Selecţionerul unic (amintiri pentru după campanie)

Mai ţii minte, dragă nea Puiule, ce frumos era la Los Angeles?

Countdown 6

"Alo, Metrorexu? mai spalati, nene, din desene..."

"... ca nu mai e loc ca sa mai dam noi cu spray-ul. Da? Ce plm.
Chiar nu intelegeti ca noi exprimam artistic un fior pe care voi astia trecuti de 30, cretinii dracu', nu aveti cum sa-l intelegeti? Sunteti praf! 'Ga-mi-as! Da-v-as ****! Sa va *** in ***!
Un grup de artisti plastici de underground. "

N-am poza. Dar pe cuvant ca pe unul din metrourile alea pictate, chiar pe rama de deasupra geamurilor, au scris cu spray: "mai spalati din desene ca nu mai e loc."
Da eu zic... daca tot reusesc baietii sa intre unde dorm metrourile cu spray-urile si sa le picteze, de ce nu intra ei si cu galeata cu apa si burete, sa mai spele din desene. Este ca mamica lor nu-i pune sa-si adune ciorapii de pe jos la ei acasa? Este ca bajetii n-are nici o treaba cu lumea pe care traieste?

La trecut

Republica CFR

Motto:

Pai doamna Demirgian(sar'na), situatia amicei dumneavoastra cere anumite reactii din partea poporului. Si nu numai la adresa doctorilor incompetenti ci la intreg registrul de dobitoci platiti din bani publici.
Radu

Buna ziua din Romania, tara care a recunoscut drept valabila si functionala institutia IMPUTERNICIRII, prin care a il - cum ii si zice numele - imputerniceste de fata cu un notar pe b sa ii care un lighean cu sosete murdare sau sa'i cumpere un lot de pamant.
Traim in Romania, si asta ii ocupa lui Mircea Badea tot timpul.
Traim in Romania, tara a carei Constitutie spune multe. Intre altele, ca suntem un stat unitar, national, blablabla, Vadime. In Romania asta, poate nu stiati, exista o republica autonoma, daca nu independenta, ale carei regulamente interne sunt mult mai presus de legile statului suveran, unitar, national blablabla. Aceasta republica se numeste Caile Ferate Romane. CFR.

Se ia o imputernicire si un profesor al liceului care pregateste viitorii ceferisti ai patriei. Profesorul e mai inteligent decat permite legea si reuseste sa obtina o bursa de studii subscrisa perioadei doctorale in indepartata Belgie. Precaut, profesorul face, inainte de plecare, o imputernicire prin care o deleaga pe mama lui sa il reprezinte, in cazul in care constata ca programul studiilor ii permite sa faca olecuta de turism, in relatia cu directia - sau biroul - CFR care elibereaza permise internationale de calatorie.
Doamna se duce, frumusel, la Gara de Nord, cu imputernicirea redactata de fata cu un notar public, institutie agreata de statul roman, si purtand apostila autenticitatii imputernicirii, aplicata de respectivul notar; in afara de imputernicirii, in mapa doamnei se afla tot ceea ce se mai cerea la dosar; este trimisa pe la mai multe ghisee si caserii, plateste niste chitante, face niste copii, revine la Gara de Nord, intra la ultimul ghiseu pe la care este obligata sa se chirceasca in fata acelui decupaj in peretele de sticla si afla cu stupoare ca nu poate primi permisul de calatorie internationala a fiului ei pentru ca acestea se elibereaza numai personal, pentru ca astfel stipuleaza regulamentele interne ale CFR. Argumentul privind valabilitatea, pe teritoriul Romaniei, a functiei de imputernicire nu are nici o valoare.

Prin urmare, concluzie: in Romania, regulamentele interne, cunoscute si sub denumirea de SOP, sunt mai presus de legile statului. La o prima consultare a unui jurist afli ca ai fost impins catre o concluzie falsa.

Dar nu astepti juristul ci te duci direct la miezul problemei. Ceri, asadar, un superior. Esti trimis vis-a-vis, la Ministerul Transporturilor. Timpul tau, insa, nu se supune regulilor unui functionar sictirit sarit in ajutorul functionarei-colege de la ghiseu si soliciti seful biroului. Nu exista. Deci: sase angajati lucreaza fara sef intr-un birou amenajat in Gara de Nord pentru ca, ti se spune, in minister nu mai e loc.

