Deci am parcat maşina, nici n'a fost greu, pun pariu că azi va fi mult mai complicat! Aşa, am parcat şi m'am dat jos. Şi am luat'o pe picioare. Da, pe picioare. Mă minunam şi eu. Mă duc! Mă ţin! Nu mă lasă... Dar unde mă duc? Şi de ce mă duc? Frate, merită? Să văd ce? Nişte
fake ţărani sau, mă rog,
fake rurali,
fake autentici, stând sub salcia sau castanul din curtea gospodăriei haţegane
or some, lângă masa cu artizanalele pe care le lucrează nu pentru că au o utilitate în casa aia cu dooşpe camere nelocuite pe etaj ci pentru că
fabulouSpiritblablabla şi turiştii
pricebreakers care, nu ştiu cum se face, da' nu nimeresc, frate, România aia niciodată...
Douăzeci, zic. Şi's generos. Douăzeci de artizani au fost ieri la ditai Muzeul Satului. Cam puţin pentru 6 RONi şi "nu aveţi voie să fotografaţi în interior, bliţu' distruge materialele", dar nu fac poze cu bliţu', doamnă, "nu aveţi voie!". Din cei 20, zic, scădem unguru' cu cortu' de
kurtos kolacs, 'r'aţi ai
az a szep de autonomişti, că aţi drogat bunătate de
büdös Oláhorszag cu mirosurile voastre minunate!
Pe bune, acuma... Din toate tradiţiile de Floriile ortodoxe, cel mai mare succes - inclusiv la cele zece doamne din Grecia şi la cei trei srilankezi - l'or avut secuii.
Mă temui că n'o să'mi iasă nimic, că or să aibă toţi ecusoane în piept sau opinci Converse... şi'mi zisăi că'i, totuşi, imoral să faci poze cu portu' popular al virtuozului tras peste cămaşa office.
Da' ce? Ăia de la National Geographic nu filmează animale captive şi le vând ca imagini din sălbăticie?
Până la urmă a dat soarele şi'or ieşit şopârlii şi guşteriţele şi, colac peste pupăză, mai bine că grosu' s'a dus la Muzeul Ţăranului unde nu ştiu dacă sunt mai mulţi "artişti populari" da' sigur sunt mai înghesuiţi.
A, artizanii? Da, artizanii!
Iacătă'l. Artizanu' şi pitorescu', doi într'unul! Bravo, frumos. Da', frate, de ce vrei trei milioane pe un ibric d'ăla?
P'ormă am mai văzut una adevărată. Expoziţie cu curcani. Neah, fals. Nu, n'aţi înţeles! E un suprarealism rural, un fel de Antognioni al picturii de inspiraţie rurală sau, mai bine zis, un fel de Marioara Murărescu a interioarelor săteşti, luptând de partea autenticităţii, a realităţii ogrăzii, împotriva Răpirii din Serai şi a manelelor pictate gen icoana cu beculeţe a Fecioarei care face cu ochiul, cumpărată de la un chinez cu tarabă în bazar la Ceanakale. Maestre, muzica:
Opinci Converse nu erau dar am găsit pe domnul, purtând cu sine tradiţii, including portul popular autentic din Ţara Nikeului:
La un colţ de scoarţă stătea (am tras cu urechea şi am auzit'o, e de şcoală veche, da' veche bine!) pe această Christiane Amanpour a
Orei Satului:
Şi dacă tot vorbirăm de scoarţe şi alte pleduri, de ce să plecăm de la Muzeul Ţăranului fără o amintire din Maramureş, nu?
Da', până la urmă, fain. Ouă încondeiate, icoane (care pe lemn, care pe sticlă), covoare şi fluiere, ii, laibăre, brăcinare de pus telefonu câştigat azi noapte la ora 11 pe sms de la SC Danone dimpreună cu 3000 de euro, cod unic BX294RT, sunaţi la 0763701758.
A, da... şi nelipsitele, tradiţionalele clepsidre.
Ce'mi pare rău că n'am apucat să fotografiez e parcarea de la Feeria & Ikea & alea nou deschise în Băneasa - de sus, de pe pod. Deci, frate, e patologic, frate! Dacă pui o bombă acolo în weeeknd (aşa o fi mereu? sau numai ieri, că era nou deschis mall-ul ăla cu magazine de middle-class-fiţe), dacă pui o bombă acolo într'una din zilele astea nu ştiu câţi mor dar cu siguranţă 32% din parcul auto al Bucureştilor se face umbreluţe şi confetti!
Sursa: flickr-ul lui Vlad a'lui Ciutacu
