Dimineaţa în care a nins peste balonul cu aer cald

Ninsese, în noaptea aceea, peste rămăşiţele celei dintâi zăpezi aşternute pe la-nceput de an; spre dimineaţă încă mai ningea, cu fulgi grei şi umezi, vestitori ai mocirlei de mai târziu şi ai gheţuşurilor ce se vor aşterne mai spre seară pe trotuare.
Eram deja speriat de cele două succesiuni de peisaj urban. Şi apoi m-am mai speriat odată. În autobuz. Urcase, deodată cu mine, un tip. Un găligan, aşa, la vreo 20şinedefinit, student pe la ASE, cred; de fapt, am dedus asta din conversaţia telefonică în care înjura, molfăind de acelaşi covrig din care muşca periodic de la urcarea în autobuz, blestema fără discriminare totul împrejur pentru că de 20 de minute nu a făcut decât vreo trei staţii şi n-are cum ajunge să ia nu-ş ce mizerie de la facultate, deşi nu, nu era adevărat, urcaserăm împreună în autobuz, la aceeaşi staţie, apăruse năpustindu-se, agitat, când s-a apropiat maşina goală, de-abia ieşită din garaj.
A avut grijă ca nimeni să nu-i ia faţa pe culoarul uşor bătătorit printre nămeţii de zăpadă, în dreptul căruia ştia sigur că va opri uşa maşinii şi, deci, el va fi cel ce se va urca primul în autobuzul gol şi rece (se criza un alt pasager, de cum a intrat, că prin suflanta termică intră numai aer rece, "altădată, când e cald, băgaţi căldură", ce să-i spui omului că durează până se-călzeşte?), şi uite aşa a fost el primul dintre noi ăia cinci din staţie, m-a-mpins, aşa, din trecere, apoi s-a repezit pe unul din toate scaunele libere, ultimul din stânga, la geam, pe partea şoferului. M-am aşezat în faţa lui, pe roată; îl priveam pe sub cozorocul şepcii, molfăia covrigul fără-ncetare şi avea ochii bulbucaţi în capul ce părea un balon cu aer cald sub fesul negru care-l hidoşea şi mai tare, nom nom nom, mânca preocupat, îngândurat de-a binelea până când, dintr-o dată, mi se-ntunecă lumea. O beznă se prăvăli peste cartea din care citeam, autobuzul se făcu mic, spaţiul păru că se resoarbe iar lumea sta să se scufunde într-o auto-gaură neagră, prăvălindu-se în siajul vocii hodorogit-baritonale a găliganului.
"Bă, terminaţi, ce dracu'!".
La uşa din spate, două femei care se luptau ("mi-ai băgat mâna-n gât şi zici că nu m-ai împins?") pentru un ultim loc pe scară.
"Bă! Vă *** muma, daţi-vă jos, ce dracu', nu suntem deja destul de întârziaţi?".
Se scutură, găliganul nostru, ca găina călcată de cocoş şi se aşeză bombănindu-i ceva doamnei de pe scaunul de lângă el, doamna, timidă sau speriată, caută să detensioneze situaţia, "aţi văzut ce au zis ăia, ori ne iubim, ori ne omorâm", e a doua zi după marşul de la Paris, suntem mai buni, suntem solidari, mai toleranţi, mai creştini, ce dracu'?!
Găliganul îşi aranjează ţinuta, se mai scutură o tură în interior, "ce dracu'", zice, "au ajuns să se bată femeile între ele?".
Până m-am dat jos a mai sodomizat o tură, la telefon, toată populaţia oraşului. Oricum eram cu toţii vinovaţi de ceva. Şi dacă vreunul nu e, nu-i nimic. E mai bine aşa, să şi-o ia din timp, că nu se ştie niciodată când o călca pe bec!