Republica CFR

Motto:

Pai doamna Demirgian(sar'na), situatia amicei dumneavoastra cere anumite reactii din partea poporului. Si nu numai la adresa doctorilor incompetenti ci la intreg registrul de dobitoci platiti din bani publici.
Radu

Buna ziua din Romania, tara care a recunoscut drept valabila si functionala institutia IMPUTERNICIRII, prin care a il - cum ii si zice numele - imputerniceste de fata cu un notar pe b sa ii care un lighean cu sosete murdare sau sa'i cumpere un lot de pamant.
Traim in Romania, si asta ii ocupa lui Mircea Badea tot timpul.
Traim in Romania, tara a carei Constitutie spune multe. Intre altele, ca suntem un stat unitar, national, blablabla, Vadime. In Romania asta, poate nu stiati, exista o republica autonoma, daca nu independenta, ale carei regulamente interne sunt mult mai presus de legile statului suveran, unitar, national blablabla. Aceasta republica se numeste Caile Ferate Romane. CFR.

Se ia o imputernicire si un profesor al liceului care pregateste viitorii ceferisti ai patriei. Profesorul e mai inteligent decat permite legea si reuseste sa obtina o bursa de studii subscrisa perioadei doctorale in indepartata Belgie. Precaut, profesorul face, inainte de plecare, o imputernicire prin care o deleaga pe mama lui sa il reprezinte, in cazul in care constata ca programul studiilor ii permite sa faca olecuta de turism, in relatia cu directia - sau biroul - CFR care elibereaza permise internationale de calatorie.
Doamna se duce, frumusel, la Gara de Nord, cu imputernicirea redactata de fata cu un notar public, institutie agreata de statul roman, si purtand apostila autenticitatii imputernicirii, aplicata de respectivul notar; in afara de imputernicirii, in mapa doamnei se afla tot ceea ce se mai cerea la dosar; este trimisa pe la mai multe ghisee si caserii, plateste niste chitante, face niste copii, revine la Gara de Nord, intra la ultimul ghiseu pe la care este obligata sa se chirceasca in fata acelui decupaj in peretele de sticla si afla cu stupoare ca nu poate primi permisul de calatorie internationala a fiului ei pentru ca acestea se elibereaza numai personal, pentru ca astfel stipuleaza regulamentele interne ale CFR. Argumentul privind valabilitatea, pe teritoriul Romaniei, a functiei de imputernicire nu are nici o valoare.

Prin urmare, concluzie: in Romania, regulamentele interne, cunoscute si sub denumirea de SOP, sunt mai presus de legile statului. La o prima consultare a unui jurist afli ca ai fost impins catre o concluzie falsa.

Dar nu astepti juristul ci te duci direct la miezul problemei. Ceri, asadar, un superior. Esti trimis vis-a-vis, la Ministerul Transporturilor. Timpul tau, insa, nu se supune regulilor unui functionar sictirit sarit in ajutorul functionarei-colege de la ghiseu si soliciti seful biroului. Nu exista. Deci: sase angajati lucreaza fara sef intr-un birou amenajat in Gara de Nord pentru ca, ti se spune, in minister nu mai e loc.

Bun. Pui mana pe telefon, suni pe cineva cu acces la net si ceri biroul de presa al ministerului. Unde o doamna, pan a la urma amabila, te trateaza, mai intai, cu un set de "dea"-uri. Si te paseaza la purtatorul de cuvant al CFRului. Care, auzind despre ce este vorba, inclina sa iti dea dreptate dar vrea sa stie care e motivul pentru care a fost sunata ea in aceasta problema - chiar daca, spune, te va ajuta sa rezolvi situatia.

