Bucurestii lui...

Iulian e bucurestean; a fugit de Sud si traieste, dupa o escala eficienta la Copenhaga (Jette, schoene gruesse!) in Bruxelles. Scrie. Intelege si scrie. Dilema si Deutsche Welle, in primul rand, cateva alte gazete si, desigur, acasa, pe laptop. Il cheama Tuca (nu, nu este!).

1. Unde iti place sa iesi cu prietenii, cand vii in Bucuresti?

La Motor, Cafeneaua Actorilor, Strada de Vara, La Sosea, plimbari lungi si dese in zona Armeneasca cu terasele de rigoare, iar daca (mai) am cu cine, Club A si... cam atat.

2. Care e lucrurul care, departe de Bucuresti fiind, iti lipseste cel mai mult?

Prietenii din Bucuresti.

3. Ce intrebare despre Bucuresti ti-ar place sa ti se puna si cum ai raspunde la ea?

Intrebare: Bucurestii sunt un oras frumos?

Raspuns: Nu, absolut deloc, mai ales daca nu-l cunosti si apari ca turist. Oamenii par grobieni, blocurile gris sunt de cosmar, partea istorica sta nerenovata de 20 de ani, toti primarii si-au batut joc. Dar as vrea sa-ti arat ce-mi place mie la Bucuresti... Si as incepe cu Str. Spatarului 22.

Piss, man!

Unde te poţi duce când te taie:

1. La Universitate în pasaj, dar, dacă vrei să economiseşti leul de la intrare, poţi să te duci chiar în clădirea Universităţii. Recomand Facultatea de Litere, că au numai gagici intelectuale, care murmură, hipnotizate, citate din Kundera. Se mai poate merge şi la Springtime-ul de pe Academiei, la etaj.

2. La Romană e mai nasol. O posibilitate e McDonald's, dar au cod la toaletă, aşa că trebuie musai să cumperi ceva. Clădirea ASE-ului poate fi însă o alternativă.

3. Unirii – aici chiar că e o problemă, că nu e nici o unitate de învăţământ superior. Din nou McDonald's-ul, săracu’...

4. La Eroilor sunt toalete ecologice în parc sau, dacă se poate, traversaţi până la Facultatea de Drept, unde Cicero şi alte statui promit să închidă ochii.

5. În Regie e cel mai simplu, că tot locul ăla e un WC public.

6. În Militari se poate merge fără probleme la Cora sau, cu 137, chiar la Carrefour. Nu încercaţi să găsiţi ceva între aceste două destinaţii, că e în zadar.

7. La Piaţa Presei se poate merge în Herăstrău sau puteţi intra chiar în Casa Presei, dar, atenţie!, există portar la fiecare intrare, aşa că trebuie să păşiţi cu hotărâre înăuntru, ca să păreţi de-al locului şi să nu vă întrebe nimeni nimic. Ceea ce, să recunoaştem, e o provocare serioasă atunci când strângi din dinţi...

To whom it may concern!

Să-i trimitem pe idioţi înapoi la peştii de sticlă de pe televizor!

De ce nu putem sta pe iarbă?

Nu înţeleg: cum de au voie occidentalii ăia din filme să-şi întindă oasele prin parcuri, la umbra copacilor? Ieri, mă aşezasem prin Herăstrău, pe malul lacului care încă aşteaptă să fie umplut, când doi distinşi domni de la poliţia comunitară mi-au atras atenţia că este interzis cetăţenilor a-şi pune popoul de contribuabil pe iarba publică. Prin zonă nu era nici un semn, dar chiar şi de-ar fi fost, tot nu înţeleg de ce nu te poţi întinde pe iarbă. Adică la ei de ce se poate şi la noi nu? Adică ei or avea o iarbă mai rezistentă ca a noastră, sau care-i faza?

Mizerii (3)

În Regie am văzut cei mai urâţi copaci din lume. Aşa arată probabil pomii de crăciun în iad. Acolo, legănându-se pe crengi, am văzut chiloţi din ăia pestriţi, de care se pot cumpăra la tarabe, prezervative, pungi cu mâncare, prosoape rupte, cârpe, hârtie igienică. Bine, nici n-are rost să te aştepţi la prea multe de la adunătura pestriţă de acolo. Nimeni nu se gândea să cureţe copacii ăia, aşa cum nici ăia care locuiau în căminul în care veneam să joc tenis de masă nu se gândeau să nu se mai pişe pe scara blocului.

