii depinde, domnilor, de noi, de acest neam năpăstuit aruncat de providenţă la răscrucea civilizaţiilor şi în bătaia vânturilor năvălitoare, precum şi de fântânile noastre otrăvite!
Iar în acest context există informaţii irefutabile că sunt pe punctul de a fi comise noi tunuri imobiliare în Bucureşti, oraşul nostru.
Tocmai de aceea, noi, cetăţenii blogureşti vigilenţi şi care nu am reuşit să intrăm în rândul lumii la vremea ei, a Securităţii, vă oferim aceste trei mostre de interes civic maxim în speranţa că poate, domnilor directori, vom ajunge să semnăm şi noi angajamentul acela:




Parcări, fără şi cu Cocoş

* Ştii care’i faza? Dacă tot n’ai decât doi neuroni, nu le da, frăţioare, locuinţă confort sporit. Nu le cumpăra mansardă spaţioasă că nu se mai găsesc ăia doi, săracii, şi s’a dus vorba aia de suflet sinapsa.

Uliţă de Bucureşti. La Pârneaora i'ar zice socac, la cât de prăpădită e. Strâmtă. Foarte strâmtă. Daâ are două benzi, câte una pe sens, cică.? Are!

Mă rog... Maşini parcate pe una dintre benzi (socau' ăsta aproape n’are trotuar şi n’au un’să se suie). Semnele de circulaţie de pe stâlpi spun că-i interzis; da’ ălea’s pentru proşti, bă!

Socac, deci, şi mai îngust.

Se circulă pe ambele sensuri după regula „eu te las pe tine, pe mine mă lasă următorul...”. Până se trezeşte ăla, unu’, mai Mitică, să se bage el în faţă. „E partea mea, bă!” Hai, nu, zău, ţi’a dat’o rest la ţigări, în loc de ciungă?

* Radio România Actualităţi. Jurnalist tonomat făcut arşice de moderatorul unei emisiuni la care e invitată găina lu’ Cocoş. Tonomat Ciuruit nu poate fi găsit la telefon. Două’ş4 de ore mai târziu. N’am auzit replică din partea jurnalistului tonomat. Acuma, nu ştiu ce să cred: a avut dreptate Radio România Actualităţi sau, pur şi simplu, nu’l mai ascultă nimeni?

* Bonus de weekend: galeria Căminul Artei e la etaj?


20.3.08

Mister la Metrorex...

Doamnelor si doamnelor (citat din folclorul aurolacesc),

Am si eu o nelamurire si va rog daca puteti si daca aveti posibilitate sa ma ajutati si pa mine sa ma lamuresc.
Deci.
Exista cateva trenuri ex galbene, fara cai, momentan acoperite pe toate partile de tone de vopseluri d-astea gen spray grafitti. Ce nu pricep eu este: d
1. De unde au bani aurolacii de spray pt grafitti
2. Cand au ocazia pictorii de grafitti sa acopere metrourile alea din cap pana in picioare cu vopsea
3. De ce nu sunt pazite metrourile cand fac nani la depou?
4. De ce nu le spala nimerica?

E vreun proiect de arta subterana si nu stiu eu?
Va multumesc.

P(r)ostul de poliţie

Mă uitam la nişte porumbei, într'o zi la semafor. Eu la semafor. Ei - pe un acoperiş de staţie de metrou. Dedesubt, nişte câini adormiţi. Porumbeii se tot plimbau pe margine, şi, din când în când, se'ntorceau cu coada spre publicul larg, o ridicau şi se cam găinăţeau pe capul bietelor jivine. Nasol cu căţeii, îmi zic. Moment în care, oops, simt şi eu că mi se găinăţeşte unul - fix pe suflet. Alt dulău se găsi să depşească pe contrasens coloana de căţei stând cuminţi la semafor. Bre, tată, suntem incorijibili, suntem demni de propriul nostru dispreţ, suntem cei care ne merităm. Nu'i de mirare. Ristea Priboi, Ioan Avram Mureşan, Adriean Videanu, Atilla Verestoly, mai ziceţi'mi şi voi pe unu' de pildă de la liberali...
Dar deviez.
Azi dimineaţă stăteam iar aşa, în faţa p(r)ostului de poliţie din Mogoşoaia, aşteptând cuminte să avanseze coloana prinsă'n dop la şoseaua de centură a Bucureştilor. În faţa poliţiei, deci. Vin maşini din partea cealaltă da' unu', mai porumbel decât noi, căţeii, s'a găinăţit repejor. Şi pentru că n'avea loc de nesimţiţii care veneau şi ei întâmplător din sens opus fix când el se plimba pe contrasensul cumpărat de mămicuţa domniei sale, ne'a luat la pipăit oglinzile retrovizoare. Alea dupe stânga; dinspre axul drumului, cum ar veni. Şi dus a fost.
Revoltat din fire, cu sângele'n cap, am tras pe dreapta şi m'am repezit, cu o falcă'n cer şi una'n pământ, în postul de poliţie fix la comandant. Domnu' cu pricina - mierea de pe lume, frate, că să vedeţi, că vrem, că nu putem, că n'avem oameni, că echipajul e acum în intersecţie, la şoseaua de centură - ce mai, curat psihoterapie, ori au făcut şcoală cu pulanu' la talpă şi spinare până au învăţat să comunice, fie le administrează ceva, în ceaiul de dimineaţă, să nu se enerveze când li se spune adevărul în faţă... N'au oameni pentru că n'au bani, presupun. Dacă ar împrumuta bani pentru leafa unui agent în plus, din amenzi ar putea returna împrumutul într'o săptămână.
Mi'a dat, omul, şi numărul de mobil (de plecat am plecat total neîmpăcat, da' ce puteam să-i fac? să-l scot în stradă, să stăm împreună la pândă zece minute?) şi am ajuns în intersecţia de la centură, unde, îmi spusese comandantul, era echipajul. Poate la weceul benzinăriei de alături, poate pe malul lacului la pescuit, poate... Da'n intersecţie neam de organ de circulaţie. În schimb plin de porumbei care se găinăţeau pe coadă. Aşa că l'am sunat pe comandant şi, cu durere în suflet, i'am spus că nu e nici urmă de caşchetă în intersecţie, că e haos dar asta e starea naţiunii şi pot trăi cu haosul dar , domnule comandant, mă apasă nesimţirea, sfidarea şi bătaia de joc.
"Auzi, lasă procesele verbale, le completăm după aia, hai, acum, ia maşina şi mergem în intersecţie!".
Ca şi cum într'adevăr s'ar fi ridicat, atunci, brusc, şi s'ar fi dus să facă ordine în intersecţie. Ca şi cum eu aş fi şi crezut asta. Ca şi cum nu era singur, cu cinci minute în urmă, în postul de poliţie prin faţa căruia dulăii se comportă ca porumbeii care...

