25.2.09

Fiţe de Băneasa. Aeroportul Băneasa.

Îl ştiţi pe Ştefan Mladin?
Chelia aia ţuguiată de la Băneasa. Aeroportul Băneasa, nu grădina zoologică...
Well, directorul general reprezintă o imagine perfectă pentru întreaga instituţie aflată în spatele său.

Joi, 19 februarie, după amiaza. Zbor de Koln/Bonn. Germanwings.
Lumea se încolonează, aşa cum îi stă bine unui român care s-a tmai lovit la viaţa lui de Germania şi unui german care pleacă din România - civilizat, fără agitaţie, fără îmbrânceli.
Se suie lumea în autobuzele care duc pasagerii la avion şi aşteaptă. Aşteaptă cât aşteaptă după care, odată ajunşi la scara avionului, rămân blocaţi în autobuzul ale cărei uşi nu se deschid. Nu e o defecţiune tehnică, e, pur şi simplu, ordin de la comânduire.
La un moment dat apare un microbuz din care coboară şapte sau opt fiţe şi vreo doi fiţi. Urcă în avion, sunt lăsaţi să se aşeze după care i se permite şi pulimii, care a plătit din propriul buzunar biletul de avion, să se îmbarce.

Două ore şi un sfert mai târziu, pe pista aeroportului Konrad Adenauer din Koln/Bonn, una dintre stewardesele Germanwings, momită, probabil, de întregul echipaj de bord, se apropie timid de cea mai tânără dintre fiţe şi, ca şi cum s'ar păzi să nu cumva să deranjeze, o întreabă cine este grupul pentru care a venit un microbuz special până la scara avionului.

- We're from the airoport administration.

Ah, deci asta era! De ce nu spuneţi aşa?

Unul dintre fiţi, aflat în preajma fiţei, are, pe româneşte, ultimul cuvânt, al înţeleptului:

- De ce nu le'ai spus că suntem de la Senatul României?

21.2.09

Al treilea tango

In seara asta, la Carturesti, eu si inca vreo cincizeci de curiosi ne-am inghesuit la o lectie gratuita de tango.
Daca nu ati fost acolo si se mai organizeaza, merita sa mergeti.
In primul rand, pentru ca e la Carturesti, un spatiu cu totul special.
In al doilea rand, pentru spectacolul in sine.
Sunt 4 instructori, dar azi au dansat doar doi: Alina si Catalin. Ei nu-s doar instructori de dans, sunt si doua persoane extrem de placute. Se completeaza foarte bine nu doar in dans, ci si in discurs, se potrivesc, au o tinuta frumoasa, au zambete sincere si priviri deschise. Stiu sa tina in mana o sala plina de necunoscuti. Pe cati dintre ei ii vor revedea? Cine mai are azi nevoie de lectii de tango? Si unde sa dansezi, pe praful asta? Pe criza asta, pantofi de tango si pasi de dans ne trebuie noua.
Asta pareau sa gandeasca macar cativa dintre cei adusi acolo de partenerele lor, dornice sa faca lucruri impreuna cu cel drag.
M-am dus de curiozitate. Fara partener. Imbracata in pantaloni. Cu ochii larg deschisi, pregatita sa absorb muzica, pasii, gesturile, sa le inghit asa cum tragi in piept aerul sarat al marii intr-o dimineata pe la 10, cand ai fugit de la serviciu pentru ca te strangeau peretii, te-ai urcat in masina si nu te-ai mai oprit pana la Cazino. Da, ala din Constanta.
Si pentru ca Alina si Catalin sunt atat de buni la ceea ce fac, m-am trezit dansand.
Eu, care venisem sa stau pe margine. Si nu dansam cu oricine, ci cu iubitul alteia. Unul dintre putinii veniti acolo cu intentia de a invata sa danseze. Cum am ajuns eu de pe margine in bratele lui Dan, primul meu partener de tango?
Asa e regula. Dansezi doua melodii. Apoi, toti dansatorii se aseaza in cerc. Isi dau mainile. Se privesc si-si multumesc. Apoi doamnele fac un pas in fata si trec la urmatorul partener. Pentru ca daca dansezi cu un singur partener, incepi sa-i inveti rutinele si nu mai dansezi, executi rutine. Iar Alina si Catalin voiau ca acei 50 de necunoscuti (pe multi nici n-or sa-i mai vada vreodata) sa danseze. Sa se bucure de muzica. De ritm. De povestea spusa. De senzatia noua pe care o ai cand ti se desluseste ce n-ai mai vazut decat in filme.
De ce sunt pasii de tango asa cum sunt?
De ce e bine sa-ti lasi partenerul sa te conduca?
Si cum conduci femeia fara sa-i vorbesti?
Cine hotaraste in ce directie mergem, cat de mari sunt pasii, care e viteza cu care ne deplasam...?
Atatea intrebari si raspunsul lor e valabil nu doar pe parchetul de la Carturesti.
Primul meu tango a fost grozav. Dan a fugit apoi la iubita lui, eu am ramas pe margine.
Si atunci, instructorul a venit si m-a invitat la dans. Ei, al treilea tango este cel pe care o sa mi-l aduc aminte.
A fost frumos. Mi-as dori sa-nvat sa dansez tango de-adevarat, dar nu am partener asa ca o sa mai astept pana cand n-am sa mai fiu in situatia de a dansa cu iubitul alteia. Raman cu gandul ca se poate dansa, ca poti sa aspiri la o pereche de pantofi de tango, ca lectiile de tango sunt ceva la indemana. Iti trebuie doar timp si disponibilitate.
Asa se intampla cand dai peste profesorul potrivit.
Vi-i recomand pe Alina si pe Catalin, de la Tango Brujo. Sunt in Bucuresti. Dar de fapt in Buenos Aires. Un Buenos Aires simbolic. Si atat de frumos.