Bun. Pui mana pe telefon, suni pe cineva cu acces la net si ceri biroul de presa al ministerului. Unde o doamna, pan a la urma amabila, te trateaza, mai intai, cu un set de "dea"-uri. Si te paseaza la purtatorul de cuvant al CFRului. Care, auzind despre ce este vorba, inclina sa iti dea dreptate dar vrea sa stie care e motivul pentru care a fost sunata ea in aceasta problema - chiar daca, spune, te va ajuta sa rezolvi situatia.

Ar putea interveni, aici, abuzul de pozitie. Dar, asa cum ii explici si doamnei, un angajat al CFR care are, teoretic, dreptul la respectivul permis pentru calatorii gratuite internationale dar nu'l poate primi pentru ca el nu poate ajunge la ghiseu iar mama lui este refuzata si nici nu are norocul unui prieten jurnalist incheie prin a tranti poseta/geanta/palaria si o injuratura. Cazul profesorului doctorand, care are un astfel de prieten, este paradigmatic pentru un fenomen stupid, pe de o parte, si anticonstitutional, pe de alta. Orice calatorie de o mie de kilometri incepe cu un prim pas. Astfel ca situatia anterior evocata poate fi un prim pas pentru inlaturarea unei anomalii. Si, sunt convins, mai exista multe astfel de anomalii cu care muritorii de rand se ciocnesc zi de zi. Nu numai in Romania, pentru ca si in Germania s-au facut auzite replici de genul "Teoretic aveti dreptate. Regulamentul nostru spune, insa, altceva".

Dar noi traim in Romania, nu in Germania. Iar daca roboteii Hans si Helga inghit asemenea anomalii, nu inseamna ca e musai sa o pateasca si altii.

Traim, deci, in Romania si vorbim despre CFR, societatea de cai ferate care, pentru un tarif variind intre 550.000 si 1.400.000 de lei - sau 55 si 140 RON - iti ofera intarzieri de 70 de minute ale singurului tren ramas sa faca legatura, seara, dintre Capitala si cel mai important oras din vestul tarii, Timisoara. Au fost suspendate doua din cele trei garnituri pe motiv ca se lucreaza la linie; insa nici in acest caz nu se poate face un efort pentru a aduce calatorii la destinatie in timp util...

Aici ar fi trebuit sa intre doua poze dar daca veniti mai tarziu veti vedea doua imagini suprinse in Gara de Nord. Una ieri dimineata, cu tabloul de sosiri plin de trenuri ce urmeaza sa ajunga in statie cu intarzieri de pana la 100 de minute. Cea de'a doua astazi, cu un afis pe care esti anuntat ca vei fi despagubit partial daca nu ajungi la destinatie in patru cazuri. Unul este "imbolnaviri in tren" - si, aici, sunt de acord, e treaba ta, bafta ta, fii prudent, fa'ti o asigurare. Celelalte trei sunt: "intreruperi de circulatie", "suprimari de trenuri" si "pierderea legaturilor". Asa ca, fraierule, ia'ti matale bilet de la Salva la Vama Veche, noi te oprim pe camp la Ciulnita si te taxam pana unde te'am dus, ce vraji pe tine, sa ai pretentii sa ajungi la destinatie.

Sigur ca exista varianta "nu'ti convine, e tara plina de companii de maxi-taxi". Puteti incerca dar vazute din afara, acele microbuze par cosciuge pe patru roti. Stiu, daca nu'mi convine, pot sa merg cu masina proprietate personala. Dar Ministerul ala al Transporturilor nu lucreaza pentru mine ci pentru producatorii de bucsi, capete de bara, suspensii... unde mai pui ca petrolul a atins un nou pret record. Asa ca ia mai stati dracului acasa. In Congo.

PS: Nu v'am spus cum s'a terminat? Pai cum sa se termine? Purtatorul de cuvant a sunat directoarea, directoarea a sunat la biroul permise internationale, cucoana de la ghiseu a iesit cu zambetul amabil inghetat pe buze, doamna a intrat, a primit permisul si o replica pentru care unii dintre noi ar fi facut putina gargara la propriu, probabil: "De ce ne ingraditi munca?". Pardon?

