Nelson Piquet al II-lea la Bucuresti

N-am fost eu atent sau, printre atatea transferuri, stirea asta chiar a trecut neobservata? ING a sarbatorit astazi zece ani in Romania cu o vizita-surpriza pentru angajati: Nelson Piquet Junior, pilot de teste si rezerva pentru echipa Renault in acest sezon al Formulei 1!

Rumba de Barcelona

Subtitlu: entry de cald, de lene, de iulie.

Cald, tată, cald rău. Şi zgomot infernal; ăştia mută nişte garaje prin spatele blocului, din când în când pleacă un tractor cu unul dintre garaje pe o platformă de 22 de metri lungime (atât mi-a spus o tanti - care dirijează şantierul - că are măgăoaia, când mi-a cerut să nu parchez unde aveam chef şi m-am conformat că o buşeală zdravănă pe sezon la Ionică îmi e de ajuns; a propos, Frăţilescule, fii pe fază, noi doi nu ne-am luat încă decât la revedere, deci ne vom mai întâlni!). Îmi trec prin minte Fool's Garden care se plimbau cu garsoniera cu pereţi de sticlă prin Berlin când cu videoclipul de la Lemon Tree.
Aşa. Şi am ajuns la muzică. Bun.
Deci: ăsta-i oraşul şi dacă ăsta-i oraşul, nu ştiu dacă e sau nu cazul să mă întreb de ce, de la bacalaureatul lui Gică Petrescu încoace, nu a mai putut nimeni să compună o melodie despre Bucureşti pe care să-ţi facă plăcere s-o asculţi. Hai, nu daţi vina numai pe Manu Chao!

PS: Cum i-ar zice, dacă n-ar fi de Barcelona ci de Bucureşti? Că rumba chiar nu merge...

Strada Apusului (episodul şapte)

M-a rugat copacul din imagine să întreb care-i motivul pentru care n-a plecat încă în lumea eternă a copacilor (drepţi şi strâmbi). El are bănuiala că, de fapt, nu l-au tăiat din cauza stâlpului, dar nu e sigur. Era deprimat azi-dimineaţă, când m-a abordat. Nici nu-l condamn; bietul de el, muncitorii şi-au agăţat hainele de crengile lui. Din cauza asta, are o presimţire. Să nu care cumva să-i vină vreunuia ideea că ar fi mai folositor sub formă de cuiere şi umeraşe la cinci mii bucata.

Vesti din Vanghelistan - Luminita, steluta si alte doamne din folclorul urban

De cand aveam eu vreo 15 ani umbla o vorba care zice ca se vede o luminita la capatul tunelului.
Vorba asta m-a insotit in diverse variante, mai mult sau mai putin cinice. Cea mai cinica era cam asa: Datorita unei pene de curent, luminita de la capatul tunelului s-a stins. Cea pesimista era asa: E o luminita la capatul tunelului si ea vine de la un aruncator de flacari.
In noaptea asta cand nu pot sa dorm de cald am inceput sa-mi googlesc fostii colegi de facultate si iata peste ce spirit geaman am re-dat: fratele Fanel, cel cu care multe cafele am baut la un mic bistro de pe strada Selari, pe vremea cand il administra o negresa superba.
In noaptea asta luminita si speranta au reinviat la capatul tunelului. Am o noua idee de flash-mob. Primaria din Vanghelistan raspunde la sesizari! Sa-i sesizam deci! Cine-ncepe primu'?

PS telegrame de la frontiera cu sectorul 6:
Atentie, breteaua lui basescu (strada aia frumoasa, cu asfalt lin, care ducea de la razoare in grozavesti - la carrefour in mai putin de 7 minute) e in reparatii. Daca obisnuiati sa o luati pe-acolo ca sa evitati traseul Cotroceni - Apaca - Iuliu Maniu, ne pare cu regret, nu se mai poate.

