12.4.07

Mizerii (1)


În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2005, pe bucata de pământ din faţa ferestrei mele a aterizat, bufff!, o pernă. Asemenea accidente se petrec, fără îndoială, frecvent în toată lumea. Gospodina (sau gospodinul, ca să fiu corect politic) pune perna la aerisit pe pervaz şi dânsa cade. După trei zile, perna, mai ponosită din cauza ploilor, încă se mai afla în faţa blocului. Locatarul cu pricina n-o fi observat, probabil, că nu mai are pe ce pune capul. De fapt, o fi vrut să omoare vreo cioară de pe creanga de vizavi sau coboară la parter numai o dată pe lună.

În faţa ferestrei, agăţată de o creangă cam în dreptului primului etaj, se leagănă, de câteva sătămâni, o pungă de la Mega Image. Mărturisesc că nu prea mă mai deranjează, mă uit la ea dimineaţa, ca să-mi dau seama dacă bate sau nu vântul afară.
Cam o dată la trei luni, nişte oameni fac curăţenie pe terenul din faţa blocului. Pentru câteva zile e civilizat, rămâne doar pămâtul negru (nimic nu creşte aici din cauza umbrei copacilor), apoi se-mpestriţează iar. Săptămâna trecută erau aşa: o cutie de iaurt NutriDay, câteva foi din Libertatea, brichete stricate, pungi decolorate, o jumătate de pâine, un ambalaj de baterii, o cutie mare de carton, un card de reduceri la o reţea de farmacii, o sticlă de Ursus, două cutii de Carlsberg, sute de chiştoace de ţigări. Alaltăieri au făcut curat.

Azi e mai mult gunoi decât acum două zile. Azi am aşa: două cutii mari de carton, cinci pachete goale de ţigări, o jumătate de cartof în descompunere, multe coji de ouă roşii, o cutie de lapte Zuzu, alte sute de chiştoace de ţigări, o coadă de ciocan şi o şurubelniţă ruptă, nişte chitanţe spălăcite.

Va urma mâine

Oare TU, liliacule, ai sa imbatranesti vreodata?


Intre timp, Mercedes a prezentat noul model in serie limitata (unic exemplar, de fapt), special pentru Hristo Stoicikov (pentru orice referinte artistice, un excrept de cronica de simeza)!

11.4.07

Despre unii la care banii se inmultesc ca iepurii!

Dragnea Marin, primar PFD (Petre Roman), 2004
Dragnea Marin, primar PD (via PSD), 2007

De pe blogul lui Lore aflam de concursul national de semnaturi pe o petite pentru defalsificarea declaratiilor de avere. Cum nu o data mi-am rupt degetele incercand sa dezleg aritmetici nedezlegabile, m-am dus pe site-ul Catavencilor si am semnat. Do it.

Hyde Park diez 9 (a.k.a. Mareenesqu)

If U love Bucharest, musai sa iubesti si Londra. Nu cred ca se poate altfel!

10.4.07

Oamenii Bucureştilor. Azi: ăştia ne apără

(a se citi ca later edit la entry-ul anterior)
Am citit pe Hotnews: Eugen Meran se numeşte apevistul din entry-ul antrerior, colonel, prim-adjunct la Jandarmeria Bucureşti.
Legea siguranţei publice
Articol unic.
Nu apelaţi la poliţişti, agenţi de circulaţie sau jandarmi aflaţi în misiune. Rolul lor este să ţină de şase şmenarilor, violatorilor, găinarilor de orice fel. Dacă vă treziţi cu un pumn în faţă sub ochii unui angajat MAI în uniformă, adresaţi-vă biroului de relaţii cu publicul şi depuneţi o cerere la registratură. Nu deranjaţi organul aflat în misiune. Dacă vi se sparge casa, prindeţi hoţul şi aduceţi-l la poliţie. Nu cereţi unui organ să aresteze un infractor surprins în flagrant delict. Nu intră în fişa postului. Nu vă apropiaţi de tâlharii protejaţi, în exerciţiul comiterii infracţiunii, de jandarmi. Această acţiune poate fi considerată agresare. Orice atac se va solda cu sancţionarea contravenţională a victimei. Dacă nu vă conformaţi, deveniţi pasibili de dosar penal.
Din principiu şi prin natura meseriei, purtătorii uniformelor Ministerului de Interne NU AU TIMP pentru a proteja civilii.
PS: Domnu' Blaga, ce te tot lăuda Comisia Europeană? Reforma la nivel macro a sistemului administraţiei şi internelor? Pe omul de rând nu ai fost în stare să-l faci să se simtă confortabil nici pe stradă şi nici măcar acasă. Siguranţă şi încredere, ai?

