Noam Chomsky, Michael Moore şi alte alea

Vine o vreme în viaţa fiecărui om, consumator de informaţie, când o întrebare nu mai poate fi evitată. Aşadar: de unde'i scoţi, Doamne, pe toţi?
Ieri seară, un tânăr apărut pe firmamentul analiştilor atoateştiutori a intervenit într'o discuţie privată, insinuându'se ca şi cum prezenţa sa într-un face 2 face dintre două persoane (una necunoscută lui) ar fi de la sine înţeleasă. First wrong step. Am simţit nevoia să mă prefac a nu'l cunoaşte - şi, la drept vorbind, nu mă cunosc nici pe mine aşa cum se cuvine. Cu atât mai puţin...
Second wrong step: s'a adresat (în special interlocutorului meu, un personaj des identificat drept jalon - chiar etalon - al opiniilor public exprimate) explicându'i că a aflat ("de la un prieten") cum a fost declanşată criza gripei porcine (mexicane, pentru cititorii noştri kosher din Ţara Sfântă). Ia să vedem, câţi ghicesc că e vorba despre un atac de gherilă lansat asupra calmului public de câteva firme din industria producătorilor farmaceutici?
Doamne, dacă mă auzi, poţi să'mi şopteşti la ureche de unde îi scoţi, totuşi?

Later edit
Deocamdată nu mi'a şoptit de unde dar cred că tot El mi'a sugerat o altă întrebare: ce onorariu primesc pentru a bate câmpii?

Alt atac la Bucureşti

În mod normal, primul lucru pe care o instituţie publică ar trebui să îl afişeze pe site este un calendar al evenimentelor de interes public. Poate că sunt eu mai de la ţară şi nu mă descurc, sau poate nu mai am vârsta care să'mi ofere răbdarea căutării - dar pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti îmi scapă aşa ceva.
Cu toate acestea, în agenda Primăriei figurează, pentru astăzi, o şedinţă în care Consiliul Municipal va vota asupra unui maldăr de dosare de PUZ.
La grămadă.
Printre dosarele cu pricina, unul care vrea să schimbe total imaginea zonei Brezoianu-Cişmigiu. Ce înseamnă asta am aflat aici.

Doi prieteni

L'am văzut ieri dimineaţă. Stătea la marginea drumului, năucit de trafic, privind în toate direcţiile şi lătrându'şi prietenul rămas neclintit în mijlocul şoselei.
Vino, prostule, îi spunea, mişcă'te, nu auzi? Trec maşini...
Lătra într'una.
Lătra degeaba.

L'am revăzut seara, pe drumul de întoarcere. Lătra mai departe, în aceiaşi margine de şosea, spre prietenul neclintit, lipit de asfaltul ce începea să se răcorească după o zi în care, acolo, la marginea oraşului, lucrurile au luat o cu totul altă traiectorie.

Singura parte frumoasă e că toţi căţeii ajung, până la urmă, în rai...

Călugăriţele

Pe de o parte, este faptul - profund regretabil, aproape detestabil - că domnişoarele din figura de mai sus (sursa) ţin cu Bayern Munchen.
Pe de alta, însă, mi'am amintit de toţi preoţii aborigeni peste care am dat în vremea din urmă în ţara numită România, de edictele din ce în ce mai bolânde ale unui abuziv de fericit şi de tâlharii de voturi care, în vreme ce statul nu mai ştie de unde să fure de pe cetăţean, sug de la bugetul public pentru a face biserici electorale.

Chestia cu iarba...

Old media, via EvZ, a descoperit ceea ce pe noi, blogureştii, ne crizează cam de când ne'm pus pe net: că nu ne lasă statu' pe iarbă.
Acum, aş vrea să văd când or să se lege de interdicţia de a fotografia în curtea bisericilor şi de, în general, idioţii care mai că pun câinii pe tine când vrei să faci o poză, ca omu'!

Cutia europeană din Gara de Nord

Nu mai ştiu unde am citit - cred că la Emil - despre cutiuţa amplasată în Gara de Nord, de unde pot să transmit mesaje Comisiei Europene.
Probabil că, la o adică, le pot trimite lui Vadim şi Gigi nişte slănină şi un plic cu bani, "pe locomotivă".

Ajung vineri dimineaţă în Gara de Nord şi, ce să vezi? Sub panoul de întârzieri la departures şi arrivals stătea, într'un albastru închis, ea, cutiuţa despre care aflasem cu o zi înainte. Doi badiguarji în cel mai românesc sens al cuvântului completau acest tablou european: o cutie ceva mai mare decât toaletele ecologice având încastrate pe doi pereţi câte un monitor din care, la fiecare 90 de minute, un franţuz, europalrmanetar, pesemne, juca rolul principal într'un scurt metraj de prost gust realizat, parcă, la cineclubul montan de la Casa Pionerilor din Oraviţa anilor 80. Aştepta să îi şoptească o voce blondă, din afara cadrului, că acum funcţionează şi se poate înregistra bine, după care se pornea să îmi povestească, în trei fraze, într'o franceză mai proastă decât a lui Jean Iliesco, despre ce se întâmplă anul acesta, între 4 şi 7 iunie.
Personal nu m'am ales cu nimic din vorbele omului. Sonor prost, mesaj şi mai şi, logică lipsă. Restul era fix ceea ce trebuie să înţeleagă românul care aşteaptă trenul întârziat 50 de minute: că Europa e o imensă harababură fără noimă de pe urma căreia nu face decât să piardă cam trei metri pătraţi lângă scrumieră.

Paştele preşedintelui de treabă...

Oare preşedintele meu a ajuns de la Voroneţ la Mamaia într'o zi pe şoselele lui Mitrea?A călătorit, poate, cu trenul? Sau, poate, s'a dus de la socri la frate cu elicopterul sau cu avionul?
A plătit Ioana, din banii strânşi după vânzările anterioare? Sau Elena, din leafa de jumate de normă? Sau ş'a cinstiti fratele? Sau s'a încadrat în salariul lui de 80 de milioane?
Eram doar curios.
Probabil aşa am să şi mor.