Vanghelistanul contraatacă


De la Prostănacu' am aflat'o: păzea că vine! Ada, ţi'era dor, nu?

19.3.08

Gradinita nu-i muzeu, nu-i expozitie...

... zise portarul, incuind usa cu cheia.
- Nu e cazul s-o incuiati cu cheia, zic, n-am de gand sa navalesc inauntru!
- Ba o incui si daca e cazul, chem si politia. Nici macar n-aveti voie sa intrati in curte daca n-aveti copilul la gradinita asta.
- Domnule, dar e absurd! N-am venit sa fac scandal, am venit sa pun niste intrebari.
- Aveti toate datele afisate pe usa. Am si eu ordinele mele...
- Lasati datele afisate pe usa, eu as vrea sa vorbesc cu doamna directoare...
-... n-aveti ce vorbi cu dansa ca nu are ce sa va spuna mai mult decat scrie pe usa.
- Dar de unde stiti dumneavoastra ca nu am ce vorbi? Ma intereseaza sa vad gradinita, sa intreb cine va fi educatoare, sa vad si eu in ce conditii o sa stea copilul...
- Nu se poate.
- Pai si cum, domnule, il trimit asa, pe ne-ve?
- Nu se viziteaza! Noi inca n-avem locuri, sunt prea multi copii, veniti in aprilie, la inscrieri.
- Dar un numar de telefon de la secretariat?
- N-avem! Veniti maine si vorbiti cu doamna directoare.
- Pai as vrea sa stabilesc o intalnire cu dansa, nu sa vin asa, de pe strada.
- Nu se poate ca acum nu e, copiii dorm.
- N-am treaba cu copiii!
- Sunati la inspectorat.
- Ce treaba are, domnule, inspectoratul? Eu cu gradinita asta am treaba, nu cu inspectoratul.
- Eu vad ca incepeti sa ma bruiati! Veniti aici cu scandal.
- N-am venit cu scandal, am venit sa ma interesez de gradinita.
- Scrie pe usa.
- Nu scrie, domnule, pe usa. Vreau sa vad cu ochii mei.
- Doamna, dumneavoastra nu intelegeti? Gradinita nu e muzeu, nu e expozitie!

Ca sa n-o mai iau de la capat, am plecat. Poate ca e bine ca sunt asa de vajnic pazite gradinitele. Dar o fi ok sa tratezi orice persoana care vine sa se intereseze, ca pe un infractor? Am plecat. Cu nervii intinsi la maxim, cu gandul ca poate totusi am sa sun la inspectorat. Sau mai bine, maine ma imbrac frumos si vin cu flori la doamna directoare, inainte de 8.30 pentru ca la ora 14 deja nu mai e, si telefonul mobil nu se da asa, oricarei lunatice, si gradinita evident nu are telefon fix si portarul cheama politia daca-l supar.
Bucuresti! 2008. UE.

18.3.08

În cimitire nu se pun borduri...

... dar e loc de marmură, nu?
Ştirea e alta şi concurează la titlul de culme a nesimţirii: spaţiul verde calculat pe cap de bucureştean include şi hectarele de cimitire ale oraşului!

Vlad the Amplifier

Nişte blogări mitiei "pe care lumea nu putea să'i mai încapă / Au venit şi'n ţara noastră de'au cerut pământ şi apă". Nu le'am dat importanţă. Pân's'a înfuriat Vlad şi a strâmbat niţel din gene. Şi au fugit. Duşi au fost. "Se făcură toţi o apă şi'un pământ".
Cică suntem nişte imaturi, imaturilor!
Hai, nene Vlade, matale ai vocaţii ascunse şi nu ştiai. Adică după ce ne'ai dat nouă, vineri, 28 de useri online deodată (ştiu, proba spune că's 26 dar eu îl cred pe Emil când spune că a văzut 28!), iaca, m'am uitat pe trafic.ro şi ce'am văzut? Că numai ieri, de când i'ai prins şi dat în fapt & până la ora 17 şi 18 minute, blogul lor fără conţinut a săltat (în lista "căutare/portal", că în clasamentul de bloguri nu aveau oricum ce să caute) de pe locul 719 pe 269.
Ca'n viaţă!
A propos, ăştia sunt din aceaşi încrengătură?

Strada Apusului - Domnule Primar,

In numele celor ce se inghesuie zilnic in autobuzele de pe linia 178 va multumesc fierbinte ca ati bagat si cateva masini noi, din acelea albe si frumoase, cu LCD, GPS si, sper din tot sufletul, AC.

17.3.08

Doamne, unde ai ascuns'o?

