It's just a question of time (fara Depeche Mode)
Nu m-as fi uitat aseara la dezbaterile de pe Realitatea daca nu imi atragea atentia Sprancenatu' ca intrebarea pe care i-am pus-o pe sms (despre un posibil puci clujean in PSD care ar atrage reunificarea unui FSN de tip laburist din care nu vor lipsi, intai de toate, cei plecati odata cu Petre Roman si ramasi in PD dupa debarcarea barbatului fatal) s-ar putea sa-si gaseasca raspunsul in interventia liderului democratilor, Emil Boc, in emisiunea lui Robert Turcescu.
Asadar: pe de o parte, Torquemada nu-si mai incape in Turcescu; dupa recitalul de mare inchizitor de la megafasul de dezbatere din 2 mai, dedicata libertatii presei, cand pana si agresivul Liviu Mihaiu ("cel rau, rau de tot") parea un biet pustan de 18 ani venit la scoala direct de la majoratul tovarasului cu care spargea geamuri cu prastia si fura tigari din poseta mamei, moderatorul de aseara a uitat ca formatul emisiunii sale este talk-show si nu stand-up judgement si s-a pravalit cu bolovani peste mijloacele frazelor lui Emil Boc; dar a facut-o atat de rau incat bietii oameni din regie nu au reusit sa curete sincronul cu pedistul clujean pentru a reda marea exclusivitate ca pe o stire sanatoasa, spre intelesul tuturor telespectatorilor.
Si, de fapt, aici am vrut sa ajung: ce-o fi in sufletul romanilor care s-au dus la referendum, sambata, sa-l reconfirme pe Traian Basescu presedintele pe cal alb luptand cu hidra pesedista (stiti... aia... care, via oligarhul Dinu Patriciu, a inghitit si ultima ramasita de partid istoric si - anume - libera din Romania)? Cum vor fi primit crestinii acestia vestea ca PD va scoate ce a bagat in statut si ar putea colabora, pe viitor, cu pupilul lui Ion Iliescu?
Am fost fesenist in ianuarie 1990, cand, studenti la Petrosani fiind, ne-am decis sa aparam - cu pretul colectiei de roci si minerale a prodecanului Nae Ungureanu - cuceririle revolutionare (drept e, asta se intampla la vreo zece zile bune dupa celebrul "cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista..."); fac parte din contingentul de prosti care i'au dat legitimitate Bunicutei in acea nefericita Duminica a Orbului. In 1992 eram deja la Bucuresti si mai istet; atunci am fost in tabara frustratilor; patru ani mai tarziu m-am trezit cu Emil Constantinescu in redactia noastra dintr-un pod din buricul targului, spunandu-ne ca are nevoie de noi - atunci, intre cele doua tururi de scrutin - mai mult ca niciodata. M-a dezamagit si el, desi, privind acum in urma, mi-e simpatic. In 2000 am dat fuga la Bonn, pe o ploaie d-aia tipic germana, rece si interminabila, marunta, sa dau de toti peretii cu monstruozitatea nationalist-comunista. Marti, atunci, dupa alegeri mi-am dat seama cat de naiv am putut fi; si faptul ca Doina Cornea, doamna Doinea Cornea, fierbea in aceeasi oala cu mine nu m-a consolat nici pana in ziua de azi. Am optat, si in 2004, pentru raul cel mai mic. Cred ca aproape doua decenii ar fi fost de ajuns Romaniei pentru a ma absolvi de aceasta alternativa. Ma tem, insa, ca Silviu Brucan s-a dus in mormant ducand cu el diferenta de ani ramasi in calendarul acela cu stupid people si n-o sa ni-i mai inapoieze niciodata.
Nu ma mira afirmatie de ieri a lui Emil Boc. Ma mahnesc dar nu ma mira. Seful lui, presedintele meu vremelnic, este produsul politic al scolii Iliescu. Si Theodor Stolojan, cel mai iubit dintre consilierii lui Basescu, tot produsul FSNului este. El, solutia de salvare de dupa debarcarea lui Petre Roman, este omul care a renationalizat valuta or asta spune multe despre valentele sale liberale. Radu Berceanu este unul dintre patronii marilor privatizari din toate regimurile posibile. Si lista continua. Cert e ca, pana la urma, le curge prin vene acelasi sange fesenist. La fel cum alte odrasle feseniste au fost aruncate in ograda PNLului (Teodor Melescanu, de exemplu).
S-ar putea ca Jurgen Habermas (care tocmai preda, in Suddeutsche Zeitung, o lectie despre presa sub moguli), fiul spiritual al lui Martin Heidegger si prieten al teoriilor societatii deschise, sa stie ceva despre jocurile politice dintr-o buna parte a Europei Centrala. Despre revolutiile portocalii de dupa 2000, de exemplu. Gasca de la Cluj nu cunoaste barierele apartenentei politice. De fapt, vremea vechilor/clasicelor doctrine politice europene a apus. Suntem noi si sunt ei. Fiecare visam visul parinjtilor fondatori ai Americii; ei in felul lor, noi in felul nostru. Ei si-ai lor au inceput sa si-l traiasca.
