Mireasa shopping center

Ce le dăm, dacă ni se cere să le arătăm oraşul?
Lista, traseul, e binecunoscut, nu? Acelaşi traseu, mereu. Centrul isteric, palatul lui Ciaiceţcu, muzeul satului...
Ce le dăm dacă ni se cere să îi ducem,. pentru 90 de minute, în locul din oraş care ne place nouă cel mai tare?
Locul din Bucureşti pe care îl iubesc eu cel mai mult? Hm, în 90 de minute, slabe şanse să îi pot duce până la Şapte Scări şi să'i mai şi aduc îndărăt. Sau la Cheia.
Şi mi s'a spus clar: "din Bucureşti...".
E la 10:30. Dimineaţa. Că dacă ar fi fost seara, huh, mergeam la Club A şi le vorbeam despre rezistenţa prin rock.
Unde să'i şi duci? Şi ce să faci cu ei 90 de minute în Hanul cu Tei, de exemplu? Să te aşezi la o cafenea (egipteană, poate) din Villacros şi să stai aşa, ca'n Balcani, far niente?
Mda... nu, mă tem că nu aş putea numi "locul din Bucureşti pe care îl iubesc cel mai mult...". Nu în acest sens, de ghid al oraşului pentru un grup de tineri jurnalişti germani. Altfel, aş putea enumera garsoniere de prieteni, mansarde, cafenele, crâşme, chiar şi bodegi ordinare.
Cum e cea de pe Lipscani, unde se vând bere şi covrigei în miros de pisoar de gară, se stă la mese metalice, asemeni celor de pe terasele cofetăriilor copilăriei mele, feţele de masă sunt din muşama cadrilată şi din boxe, o, da, din boxe, muzica ... Ei, m'am minunat, era chiar o tentativă de folclor, nu era chiar manea. Sau nu le mai disting eu?

M'au întrebat destul de multe dar i'a mirat al naibii de mult un lucru: frate, în afara de nunţi, ce altceva mai fac românii?
Numai şanţurile şi gropile sunt mai numeroase, în centrul nostru isteric, decât vitrinele magazinelor de rochii de mireasă!

De la Niş la Napoli...

Ştiu că avem şanse mai mici decât Rapid, Dinamo, Unirea sau Vaslui. Ştiu că nu suntem CFRul, ştiu că n'avem experienţa invocată de Jiji în numele Stelei dar asta nu mă împiedică să mă grăbesc acasă, să dau drumul Zappului şi să caut televiziunea aia sârbească din Toronto care preia de la al doilea canal public sârbesc meciul Partizan - Poli. Sper că nu o să rămân iarăşi paralizat trei ore în cocoşii lui Mitică Dragomir şi Buftea lui Sârbu.

Aia cu "imaturitatea"...

Am citit asta la Comănescu.
Aşa, şi?
Când Tucă, Pâlşu, Hure, CTP, Tatulici şi restu' care pe unde'or mai fi s'or aduna, ei, la un şpriţ şi'or ieşi, apoi, să ne anunţe că NIMENI nu va publica/difuza, anul acesta, vreo ştire despre campania electorală, îmi voi scoate pălăria...

Hoţii noştri cei de toate zilele

Orange.

Te fură. Îţi vinde o cartelă, te invită la nişte planuri tarifare iar apoi le modifică după cum îi taie capul. Leceri să’ţi printeze contorul, să vezi şi tu cât ai vorbit, câte mesaje ai scris, cât te costă... Se uită la tine cu dispreţ. Bă, tu eşti clientul meu, tu plăteşti, restul fac eu! Tu stai, frumos, în perioada de graţie şi'ţi cumperi un alt credit. Până decidem noi că te'am furat destul.

Le scrii, le sesizezi aberaţia. Nu’ţi răspund.

Cum ziceam, există concurenţă, pe piaţă. Mă tem că nu's mai breji iar temerile îmi sunt confirmate de alţi păţiţi. Le mulţumesc. Dar ce naiba să fac?

