Strada Apusului (episodul şapte)

M-a rugat copacul din imagine să întreb care-i motivul pentru care n-a plecat încă în lumea eternă a copacilor (drepţi şi strâmbi). El are bănuiala că, de fapt, nu l-au tăiat din cauza stâlpului, dar nu e sigur. Era deprimat azi-dimineaţă, când m-a abordat. Nici nu-l condamn; bietul de el, muncitorii şi-au agăţat hainele de crengile lui. Din cauza asta, are o presimţire. Să nu care cumva să-i vină vreunuia ideea că ar fi mai folositor sub formă de cuiere şi umeraşe la cinci mii bucata.

Vesti din Vanghelistan - Luminita, steluta si alte doamne din folclorul urban

De cand aveam eu vreo 15 ani umbla o vorba care zice ca se vede o luminita la capatul tunelului.
Vorba asta m-a insotit in diverse variante, mai mult sau mai putin cinice. Cea mai cinica era cam asa: Datorita unei pene de curent, luminita de la capatul tunelului s-a stins. Cea pesimista era asa: E o luminita la capatul tunelului si ea vine de la un aruncator de flacari.
In noaptea asta cand nu pot sa dorm de cald am inceput sa-mi googlesc fostii colegi de facultate si iata peste ce spirit geaman am re-dat: fratele Fanel, cel cu care multe cafele am baut la un mic bistro de pe strada Selari, pe vremea cand il administra o negresa superba.
In noaptea asta luminita si speranta au reinviat la capatul tunelului. Am o noua idee de flash-mob. Primaria din Vanghelistan raspunde la sesizari! Sa-i sesizam deci! Cine-ncepe primu'?

PS telegrame de la frontiera cu sectorul 6:
Atentie, breteaua lui basescu (strada aia frumoasa, cu asfalt lin, care ducea de la razoare in grozavesti - la carrefour in mai putin de 7 minute) e in reparatii. Daca obisnuiati sa o luati pe-acolo ca sa evitati traseul Cotroceni - Apaca - Iuliu Maniu, ne pare cu regret, nu se mai poate.

Ultimele zile ale MICMului

Nu sunt singurul (chiar ma intrebasem, nu cu mult timp in urma, ce-o mai face Ovidiu Roatis si uite ca, pe urmele/ruinele MICM-ului, am dat si de Dragos Roua - poate unii isi mai aduc aminte despre primele voci valoroase din FMul bucurestean)...

Nu sunt singurul, asadar, cu oaresce nostalgie fata de un loc pe care Bucurestii de maine doar ce l-au ingropat. Am vazut de mai multe ori ca lumea gaseste Bloguresti dand cautare dupa MICM poze. Tare... nu imi amintesc sa fi spus cuiva ca am de gand sa strang aceste secvente din ultimele zile ale cladirii pe care am prins-o dincoace de epoca MICM, pe cand, pe aici... dar am mai scris despre asta, cand cu Apolodor. Am aflat si ce se va construi acolo ("terenul Postei, cladirile altora"). Life is an one way road...

Well, moartea face rating, nu?

Acum, locul e viran, inconjurat de un gard metalic (nu mai povestesc despre absenta oricaror plase de protectie impotriva imprastierii prafului, Bucurestii nu stiu sa fi trait vreodata atatacivilizatie a demolarilor). Probabil ca acest miniserial de adio are si un va urma...

Belele, belele, frumoasele mele belele

Colectia mea are o piesa noua si al naibii de valoroasa. Din lemn de palmier, presupun. Impregnat, presupun. Mi l-a adus Polostar, fratele lui Megastar, caruia, pe aceasta cale, ii multumesc pentru asaferi world!

Acum a stat?

A aparut vara trecuta, intr-o noapte. Am observat-o in treacat, m-am bucurat o clipa si mi-am vazut de drum. A aparut si in noaptea urmatoare. Statea in mijlocului drumului - rar circulat - si privea, oarecum nedumerita, spre luminile ce se apropiau de ea. Am incetinit dar si-a luat zborul. S-a pierdut prin lastaris. In serile ce au urmat am incercat sa ii fentez vigilenta, apropiindu-ma tiptil, cu farurile stinse, de locul de pe asfalt in care o invatasem ca isi face veacul. Mi-a fugit de fiecare data de sub nas. In ultimele zile ale verii ajunsese sa ma astepte pana in clipa in care duceam la ochi aparatul de fotograf - dupa care tzusht! spre lanul de porumb.

M-am resemnat. O auzeam, cateodata, respirand greu suierat dupa o runda de zbor, undeva, intr-un copac din preajma.
A venit toamna, nu am mai vazut-o.

Prin iarna, un erete a inceput sa-si duce zilele inghetate prin preajma singurului copac din zona.

