20.6.07

Într-un spital (din România, desigur)

Se întâmplă în Bucureşti, în România, în Uniunea Europeană, în emisfera nordică, pe Terra, în sistemul solar, într-o galaxie din cel mai trist şi mai nedrept univers posibil.

Dacă mai credeţi în ceva, rugaţi-vă să nu ajungeţi acolo.

Pe aceeaşi temă, vezi şi aici.

Hey, Sergiu, ghiţăliţălău!

Salut,
Evo Tv, prima televiziune online din Romania cauta 2 vedete!
Vedeta nostra poti fi tu! Evo Tv cauta un baiat si o fata sa devina vedetele postului.Cautam o singura fata si un singur baiat in toata Romania!
Cum sa fie? Sexy sau intereanti sa aiba prezenta de spirit si ceea ce nu au vedetele de lateleviziunea clasica: viata! Trimite cateva cuvinte si poza ta la news@evotv.ro
Evo Tv emite exclusiv online si este accesibil la nivel mondial pe www.evotv.ro gratuit/
Cu drag
Sergiu
Dir. Gen EVO TV www.evotv.ro

Dragă Sergiu,

Am intrat pe adresa pe care mi-ai trimis-o şi am văzut că aţi găsit vedetă-fată, deci m-am liniştit că nu mi s-a ocupat postul. Are nişte buze maaari şi sub poza ei scrie "Singurul buletin de ştiri pentru extratereştri". O să-ţi trimit CV-ul meu actualizat cu cele mai importante skill-uri: viaţa şi prezenţa de spirit. Pentru a-l demonstra pe primul, o să-ţi ataşez un certificat medico-legal, care să ateste că mişc. Cu spiritul, încerc să obţin o adeverinţă de la parohia de care aparţin.

În rest, îmi place site-ul. E mişto, are nişte ştiri cu Stalin, Antonescu, Bangladeş şi unu' Manel Publicitaru, ceea ce mă face să întreb dacă studiourile (garsoniera?) nu sunt cumva prin Bercenia. Dacă e aşa, atunci îţi dau un sfat în legătura cu recrutarea de vedete: încearcă să dai un anunţ pe Ejobs-ul de la Piaţa Sudului şi-o să ţi se blocheze adresa de CV-uri, dar să ceri şi nişte referinţe de la poliţia de proximitate.

Până găseşti vedetă-băieţel, o să mă uit vreo 5 ore pe DDDTV, ca să mă obişnuiesc cu formatul.

Hai pa!

Later edit by ics: de trei ori - toate intrate direct in folderul SPAM (computerul devine mai destept decat omul, nu?):

19.6.07

Strada Apusului (episodul trei)


Episodul trei. Deja mă întreb dacă o să fie la fel de cald şi când o să scriu episodul o sută.

Azi-dimineaţă era ceva agitaţie printre muncitori. Nici nu m-au băgat în seamă când le-am făcut poze. Nici o înjurătură de mamă, nimic. Erau ab-sor-biţi. Seara mi-am dat seama că, de fapt, n-au făcut decât să mute utilajele de pe o parte pe alta. Da' le-au aliniat mişto, ce-i drept. N-or fi lucrat din cauza căldurii.

Tot seara, după câteva inspecţii, mi-am dat seama cum a reuşit ăla cu loganul roşu, care parcase lângă mine, să plece cu el la serviciu. A împins nişte pietriş pe bucata unde a fost bordura şi exact asta o să fac eu mâine dimineaţă, da' îmi trebuie o lopată sau măcar o scândură. Cred că merge şi cu mâinile goale. Mâine tot ies, chiar dacă o să sap o oră. Trebuie să reuşesc!

În rest, e mai linişte. Da' parcă am mai zis.
Update - am reuşit s-o scot. Maşina.

Kicsi Istvan @ Eindhoven!

DSC06366
Io'te, no, ce'o putut face unguru'! Felicitari, Laci, sa va iubiti si sa cresteti nagy!