Ar putea interveni, aici, abuzul de pozitie. Dar, asa cum ii explici si doamnei, un angajat al CFR care are, teoretic, dreptul la respectivul permis pentru calatorii gratuite internationale dar nu'l poate primi pentru ca el nu poate ajunge la ghiseu iar mama lui este refuzata si nici nu are norocul unui prieten jurnalist incheie prin a tranti poseta/geanta/palaria si o injuratura. Cazul profesorului doctorand, care are un astfel de prieten, este paradigmatic pentru un fenomen stupid, pe de o parte, si anticonstitutional, pe de alta. Orice calatorie de o mie de kilometri incepe cu un prim pas. Astfel ca situatia anterior evocata poate fi un prim pas pentru inlaturarea unei anomalii. Si, sunt convins, mai exista multe astfel de anomalii cu care muritorii de rand se ciocnesc zi de zi. Nu numai in Romania, pentru ca si in Germania s-au facut auzite replici de genul "Teoretic aveti dreptate. Regulamentul nostru spune, insa, altceva".

Dar noi traim in Romania, nu in Germania. Iar daca roboteii Hans si Helga inghit asemenea anomalii, nu inseamna ca e musai sa o pateasca si altii.

Traim, deci, in Romania si vorbim despre CFR, societatea de cai ferate care, pentru un tarif variind intre 550.000 si 1.400.000 de lei - sau 55 si 140 RON - iti ofera intarzieri de 70 de minute ale singurului tren ramas sa faca legatura, seara, dintre Capitala si cel mai important oras din vestul tarii, Timisoara. Au fost suspendate doua din cele trei garnituri pe motiv ca se lucreaza la linie; insa nici in acest caz nu se poate face un efort pentru a aduce calatorii la destinatie in timp util...

Aici ar fi trebuit sa intre doua poze dar daca veniti mai tarziu veti vedea doua imagini suprinse in Gara de Nord. Una ieri dimineata, cu tabloul de sosiri plin de trenuri ce urmeaza sa ajunga in statie cu intarzieri de pana la 100 de minute. Cea de'a doua astazi, cu un afis pe care esti anuntat ca vei fi despagubit partial daca nu ajungi la destinatie in patru cazuri. Unul este "imbolnaviri in tren" - si, aici, sunt de acord, e treaba ta, bafta ta, fii prudent, fa'ti o asigurare. Celelalte trei sunt: "intreruperi de circulatie", "suprimari de trenuri" si "pierderea legaturilor". Asa ca, fraierule, ia'ti matale bilet de la Salva la Vama Veche, noi te oprim pe camp la Ciulnita si te taxam pana unde te'am dus, ce vraji pe tine, sa ai pretentii sa ajungi la destinatie.

Sigur ca exista varianta "nu'ti convine, e tara plina de companii de maxi-taxi". Puteti incerca dar vazute din afara, acele microbuze par cosciuge pe patru roti. Stiu, daca nu'mi convine, pot sa merg cu masina proprietate personala. Dar Ministerul ala al Transporturilor nu lucreaza pentru mine ci pentru producatorii de bucsi, capete de bara, suspensii... unde mai pui ca petrolul a atins un nou pret record. Asa ca ia mai stati dracului acasa. In Congo.

PS: Nu v'am spus cum s'a terminat? Pai cum sa se termine? Purtatorul de cuvant a sunat directoarea, directoarea a sunat la biroul permise internationale, cucoana de la ghiseu a iesit cu zambetul amabil inghetat pe buze, doamna a intrat, a primit permisul si o replica pentru care unii dintre noi ar fi facut putina gargara la propriu, probabil: "De ce ne ingraditi munca?". Pardon?

PPS: de aceea, zic, Antena 3 are, cel putin de data asta, dreptate:



Later update:




Far later update: o persoană virtuală vine cu soluţii.