Si, iaca... mai saptamanile trecute, pe la ceasurile cand bezna se face stapana peste lume, intr-o noapte cu putini nori si o luna cam ca cea de azi noapte, cine imi statea in mijlocului drumului? Ea! Ea era! Am oprit, am scos faza lunga, am deschis fereastra portierei si, cand sa scot mana cu aparatul de fotografiat, bufnita mea si-a intins - la fel de elegant ca anul trecut, aripile, a inchis ochii, a intors capul cat sa nu o mai persecute lumina si dus-a fost.
O vad, camd la doua-trei zile o data. Am renuntat sa o mai fotografiez. Poate ca, imi spune cineva, se teme sa nu-i fur sufletul. O fi reincarnarea unui batran indian, poate!

Aseara, in intunericul noptii, in fumul de tigare, intre mine si luna scormonind ferestre printre nori, un ghemotoc o cutie de chibrituri plutea in aer. Cobora incet. Am cascat ochii. Era un paianjen maricel. I-am dat un bobarnac, invitandu-l sa-si vada de treaba prin gradina.

De ce nu m-oi fi dus sa aduc aparatul de fotografiat? Imi iesea de un macro interesant...

Acum ploua. Ploua cu soare. Ce-o fi maine? Cumva Petru & Pavel, sfintii?

Vesti din Vanghelistan - Sevrajul electrocasnicelor de indelungata folosinta

Azi va urasc pe toti.
In special pe tipul de la Renel caruia i-a trebuit cam o ora sa ajunga in scara blocului meu sa ne repare sigurantele. O ora in care am asistat neputinciosi la sevrajul tuturor aparatelor din casa care se straduiau sa intre in stand by. Prima oara am deconectat de la priza modemul. Apoi monitorul. Apoi computerul cu totul... Apoi am stins televizorul. Apoi am pus toate prelungitoarele in pozitia off pentru ca telefonul familiei isi dadea duhul tot incercand sa se reseteze. Apoi am stins toate luminile din casa (imi spusese legitimul la telefon ca nu prea mai sunt becuri de rezerva).
Si-acum iata varianta autohtona a uneia dintre melodiile mele preferate: Because I got high.

Am vrut sa fac un ceai dar nu aveam curent (n.a.: si la aragaz nu mai e la moda sa faci ceai...)
Am vrut sa sun la Renel dar nu aveam curent (si pe telefonul meu fabricantul a scris clar sa nu contezi pe el in caz de urgente)
Am vrut sa fac un dus dar nu aveam curent (si statisticile spun ca majoritatea accidentelor domestice se petrec in cada, era prea periculos, am zis pas)
Am vrut sa ascult ceva muzica pe-ntuneric, dar radioul nu avea nici baterii nici curent si mp3player-ul il uitasem la birou...
Asa ca am iesit pe balcon si am admirat lustrele si televizoarele celor din blocul vecin, carora desi le filau lampile nu le-a dat prin cap sa le scoata din priza.
Vecinii mei in frunte cu administratorul iesisera in spatele blocului si stateau la o tacla, dadeau cu banul care din ei sa sune la RENEL.
Asa, pe intuneric, mi-am dat seama ca locuiesc de patru ani intr-un bloc in care nu cunosc aproape pe nimeni (cu exceptia celor care imi afecteaza viata direct: vecinii de palier (pentru ca impartim ghena si invariabil una dintre cele 3 chei se pierde), administratorul si presedintele de bloc (de care ma lovesc ca nu am incotro), vecinii intre ale caror vieti traiesc si eu, ca o felie de sunca intre doua felii de toast, fara scapare intre hip-hop-ul celui de sus si trash metal-ul pustiului de jos.
De fapt revelatia asta mi s-a-ntamplat pentru ca recent am terminat de citit o carte scrisa de un arhitect. Se cheama Experimentul Catelu si v-o recomand.
Dupa ce am terminat de citit cartea asta am inteles ca traim brambura intr-o lume care nu ne place si nici ei nu prea ii mai place de noi, ca daca vietile noastre sunt sufocante e pentru ca am uitat ca toate lucrurile au o ordine, un rost, o semiotica de care prea putin ne pasa... Traim brambura si ne costa mult.
Si stand asa pe intuneric, privind involburarea perdelei mele de Pascani, mi s-a facut dor sa emigrez din Vanghelistan. Sa ma mut undeva la tara, sa am o casa de caramida cu ferestre uriase, fara termopane si sobe placate cu placi ceramice pictate si un generator electric si un hidrofor, eventual niste panouri de captura a razelor soarelui, un umbrar si un nuc batran...
Ma intreb cat costa metrul patrat de teren la... Butimanu sa zicem:)
But then I got high, then I got high, then I got high...
PS: Curentul a revenit la orele 23, cand era deja prea tarziu pentru orice. In Vanghelistan manelele rasunau linistite.

Străzile lui Ofrim

Cei care vor urma sfatul Marei (Anni-Lorei Mainka pe numele ei de Ausweis) "şi vor umbla prin Bucureşti ghidaţi de Alexandru Ofrim, vor avea surpriza să descopere colţuri pe care le credeau dispărute sau despre care nu ştiau mai nimic".