Uite că atâta amar de vreme, cât am fost coleg şi amplutit pe bălţi cu amicul Sandu Boariu, nu m'a dus gândul să îl întreb de ce e Copşa aia Mică şi dacă se există şi o Copşă Mare. Şi dacă se există, de ce nu este mai cunoscută, că, deh, e mai mare, nu? Dragă Sandule, nu'i bai, că nici tu n'ai aflat ce e cu Moldovele alea, Veche şi Nouă, şi de ce o fi arătând aia veche mai a oraş decât aia nou...
Dar după ce am văzut cantonul acela CFR abandonat la capătul lui 16 februarie colţ cu Giuleşti şi, mai ales, de când cu băiatul ăla care a câştigat roblogfestul mi s'a bulversat weekendul sub presiunea întrebării: Doamne, unde ai ascuns Copşa Mare? Aşa că am lăsat totul baltă şi m'am dus la sursa Google, care m'o trimăs întâi la Wikipedia de unde am aflat fundamentalul. Am apăsat, apoi, pe săgeţica aia care mă duce cu o pagină îndărăt, la lista de răspunsuri Google pe căutarea "Copşa Mare". Jos de tot, ultimul răspuns pe prima pagină, avea un URL cât se poate de limpede: copsa-mare-sb.pe-harta.ro. Aha, îmi zic. Aha! Se deschide. E, in fact, o hartă Google. Perfect. Google nu minte! Aşa! Să vedem! Sau nu?


Doamne... unde ai ascuns Copşa aia Mare, totuşi?

16.3.08

Deci eu pe unde circul?


Aşadar au împărţit carosabilul, au tras marcaje noi, provizorii. La cum i'am învăţat pe ai noştri, sunt în stare să înghesuie tot oraşul pe o bandă jumate şi să lase restul pentru coloanele negre cu girofar!

15.3.08

Dacă Ceauşescu...


Aşa ar fi venit de la piaţă, în după amiaza unei sâmbete de 15 martie 2008, Marean Vanghelie, dacă patronul lui politic nu l'ar fi ciuruit, într'o iarnă, de Crăciun, pe numitul (şi, între timp, defunctul) Ceauşescu Nicolae.
Paranteză: domnul din fotografia de deasupra este posesor, deopotrivă, al corpului şi capului din imagine, trăieşte şi, da, sâmbătă, 15 martie a.c., se întorcea de la cumpărături.

Repet. Stejarul s'a întors la cuibar. Over.

Întocmit astăzi, relativ dimineaţa şi, oricum, a doua zi, după un somn nasol şi o sesiune de vaccinat orătănii, vecină cu operaţiunea Ferdinand. Vă rog, pe această cale, să-mi oferiţi soluţii pentru extirparea parfumului de găinaţ din nări. Concluzie: bre, e primăvară.
Decretează:
Articol unic.
Se hotărăşte că am fost pierdut aproape degeaba o parte din seară în locaţia numită Fabrica unde eu dimpreună cu vreo 200 de fumători şi un număr comparabil de nefumători am fost jucat rolul personajului colectiv în faţa unei scene pe care s'au suit în devălmăşie unii care au meritat, alţii care pur şi simplu au luat şi un tip de la Gazeta Sporturilor care a primit toate premiile - pentru că Tolontan şi ceilalţi din echipa blogsport.ro nu au găsit drumul spre strada care încă mai poartă ca nume data începutului marelui jaf comunist numit naţionalizare. Dar aste e o chestie prea veche pentru media de vârstă pe care am dereglat'o serios prin apariţia mea discretă.
Deci s'a premiat, cum spuneam, s'au ţinut discursuri, Jerry, imagine that?! Discursuri de primire. Apoi: s'a aplaudat şi fluierat şi huiduit (mai ales când s'a discutat despre secţiunea blog politic, unde gherilele sunt deja consolidate), s'au făcut poze (nu, subsemnatul nu a făcut, mai ales că nu a înţeles prea bine, în urma jurizării, ce înseamnă conceptul de blog foto & alte nedumeriri), s'a dat câte o bere gratis (cu iniţiale mici), nişte Prison Break (semn că şi la Cotidianul sunt retururi mari), s'au pregătit nişte printre dinţi ulterioare online pe axa Bucureşti - Craiova - Cluj - Iaşi cu opriri la Copşa Mică.
Organizatorii, se vede treaba, au fost cam ca drumul spre iad (pentru fiul sepepistului, tu, ăla din colţ: pavat cu bune intenţii). Domnilor, chapeau, nu'i rău şi'o să mai fie, presupun!
Altfel, am remarcat câteva bloguri ajunse pe poziţia a III-a în diverse categorii care, zic eu, au dat cu adevărat consistenţă clasamentelor - amardezi (alături de care ne'am găsit un mic refugiu pe o superbă canapeluţă între intrarea pentru o anumită ieşire a doamnelor şi cea a domnilor, în mod paradoxal, printre ultimele locuri cu aer respirabil în amintita fabrică), terorista (doamnă, domnişoară... noi vă citim pe mai departe, să nu credeţi că, dacă am tăcut,...) & blogul de zăpadă (Sorine, tată, nu fii trist; nu poţi, fizic, să te baţi, de unul singur, cu o industrie a sportului! iuiuiuiu!).
Stejarul nici măcar nu s'a făcut praştie aşa că, necioplit cum îl ştiţi, a revenit la bază. Over. Reper. Stejarul a revenit la cuib. La cuibar. Over.
PS: poate, totuşi, îmi spune cineva cum pot să scap de mirosul ăsta de găinaţ cu care m'am blagoslovit în nări (repet: în nări, am trecut de faza cu duşul) înainte de cântatul cocoşilor, azi dimineaţă, în vreme ce strângeam la pieptu'mi orătanie după orătanie, pentru a'şi primi doza de vaccin nefericitele zburătoare? Nu, mulţumesc, dragă, chestia cu smulsul fiecărui fir de păr din nas nu (şi repet: NU) este o soluţie!

14.3.08

Deci se poate!