18.2.09

Algebra de la Boc se împute

Se ia necunoscuta Nemirschi, se împarte la trei. Rezultatul este Pogea ori Boc.
Două luni s'a lăudat Guvernul PD minus L de înmulţit cu paranteză PSD plus PC închidem paranteza că va anula triplarea taxei auto.
A făcut'o, ca să o înlocuiască cu noua valoare: taxa ori doi.

Veşti din Dăbuleni, cea mai mare comună din România, ţara Loganurilor de 70.000 de euro: bătrânele maşini de teren fabricate acum 20 de ani la Câmpulung, pe stânga, cum vii dinspre Schitu-Goleşti şi urci către ieşirea din oraş, prin ale căror caroserii nu bate vântul numai pentru că fermierii din câmpia oltenească au astupat găurile cu lubeniţele nevândute, vor avea valoarea de impozitare 19 milioane de lei vechi. Sunt 4x4, ce pana Bocului?

Vocea lui Radu Soviani

O ţigancă dintr'alea care se uită mult la televiziunile cu ştiri de la ora 5 şi telenovele i'a spus cândva lui Dan C Mihăilescu, criticul, că ea nu înţelege prea multe din ce spune omul nostru despre cărţi dar îl vede atât de convingător încât îi crede fiecare cuvânt.

Eu - şi asta am convenit'o deja - sunt mai de la ţară. Când îl aud pe unul vorbind mult, înţeleg că omul ăla ştie ce spune. Acum vreo câţiva ani, pe când apăruse venind de pe la Cluj, unul dintre cei care îmi lăsaseră o astfel de impresie era Emil Boc. Dar nu despre marele om de stat vreau să povestesc.

Aşadar - şi asta am convenit'o deja - mă las convins că un om care vorbeşte mult şi apăsat ştie ce spune.

Dar nu înţeleg în ruptul capului de ce trebuie mere să ţipe Radu Soviani la mine!

Domnule Dumitrescu, dragă Răzvane, rogu'te, ţucu'ţi sufletul tău, nu'l mai abandona pe Soviani în celălalt studiou, adu'l dincoace, lângă tine şi invitaţi. Sau spune'i, măcar, că are microfon şi că voi, dincoace, auziţi ce spune, din celălalt studiou, el, economistul vizionar şi înţelept, care vorbeşte mult şi apăsat - şi că nu'i nevoie să ţipe ca în hala de la Faur Poarta IV, capătul lui 311!

Austeritatea noastră cea de toate zilele

... amendează'ne'o nouă astăzi
şi ne suplimentează nouă bugetele uninominale
că pe mulţi îi vom omorî
în patru ani de mandat şi
mult ne vor fi de folosinţă bisericile pentru care
solicităm bani de la stat.
Şi ne iartă nouă greşalele noastre
ca să înveţe şi DNA ceva bun pre lumea asta!

