Mozart, totuşi, rocks!

Ada, poţi spune mai multe?

Vestitorii primăverii

N.R.: Meet Auggie, the clown.
Locuieşte în centru.
Alt oraş. Altă viaţă.

Locuieşti în centru ? Bucură-te. Au apărut vestitorii primăverii! Cei care, primavară de primăvară, oferă locuitorilor Pieţii Romane o cură de întărit nervii.

Bucuria venirii primăverii este întâmpinată cu zgomotul vesel al motoarelor turate de TT, Porsche şi alte minunăţii pe roţi. Dar stai! Nu aceasta este cea mai grandioasă manifestare a bucuriei - ci revenirea pe traseul de curse a motociclistului roman. Care, spre deosebire de cel american sau vest-european, nu este un motociclist oarecare. Motociclistul roman se caţără pe gropile urbane.

Aşa cum bine se ştie din manualul de geografie, perimetrul cunoscut sub numele de Piaţa Romană este o zonă de munte, în care alternează arealuri de pietriş şi grohotiş, astfel încât orice motociclist care se respectă trebuie să folosească o motocicletă enduro.

Cel mai dificil traseu se întinde, în mod normal, între Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei. Dar tronsonul în care motocicleta enduro dă cu adevărat tot ce poate este în preajma Pieţei Romane.

Ai vrut să locuieşti în centru? Deci bucură-te! Îţi vor lipsi nopţile lungi de iarnă, nu vei mai avea parte doar de larma jucăuşa a motoarelor de maşini turate. E vremea motocicletelor enduro.

Să ai o noapte liniştită, omule care stai în centru!

Auggie, the clown

La cules de rodii în Rahova

Nota redacţiei Blogureşti:

Amintirile unei nemţoaice care

a copilărit, decenii în urmă, în Rahova.

Serial.

Poate nu vă place titlul , dar ăsta e! Ştiu multe cărţi la care nu-mi place titlul! Sau oameni la care mă mir cum de-au ajuns să-i cheme în feluri de feluri. Dar acum, când au trecut peste unii şi peste alţii şi peste mine decenii, mă gândesc că, oricum ai da-o, ni se cam potrivesc toate...

Exemplul 1 (unu):

Marean Vanghelie nu s-ar putea numi, de pildă, Vanghelis Aurelius Marcus. Ba da, logic s-ar putea numi oricum, dar pentru noi, cei din Rahova, nu ar mai putea să fie „Marean al nostru”. Pentru că, în Rahova, nimeni cu numele de Aurelius Petre Ionescu, de pildă, sau Marcus Spartacus nu ar fi avut succes. N-ar fi fost iubit. Nu ar fi fost salutat cu capul pâna în pământul trotuarelor atât de slinoase că nici nu trebuie să te duci la patinoar.

Dar Rahova îl iubeşte pe edil. Şi edilul iubeşte Rahova.

Eu sunt din marginea Rahovei. Iubesc Rahova pentru că o iubesc. Fără obligaţii. Dar cu scuzele de rigoare declar aici, în prima însemnare pe blog: nu am găsit încă un edil, un profesor, un rahovean pe care să-l iubesc sau, cel puţin, să-l respect. Poate din lipsă de timp.

Daca ştiţi pe cineva, daţi de veste!

RAHOV’ ANI

Autoare autohtonă
Scriba cartierului

PS.: Să nu confundaţi Ferentarii cu Rahova. Să nu credeţi că la Pecineaga este tot Rahova (după posibilităţi, vom prezenta şi o hartă a acestui cartier plin de mister şi groază).

De casă nouă, de primăvară nouă

Ce minune a ieşit de sub zăpadă! Ce surpriză şi ce bucurie! Si ce dor mi-era de platforma Blogspot!
Am şi eu câte ceva în tolbă, acum doar am vrut să încerc noile butoane. Ca să ştie, eu sunt în al cincilea bloc pe stânga. Ăla cu acoperişul şui!
Mulţumesc, Emil şi Cristian. La cât e petrecerea? Până atunci să vă arăt ce am pe pervaz şi la fereastră.

Staţi p'aproape!

De mărţişor...
Neah!
Că tot începe primăvara, zicem că nu strică un nou început, nu?
Primul pas l'aţi putea face chiar voi: umblaţi în blogroll-uri şi pe la bookmark-uri şi operaţi corectura de rigoare: de acum suntem (după cum se vede) pe blogureşti.ro!

Cine mai vine la lansare?

Externiştii

De la un moment dat, lumea le'a strigat că nu mai e nevoie de ei.
Cu toate acestea, ei s'au încăpăţânat să existe, să gândească, să scrie, să fie activi, să înţeleagă, să transmită. Pentru că ştiau că lumea are, de fapt, nevoie de ei.
Dar dintre ei, cei tot mai puţini, încă unul a plecat. S'a dus să nu mai deranjeze cu ideile care au refuzat să se scufunde în gândirea provincială dominantă.
Magdalena Boiangiu a plecat. Noi am rămas şi mai expuşi mizeriei de fiecare zi. Pe care, până la urmă, ne'o merităm.