E ora 20 si tocmai am pus pruncul in pat. Si-n vreme ce ii descantam de vise frumoase am sesizat asa ... un soi de tremur, o vibratie, un sunet indelung, ritmat, ce-mi zgaria timpanul. M-am uitat spre fereastra. De vibrat, vibra geamul. De tiuit, tiuie inca politistii care incearca din toti bojocii sa decongestioneze intersectia de la Prosper.
Acum trei ore, cand sotul meu a cazut rapus de oboseala in patul conjugal, m-a rugat sa inchid usa de la balcon: il deranjau fluierele din intersectie.
Dimineata, de pe la 6.30 incepe nebunia: claxoanele, pickamerele, fluierele...
Daca la 8.10 nu ies din casa, n-am nici o sansa sa ajung la serviciu. Luni am facut doua ore pana la gradinita fiica-mii (am ocolit Bucurestiul sa adunam toti copiii inscrisi la microbuzul gradinitei). Am plecat la 7.30 si am ajuns la gradi la 9.38.
Am renuntat la ideea de a mai trimite copilul dimineata cu microbuzul.
Mai bine o duc eu cu autobuzul. Alaltaieri am plecat la 8.20 si am ajuns la 9. Ieri am mers pe jos pana la serviciu. Ma uitam la sirul lung de autobuze care se tarau unul dupa altul, ca indienii preocupati sa nu faca zgomot printre crengi. Autoturismele proprietate personala se inghesuiau pe 7 benzi imaginare. In stanga masini, in dreapta masini, in fata masini, in spate masini.
Azi am avut noroc, am prins un 137 ceva mai gol, dar am mers pe jos pana dincolo de rondul Razoare. Era abia 8,30, la fara 20 eram deja la Berzei.
Cand am plecat de la serviciu, in fata fostei viitoare case radio am trecut pe langa un individ comod tolanit intr-un fotoliu vechi. De cealalta parte a strazii, vreo cinci muncitori scoteau borduri. N-am putut sa nu zambesc si tinerelul m-a apostrofat.
- Vi se pare ceva amuzant?
- Da, mi se pare amuzant sa stati pe fotoliu in mijlocul trotuarului.
- Ala de-acolo e santierul meu. Sunt inginer. Normal ar fi sa am si eu un birou, o baraca. Ce sa fac. Trebuie sa-i supraveghez.
- Aaaa, dumneavoastra sunteti cu bordurile. Cat dureaza nebunia asta?
- Compania s-a angajat ca doua luni jumate. Eu sper sa termin intr-o luna.
- Pai spor la treaba ca am auzit ca vin ploile si n-aveti baraca.
Ma gandesc oare daca maine trec pe-acolo, il mai gasesc? Era tare otzarat ca nu are si el o baraca. Ditamai inginerul.
Si in vreme ce scriu, in intersectie politistii continua sa fluiere.
E 20.14.
Daca pana la 17.30 n-ai urcat dealul Academiei, esti mancat! oriunde ai sta, Drumul Taberei, Ghencea, 13 septembrie, cel tarziu la 17.30 sa fii sus, daca se poate dincolo de Panduri sau dincolo de Razoare. Altfel, zaci in trafic. Si autobuzele au niste geamuri mici, mici. Ca pentru Rusia, ca pentru tarile nordice.
Si-s pline, atat de pline ca nu poti sa arunci un ac.
Noroc ca domnu' Nicu, soferul microbuzului fiica-mii stie o scurtatura prin Cotroceni si reuseste sa ajunga pe la 17.45 in fata blocului.
Orasul asta ma sufoca. La fel si politistii lui, soferii lui, autobuzele lui, milioanele de masini mici in care sta plictisit doar cate un singur om, la fel de prizonier in trafic ca si mine.
Ma gandesc oare la ce ora e acceptabil orasul asta si in ce anotimp? La cinci dimineata, in orice anotimp. Intre cinci si sase jumate. Dupa sase jumate, a.m./p.m. in orasul asta esti mancat.
4.10.07
Ambuteiaj underground
Un sfert de oră să cobori un rând de trepte? It only happens in Romania!
Bucureşti, staţia de metrou Piaţa Victoriei, 3 octombrie 2007, aproximativ 18:00. Fotodocument: Măriuca (mulţam fain, Măriucă!)
3.10.07
A Rewarding City
Uite că Bucureştiul poate să fie şi un loc mişto. I-aş întreba pe ăia care se luptă zilnic cu aglomeraţia din reatebeuri, metrorexuri şi de pe "covoarele asfaltice" dacă ar pune un cuvânt ca rewarding înainte de Bucureşti. Probabil că nu (prea), dar uite că se schimbă perspectiva pentru nişte americani care locuiesc în centru.
Un oraş care încă nu s-a decis ce vrea să fie. Pentru unii, tocmai ăsta-i farmecul. Bravo lor!
Un oraş care încă nu s-a decis ce vrea să fie. Pentru unii, tocmai ăsta-i farmecul. Bravo lor!
2.10.07
Progress in fighting corruption
- Vedeţi ce fotografiaţi!
- Mă ameninţaţi?
- Nu, vă rog frumos!
- Asta ar fi o chestie, însă, deocamdată, de vreme ce sunt într-un spaţiu public, fotografiez ce doresc!
- V-aţi învăţat toţi să fotografiaţi, de la o vreme. Aveţi grijă...
- Iarăşi mă ameninţaţi?
- Nu vă ameninţ!
- Faceţi ceva ce nu se cuvine? Dacă vă faceţi treaba, ar trebui să vă bucuraţi că se vede ceea ce faceţi şi să mă lăsaţi să fiu mândru de Poliţia Comunitară!