RCS-RDS.

Ţi’au trimis o factură pe care scrie că ai de plătiti 0 (zero) lei. Nu te duci la caserie pentru că legile contabilităţii şi aritmetica valabilă în anul Domnului 2008 spun că nu poţi transfera zero din portofelul tău în puşculiţa lor. Două luni mai apoi îţi taie semnalul. Îi suni, o ţin pe a lor. Ai datorie la ei. Ceri un şef. Bă, tu eşti clientul, mama dracului de insistenţi, nu înţelegeţi? Nu v’au zis ăia de la Orange? Tu plăteşti, restul facem noi.

Le scrii, le sesizezi aberaţia. Nu’ţi răspund.

Le scrii iarăşi şi îi anunţi că renunţi la serviciile lor. Nu’ţi răspund. Dar nici nu’ţi taie semnalul la Digi!

Fan Courier.

Fac distribuţie pentru bănci. Şoferii sunt plătiţi o dată la câteva luni. Primesc cotă parte din leafă. Se satură şi pleacă. Nu’i bai, străzile’s pline de oameni care vor un loc de muncă. Eventual şofer la Fan Courier. Ce şanse ai, fraiere, să te întâlneşti înainte de angajare cu unul care a plecat pârlit de la noi şi să’ţi spună să fugi, ca dracu’ de tămâie? Hai, vino, te ţinem două luni, conduci ca nebunul, omori, eventual, vreun căscat pe trecerea de pietoni, nu te plătim şi p’ormă găsim altul. Alţii. Sau, poate, te descurci tu. Că doar Bancpost are clienţi fraieri sau cu atâţia bani că nu le mai ţine nimeni socoteala... Poţi spune că ai livrat un card şi pinul la o cutie poştală şi, până se dumiresc păgubiţii, ai tras o ţeapă!

Le scrii, ăştia, măcar, promit să verifice şi să ia măsuri. Ei, aş...

Eventual le scrii şi celor de la Bancpost. Da’ ăştia’s din sistemul bancar şi despre cum funcţionează băncile noastre urlă blogosfera!

9AM.

Bă, proştilor, pentru că voi sunteţi nişte roboţi sfertodocţi care veniţi dimineaţa la muncă şi deschideţi mailul ca să citiţi ce vă spunem noi să citiţi, pentru că voi sunteţi proştii proştilor, noi angajăm un fost şofer de la Fan Courier care ştie o boabă de engleză şi cum se foloseşte dicţionarul şi vă dăm. V’o dăm în fiecare zi. Ieri, de exemplu: vă dăm asta pe care alţii (Yuppy, cică) au dat'o. Nu meritaţi voi osteneala ca, măcar de ochii lumii, de dragul imaginii noastre, să ne dăm silinţa şi să băgăm ceva mai mult decât copy/paste. Liverpool? Thomas? Marghioliţa, poate!

Le scrii? Ei, aş... Nu le mai scrii!

Poate le scrii celor de la Protecţia Consumatorului. Aştepţi 30 de zile. Poate....

Păţiţii sunt personaje reale, trăiesc printre noi, şi lista e deschisă, foarte deschisă, în continuare!