Inutila moarte a domnului Lazarescu

Un amic din America m-a intrebat ce parere am despre celebrul film mentionat in titlu. I-am zis ca e doar dureros de realist. A inteles ce a vrut el. Astazi prietena mea cea mai buna, D. mi-a povestit de ce a fost inutila moartea domnului Lazarescu.
Duminica noaptea a trebuit sa-si duca sora la cel mai apropiat spital de urgenta. Din cauza unei caderi de tensiune, P. isi pierduse momentan vederea. Asa ca D. a urcat-o in masina si a dus-o la Municipal.
Acolo a stat 40 de minute pe un hol asteptand ca doamna doctor care era de garda sa bage pacienta in seama. Intre timp, a avut vreme sa observe ce se mai intampla in jur. P. era semilesinata si statea cuminte pe un scaun. Pe o targa, o batrana chinuita de o colica renala gemea incetisor. Pe alta targa, o alta batrana fusese abandonata de ambulantierii care o adusesera la spital. Asistenta era plecata undeva cu fisa batranei, brancardierul sporovaia linistit sprijinit de automatul de cafea, batrana privea fix tavanul.
Dupa 40 de minute, prietena mea a intrat in sala de examinare, unde doamna doctor si vreo doua asistente completau niste fise.
- Doamna doctor...
- Iesiti afara.
D. a privit-o interzisa.
- Doamna doctor, va rog, sora mea se simte foarte rau si asteptam de 40 de minute, nu ne-a bagat nimeni in seama... Nu mai vede, trebuie sa faceti ceva.
- Va rog sa iesiti afara ca am treaba.
D. a iesit afara. Si-a luat sora de brat si a adus-o in sala de examinare:
- Doamna, va rog uitati-va la ea, ca moare aici pe hol. Uitati-va dumneavoastra la ea si pe urma spuneti-mi ce sa fac.
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza? a zis doamna doctor.
- Poftim?
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza ce simti? Iesiti afara.
Au iesit afara. S-au intors acasa. Au chemat o salvare particulara. I-a costat interventia 2,5 milioane dar P. traieste si in ziua de azi. Despre doamna doctor, numai de bine.

Cohorte de organe inutile

Ţine cu grijă agenda maroniu-închis, cu coperţi groase (probabil cu codurile telefonice ale tuturor judeţelor şi cu sărbătorile legale din toate ţările Europei), de al cărei cotor a agăţat un pix. O fi scris vreodată ceva în ea? O fi având ce scrie? O fi ştiind să...?

O ţine cu degeţelele acelea umflăţele, ieşite de din dosul mânecilor vechii lui jachete gri de pânză, cu fermoar, guler şi manşetă la buzunar, la modă prin anii 80. Cei din jur îi urmăresc buzele cu mare atenţie. E zarvă mare, la colţul Gării de Nord. Alăturea, un Cielo bleu marin. Două locuri de parcare mai încolo, o Lada 4x4 de aceeaşi culoare. Pe capotă, ca şi pe spatele uniformelor – bleu marin şi ele – se vede înscrisul de culoare nedefinită, oarecum portocaliu, oarecum crem, poate ocru: POLIŢIA COMUNITARĂ, SECTORUL 1. La cingătorile ce dau roată burdihanelor sau, după caz, ţin bine de pantaloni, să nu se prăvălească, pistoalele zac în teacă. Contină să privească atenţi la buzele celui care, cu siguranţă, a primit azi un telefon important... Altfel şi-ar fi plimbat agenda cu pix andocat la cotor între biroul doamnei Mimi de la aprovizionare şi cel al doamnei Stela de la Sesizări. E pe sfârşite, consfătuirea. Când apuc să trec pe lângă ei, îl mai aud pe omul cu jachetă îmbărbătându-şi jucătorii: „Haide, aveţi grijă. Trebuie să ieşim în evidenţă!”

Poliţia de proximitate; poliţia comunitară; poliţia rutieră; poliţia; gardienii publici; jandarmii... mai sunt? Şi, dacă tot sunt, de ce sunt atât de mulţi? În afară de băgarea în ceaţă a cetăţeanului, I mean...

Dumezeu ăsta e un hypermarket?

Dacă tot a venit la Bucureşti, am dus'o să şopeze. Nu mult, aşa, de sămânţă. Evident, în hypermarket. Că acolo poate să'şi schimbe şi prăpăditul ăla de telefon mobil care nu o mai ascultă deloc, fac 66 la anu', fiule, îmi trebuie lucruri mai simple. Domnilor, vreau un aparat basic, fără cameră, cu meniu în limba română şi funcţii accesibile, cred că modelul cel mai elementar al firmei... ar fi potrivit. Zis şi făcut.