A plecat bombănind. Gaşca / gloata / grupul de bătrâne, sărite în apărarea fioroasei contrabandiste (doamna cu batic bleu-marin cu inflexiuni vişinii, purtând pe braţul drept undeva între zece şi douăzeci de fire de trandafiri pe jumătate sălbateci, pe jumătate trecuţi), nedemn cetăţean eludând cu siguranţă fiscul şi de etnie incertă, pe deasupra (nici prea alb, nici prea măsliniu pentru a avea grad oficial de florăreasă!), a aruncat, între poliţistul comunitar şi mine, un vag "bine le-ai făcut!".
Treizeci de minute mai apoi, misterul fu elucidat: dacă Ministerul Public, anume creat pentru a apăra interesele cetăţeanului ca personaj colectiv, nu respecta legile, pista mamilor voastre de biciclişti, da?, ce să aştept de la doi indivizi îmbărcaţi astfel pentru că mai mult nu pot iar postul de paznic s-a desfiinţat odată cu uzina?
Mărturisesc: în ciuda poziţiei nefireşti, care Sprâncenatului i-a amintit repede de lumea lui Buratino, doamna în culori vizibile a ţinut să înmoaie puţin din revoltă, amintindu-mi că, totuşi, există motive pentru care iubim acest oraş. Fie şi numai pentru rămăşiţele lui "d'altădată"!
- Mă ameninţaţi?
- Nu, vă rog frumos!
- Asta ar fi o chestie, însă, deocamdată, de vreme ce sunt într-un spaţiu public, fotografiez ce doresc!
- V-aţi învăţat toţi să fotografiaţi, de la o vreme. Aveţi grijă...
- Iarăşi mă ameninţaţi?
- Nu vă ameninţ!
- Faceţi ceva ce nu se cuvine? Dacă vă faceţi treaba, ar trebui să vă bucuraţi că se vede ceea ce faceţi şi să mă lăsaţi să fiu mândru de Poliţia Comunitară!
A plecat bombănind. Gaşca / gloata / grupul de bătrâne, sărite în apărarea fioroasei contrabandiste (doamna cu batic bleu-marin cu inflexiuni vişinii, purtând pe braţul drept undeva între zece şi douăzeci de fire de trandafiri pe jumătate sălbateci, pe jumătate trecuţi), nedemn cetăţean eludând cu siguranţă fiscul şi de etnie incertă, pe deasupra (nici prea alb, nici prea măsliniu pentru a avea grad oficial de florăreasă!), a aruncat, între poliţistul comunitar şi mine, un vag "bine le-ai făcut!".
Treizeci de minute mai apoi, misterul fu elucidat: dacă Ministerul Public, anume creat pentru a apăra interesele cetăţeanului ca personaj colectiv, nu respecta legile, pista mamilor voastre de biciclişti, da?, ce să aştept de la doi indivizi îmbărcaţi astfel pentru că mai mult nu pot iar postul de paznic s-a desfiinţat odată cu uzina?
Mărturisesc: în ciuda poziţiei nefireşti, care Sprâncenatului i-a amintit repede de lumea lui Buratino, doamna în culori vizibile a ţinut să înmoaie puţin din revoltă, amintindu-mi că, totuşi, există motive pentru care iubim acest oraş. Fie şi numai pentru rămăşiţele lui "d'altădată"!
1.10.07
Toamna se numără aerul condiţionat în RATB
Ştirea e asta. Comentariile şi înjurăturile sunt la liber.
O, Doamne, chiar atât de frumoasă ţară ne-ai dat încât Ţi-ai zis să păstrezi neuronii pentru alte naţii mai rebegite?
O, Doamne, chiar atât de frumoasă ţară ne-ai dat încât Ţi-ai zis să păstrezi neuronii pentru alte naţii mai rebegite?
Organe în acţiune
Prima e din Herăstrău, unde bravii poliţişti comunitari depistaseră doi tineri suspecţi, cu cercei la nivelul ombilical şi diverse tatuaje aplicate pe gambe şi pe antebraţe. Desigur, conform Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, cei doi agenţi au trecut, cu pixurile cu pastă albastră din dotare, la legitimarea şi identificarea acestora. Urmând a se proceda la amendarea lor, 'r-aţi ai dreacu de drogaţi care ascultaţi muzică satanistă şi vă bateţi joc de Gutza cu graffiti pe pereţi! Între timp, în spatele agenţilor, doamnele civilizate, care prezentau încredere din punct de vedere social, îşi aruncau ambalajele de pufuleţi pe iarbă. Care iarbă nu poate fi călcată nici cu fundul.
A doua e de la intersecţia Străzii Ion Ghica cu Bulevardul I.C. Brătianu. Cârcotaşii ar putea emite diferite păreri cu privire la mâna întinsă a domnului agent. Adevărul e că, deşi sunt autorul fotografiei, nici eu nu ştiu ce dorea stimabilul semafor uman: actele sau telefonul mobil (pe care şoferul Matizului îl ţinea la urechea stângă, în vreme ce cu mâna dreaptă ba învârtea volanul, ba băga în viteză, ba trăgea frâna de mână, ba se scărpina la nas...)?
A doua e de la intersecţia Străzii Ion Ghica cu Bulevardul I.C. Brătianu. Cârcotaşii ar putea emite diferite păreri cu privire la mâna întinsă a domnului agent. Adevărul e că, deşi sunt autorul fotografiei, nici eu nu ştiu ce dorea stimabilul semafor uman: actele sau telefonul mobil (pe care şoferul Matizului îl ţinea la urechea stângă, în vreme ce cu mâna dreaptă ba învârtea volanul, ba băga în viteză, ba trăgea frâna de mână, ba se scărpina la nas...)?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)