Avertisment.
Nu mai ascult de mult cuplul Morar&Buzdugan. Nu ştiu dacă e vina mea, dacă nu mai am puterea să gust umorul acela cu succes la adolescenţi mai fragezi sau mai în vârstă. Sau, poate, implicitul din bancurile tinereţii mele m'a modelat într'un anume sens.
Faptele.
Dan Grigore s'a revoltat pe o parodie după Mihai Eminescu, recitată pe post de Buzdugan.
"E o blasfemie de ziua naţională. E vorba de un patrimoniu naţional, care este sfânt pentru naţia română"
Aşa grăit'a pianistul cu morgă sumbră despre care, acum mai mult decât oricând, am convingerea că va sfârşi singur şi trist.
Kaiser Chiefs are o piesă în care, la refren, backing vocals strigă "Hey! Hey!" după fiecare vers. Aseară, piesa asta se derula pe City FM când coborâsemsă deschid poarta, pentru a băga maşina în curte. Well, la fiecare "Hey! Hey!", javrele proprietate personală, strânse buluc în poartă, răspundeau cu un cor de lătrături.
Corul de handicapaţi din instituţia care, zice'se, reglementează audio-vizualul românesc, a lătrat, răspunzând ("Da! Da! Refern!") cu o sancţiune oarecare pe motiv că astfel de acte radiofonice "pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor".
Dar să revenim la Dan Grigore cel Trist:
"Eu aş face întrerupere de emisiune pentru aşa ceva, un atentat de prost gust, de mizerabilitate, de josnicie, la poezia lui Mihai Eminescu. Eu aş întrerupe 3 ore emisia, dacă legea mi-ar permite".
Slavă Domnului, legea nu îi permite.
Acuma, printre multe alte alea care'mi vin la gură, aş vrea să ştiu dacă naţiunea română mai crede în Dumnezeul ăla pe care i l'a adus apostolul Andrei sau a trecut la o formă oarecum mixtă, combinată cu animism, cultul morţilor şi alte d'astea de pe urma cărora s'au născut toate ritualurile acelea post-mormântare cu beţii şi bancuri deochiate despre văduva mortului, cu găleţi de apă cărate prin sat, cu ţoale de dat pomană şi farfurii sparte...
Comentariu literar.
Mihai Eminescu este un poet. "Naţional" a fost proclamat de unii. Bine că nu l'au inclus ("unitar şi indivizibil") şi în Constituţie.
Alţii nu simt nimic la lectura poeziilor sale. Nu pot fi condamnaţi.
Publicistica lui Eminescu este străină unei mari părţi a celor care au învăţat, mecanic, despre poet că este "naţional", "cel mai mare" şcl. Şi care au dat teză după un comentariu literar dictat la meditaţii de o profă de literatură.
Deznodământ.
Dacă dai căutare pe Google, versurile următoare nu apar decât în şase rezultate (probabil şapte, cu acesta, from now on):
Iar tu, sergent de stradă
Cu fluierul la gât
Mai suflă'n pizda mă'tii,
Să'ţi ţie de urât.
Îmi cer scuze mamei pentru limbajul licenţios folosit - dar nu am făcut decât să citez din marea victimă a celor de la Radio Zu: Mihai Eminescu. Acum, aici, cu adevărat naţional!
Later edit: de fapt, ce înseamnă acest "naţional" în contextul dat?
Nu mai ascult de mult cuplul Morar&Buzdugan. Nu ştiu dacă e vina mea, dacă nu mai am puterea să gust umorul acela cu succes la adolescenţi mai fragezi sau mai în vârstă. Sau, poate, implicitul din bancurile tinereţii mele m'a modelat într'un anume sens.
Faptele.
Dan Grigore s'a revoltat pe o parodie după Mihai Eminescu, recitată pe post de Buzdugan.
"E o blasfemie de ziua naţională. E vorba de un patrimoniu naţional, care este sfânt pentru naţia română"
Aşa grăit'a pianistul cu morgă sumbră despre care, acum mai mult decât oricând, am convingerea că va sfârşi singur şi trist.
Kaiser Chiefs are o piesă în care, la refren, backing vocals strigă "Hey! Hey!" după fiecare vers. Aseară, piesa asta se derula pe City FM când coborâsemsă deschid poarta, pentru a băga maşina în curte. Well, la fiecare "Hey! Hey!", javrele proprietate personală, strânse buluc în poartă, răspundeau cu un cor de lătrături.
Corul de handicapaţi din instituţia care, zice'se, reglementează audio-vizualul românesc, a lătrat, răspunzând ("Da! Da! Refern!") cu o sancţiune oarecare pe motiv că astfel de acte radiofonice "pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor".
Dar să revenim la Dan Grigore cel Trist:
"Eu aş face întrerupere de emisiune pentru aşa ceva, un atentat de prost gust, de mizerabilitate, de josnicie, la poezia lui Mihai Eminescu. Eu aş întrerupe 3 ore emisia, dacă legea mi-ar permite".
Slavă Domnului, legea nu îi permite.
Acuma, printre multe alte alea care'mi vin la gură, aş vrea să ştiu dacă naţiunea română mai crede în Dumnezeul ăla pe care i l'a adus apostolul Andrei sau a trecut la o formă oarecum mixtă, combinată cu animism, cultul morţilor şi alte d'astea de pe urma cărora s'au născut toate ritualurile acelea post-mormântare cu beţii şi bancuri deochiate despre văduva mortului, cu găleţi de apă cărate prin sat, cu ţoale de dat pomană şi farfurii sparte...
Comentariu literar.
Mihai Eminescu este un poet. "Naţional" a fost proclamat de unii. Bine că nu l'au inclus ("unitar şi indivizibil") şi în Constituţie.
Alţii nu simt nimic la lectura poeziilor sale. Nu pot fi condamnaţi.
Publicistica lui Eminescu este străină unei mari părţi a celor care au învăţat, mecanic, despre poet că este "naţional", "cel mai mare" şcl. Şi care au dat teză după un comentariu literar dictat la meditaţii de o profă de literatură.
Deznodământ.
Dacă dai căutare pe Google, versurile următoare nu apar decât în şase rezultate (probabil şapte, cu acesta, from now on):
Iar tu, sergent de stradă
Cu fluierul la gât
Mai suflă'n pizda mă'tii,
Să'ţi ţie de urât.
Îmi cer scuze mamei pentru limbajul licenţios folosit - dar nu am făcut decât să citez din marea victimă a celor de la Radio Zu: Mihai Eminescu. Acum, aici, cu adevărat naţional!
Later edit: de fapt, ce înseamnă acest "naţional" în contextul dat?