Băsescu e la Bruxelles, via Stockholm. Tăriceanu tot la Bxl, ca şi Geoană (l'am auzit pe Medelin-tatăl Voicu aseară: Geoană nu are nevoie să i se facă farse, şi le face tot timpul singur! Tare, nenea tatăl lui Medelin-fiul, pe bune). Videanu (mi'a suflat Emil în subsolul postului anterior) e la Cannes. Cioroianu e şi el pe undeva, că nu poate să lipsească. Murgeanu merge pe burtă de felul său, mai că'ţi vine să crezi că stă într'un apartament confort unu sporit la Moghioroş, când îl vezi pe sticlă. Negoiţă n'are voie cu girofaru' anul ăsta, e în cantonament de imagine. Năstase era ocupat cu redactarea unei scrisori de protest, nea Nelu se dădea pe blog, cine naiba mai era?
A, da... dar Văcăroiu, presupun, nu se trezeşte atât de devreme vinerea, că doar n'are plen la Senat!
Ceea ce explică motivul pentru care azi dimineaţă s'a circulat cât de cât relaxat prin Bucureşti!
Short later update: aoleu, dacă ăia's toţi plecaţi, iar e nea Văcăroiu preşedinte interimar pentru două zile?

Am văzut soarele

Nene Videne, azi dimineaţă, aşa cum am scris şi în titlu, am văzut soarele. Şi am înţeles că toată crisparea mea şi a altor bucureşteni e inutilă. Ştiu sigur, de acum înainte, că înţelepciunea matale va face în aşa fel încât un ingenios joc de reflexii şi refracţii din perete de sticlă în perete de sticlă va permite soarelui să se strecoare pe Calea Victoriei, până jos, la borduri! Asta dacă nu cumva o să ajungi matale să ridici blocurile de birouri fix din borduri.


13.3.08

Sodoma Plaza

12.3.08

Eroii nu se convertesc niciodata

Ce tara de cacat! Nici eroii nu stim sa ni-i pretuim. Domnilor de la comisia aia pentru cultul eroilor, ce faceti, dormiti? Nu vedeti ca ni se vand marile figuri pe o nimica toata? Cotati-i, dom'le, in aur, sa nu se mai deprecieze asa!
(De fapt, avand in vedere si anuntul de mai jos, cred ca e mana fariseilor, care au aruncat pe piata mari sume de dinari, sa-i dea mai putin lui Iuda).

PS: Au modificat ei, da' linkul inca are cicatrici.

Psihoterapia 9544

Doresc să îmi exprim pe această cale poblic părerea de rău şi să cerşesc acceptarea scuzelor pentru deranjul pe care l'am provocat în această dimineaţă serviciului 021-9544 şi colegilor domniilor lor de la Ilfov (021-2329835) cu cele două apeluri telefonice prin care încercam să le ofer informaţii despre nereguli comise în trafic, undeva la marginea oraşului. Am înţeles, între timp, că echipajele de poliţie nu se pot deplasa în trafic decât pentru a se lăsa filmate.
Domnilor, vă mulţumesc pentru serviciile de psihoterapie pe care le oferiţi şoferilor disperaţi prin intermediul numărului 021-9544, un apel la tarif normal este mult mai ieftin decât o şedinţă la psihiatru.

Imaginile următoare surprind un bucureştean cu BMW revoltat de îndrăzneala unui alt bucureştean, cu Santa Fe de data aceasta, de a'i sugera să conştientizeze că nu i'a cumpărat maică'sa strada Eforie. Acţiunea se petrece FIX în dreptul porţii garajului Poliţiei Capitalei, pe la 11:30, astăzi. În poartă se aflau doi indivizi care purtau, ilegal, presupun, uniforma şi asistau cu priviri de zarzavagii obosiţi după o zi de târguială la peripeţiile din trafic. Când, în treacăt, l'am întrebat pe unul dintre ei, prin fereastra deschisă, dacă nu îi stă în atribuţiuni să comită o descongestionare a traficului, m'a privit lung şi am zărit în ochii lui de miliţian etern un hău în care se prelingea cuvântul "atribuţiuni". Ceafa era mult prea departe pentru a răzbate prin respectiva beznă. Mi'am retras ruşinat privirea şi am plecat convins că respectiva cavitate craniană era cadrul ideal pentru verificarea unei legende urbane: e adevărat sau fals că măcăneala raşelor nu are ecou?

Domnule Cristian David, cât mai staţi? Mamei dumneavoastră nu îi e ruşine de incapacitatea de care daţi dovadă?






Update:
AUTODENUNŢ.
Domnule comandant,
vă anunţ pe această cale că am sunat la telefonul 021-9544 de pe telefonul meu mobil şi o făceam în timp ce mă aflam la volan. În cazul în care intenţionaţi să mă pedepsiţi în vreun fel, mă găsiţi aici. Adresa de contact este bloguresti arond gmail punct com.
Daţi'mi voie să vă umplu cu o porţie întreagă de consideraţie.

Happy toporasi to you





Proaspat culesi din Parcul Operei si modest pozati cu o camera de telefon (gestul conteaza) de la multi ani pentru Bloguresti :)!

Amenda pentru ipocrizie

La început a fost doar o e-răfuială scurtă, cam ca'n filmele cu John Wayne.
A venit, însă, ştirea asta, care a făcut, ieri, turul netului.
Aseară, Sprâncenatu' mi'a dat sms, explicându'mi, în 166 de caractere, cum s'a ajuns la sancţionarea firmei de recuperatori. I'am răspuns că 1000 de RON mi se pare o mizerie de amendă, insignifiantă, chiar dacă Sprâncenatu' are dreptate când spune că e bine că s'a dat prima amendă pentru spam.
Revin, totuşi, la părerea mea şi susţin că zece milioane de lei amendă sunt doar o bătaie de joc pentru că nu s'a pus problema instituirii unei amenzi pentru ipocrizie!
Şi pentru că în virtutea unor astfel de mizilicuri toţi găinarii căzuţi în borcanul cu miere vor continua să fure oraşul şi ţara.

Cam cât ar trebui să plătească domnul Idiotule! (jos, bă, laba de pe urşi!) dacă ar primi fluturaş de contravenţională pentru ipocrizie (a se da click pe linkul "parteneri" şi a se vedea cine sprijină campania studenţilor pentru un oraş civilizat)? Că pentru furt calificat, delapidare, concurenţă neloială, borduri, asflatări, constucţii, tranzacţii imobiliare, păduri defrişate şi alte acuzaţii penale serioase nu va ajunge să plătească niciodată. Păi... de ce credeţi că domnu' Videanu s'a săturat de primărie? Pentru a se întoarce la afaceri? Ei, aş, pentru că i'a dat Curtea Constituţională o soluţie!