PPS: de aceea, zic, Antena 3 are, cel putin de data asta, dreptate:



Later update:




Far later update: o persoană virtuală vine cu soluţii.

Inutila moarte a domnului Lazarescu

Un amic din America m-a intrebat ce parere am despre celebrul film mentionat in titlu. I-am zis ca e doar dureros de realist. A inteles ce a vrut el. Astazi prietena mea cea mai buna, D. mi-a povestit de ce a fost inutila moartea domnului Lazarescu.
Duminica noaptea a trebuit sa-si duca sora la cel mai apropiat spital de urgenta. Din cauza unei caderi de tensiune, P. isi pierduse momentan vederea. Asa ca D. a urcat-o in masina si a dus-o la Municipal.
Acolo a stat 40 de minute pe un hol asteptand ca doamna doctor care era de garda sa bage pacienta in seama. Intre timp, a avut vreme sa observe ce se mai intampla in jur. P. era semilesinata si statea cuminte pe un scaun. Pe o targa, o batrana chinuita de o colica renala gemea incetisor. Pe alta targa, o alta batrana fusese abandonata de ambulantierii care o adusesera la spital. Asistenta era plecata undeva cu fisa batranei, brancardierul sporovaia linistit sprijinit de automatul de cafea, batrana privea fix tavanul.
Dupa 40 de minute, prietena mea a intrat in sala de examinare, unde doamna doctor si vreo doua asistente completau niste fise.
- Doamna doctor...
- Iesiti afara.
D. a privit-o interzisa.
- Doamna doctor, va rog, sora mea se simte foarte rau si asteptam de 40 de minute, nu ne-a bagat nimeni in seama... Nu mai vede, trebuie sa faceti ceva.
- Va rog sa iesiti afara ca am treaba.
D. a iesit afara. Si-a luat sora de brat si a adus-o in sala de examinare:
- Doamna, va rog uitati-va la ea, ca moare aici pe hol. Uitati-va dumneavoastra la ea si pe urma spuneti-mi ce sa fac.
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza? a zis doamna doctor.
- Poftim?
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza ce simti? Iesiti afara.
Au iesit afara. S-au intors acasa. Au chemat o salvare particulara. I-a costat interventia 2,5 milioane dar P. traieste si in ziua de azi. Despre doamna doctor, numai de bine.

Cohorte de organe inutile

Ţine cu grijă agenda maroniu-închis, cu coperţi groase (probabil cu codurile telefonice ale tuturor judeţelor şi cu sărbătorile legale din toate ţările Europei), de al cărei cotor a agăţat un pix. O fi scris vreodată ceva în ea? O fi având ce scrie? O fi ştiind să...?

O ţine cu degeţelele acelea umflăţele, ieşite de din dosul mânecilor vechii lui jachete gri de pânză, cu fermoar, guler şi manşetă la buzunar, la modă prin anii 80. Cei din jur îi urmăresc buzele cu mare atenţie. E zarvă mare, la colţul Gării de Nord. Alăturea, un Cielo bleu marin. Două locuri de parcare mai încolo, o Lada 4x4 de aceeaşi culoare. Pe capotă, ca şi pe spatele uniformelor – bleu marin şi ele – se vede înscrisul de culoare nedefinită, oarecum portocaliu, oarecum crem, poate ocru: POLIŢIA COMUNITARĂ, SECTORUL 1. La cingătorile ce dau roată burdihanelor sau, după caz, ţin bine de pantaloni, să nu se prăvălească, pistoalele zac în teacă. Contină să privească atenţi la buzele celui care, cu siguranţă, a primit azi un telefon important... Altfel şi-ar fi plimbat agenda cu pix andocat la cotor între biroul doamnei Mimi de la aprovizionare şi cel al doamnei Stela de la Sesizări. E pe sfârşite, consfătuirea. Când apuc să trec pe lângă ei, îl mai aud pe omul cu jachetă îmbărbătându-şi jucătorii: „Haide, aveţi grijă. Trebuie să ieşim în evidenţă!”

Poliţia de proximitate; poliţia comunitară; poliţia rutieră; poliţia; gardienii publici; jandarmii... mai sunt? Şi, dacă tot sunt, de ce sunt atât de mulţi? În afară de băgarea în ceaţă a cetăţeanului, I mean...