Geo Bogza, politica, istoria şi caii Jandarmeriei


Netul a luat pauză, noi am pus kilograme şi ne-am lăsat neuronii în voia telecomenzii.

Şi nu puţine-mi venea să hohot la comun dar mă opresc la două.


Prima, oarecum offtopic, legată de inaugurarea Antenei 2: megaeditorialistul din Găgeşti a fost lăsat o vreme singur la un colţ de masă, cam ca în Biblioteca Academiei, cu o jună despre care ştim din surse sigure că se dedă la citit horscopul, dimineaţă de dimineaţă, la emisiunea aceea cu Cioran & Capatos pe Antena 1. Şi cum sătea marele Jack Cristoiu cu blonda aspirantă la o palavră, hop, apare şi moderatorul şi se bagă în idila în curs de dezvoltare. C-aşa o fi fost scenariul.

Boooon.

Şi, cum povestea el, Jack Cristoiu, despre ce va face la Antena 2, aduce vorba despre Geo Bogza (am ratat contextul, iertat să fiu, dacă nu mă înşel, îşi exprima speranţa să ajungă să descopere un reporter de talia scriitorului) şi o întreabă pe domnişoară, aşa, ca din senin, ca şi cum n-ar fi avut altă treabă:

"Ştiţi cine e Geo Bogza?"

Domnişoara caută degrabă prompterul pe care ia-l de unde nu-i aşa că dă cel mai sigur/safe/protejat răspuns din dotare:

"Nu mă pricep la politică şi istorie dar promit să mă pun la punct dacă mă mai invitaţi!"


Schimbare de temă.

Bucureşti, sâmbăta Învierii, mare derby, n-o să intru în amănunte.

Se ştie rezultatul, se ştie şi de bătaia încasată de cameramanul TVR şi, mai ales, de dragii de jandarmi se ştie că s-au făcut că plouă (şi cum să nu se ştie când de trei zile încoace numai despre asta vorbesc jurnalele de ştiri ale postului public; nu îi condamn dar sper să fie la fel de receptivi şi la alte abuzuri ale Ministerului de Interne).

Booooon.

A fost, deci, la tevereu, luni seara, şi unul dintre mai marii Jandarmeriei (ştiţi, instituţia aia din poza alăturată, cu bannerul atârnat în faţa Arcului de Triumf). Şi ce credeţi că mi-a spus, mie şi ţie şi tuturor celor care nu respectă alinierea disciplinară întru instaurarea statului de drept poliţienesc, mărşăluind cu toţii a la 1984 de Orwell?

Citez din memorie:

"Cameramanul TVR nu a stat acolo unde jandarmeria le putea asigura securitatea!"

Mă întorc la imagini: în imediata apropiere a cameramanului bătut erau jandarmi călare. Jandarmi care nu aveau cum să nu observe actele de violenţa. Este, optic (atât medical cât şi fizic) IMPOSIBIL să nu vezi ce se petrece la mai puţin de cinci metri de tine, în faţa ta! Şi, atunci? Dacă nu erau acolo pentru a asigura securitatea mulţimii (în care se afla şi cameramanul), de ce mărşăluiau acolo, călare, jandarmii aceia?

Revin la acel apevist de Jandarmerie vorbind la jurnalul TVR şi aflu că vinovat pentru pasivitatea jandarmilor ecveştri au fost CAII!

Aşadar, citez iarăşi din memorie, jăndarul care nu a intervenit nu a făcut-o pentru că "nu putea să lase calul de voia lui, nu avea voie să coboare din şa, nu avea cu cine să lase calul".


Nu mai adaug nici un comentariu. Weekendul prelungit la televizor mi-a paralizat neuronii!
PS: Adevărat a înviat!

6.4.07

Orice fericit!