Dar Zeus, cât ar trebui Zeus, cel care, pe când era doar un ministru ce'şi exersa vocaţia de distrugător prin Guverne, instituia prima taxă auto din România, să plătească pentru ipocrizie?
Şi, a propos de ipocrizie: bre, Behehecali, tată, când ai vorbit ultima dată cu Bunuţul? Nu ţi'a spus că a dat ordonanţă de urgenţă cu şapte articole noi şi capitale, între care şi unul despre protecţia mediului?

Frate, ne trebuie un 1968, altfel ne sugrumă ăştia!

11.3.08

Pe Basescu sa-l injurati, ca el a pus traversele alea inalte





Incredibil? Nope. E doar linia lu' 41. Care-i problema? E allroad, bah!

Gasita aici.

10.3.08

Somn usor

Uite-asa se strica bunatate de obiceiuri.
Pai, parca se doarme in opera, nu in fata ei.

Yuliyan, hiphoper de Drobeta

Sunt perfect de acord cu promovarea tinerelor talente, sunt deschis la nou, sunt convins că arta - muzica, în cazul dat - este un proces evolutiv continuu şi ard de nerăbdare să aflu chestii noi care s'ar putea să'mi placă sau nu!

Dar cred că, uneori, lucrurile o iau razna de tot. Cum ar fi acest poate onorabil idiot Iulian Raul care m'a bombardat, tot weekendul, cu mailurile sale identice încheiate, vă rog să observaţi în cea de'a doua fotografie, cu garanţia că e "prima şi ultima oară când primeşti acest mail". Măi, Yulyane, măi, noi nu ne'am tras de şireturi niciodată, asta una. A doua: trec anual de câteva ori prin Turnu Severin , nu cred că vreau să aflu despre oamenii de acolo din hip-hop-ul unei trupe promovate de un individ care îşi scrie numele cu igreci.




8.3.08

Cu fluieru' prin Bucureşti

A primit Miri şi a dat mai departe, m'am grăbit şi eu, că la cu gura suntem toţi buni:. Frumos, zic eu, citind cum fluieră Bucureştii fault, chiar dacă îmi picară ochii pe lista de Local Partners şi îmi cam veni să mârâi.
Dau pagina şi văd că treaba se petrece "cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti" şi, pe onoarea mea, asta'mi pare chiar ipocrizie.

Nu mai sunt de ceva vreme student, n'am bicicletă, n'am role dar poate că apar pe acolo... Videne, tu ce program ai?

8 Maltie

- E ziiiiua taaaa mămiiiiico,
In dal ţi-am adus o floaaaale
Un mic ghiocel
Dal pana la ulmă a muliiiit
Si nu e de folos!
La mulţi ani mami!

7.3.08

M+trei-litere+, Ceauşescu!

Pe vremuri lucrurile erau limpezi şi simple. Se întrerupea curentul? Îl înjurai pe Ceauşescu. Îţi pătai cu vaselină costumul de mers la oraş, în trenul personal? Îl înjurai pe Ceauşescu. Se termina untul chiar în faţa ta după ce ai stat la coadă câteva ore şi trebuia să mai pândeşti câteva zile alimentara până băgau iar, să îţi capeţi şi tu jumătatea (tăiată cu cuţitul ăla ruginit cu care vânzătorul desfăcea şi dopurile de rachiu dar mai tăia şi sfoara la kilogram şi pâinea în jumate în funcţie de câte persoane figurau pe cartelă) de pachet de unt pe lună? Îl înjurai pe Ceauşescu.

Iar azi...
Îţi expiră cardul bancar? Te pun ăştia pe drumuri săptămâni întregi şi chiar dacă îi ameninţi că te muţi la altă bancă, ştii bine că n'o s'o faci, fiindcă la fel se întâmplă. Buni Da' Răi...
Îţi expiră cardul de alimentare la staţia de benzină? Noul card, eliberat în baza unei simple cereri - computerizate - de prelungire, cu datele tale, cu datele maşinii, toate identice, îţi schimbă motorizarea de pe benzină pe motorină sau invers. Că, probabil, aşa se întâmpla şi cu calul lui Atilla!
Eşti clientul fidel, de peste doi ani, al unui operator de telefonie mobilă şi, conform paginii de web a respectivului operator, primeşti, la preţ promoţionale, un terminal nou-nouţ (în funcţie de oferta din * steluţă). Te duci la ei, te verifică în calculator, acolo unde, când le'ai devenit client fidel, ţi'au cerut o mie de date (contractul casei în care locuieşti, bonul cu ultimele cumpărături de pantofi, CNP...) dar, în loc să te ia de bun conform cu CNPul, te pun să primeşti pe numărul vechi de peste doi ani un SMS cu nu ştiu ce alt număr de identificare care - surpriză! - deşi trimis direct din serverul operatorului către un client din propria reţea, nu ajunge în 15 minute. Iar după 15 minute accesul angajatului serviciului clienţi la contul tău de client se întrerupe brusc. O să te duci la alt operator? Aşa le spui. Dar n'o să te duci, pentru că's la fel de jalnici. Connexion failed!

M'a întrebat de ce toate serviciile în ţara asta sunt cum sunt...
I'am răspuns că de vină e ridicarea la rang de virtute a incompetenţei şi dictatura mediocrităţii.

Sprâncenatule, aveai tu, cumva, o vorbă din patru litere valabilă pentru bănci, poliţie, Porsche Leasing and so on?