Acuma, fiule, musai să mă înveţi să îl folosesc. Da, mamă, bem o cafea după şi îţi arăt, tipul ăsta de telefoane este făcut pentru to(n)ţi, dacă şi eu l'am învăţat o să poţi şi tu. Dar hai, mai întâi, să îţi cumperi ce vrei să îţi cumperi. Fără cărucior. Cu coşuleţ. Direct la deodorante de cameră m'a dus. Vrea d'ăla antitabac (cu cineva trebuia să semene şi fi's'u!). Are aparatul, vrea numai nişte rezerve. Da' rezervele nu's, mama lui de consumeurism. Sunt pachete de două cutii - una cu un aparat şi una cu rezervorul de odorizant; la reducere, 50%. Two boxes good, half price good! Dar jumate de preţ din ce, frate? Că nu e nici un preţ afişat, pe niciunde... Uite, mamă, ia'ţi o cutie cu odorizant gel solid - e tot antitabac şi ar trebui să ţină ceva vreme! Termen de valabilitate - vezi pe ambalaj. Vezi că trebuie să fie pe undeva. Poate în coşul de gunoi al hypermarketului, în ambalajul în care au adus o sută de astfel de odorizante? Lasă, mamă, hai să'l luăm pe ăsta şi pune'l şi pe ăla la ofertă în coşuleţ, să ne spună la casă cât costă şi dacă 50% reducere înseamnă preţ corect, e ok.
O gentuţă de umăr, spui? Păi... lasă, mamă, că se tot dau pe la diverse conferinţe de presă, oi găsi una să îţi fie ţie bună. Dar o găseşte. Şi îi place. E la raionul (mă rog, departamentul) cosmetice, într'o ofertă - including cinci produse din gama unui brand, ceva cu nişte porumbei. Se uită, face repede o socoteală, cică e mese, fiule, păi numai produsele în sine fac, la un loc, aproape cât costă totul. Bun, dacă îţi place, ia'o. Şi mergem la casă. Vă rugăm să ne spuneţi cât costă şi să îi spuneţi şi şefului de raion că au uitat să puie preţul. Şi că s'ar putea să vie protecţia consumatorlui peste ei că vând produse toxice fără termen de valabilitate afişat. Scanează, ştiţi, noi suntem doar de la casă!, preţul deodorantului 50% reducere e cât se poate de corect, rămâne ăsta, luaţi'l pe cel solid şi ziceţi mersi că nu îl iau special să mă duc la OPC, mă priveşte cam cum se uită un bodyguard de cimitir la un tip cu aparatul de fotografiat la gât, ajunge şi la geanta de umăr, oferta include, aşa cum scrie, şi produsele din interior, nu?, da, dar ştiţi - invariabil ştiţi, începe să'l concureze pe deci - ştiţi, avem o problemă cu acest produs, nu îi prea găsim codul de bare CEEEEEEEEEEEEEEEE? Adică ce? Vin la casă cu trei produse şi toate's cu probleme? Suntem cumva la camera ascunsă? Staţi să chem un coleg... Te duci, te rog, să cauţi un cod de bare la geanta asta se duce, ştiu că am avut probleme şi de Paşte, a fost la ofertă - mai este, nu?, zic, aşa scria acolo! - da, dar şnici atunci nu găseam codul de bare... Lasă, mamă, nu las, mamă, acuma nu ai vrut să'ţi caut eu o geantă cu un fond de pensii sau cu un producător de softuri pe ea, o luăm pe asta. Până la urmă codul de bare există şi preţul e, iarăşi, corect... Felicitări, tomcai aţi câştigat un număr scurt din prtea magazinului nostr, mai poftiţi pe la noi, data viitoare vă aplicăm meniul complet.
Du'te, mamă, la cafeneaua aceea, comandă două americane şi vin şi eu, mă duc să fac pipi.
Mă simţeam cam ca Moise fugit dintre nişte piramide ale consumeurismului, fericit că apele se despart, în cazul meu de vezică, ridic privirea cam ca în acel gest de mulţumiri adresate Divinităţii şi dau peste LUMINĂ:


