And this is the remix!

Pe 8 februarie scriam, in (din pacate) incremenitul 360plus.ro o chestie despre lumea blogurilor. II spuneam Dor de spam si suna astfel:

O parte din ceea ce scriu aici este o compilaţie de idei luate de-a gata. Vorbesc despre blog în limbaj de blog. Sau, mai bine zis, în ritm şi spirit de blog.

Fiecare scrie ce vrea, când vrea, despre ce vrea. Are sau nu cititori. Nici nu contează atât de mult. Fenomenul, însă, ia amploare, pe zi ce trece. Şi, până la urmă, se naşte un nou stil literar. Blogul este, fără doar şi poate, trăind la limita dintre arta clasică şi jurnalism, un nou stil de artă.

Mai mult decât definiţia primordială, cea care spune că este vorba despre un jurnal, o înşiruire invers-cronologică de intrări, beneficiind de un spaţiu pentru comentarii (în absenţa cărui a blogul e mort), nu se poate. Ca gen publicistic, blogul trăieşte, încă, o formă embrionică. Şi nu putem anticipa unde va ajunge. Dar...

Există fotobloguri conţinând mici capodopere ale acestei arte vizuale. Sau bloguri anglofone în care oameni cu vagi cunoştiinţe de engleză postează poeme de un lirism deosebit – chiar în limba engleză. Sau bloguri specializate în care dezbaterile pornesc de la experţi sau autodidacţi în diverse domenii pentru a ajunge în punctul în care cercetătorilor li se aprinde un beculeţ. Jurnalul electronic n u mai este neapărat un jurnal, în sensul strict consacrat al cuvântului. A devenit un jurnal de idei, care cum ne trec prin minte. Un catalog de idei, poetice sau politice, perverse sau pitoreşti, subtile sau subversive...

Trecerea fenomenului din underground în centrul atenţiei l-a făcut blogul politic: vedetele marilor publicaţii au început să scrie şi dincolo de spaţiul alocat zilnic de redacţie. „E ceva între a scrie la ziar şi a face radio", se explică Andrew Sullivan, jurnalist la revista Time şi bloger activ. Şi, totuşi, miezul fenomenului a rămas departe de marile trusturi media. Cele mai remarcabile bloguri se păstrează într-un oarecare underground. Acolo unde jurnalistului clasic nu-i mai ajunge timpul să-şi măsoare cuvintele, înainte de a le da drumul spre publicare. Acolo unde totul se derulează sub presiunea celuilalt, care îţi aşteaptă noua postare. Iar această viteză de comunicare se transformă într-o intimizare a relaţiilor virtuale. O altfel de intimizare, desigur, una motivantă. Clarificări, argumente, dispute, certuri, (pur şi simplu) observaţie... Blogerul poate face o excursie mult mai rapidă în gândurile cititorilor săi.

Un bloger adevărat poate înălţa personaje sau devaliza concepte. Poate dirija tendinţe sau naşte polemici. Rădăcinile blogurilor sunt, ca şi în artă, dincolo de tastatură, dincolo de monitor – chiar ficţionar/imaginar – totul se trage din viaţă. Pur şi simplu din banalul de fiecare zi. Cu drame şi conflicte, filtrate prin intensitatea trăirilor autorului. Şi ale comentatorilor săi.

O cafea, un croissant şi blogul nostru de dimineaţă, vă rog!

Am facut (pe ici, pe colo) mici modificari, cortectand scaparile generate de superficialitatea ce ma caracterizeaza.

Azi, in plina coliziune a titanilor, m-am bagat iarasi in seama pe aceeasi tema, convins ca (pornind de la un citat celebru din Sony, ungurul nostru drag de la Cluj) lucrurile devin dezgustatoare:

băi, voi chiar n'aveţi altă treabă? ia, hai, vorba ungurului, toată lumea acasă, fiecare la blogu' lui!

pe bune, până acum - fie că’s eu chior, fie că e prea stufos şirul de comentarii, fie, pur şi simplu, o dată în viaţă am şi eu dreptate - nu am prea văzut idei in toată discuţia asta. în schimb, parcă s'a găurit sacul de înjurături.

cât e el, netul, de sat global, tot ca o piaţă funcţionează şi blogosfera... cu cerere & ofertă, cu nişe, cu suişuri & coborâşuri, cu operă şi manele; ne naştem, într'o altă zi se naşte blogăru' din noi, mai încolo moare şi viaţa - inclusiv a noastră - merge mai departe; vorba lui Vonnegut: aşa merg lucrurile!
nu la fel de răsunător ca în real life, da' totuşi...

cât timp va rămâne blogul (ca gen publicistic - prietenii ştiu de ce) câtuşi de puţin fidel definiţiei sale originale, aia de jurnal online, mulţi veniţi, puţini chemaţi!

încă una şi mă duc (ca să nu se spuie că fac reclamă la un singur tip de bere): nu tot ce are trafic e valoros iar valoarea e, oricum, un parametru variabil.

Inchei sinteza cu ceea ce am scrijelit pe peretii Republicii Bucuresti, undeva pe la Limitele Orasului:

uite, ma, d’aia nu mi’am inchis irevocabil taraba si m’am intors, dupa o lunga iarna fierbinte, in blogoblablabla; PRAISE THE LORD ca exista trecatori & all the other city limits! (...) suflete postmoderniste si suprarealiste!

In diesem Sinne, cum zice neamtul, sa cantam:



I drink 4 that!

Viaţa face filmul... (update: şi blogu')

Care pe care? C-aşa-i Cannes-ul la români!

Până una-alta, Eurotopics are, astăzi, dosar Mungiu.

Apdeitu' din titlu vă trimite la coliziunea titanilor! În săbii să ne duelăm, în buzdugane să ne pălim, în accesări să ne fălim, în postări să ne măsurăm, în... ? (PS: Nu credeam să ajung ziua în care să privesc retroactiv cu simpatie spre Radu Herineanu; Nancy ştie de ce! Şi, parcă, tot mai dor mi se face de autosegregatul 360 - fără nominalizări, all together!)