6.3.08

Zig-zag. Ontopics. Adunate

Aşadar: se iau 400 de milioane RON de la Sănătate, de la Educaţie vreo trei sute şi vreo două sute de la Lucrările Publice. Bani din care funcţionărimea n'o să mai capete anul acesta aer condiţionat, maşinuţe de serviciu, scaune directoriale cu rotile*, pixuri, brelocuri şi hărtie de budă. Aşa m'a asigurat ministrul meu de Finanţe, Varujan Vosganian. Bre, Varujene, hai, frate, nu te întorci matale la poezie? Pe bune... Poate mai pui şi de'o seară în Club A, cu prietenul Stelian Tănase de la 3x3. Şi se cumpără 4x4. Pentru domnii şi doamnele senator şi deputat, să ajungă ei în campaniile astea care este, la toate Cucile Măcăilor pe capul lor de bazbuzuci.
Sta'v'ar urgenţele de sănătate pe liste de aşteptare şi aprobări de molecule cum stau nefericiţii de ani de zile până vă primiţi voi comisoanele dar când e să vă bată doamna aia neagră şi cu coasă în poartă vă deplasaţi la Viena cu avioanele armatei şi mergeţi să cerşiţi pe la porţi de importatori după medicamente pe care, în mod normal, ar trebui să le primească tot românul - muritor de rând, şi nu e doar o metaforă - prin programe naţionale.

Şi nici bureţi şi nici cretă n'or să mai existe, anul ăsta şcolar. Şi o să zugrăvească tac't'u, bă, buda că şcoala n'are de unde. Da' ce'ţi mai şi treb'e şcoală mai mult decât să ştii să numeri banii fără număr, fără număr? P'ormă, când o să vrea muşchiul tău să cumpere un permis de conducere, o să te dai jos din maşina ta nemţească, ja?, neagră ca la SPP, cu numărul de înmatriculare B-69-TAJ, o să îţi aranjezi costumul ăla Armoni şi o să arunci pachetul gol de ţigări fix pe jos, pe trotuar, în faţa restaurantului Glorya, lângă magazinul Balena Fish Market, de peşte, desigur, de pe Orzari.

Gata, deficitu' bugetar o să strălucească, la Bruxelles - şi toată lumea de la Comisia Europeană o să fie mulţumită! Bleah, cui o să'i mai pese de clauza de salvardare pe justiţie? Dacă banii ies tanda pe manda, noi să fim sănătoşi! Generaţii de sacrificiu au fost, generaţii de sacrificu sunt încă - şi'or fi cât neamul românesc...

Şi încă una: Videanu and big&smart guys joacă tare în megaserialul distrugeţi Bucureştii! A adus la serviciu, împotriva Justiţiei române (care, aşa de şontâcă, săraca, şi violată cum e ea de toată lumea, a avut o răbufnire de orgoliu şi a întrerupt construcţia mosntruozităţii numite Millenium Building din Cathedral Plaza), un megalobbist apropiat fostei Administraţii democrate şi cu discurs de avocat al B'nai B'rith sau Anti-Defamation-League; şi l'a pus să dea cu biciul dinspre ceea ce blogerul Ciutacu numeşte oficina Cotrocenilor. Nu ştiu dacă acel interviu a fost inserat într'un spaţiu vândut de Ringier ca publicitate sau nu dar, dragă Ioana Lupea, pe colegl tău nu îl cunosc decât de la teveu, însă pe tine, personal, rateul deontologic dat - poate de teama de a nu fi cumva catalogată ca negaţionistă - te descalifică; cel puţin jurnalistic.

*:


5.3.08

iReports. Toate ştirile - la ora 5!

CNN a pornit versiunea beta pentru noul său serviciu de "jurnalism cetăţenesc": iReports e deja online şi s'a umplut de "reporteri" cu care Mediapro ar sparge toate audienţele difuzând 24/7 ştirile de la ora 5. Domnul din povestirea aceasta, de exemplu, a fost vizitat de demoni, de duhuri, de spirite, de suflete hoinare - şi nici măcar nu e singurul! Mike a fost atât de impresionat de relatare încât şi-a împărtăşit propria sa aventură cu spiritele trecutului care, desigur, l'au vizitat!

Frumoasa Marion Cotillard, cea care i'a luat Mariei Popişteanu Oscarul, are, de acum încolo, o sursă în plus de inspiraţie. Vă daţi seama că pe iReports or să apară noi şi noi dovezi ale conspiraţiilor globale, ale marilor guverne din umbră... Iar Marion se va mai lipi de un talk-show în care se vor discuta câte'n lună şi în stele - ştiţi, în genul acela fermecător şi unic pe care numai francezii îl au, când pun la cale lumea şi îşi vorbesc cu Dumneavoastră - chiar şi după o partidă de sex.

Acum vreo trei săptămâni am ieşit la o bere cu o gaşcă de colegi din "democraţiile emergente". Undeva în centrul isteric, desigur. Pe o plasmă (care, spre deosebire de plasma din postul anterior, mergea) se derula pe ecran, fără sonor, jurnalul de ştiri al Realităţii. La un moment dat, o jună cehoaică priveşte mai atent şi începe să râdă. Am ridicat privirea. Am dedus că era vorba despre aniversarea Gazpromului, căci pe o scenă se produceau bătrânii Deep Purple (să mă bucur că noul Ţar e rocker?). În colţul imaginii scria Sursa: Youtube.com.
Aştept cu nerăbdare Sursa: iReports.com şi ştiri ca atare, cu cele mai comentate păţănii ale tuturor Cosgrove-ilor marelui licurici şi ai restului planetei.

Păi suntem în an electoral, cum tâmpim poporul? Cu tembelizorul!
Uploadnow!


PS: Am vorbit acum cu Hartwig Schierbaum (a.k.a. Marian Gold, de la Alphaville) şi m'a rugat să fiu de acord să ne cânte la aniversarea a 13 luni de Blogureşti, pentru că mai are nişte concerte antamate până atunci. În marea'mi generozitate nu am rezistat ;i, prin urmare, nu ne ducem miercurea viitoare la Alphaville.

Un oraş. Acelaşi. Cândva. Altcândva.