Catindatul

Mă sună ieri Toma. Toma Roman Jr. Toma cu sexul din Jurnalul de duminică. Nu am să încep aici să vă povestesc despre individ, vă spun doar că, în lumea asta a noastră, Toma, cel freaky, cel ciudat, cel turmentat, cel adus de spate, cel spălăcit, cel... Toma ăsta, deci, îmi pare unul dintre ultimii oameni rămaşi normali around the world. Şi, oricât de ciudat ar fi, nu poi să nu'l placi. Sau dimpotrivă...
Nu mi'a fost uşor cu el dar fac parte dintre cei care l'au pus la suflet. Pentru fix toate plusurile şi minusurile lui.
Mă sună, deci, Toma, să'mi spuie că a făcut marele pas şi candidează. Şi nu oricum ci uninominal, pe lângă o lista ecologistă, alta decât cea pe care s'a înscris pastorul Tokes. Toma e, aşadar, un fel de Daniel Cohn-Bendit, deşi, din ce mi'a scris azi dimineaţă, se vrea mai degrabă un fel de Mario Vargas Llosa. Şi nu e chiar departe, căci povestaşi desăvârşiţi sunt, amândoi, doar că peruanul a publicat ceva mai legat decât zapatistul nostru de la Jurnalul (zapatist pentru că, la o călătorie în Mexic, a nimerit la un miting al revoluţionarilor marxişti şi a fost suit pe scenă ca "prietenul din România"; dacă e real sau nu, nu ştiu, el aşa mi'a povestit'o... oricum, în Mexic a ajuns - şi nu oricum, ci la un congres al doctorilor în istorie căci pe Toma puteţi să'l iubiţi sau detestaţi dar un lucru e cert: până una-alta, spre deosebire de masa mare a angajaţilor din presa românească, Toma are un doctorat în istorie).
Toma, deci, candidează. Marşează, uninominal, pe lista ecologistă şi nu oriunde ci fix la Gruiu, adică în fieful premierului Călin (o listă lungă de alte nume pe care nu le pot reţine, Anton, parcă, şi altele) Tăriceanu.

Zice Toma, în mailul pe care l'am găsit azi dimineaţă:

Nu-s megaloman să mă cred Llosa şi nici nu se organizează prezidenţiale anul acesta, aşa că m-am decis să candidez pentru un post de deputat în Colegiul Electoral 4 Ilfov, susţinut de către Partidul Ecologist Român. (…) intenţionez să atrag atenţia asupra nesimţiţilor care deversează, la propriu, căcat în Lacul Snagov, sufocă localităţile rurale de lângă Bucureşti cu palate kitsch din beton sau taie fără autorizaţie copaci.

Lansarea, felicitările, masa şi dansul vor avea loc duminică, 5 octombrie, la orele 14, la clubul Green Hours de pe Calea Victoriei numărul 120 (sediul GDS). Vă aştept acolo, cu o cantitate semnificativă de ţuică fără E-uri.

Şi mi'a mai zis că bufetul va consta în pungi de seminţe!

Cântaţi'mi "Vine toamna..."

Orange. Dictatura portocalie. Nimic despre Băsescu.