Ultimele zile ale MICMului

Nu sunt singurul (chiar ma intrebasem, nu cu mult timp in urma, ce-o mai face Ovidiu Roatis si uite ca, pe urmele/ruinele MICM-ului, am dat si de Dragos Roua - poate unii isi mai aduc aminte despre primele voci valoroase din FMul bucurestean)...

Nu sunt singurul, asadar, cu oaresce nostalgie fata de un loc pe care Bucurestii de maine doar ce l-au ingropat. Am vazut de mai multe ori ca lumea gaseste Bloguresti dand cautare dupa MICM poze. Tare... nu imi amintesc sa fi spus cuiva ca am de gand sa strang aceste secvente din ultimele zile ale cladirii pe care am prins-o dincoace de epoca MICM, pe cand, pe aici... dar am mai scris despre asta, cand cu Apolodor. Am aflat si ce se va construi acolo ("terenul Postei, cladirile altora"). Life is an one way road...

Well, moartea face rating, nu?

Acum, locul e viran, inconjurat de un gard metalic (nu mai povestesc despre absenta oricaror plase de protectie impotriva imprastierii prafului, Bucurestii nu stiu sa fi trait vreodata atatacivilizatie a demolarilor). Probabil ca acest miniserial de adio are si un va urma...

Belele, belele, frumoasele mele belele

Colectia mea are o piesa noua si al naibii de valoroasa. Din lemn de palmier, presupun. Impregnat, presupun. Mi l-a adus Polostar, fratele lui Megastar, caruia, pe aceasta cale, ii multumesc pentru asaferi world!

Acum a stat?

A aparut vara trecuta, intr-o noapte. Am observat-o in treacat, m-am bucurat o clipa si mi-am vazut de drum. A aparut si in noaptea urmatoare. Statea in mijlocului drumului - rar circulat - si privea, oarecum nedumerita, spre luminile ce se apropiau de ea. Am incetinit dar si-a luat zborul. S-a pierdut prin lastaris. In serile ce au urmat am incercat sa ii fentez vigilenta, apropiindu-ma tiptil, cu farurile stinse, de locul de pe asfalt in care o invatasem ca isi face veacul. Mi-a fugit de fiecare data de sub nas. In ultimele zile ale verii ajunsese sa ma astepte pana in clipa in care duceam la ochi aparatul de fotograf - dupa care tzusht! spre lanul de porumb.

M-am resemnat. O auzeam, cateodata, respirand greu suierat dupa o runda de zbor, undeva, intr-un copac din preajma.
A venit toamna, nu am mai vazut-o.

Prin iarna, un erete a inceput sa-si duce zilele inghetate prin preajma singurului copac din zona.

Si, iaca... mai saptamanile trecute, pe la ceasurile cand bezna se face stapana peste lume, intr-o noapte cu putini nori si o luna cam ca cea de azi noapte, cine imi statea in mijlocului drumului? Ea! Ea era! Am oprit, am scos faza lunga, am deschis fereastra portierei si, cand sa scot mana cu aparatul de fotografiat, bufnita mea si-a intins - la fel de elegant ca anul trecut, aripile, a inchis ochii, a intors capul cat sa nu o mai persecute lumina si dus-a fost.
O vad, camd la doua-trei zile o data. Am renuntat sa o mai fotografiez. Poate ca, imi spune cineva, se teme sa nu-i fur sufletul. O fi reincarnarea unui batran indian, poate!

Aseara, in intunericul noptii, in fumul de tigare, intre mine si luna scormonind ferestre printre nori, un ghemotoc o cutie de chibrituri plutea in aer. Cobora incet. Am cascat ochii. Era un paianjen maricel. I-am dat un bobarnac, invitandu-l sa-si vada de treaba prin gradina.

De ce nu m-oi fi dus sa aduc aparatul de fotografiat? Imi iesea de un macro interesant...

Acum ploua. Ploua cu soare. Ce-o fi maine? Cumva Petru & Pavel, sfintii?