Aşa să ne ajute preacuviosul Gheorghe Pogea. Amin.

Citire din cartea Cotidianul.

PS: Toate astea se petrec într'o ţară numită România care se scufundă lejer dar sigur în ceea ce unii mai înţelepţi decât noi au identificat a fi Nămolia.

Din trafic: To the air-port!

Azi am văzut doi babuini într-o maşină cu număr de Giurgiu. GR 03 HUH. Dacie Supernova.
Cred că veniseră la semănat ceva că tot deschidea ăla din spate portiera şi punea ceva pe jos, cu mare grijă, să nu se spargă.
Prima oară am crezut că nu văd bine.
Pe jos erau coji de ou. Dacă ar fi putut, Costică şi-ar fi ridicat poalele şi ar fi păşit cu cauciucurile peste cojile de ou, cu ştergătoarele ridicate a mirare şi cu scârba zugrăvită pe parbriz.
A doua oară a ajuns pe jos un ambalaj.
La următorul stop, o coajă de banană.
Când babuinul din faţă i-a dat şi coaja lui de banană celui din spate şi l-am văzut pe semănătorul de gunoaie deschizând portiera, m-am înfipt în claxon.
Nu s-au sesizat.
M-am înfuriat instant.
Bă, ţărane, mi-a venit să-i strig, aşa faci şi acasă la mumă-ta? Pui cojile de banane pe asfalt, tu-ţi crucea... Vii tu aci să-mi murdăreşti oraşu', n-o fi destul jeg, mai pui şi tu...
Am schimbat banda şi am ajuns în dreptul geamului nesimţitului. Nu, nu i-am zis de mumă-sa nimic, bănuiesc că biata femeie l-o fi învăţat că nu e cazul să arunce gunoi pe jos. I-am bătut obrazul. A deschis portiera. Am deschis portiera.
- De ce arunci, domnule, gunoi pe jos?
- Scuzaţi-mă, doamnă!
Mi-am muşcat buzele şi am trecut mai departe.
Bună dimineaţa!

17.2.09

The real estate of things

Două ştiri tocate mărunt în Drive-ul de pe CityFm:

a). Prigoană face pe Mafalda imobiliară şi

b). Pogea lui Boc vrea să înmulţească impozitul pe proprietăţi imobiliare cu şase; sau cu 24,3%, anul acesta, p'ormă mai vedem...


Ne'am înghesuit ani la rând să stăm cât mai în centru, am vrut confortul vieţii cât mai simple, nu? Şi, ca atare, aici, în marilor oraşe în care am vrut să ne regăsim, am susţinut cursa galopantă a preţurilor imobiliare.

Acum vreo 15 ani, mama mi se plângea că nu găseşte soluţii să transfere la Bucureşti un apartament pe care putea să îl cumpere cu 2500 de mărci (fie'le ţărâna uşoară) în Oraviţa.

O casă, ridicată la roşu, în regie proprie, la ţară, cu o amprentă la sol de bun simţ, cu etaj & mansardă, poate fi oricând o soluţie. Sigur, până una alta, mai trebuie să omorâm câteva generaţii d’ale noastre, până se va pune şi de un pic de infrastructură sănătoasă.

În sudul Mediteranei, din Maroc şi până în Siria, majoritatea caselor au ultimul etaj neterminat. Ei, bine, casa este considerată neterminată şi exceptată de la impozit. Poate fi o formă de lovitură dată nesătuilor de la putere. Şi, dacă băieţii vin şi execută silit rău-platnicii, ce'or să facă, până la urmă, cu atâtea case intrate în proprietatea statului? O să ajungă şi statul în situaţia băncilor de dincolo. Şi va falimenta - n'ar da Domnu' să văd statul ăsta declarat inbsolvabil, desfiinţat şi reclădit de la zero?!

Deci, până la urmă, singura întrebare este cât pot băieţii ăia cu foamea în gât să întindă coarda pe pielea noastră? Încearcă şi ei. Dacă le iese, bine. Dacă nu, simţul ridicolului nu l'au primit, la ultima vaccinare.

Prost e cine dă, nu cine cere, aşa'i?