The real estate of things

Două ştiri tocate mărunt în Drive-ul de pe CityFm:

a). Prigoană face pe Mafalda imobiliară şi

b). Pogea lui Boc vrea să înmulţească impozitul pe proprietăţi imobiliare cu şase; sau cu 24,3%, anul acesta, p'ormă mai vedem...

Ne'am înghesuit ani la rând să stăm cât mai în centru, am vrut confortul vieţii cât mai simple, nu? Şi, ca atare, aici, în marilor oraşe în care am vrut să ne regăsim, am susţinut cursa galopantă a preţurilor imobiliare.

Acum vreo 15 ani, mama mi se plângea că nu găseşte soluţii să transfere la Bucureşti un apartament pe care putea să îl cumpere cu 2500 de mărci (fie'le ţărâna uşoară) în Oraviţa.

O casă, ridicată la roşu, în regie proprie, la ţară, cu o amprentă la sol de bun simţ, cu etaj & mansardă, poate fi oricând o soluţie. Sigur, până una alta, mai trebuie să omorâm câteva generaţii d’ale noastre, până se va pune şi de un pic de infrastructură sănătoasă.

În sudul Mediteranei, din Maroc şi până în Siria, majoritatea caselor au ultimul etaj neterminat. Ei, bine, casa este considerată neterminată şi exceptată de la impozit. Poate fi o formă de lovitură dată nesătuilor de la putere. Şi, dacă băieţii vin şi execută silit rău-platnicii, ce'or să facă, până la urmă, cu atâtea case intrate în proprietatea statului? O să ajungă şi statul în situaţia băncilor de dincolo. Şi va falimenta - n'ar da Domnu' să văd statul ăsta declarat inbsolvabil, desfiinţat şi reclădit de la zero?!

Deci, până la urmă, singura întrebare este cât pot băieţii ăia cu foamea în gât să întindă coarda pe pielea noastră? Încearcă şi ei. Dacă le iese, bine. Dacă nu, simţul ridicolului nu l'au primit, la ultima vaccinare.

Prost e cine dă, nu cine cere, aşa'i?

Cu ochii pe organ

Turnaţi acolo!

Să trăiţi...

Înţeleg că deceniile de comunism au lăsat urme adânci în felul nostru de a fi dar nu pot înţelege tinerii care salută cu militărescul "Să trăiţi!"

Cupa României

... sau, mai degrabă, Daciada.
S'a dat startul, în orice caz.
Sub egida "Avem România pe care o merităm? Poate merităm ceva mai bun!", românul a început să pună aparatul de pozat pe poliţaiu' care'şi bagă degetul mic cu unghia lungă în bunul simţ public.
Dacă semănăm asta, poate chiar culegem o furtună în paharul cu spume pe care ni le fac organele.

Aşa că, fraţilor, hai, cu mic, cu mare, la Daciadă! Să'i pozăm din toate unghiurile, din toate poziţiile, până or să'şi dea că nu s'a dat legea aia care sancţionează portul ilegal de aparate de pozat. Şi până înţeleg că nu pot cere respect dacă nu oferă la rândul lor.

PS: Domnule Nica, eu cred - şi e părerea mea personală - că dacă nu l'aţi demis pe cretinul ăla de comisar şef de la IJP Dâmboviţa, Ioan Nicolae, după toată povestea de săptămâna trecută, ar trebui să vă daţi personal demisia. Altfel riscaţi să ajungeţi un porc între porcii alături de care începeţi să mâncaţi din troacă!

Off topic

O excelentă idee de recuperare a unor secvenţe de istorie nefardată vine fix de la Craiova: volumul despre relaţiile diplomatice dintre România şi Serbiei, în deceniile dinaintea primului Război Mondial, semnat de Bogdan Catana.

Curcanul cu mintea în flăcări

- Dumneavoastră chiar nu aveţi altă treabă? De ce faceţi poze? Nu aveţi altă preocupare?
- Nţ. Asta mi'am propus să fac astăzi.

Mă gândeam să îi mai explic doar că n'am avut şansa de a fi atât de frumos, înalt şi prost ca el, cât să mă calific pentru regimentul de paradă. Dar te pui cu apevistu' într'o ţară în care portul de aparate foto e un act din ce în ce mai ilegal?

N'am să'i dau mecla. Nu merită. Poate fi orice purtător de uniformă din ţara asta. Întâmplător, pe el l'au îmbrăcat să'l cocaţe în dealul din Parcul Carol. Păzeşte o flacără care se ve stinge dacă ruşii s'or supăra iarăşi pe ucrainieni. Îi suflă în ceafă vreo 20 de stafii. Toţi fruntaşii comunişti. Ce Dumnezeu i'or fi şoptind în urechile alea care îi astupă capul numai cât să nu pătrundă lumina, ca să nu i se vadă ceafa când îl priveşti în ochi?

Să salvăm G7, tovarăşi!

Cetăţenii statelor puternic industrializate din lumea asta adânc afectată de criză au nevoie de suportul nostru. Nu putem rămâne indiferenţi la zbaterile omenirii acum, când, iată, soarta ne lovi atât de crunt.
Sub înţeleapta conducere a primului ministru Emil Boc şi, mai ales, sub înaltul său patronaj, România va putea salva economiile germanilor. Visul de aur al înaintaşului din Scorniceşti va prinde în curând viaţă: totul la export, tovarăşi!

Micul Sandero, revoluţia rutieră urbană, va izbi din plin portofelele unei bune părţi a celor ce trăiesc în Bundesrepublik, obligându'i să verse imensa sumă de 5000 de euro în portofelele unor veroşi intermediari, samsari de autoturisme aduşi în pragul falimentului de inconştienţa marilor controlori ai finanţelor capitaliste. Restul de 2500 de euro pâna la preţul real din vitrinele federale vor fi scoşi din visteria publică sub forma unei prime de casare a maşinilor mai vechi de nouă ani.

Tocmai de aceea, noi, românii, am decis să sărim în ajutorul săracilor acestei lumi în criză şi să introducem măsuri de protecţionism economic, obstrucţionând pe cât posibil circulaţia banului în propria noastră ţară. Aşa cum marele popor sovietic ne'a învăţat, dacă duşmanul de clasă face o clădire în cinci colţuri, noi o vom face în opt. Dacă duşmanul de clasă decide că maşinile trebuie să aibă nouă ani vechime, noi mai punem unul cel puţin! Dacă duşmanul de clasă încurajează consumul cu o primă de casare de 2500 de euro, noi... noi... Alo, mai sunteţi pe fir? Alo? Nu se mai aude!

Mda, pentru că noi suntem mai bine aşezaţi, oricum, decât bieţii germani, prima noastră de casare este mică. Mult mai mică. Din ce în ce mai mică.

*

Dragă domnule Nemirschi, mi'ar fi jenă. Nu numai pentru că nemţii dau de 2,5 ori şi încă puţin mai mult ci şi pentru că - sau mai ales pentru că - atunci când matale vii şi spui că (în marea sa mărinimie) Guvernului Boc a crescut prima de casare de la 3000 RON la 3800 RON te comporţi ca şi cum, în prostia noastră brucaniană, n'am ştii nimic despre cotaţia leului, then & now!

Onoare muncii!