În Regie, mare parte din ceea ce lumea numeşte „viaţă studenţească” zace acoperită de zeci de multe şi multicolore straturi de jeg. Am intrat într-o cameră în care oamenii scuipau seminţe chiar în mijloc. Atunci când mormanul devenea prea mare pentru a fi ocolit, locatarii îl împingeau frumos cu mătura pe hol, unde nu deranja pe nimeni. Între unul din paturile etajate şi perete erau înghesuite câteva zeci de peturi goale, de doi litri, în care fusese bere din aia, chimică. Puţea de trăsnea, dar, după vreo 15 minute te obişnuiai. Oricum, duhnea mai tare pe holul care era, de fapt, o bucătărie uriaşă, cu reşeuri electrice unsuroase, pe care fiecare îşi încălzea mâncarea de-acasă.

În cameră se învârteau doi inşi, brăileni de origine. Unul mirosea îngrozitor a transpiraţie, dar vorbea puţin. Celălalt vorbea mult şi-ţi dădeai seama după doar două minute că este unul dintre cele mai idioate exemplare umane pe o rază de cel puţin 30 de kilometri. Le povestea celorlaţi cum, în două săptămâni, îşi va face firmă şi va începe să scoată o revistă de genul B-24-FUN pentru cluburile din oraşul natal (astă-toamnă, când am trecut eu pe acolo, în Brăila cele mai tari evenimente erau parastasurile). Bineînţeles, în trei-patru luni urma să se îmbogăţească. Nimeni nu-l lua în serios şi, din când în când, câte unul din colegi, îl aducea la tăcere cu un „Stratone, du-te-n pula mea, bă!”. Tot din când în când, în cameră intra, să împrumute nişte untdelemn sau sare, o aschimodie care-i privea pe toţi cu un zdrobitor dispreţ. Avea şi de ce: era ajutor de DJ într-o discotecă din apropiere.

Va mai urma

Mizerii (2)

Pentru bunicii mei (fie-le ţărâna uşoară!), orăşean era omul căruia-i locuiau vecinii deasupra capului, care-şi cumpăra legumele din piaţă şi care lucra într-o încăpere curată, frunzărind toată ziua hârtii şi ţăcănind la maşina de scris cu degetele mânjite de indigo. Pentru socrii mei (navetişti o viaţă prin uzinele şi rafinăriile patriei), orăşean este uneori omul care, deşi-i curge apa caldă pe ţeavă şi face caca în casă (!!!), vine nespălat şi nepieptănat la serviciu (de-a lungul vieţii, întâlnirea cu astfel de caractere le-a zdruncinat serios încrederea în viaţa de la oraş).

Se ştie că, potrivit anticelor stereotipuri, orăşeanul, spre deosebire de ţăran, e „împuţit”. Bucureşteanul, fiind cel mai orăşean dintre toţi, e cel mai împuţit. Ca exemplu, să ne amintim o scenă din „E pericoloso sporgersi”, în care, la sfârşitul unei confruntări dintr-un tren personal între un provincial şi un bucureştean militar în termen, primul, cu ochii în lacrimi, îi strigă celui de-al doilea, cu mare obidă, suprema jignire: „Bucureştean împuţit!”.