Comănescu a pus link spre cooperativa blogspotiană Artă şi Precizie care a dat de urma unui tezaur: Bucureştii văzuţi de Andrei Pandele printr'un aparat adevărat, cu film. Documentarul începe înainte de "sistematizarea" lui Ceauşescu (ştiaţi cum arăta Hala de la Unirea?) şi se termină (temporal, vorbind) la momentul de glorie al aproape fostului candidat la Preşedinţie Marian Munteanu.

Ukaz

Scumpul şi dulcele nostru puişor Blogureşti îşi va lega, în bucheţelul cu primăveri, prima primăvară, pe douăsprezece ale lui martie curent. Mamaie, Mamiţa, tanti Ziţa , împăratul şi proletarul, capa şi spada, muşcă şi fugi, mama, tata, bona şi eu, care va să zică noi îţi urăm să vii cu noi dar nu tot acolo unde s'a ţinut primul congres bloguresc pentru că nenea ăla e rău şi nu ne'a lăsat să'i pozăm căţeluşul care n'are nici o vină - aşa cum nici pisicile n'au!

Pentru a pune la punct detaliile vom recurge la toate armele din dotare: scutece uzate, stâlpi de telegraf, telefoane mobile, mailuri, Y!M şi alte mesăngeruri, care are, macarale, pale de vânt, cozi de topor sau de pisici, urlete, atenţie se închid uşile de metrou.

Post aniversare, care se va desfăşura după regula cum găseşte fiecare de cuviinţă, cei mai în măsură şi Forever Young se vor putea desfăşura la Arenele Romane cu Alphaville în cinstea anişorului bloguresc, după cum urmează:


Ghid de supravietuire - cum sa cobori viu din 178

Legenda soferului cu palaria cu boruri largi

Duminica asta am avut privilegiul de a merge de doua ori cu un 178 condus de un domn. Zic un domn nu numai pentru ca avea palarie cu boruri largi dar m-a si vazut tasnind dintre blocuri, lasandu-mi dezolata mainile pe langa trup si privindu-l cu dor, la doar 15 secunde dupa ce-si inchisese usile.
Sigur, nu e nici un eveniment, se intampla oricui sa fuga dupa autobuze, sa i se inchida usile in nas, adevarata stire ar fi fost ca domnul sofer sa fi deschis usile (da, e interzis, stiu) si sa ma fi luat si pe mine, nu?
Ei bine... De ce va zic ca era domn. Pentru ca a oprit. A deschis usile. M-a luat si pe mine. Si nici n-a clipit cand am zis merci! Stiu sigur ca m-a auzit ca am zis merci de trei ori. Si sa vedeti ce minune, la intoarcere am nimerit tot in acelasi 178. Dar tot domn se cheama ca a fost.
Si-acum, ghid de supravietuire.
M-a invatat barbatul. Pornind de la urmatoarea intamplare.
Ma intorceam de la munca intr-o zi, ceva mai tarziu decat de obicei. Contrar impresiilor mele despre calatoriile cu RATB la ore mici, de data asta era full. Si se tot urcau. La fiecare statie, din ce in ce mai multi, din ce in ce mai hotarati sa se urce si ei, indiferent pe cine striveau in procesul de agatare de bare.
M-am bagat cuminte pe culoar, langa sirul de scaune single. Erau pline de babe deci clar nici o sansa de lectura. Cel mai tare ma enerva un domn cu mustata in furculita, cu o burta rotunjoara, ce-si citea pagina de sport dintr-un tabloid, evitand in felul asta privirile ucigatoare ale celorlalte babe care poate ar fi vrut si ele sa stea jos. La Crangasi, isi face loc cu coatele o baba monumentala, inalta, in haina de blana, cu caciula de blana si parul mov, cunoasteti genul.
S-a proptit chiar langa mine, zburatacindu-mi pletele, fara sa-i pese, oftand din rarunchi. Pe masura ce inaintam spre frumosul cartier Militari, oftaturile se indesau. La un moment dat o vad aproape scurgandu-se pe langa scaun, intr-un spatiu in care n-as fi zis ca mai incape ceva.
- Doamna, va e rau? nu m-am putut abtine sa nu ma bag.
- Da, incepu ea instant sa se vaite, am artroza la ambele picioare si am mers de azi dimineata si nu mai potttttt...
- Pai rugati, doamna, sa va dea voie sa stati jos.
- Pai pe cine sa rog?
- Uitati, rugati-l pe domnul! Domnule, lasati-o pe doamna sa stea jos ca ii e rau.
- Da? Da si eu am probleme de sanatate, sa stiti! se otari domnul, impaturindu-si ziarul
- Eu vad ca stati si cititi ziarul si doamna mai are putin si cade pe dumneavoastra.
- Chiar daca nu se vede si eu sufar!
- Pai stati domnule, ca daca o luam asa poate si eu is obosita ca vin de la munca. Dar nu pe mine v-am rugat sa ma lasati sa stau jos, ci pe doamna, ca ii e rau.
S-a ridicat, aruncandu-mi priviri ucigatoare si comentand in continuare ca atunci cand e vorba de sanatate (dupa roseata din obraji, domnul clar n-avea probleme vasculare) te gandesti mai intai la tine si abia apoi la ceilalti.
Puteam sa tac. Dar nu... cu spiritul civic clocotindu-mi in vene am continuat discutia.
- Domnule, iertati-ma daca am presupus ca sunteti bine educat. Am vazut ca citeati ziarul, doamna mai avea putin si se prabusea, am presupus ca sunteti un domn si ca ii veti ceda locul.
- Pai i l-am cedat!
- Multumesc!
Am coborat la aceeasi statie cu domnul cu mustata in furculita. Ma gandeam cum ar fi sa descopar ca stam in acelasi bloc. Spre norocul meu a luat-o in directia opusa.
Am ajuns acasa. Spumegand. Nu atat de spirit civic de data asta ci de necaz. Ca n-am si eu o masina. Ca ne-am mutat la mama dracu. Ca n-am alternativa la 178, deci trebuie sa ma inghesui cu toate babele si mosii si necioplitii si cititorii de pagini de sport cu mustati in furculita. I-am povestit cu lux de amanunte legitimului. El, crescut la vreo trei statii de 178 mai incolo, pe o strada care acum mi se pare ca e mult mai in centru, m-a mangaiat pe cap si mi-a zis
- Scumpo, esti in Militari. Sa zici merci ca nu ti-a tras o flegma-n ochi sau o palma dupa ceafa. Unde te trezesti? Termina cu tampeniile astea. Daca vezi ca se injunghie vreunii in autobuz, sa nu te puna dracu sa te bagi! Te dai mai incolo sa nu te stropeasca sangele. Tine-ti gura daca vrei sa ajungi intreaga acasa.
Ash. N-o fi dracul atat de negru, mi-am zis. A vazut prea multe filme. Habar n-are ce vorbeste.
A doua zi m-am urcat iar in 178, hotarata de-acum sa nu mai salvez nici o baba, sa le las sa se intinda pe jos. Sa moara. Sa curga sange. Nu mica mi-a fost mirarea cand intr-un autobuz aproape gol, am simtit pe cineva tragand de fermuarul gentii mele.
M-am intors. Era alb. Era spalat. N-ai fi zis... L-am privit drept in ochi cu toata uimirea reflectandu-mi-se in pupilele marite. S-a facut ca ploua. Mi-a venit sa-i dau cu posetica in cap. M-am abtinut. Mi-am amintit ca-s in Militari si ca la 18.30 fix vine copilul de la gradi. M-am dus mai incolo si m-am asezat cuminte pe un scaun, cu geanta la piept si castile pe urechi. Ascultam NewsFm si era o zi minunata.