Am optat pentru cartelă reîncărcabilă fiindcă am oareşce probleme cu identificarea limitelor. Şi am considerat că, astfel, mi se va spune robotic "hoprea, ai sărit calu'!".
Am fost plecat să casc ochii la Photokina, poate cu gândul ascuns să mă lovesc de vreun scouter care să'mi zică "tăticule, eşti un geniu, unde te'ai ascuns până azi?". Evident că m'am trezit şi era deja dimineaţă.
Bref.
Creditul meu, mărunt cum era el, mi'a permis să dau, from time to time, semne că trăiesc. Sâmbătă am fost anunţat că mi'am atins limitele dar am putut trimite şi primi, în continuare, mesaje scrise.
Luni, ajuns la Bucureşti, am cumpărat credit Orange de patru euro. Am dat două telefoane de câte un minut taxabil fiecare (al doilea pe numărul favorit - al mamei, care costă, zic ei, un cent pe minut). După care am fost iarăşi informat că sunt în perioada de graţie şi nu mai pot suna. Le'am scris pe formularul de pe site-ul Orange, cerându'le o explicaţie. Mi'a răspuns un robot căruia îi mulţumesc pentru că m'a informat asupra şanselor minime de a primi vreodată răspuns.
Azi dimineaţă mi'am mai cumpărat credit de şapte euro. Am reuşit să dau un telefon şi două beepuri înainte de a mă regăsi, iarăşi, în perioada de graţie!
Am înjurat de toţi sfinţii pe care îi pomenea în copilărie pfarabaci (taica popa, într'o combinaţie austroungară) după care am pornit spre Piaţa Victoriei, să le dau bag cartela pe gât. Nu vă mai povestesc de cucoana care a lăsat Peugeot-ul în poarta curţii Muzeului Antipa, de n'am putut nici eu intra nici unul dinlăuntru să iasă. Ne'am consolat reciproc şi am ajuns la vorba Sprâncenatului: trasul cu cheia pe maşina (nouă!) e, totuşi, o lovitură sub centură.
Well, individul care s'a ocupat de clientul EU era de pe altă lume. După ce a tăcut maiestuos preţ de câteva minute, a dispărut şi m'a lăsat pradă spectacolului oferit la celelalte mese de alţi clienţi poate chiar mai nemulţumiţi decât eram eu. Când a venit, m'a anunţat, candid, că nici există o explicaţie (cool!), un serviciu despre care nici el n'a ştiut până acum (wow!). Se cheamă aproximativ credit negativ şi îţi permite să foloseşti serviciul de mesaje scrise în roaming după ce ţi'a expirat creditul. Iar acest serviciu îţi este băgat pe gât de cei de la Orange fără să ţi se spună şi fără să te întrebe dacă ai sau nu nevoie de el şi eşti dispus să intri pe minus ca să plăteşti, desigur, dobândă. P'ormă ţi'o furi, nu? Nu mă omor eu cu datul telefoanelor... dar parcă te umpli de discomfort comunicaţional când ştii că nu poţi da un telefon. Şi, apoi, ce se întâmpla dacă dădeam o mie de sms-uri şi fugeam în Bolivia? Mă căutau ca pe răposatu' Dudaev? În vremea asta, clienţii de la mesele alăturate trecuseră, deja, peste nătărăii de la ghişeu şi se răsteau la şefele şi şefii acestora, cerând să primească scuze şi să fie despăgubiţi material în limita pagubelor înregistrate, nu mai mult. Căci, nu'i aşa?, dacă le greşeşti, se înghesuie să te ardă. Invers nu se prea aglomerează niciodată traficul!
I'am cerut un desfăşurător al cheltuielilor pe care le'am făcut cu mesajele scrise. Nu a putut să mi le dea, pentru că, a aflat el de la nu ştiu ce serviciu intern Orange, informaţiile vin cu ţârâita din Germania. Şi cât va mai dura? Nu ştie. Şi nu pot să mă lase să vorbesc până le strâng pe toate, că, oricum, au riscat o dată cu mine lăsându'mă să scriu sms-uri în overdraft? Nu. Dar aş putea avea, la final, un desfăşurător al comunicaţiilor pentru care am plătit? Nu.
Nu?
Nu. Nu ştiţi ce făcea, între timp, consilierul meu de clientelă, aşa'i?
"Eu v'am scris reclamaţia... staţi, am uitat să'i dau un număr de înregistrare..."
Ce reclamaţie, dom'le?
"Păi ceea ce mi'aţi zis dumneavoastră că vi s'a întâmplat!"
Sunteţi sigur că aţi înţeles tot ce v'am spus? Daţi'mi şi mie să văd. Întoarceţi monitorul. Sau daţi un print.
"Nu am cum să fac asta!"
Ceeeee? Semnaţi frumuşel dumneavoastră reclamaţia cu nume propriu, nu cu al meu, şi puneţi numărul dumneavoastră de mobil acolo. Probabil astfel se nasc şi perlele pe care, mai apoi, le puneţi în circulaţie ca fiind grozăvii reclamate de clienţi...
"Puteţi scrie una de mână, dacă veţi..."
Da, şi mâine scriu o a treia prin care reclam faptul că nu am fost băgat în seamă de firma Orange România iar joi mergem să bem parastasul de patru zile de la prima reclamaţie. Sau ne ducem la Vodafone sau Cosmote. Care nu ştiu dacă's mai breji dar, până una-alta, sunt pe piaţă.