Sa nu crezi in greci...

Kalispera!
Tze fatzi, nenicule, aitzi? Tzine, fratzicule, un picutz de asta bastonul. Tzine bine, sa nu se dezlipeasca de tine!



Care mai merge la Paralia, frate?

Hey, PR, liţăchiţălău

Am avut, in postul anterior, o remarca rautacioasa. Paranteza dinainte de PS. Acuma, parerea mea: nu cred ca mi s-a parut.
De la Camera de Comert si Industrie a Bucurestilor primesc un comunicat de presa genial, despre Forumul cu tema: „Investiţii pentru dezvoltarea durabilă a regiunii Bucureşti-Ilfov“. Bun, ne intereseaza. Mai ales ca nu suntem singurii care dam, prin infrastructura, in gropi si p-orma scriem de ele.
Asadar citesc. Si citesc. Si continuu. Si astept sa aflu despre ce investitii e vorba. Dar mi se spune ca a fost semnat un protocol intre CCIB si ADRBI (lamuriti-va aici), cu un profund caracter pragmatic, pentru un mediu de afaceri stabil, coerent şi transparent, favorabil dezvoltării durabile... Mediul de afaceri prezent la Forum a putut lua cunoştinţă... Stop!
Si, totusi, nu am inteles unde e stirea din titlul comunicatului de presa! Care suna asa: Bucureştenii aşteaptă cu nerăbdare investiţii în infrastructură.
Lads and gents, ca sa conchida PR-ul de la CCIB:
Acţiunea din 15 iunie poate fi socotită un real succes.
Onoare muncii!

A bon arrêteur, adieu!


Daniel Schneidermann inseamna si istoria alternativei tv la Bucuresti. Cu emisiunea sa, difuzata de TV5, realizatorul francez a adus altceva - si, asta, inca foarte devreme, in epoca embrionara a audiovizualului democratizat dambovitean. Drept e ca nu-s multi care au inteles ceva din formatul Arrêt sur images si din prestatia lui Schneidermann. Dar asta e alta discutie si, poate, niscai teoreticieni ai media vor trage concluzii de pe urma celor doua conferinte - Omul din spatele ratingului si Salonul moderatorilor - organizate, zilele acestea, la Palatul Parlamentului.
Cert este ca Arrêt sur images nu mai apare in grila de programe France 5. Pe blogul sau, Schneidermann insinueaza (cum il acuza Emmanuel Berretta, editorul lui Le Point, care a difuzat stirea inainte ca France Televisions sa o anunte oficial) ca decizia nu tine de cifrele de audienta: "Tout au long de la campagne, Nicolas Sarkozy a été mis en difficulté une fois et une seule, sur un plateau de télévision". Este vorba, desigur, de una dintre emisiunile sale, in care, impreuna cu un magistrat, a incercat sa demonstreze, cu statistici referitoare la infractionalitatea juvenila, ineficienta ministrului de Interne ajuns intre timp presedintele Republicii.
Paranteza: in alte parti, pusul in dificultate a presedintilor (in devenire sai suspendati) nu este apanajul realizatorilor tv; se pun singuri - si asta le ridica, pana la urma, cota de popularitate; greseste, e de-al nostru, el e omul nostru. Paranteza inchisa. Asta n-are nici o legatura cu cele spuse in acest paragraf-paranteza.
Sase din cele 26 de emisiuni proprii ale France 5 nu vor mai fi produse din sezonul viitor pentru ca, explica unul dintre sefii televiziunii, "incercam sa ne conservam capacitatea inovatoare". Ei, PR-ii de la Bucuresti nu au ajuns inca la asemenea subtilitati. Paranteza rautacioasa, nu?

PS: Technorati va ajuta sa aflati ce vraji a mai facut liberatatea presei in Franta, de cand cu Sarko in prim plan! Iar (in alta ordine de idei) BBC publica o harta interactiva a atentatelor de la Bagdad.