"Ăştia minţăşte"

În 1991, un post de radio străin cu programe în limba română a comandat un sondaj naţional de opinie, conducând, astfel, la prima măsurătoare aproximativ ştiinţifică a audienţei media, după boomul informaţional din anul precedent. Am descoperit, cu respectiva ocazie, oameni minunaţi; am intrat cu teamă în Sfântu Gheorghe dar nu m'a mâncat nimeni iar vânzătoarea de la magazinul de pâine s'a uitat zâmbind la mine când mă feream să articulez "o pâine, vă rog..."; secuii, netrebnicii ăia care vor să rupă Ardealul de la trupul ţărişoarei, ne'au primit în casă şi ne'au omenit, că "veniţi de departe, de la Bucureşti". "... şi'ţi fi flămânzi", ne'au zis şi românii presupuşi verzi din Turda Lordului Raţiu.
Era vremea Vetrei Româneşti, cea care l'a propulsat pe scena politică pe (între alţii) PUNRistul deveni PRMist Ghiţă Funar şi despre care se şopteşte că nu ar fi străină de sfârşitul lui IP Culianu. Era vremea de glorie a revistelor securităţii, Europa şi România Mare. Era vremea baricadelor pregătite pentru că vin ungurii şi...
Concluzia majorităţii mi'a rămas peste ani şi ani în memorie - şi dacă mi s'ar fi putut întâmpla, cumva, să uit, am fost ajutat constant să nu mi se întâmple. Spuneau oamenii aceia că "ăştia", presa, care va să zică, "minţăşte".

Ce'mi veni? Păi de la greva CFR mi se trage. Am văzut, de cum m'am trezit, ştiri live din Gara de Nord. Domniţa de la Realitatea stătea în sala de aşteptare şi întreba muritorii de rând dacă ştiau de grevă, dacă li se pare fundamentate cererile grevştilor... Întâmplarea face, însă, că vox populi era un unison prelung. Am aflat că au existat gospodării în ţara asta la care înştiinţarea expresă a greviştilor nu a ajuns, că ia să mai lase naibii grevă că au salarii şi aşa prea mari, că aţi văzut ce condiţii sunt în tren? Unanimitatea de la votul din parlament pentru uninominal am regăsit'o şi în vocile subiecţilor intervievaţi de domnişoara reporter de la Realitatea.
Dupe cari o altă duduie de la respectivul post de televiziune ne'a oferit o exclusivitate care, probabil, a distrus visele erotice ale multor călători: a intrat într'un birouaş, în spatele unei uşi cu ferestre vopsite într-un alb opac, pe care scria, roşu pe alb, INTRAREA INTERZISĂ,, s-a întors cu spatele la o doamnă în uniformă şi cu un bileţel în mână şi ne'a sugerat că vom fi părtaşi la o mare dezvăluire - anume, vom vedea cum se citesc anunţurile acelea "Atenţie la linea patru, trece un tren de marfă! Pasagerii care au însoţit bagajele sunt rugaţi să coboare din tren!".
Culmea, doamna a fost extrem de deschisă, nu i'a cerut reporteriţei să se ducă la biroul de presă sau la director, nu i'a cerut zece euro pe metru pătrat de filmare, cum a păţit'o Anthony Bourdain la Curtea lui Vodă Ţepeş cu bănci Sultan. Şi ne'a citit bileţelul în care se vorbea despre nişte scuze ale greviştilor şi reluarea traficului începând cu ora nouă...

Am ascultat, apoi, în maşină, RFI. Andreea Petroşel se afla şi ea în gară dar, spre deosebire de ura anticeferistă ancestrală pe care o descoperisem în imaginile Realităţii, am înţeles, de data aceasta, că lumea, deşi deloc fericită de întârziere, solidariza cu pretenţiile greviştilor.

Acuma, nu ştiu prea bine care "minţăşte" şi nici de ce.

Şi ar mai fi secretarul ăla de stat de la Transporturi, nu i'am reţinut numele, care era trimis de Ludovic Orban p'acolo, prin gară, şi care a decretat greva ca fiind "imorală şi ilegală". Dacă ar şi îngărşa, cu siguranţă ar îndeplini toate condiţiile pentru a fi chiar o plăcere!