Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007

Cică se întâmplă o întâmplare între 20 aprilie şi 15 octombrie 2007. Şi chiar dacă am citit şi-n română, şi-n engleză, n-am reuşit să înţeleg despre ce e vorba.
Băgaţi doi ochi aici şi aici, poate ne lămureşte cineva. Dacă nu, asta e...

Ştefan a fost acolo

Oare lui Titulescu i se strica fermoarul?

Bucurestii lui...

Iulian e bucurestean; a fugit de Sud si traieste, dupa o escala eficienta la Copenhaga (Jette, schoene gruesse!) in Bruxelles. Scrie. Intelege si scrie. Dilema si Deutsche Welle, in primul rand, cateva alte gazete si, desigur, acasa, pe laptop. Il cheama Tuca (nu, nu este!).

1. Unde iti place sa iesi cu prietenii, cand vii in Bucuresti?

La Motor, Cafeneaua Actorilor, Strada de Vara, La Sosea, plimbari lungi si dese in zona Armeneasca cu terasele de rigoare, iar daca (mai) am cu cine, Club A si... cam atat.

2. Care e lucrurul care, departe de Bucuresti fiind, iti lipseste cel mai mult?

Prietenii din Bucuresti.

3. Ce intrebare despre Bucuresti ti-ar place sa ti se puna si cum ai raspunde la ea?

Intrebare: Bucurestii sunt un oras frumos?

Raspuns: Nu, absolut deloc, mai ales daca nu-l cunosti si apari ca turist. Oamenii par grobieni, blocurile gris sunt de cosmar, partea istorica sta nerenovata de 20 de ani, toti primarii si-au batut joc. Dar as vrea sa-ti arat ce-mi place mie la Bucuresti... Si as incepe cu Str. Spatarului 22.

Piss, man!

Unde te poţi duce când te taie:

1. La Universitate în pasaj, dar, dacă vrei să economiseşti leul de la intrare, poţi să te duci chiar în clădirea Universităţii. Recomand Facultatea de Litere, că au numai gagici intelectuale, care murmură, hipnotizate, citate din Kundera. Se mai poate merge şi la Springtime-ul de pe Academiei, la etaj.

2. La Romană e mai nasol. O posibilitate e McDonald's, dar au cod la toaletă, aşa că trebuie musai să cumperi ceva. Clădirea ASE-ului poate fi însă o alternativă.

3. Unirii – aici chiar că e o problemă, că nu e nici o unitate de învăţământ superior. Din nou McDonald's-ul, săracu’...

4. La Eroilor sunt toalete ecologice în parc sau, dacă se poate, traversaţi până la Facultatea de Drept, unde Cicero şi alte statui promit să închidă ochii.

5. În Regie e cel mai simplu, că tot locul ăla e un WC public.

6. În Militari se poate merge fără probleme la Cora sau, cu 137, chiar la Carrefour. Nu încercaţi să găsiţi ceva între aceste două destinaţii, că e în zadar.

7. La Piaţa Presei se poate merge în Herăstrău sau puteţi intra chiar în Casa Presei, dar, atenţie!, există portar la fiecare intrare, aşa că trebuie să păşiţi cu hotărâre înăuntru, ca să păreţi de-al locului şi să nu vă întrebe nimeni nimic. Ceea ce, să recunoaştem, e o provocare serioasă atunci când strângi din dinţi...

To whom it may concern!

Să-i trimitem pe idioţi înapoi la peştii de sticlă de pe televizor!

De ce nu putem sta pe iarbă?

Nu înţeleg: cum de au voie occidentalii ăia din filme să-şi întindă oasele prin parcuri, la umbra copacilor? Ieri, mă aşezasem prin Herăstrău, pe malul lacului care încă aşteaptă să fie umplut, când doi distinşi domni de la poliţia comunitară mi-au atras atenţia că este interzis cetăţenilor a-şi pune popoul de contribuabil pe iarba publică. Prin zonă nu era nici un semn, dar chiar şi de-ar fi fost, tot nu înţeleg de ce nu te poţi întinde pe iarbă. Adică la ei de ce se poate şi la noi nu? Adică ei or avea o iarbă mai rezistentă ca a noastră, sau care-i faza?

Mizerii (3)

În Regie am văzut cei mai urâţi copaci din lume. Aşa arată probabil pomii de crăciun în iad. Acolo, legănându-se pe crengi, am văzut chiloţi din ăia pestriţi, de care se pot cumpăra la tarabe, prezervative, pungi cu mâncare, prosoape rupte, cârpe, hârtie igienică. Bine, nici n-are rost să te aştepţi la prea multe de la adunătura pestriţă de acolo. Nimeni nu se gândea să cureţe copacii ăia, aşa cum nici ăia care locuiau în căminul în care veneam să joc tenis de masă nu se gândeau să nu se mai pişe pe scara blocului.

În Regie, mare parte din ceea ce lumea numeşte „viaţă studenţească” zace acoperită de zeci de multe şi multicolore straturi de jeg. Am intrat într-o cameră în care oamenii scuipau seminţe chiar în mijloc. Atunci când mormanul devenea prea mare pentru a fi ocolit, locatarii îl împingeau frumos cu mătura pe hol, unde nu deranja pe nimeni. Între unul din paturile etajate şi perete erau înghesuite câteva zeci de peturi goale, de doi litri, în care fusese bere din aia, chimică. Puţea de trăsnea, dar, după vreo 15 minute te obişnuiai. Oricum, duhnea mai tare pe holul care era, de fapt, o bucătărie uriaşă, cu reşeuri electrice unsuroase, pe care fiecare îşi încălzea mâncarea de-acasă.

În cameră se învârteau doi inşi, brăileni de origine. Unul mirosea îngrozitor a transpiraţie, dar vorbea puţin. Celălalt vorbea mult şi-ţi dădeai seama după doar două minute că este unul dintre cele mai idioate exemplare umane pe o rază de cel puţin 30 de kilometri. Le povestea celorlaţi cum, în două săptămâni, îşi va face firmă şi va începe să scoată o revistă de genul B-24-FUN pentru cluburile din oraşul natal (astă-toamnă, când am trecut eu pe acolo, în Brăila cele mai tari evenimente erau parastasurile). Bineînţeles, în trei-patru luni urma să se îmbogăţească. Nimeni nu-l lua în serios şi, din când în când, câte unul din colegi, îl aducea la tăcere cu un „Stratone, du-te-n pula mea, bă!”. Tot din când în când, în cameră intra, să împrumute nişte untdelemn sau sare, o aschimodie care-i privea pe toţi cu un zdrobitor dispreţ. Avea şi de ce: era ajutor de DJ într-o discotecă din apropiere.

Va mai urma