Pentru persoanele de sex feminin care nu au fost, până acum, la bărbaţi, imaginea de ansamblu este următoarea:


Mi'am spus umil rugăciunea, am mulţumit pentru un nou pisoar scos în cale la momentul oportun, am verificat atent fermoarul, m'am spălat cuminte pe mâini.
În fine, ce s'o mai lungesc? Întrebaţi'l pe El, ştie mai bine decât mine cum mi'am petrecut următoarele două ore învăţând'o pe mama să folosească noul telefon mobil iar ea, fac 66 de ani, sper că realizezi asta, fiule, îşi nota cu o rigurozitate care ar face să pleznească de bucurie toate generaţiile de foşti elevi, na, cum ne dictai tu nouă comentarii literare sau analize gramaticale ale fraze, na!, ia şi scrie tu acum după dictare!, nota, mama, cuminte, pe foiţa cu dărnicie oferită de ospătari, folosind desene cam ca într-un amestec de logică persană şi chineză, drăcovenia - Doamne iartă'mă - de aparătuţ pe care să o pot suna in când în când s'o mint că toate's bune cu mine! Ajunsesem, la un moment dat, un fel de omul cu laptopul de la Antena 3, explicându'i (ca la fiecare operaţiune, de altfel) că, şi, desigur, apăsăm - ce tastă apăsăm? exact, domnule Gâdea, pe aceea din stânga sus, cu o bară verticală, echivalentă funcţiei de acceptare, adică OK! şi ea, cuminte, desena o bară l dedesubtul căreia scria ST. Adică stânga. Şi scrie. Şi notează. Tot, Mic. Micuţ, din ce în ce mai mititel. Să intre tot, să nu rămâie ceva neînsemnat. Adică ceva însemnat nenotat!
Înainte de a pleca spre gară, unde urma să mai stăm de poveşti ceva vreme şi unde nu aş fi avut nici un chef să cobor în toaleta publică, am tras o fugă să give piss a second chance. Am ajuns la aceaşi pisoar. Şi guess what?! Afişul era schimbat! Am vrut să le scriu că, orice ar face, Dumnezeu tot nu se lasă şi îi vede. Nu aveam, însă, pix la mine, lăsasem rucsacul la masa la care, fericită că şi'a luat telefon mobil şi gentuţă, mă aştepta mama. Aşa că, în vreme ce sfinţeam liniştit locul, am întors privirea roată spre cerul mic al încăperii, întrebându'mă cam care ar fi OCHIUL prin care se uită la mine 'mnezeul mamii tale de top management de hypermarket când fac poze sau, după caz, chiar mă piş, voyaeuriştii dracului?
PS: În timp ce scriam mesajul ăsta, mă sună mama. De pe telefonul ei cel nou. Cum fac spaţiul între litere, la SMS? Şi cum şterg literele greşite?
Update: Cinci minute mai târziu primesc mesaj pe mobil. Am reuşit. Mama!

Să vă fur în vot!

Din ciclul: Şi de ce m'aş duce la vot?
Astăzi: episodul Aştept provincia.

Mi'a povestit Sprâncenatu' cum se petrece în ţara lui Băcodeală (typo involuntar, dar sună aproape de Boşcodeală!) & Cezar Preda Vodă. Dar azi trecui pe lângă podul Băsescului de la Mărăcineni şi văzui cu ochii mei cum, după ce PSD mi'a transmis mesajul Bă, furu'te'n cur!, PD-L se pregăteşte de un nou rând de furai dar îmi spune că în fund mi'o intrat doar un coşmar, nimic altceva!
Păi, îi zise ungurului unguroaica prinsă în flagrant de preacurvie, tu crezi ce vezi sau ce'ţi spune nevasta?

In Ioana we trust!

Ni'o zîs Vlad, c'al'fel nu aflam. Da' dac'am aflat vă zîşim şî voă:
ĂL MAI TARE REPORTER (ne)SPECIAL DIN ROMÂNIA şi'a tras blog!
Aia mică, noi suntem fanclub! Fii căpitana noastră!

Sfârşit de aprilie