E doar o expresie. Adevărul e că România rurală pute mai al dracului ca România urbană. Asta nu înseamnă că Bucureştiul miroase tot a parfum aplicat după săpun. Neaaaa!!! Duhneşte, dom’le! Trăzneşte, tată! Şi nu mă simt mai fericit când ştiu că io (de trei luni nu-mi curge apă caldă prin conductă şi mă închin zilnic la lighean), miros mai frumos decât idiotul care-mi înfige cotul în rinichi (în ambii) prin tramvaiul 41. Nu pricep: de unde dracu’ avem atâţia ţărani, atâţia nespălaţi, atâţia ştirbi, atâţia analfabeţi, atâţia impostori, atâţia zevzeci, atâtea puştoaice cu băşini în cap, atâţia slinoşi, atâţia măgari?! Cum pana mea de se întâmplă chestiile astea? Sunt prea mulţi jegoşi, bolnavi mintali, retardaţi cu drept de vot, babe cu broboade slinoase, boşorogi cu prostata mai mare decât creierul, puştani nespălaţi, agramaţi, manelişti cu clei în ureche, butonându-şi telefoanele mobile cu convingerea că ăsta e destinul omenirii. Am trăit mereu cu naivitatea că orăşeanul adevărat e omul care nu aruncă tone de gunoaie chiar în faţa uşii sale. Nu, dom’le, orăşeanul nu-şi taie copacul din faţa ferestrei pentru a-şi parca maşina. Orăşeanul adevărat nu-şi terorizează vecinul cu flexul sau cu bormaşina. Orăşeanul nu scuipă flegma cu muci pe scara blocului în care locuieşte, orăşeanul se îmbată dracului în casă (sau în localurile special amenajate pentru astfel de activităţi :D), nu în faţa blocului, orăşeanul nu lasă trei kile de coji de seminţe zilnic chiar pe aleea din faţa casei. Da’ de unde sunt atâţia tâmpiţi nespălaţi?

Până luni, când vine continuarea, o să încerc să aflu.

Die another life!

N-am murit cand am primit acest mail:

Ne pare rau ca momentan nu va putem oferi un post corespunzator aptitudinilor si abilitatilor pe care le-ati demonstrat in cadrul intalnirii noastre.
Cu siguranta, in alte companii exista criterii diferite de apreciere, chiar si pentru posturi cu responsabilitati similare cu cele ale postului nostru.

De fapt, atunci am inceput sa mor, fara sa imi dau seama. Nu auzeam ticaitul declansatorului atasat dispozitivului de murit mai tarziu. Care a asteptat pana cand am citit recentul post al Ilincai. Am si eu o colectie de fire de par smulse din acelasi motiv, Primisem si eu doza mea de otrava de-a lungul vremii insa, pe atunci, simptomele erau mustaceala, ironie, injuraturi.

Intre timp a inceput sa-mi scrie si Liviu Dumitrascu, colectionarul de cv-uri, sa ma invete diverse chestii despre cum pot sa ajung ce n-am visat vreodata sa fiu. Si intre altele mi-a dat de veste cum, anume, trebuie formulat un comunicat de presa pentru a fi convingator. Pe mine m-au apucat dracii dar, probabil, Sabina din povestea Ilincai despre PRucidere tocmai l-o fi luat de bune!

Sprancenatu' imi aratase ieri un link la acel site; prins cu doua-trei chestii simultan si stiindu-ma imprastiat si uituc, m-am concetrat la ale mele, am mizat pe trimiterile tintite pe care mi le va face Sprancenatu'. Ceea ce se dovedi corect. Si mi-a aratat ca site-ul de toaleta mortuara & stuff are parteneri online:

- FloriPentruEa.ro - oare ea ce va spune cand va primi florile?

- FloriPentruTine.ro - florile trec, viata asisderea si, odata cu ea, si bucuria de a primi flori, nedumerirea ramane.

- MonitorizareaPresei.ro - sa zicem ca vrei sa afli cine si unde a mai publicat ferpare si necroloage cu stravechea promisiune "nu te vom uita niciodata"; si:

- eConcedii.ro - unde lista de comentarii posibile / rautaturi, daca vreti / e lunga.

Cum lucreaza o parte din industria asta am aflat cand am facut un popas la o dugheana pentru o comanda pe care s-au angajat sa mi-o onoreze in cateva zile si pe care nu o rezolvasera pana la (cum spune anglofonul) linia mortii. Drept e ca au savarsit-o (pe comanda) pe loc. Bine ca nu aveam nevoie de o imbalsamare, ceva, ci doar de un 20x35 cmp de marmura (ca mi-era mai usor sa intru in audienta la videanul de la Primarie).

Nu spun ca-s toti asa. Dar daca mai punem la socoteala si "o anumita parte a BOR", anume padurea de preoti, destul de plina de uscaturi (cum a simtit Adina C recent), avem sansa sa ne rugam sa nu cumva sa ajungem sa incapem pe mana celor care au facut un bussines profitabil din ce ne asteapta dupa coltul vietii!