Orice fericit!

Allah cu voi! Sahară plăcută!

Iniţial vroiam să ilustrez urările noastre de drum bun vouă cu o imagine de autostopist la marginea deşertului dar dintr-o eroare a subconştientului am ales-o pe aceasta. D'aia, pur & simplu!
Aveţi grijă de voi, scorpioni cât mai puţini pe la saltele, marocani de comitet cum vi s-a mai întâmplat, furtuni puţine (doar cât să dea bine în câteva cadre filmate), nopţi plăcute (termic, nu altfel), zile uscate, pui proaspeţi la rotisor, recoltă de ortoptere şi alte alea bogată.
Să vă fie Sahara bună! O să vă lipsim! Sau invers?
PS: Informaţia din acest post este că peste un ceas, în faţă la Antipa, se dă plecarea expediţiei ATLAS 2007!

Căpşunar la mama de Paşte!

S-au întors românii, domnule preşedinte. Aştia votează!

Peltic, tâmpiţel şi iepuraş. Adică: de sezon!

Zu se întreabă de ce e by default Iepuraşul de Paşte peltic şi tâmpiţel. Uite că nu ştim. Dar măcar aflarăm de ce e iepuraş şi nu altceva!

Ţara lui fiecare face fix ce-l taie capul Vodă (episodul 6726)

Ar putea fi, desigur, un simplu episod din serialul "Ţara lui fiecare face fix ce-l taie capul Vodă" şi, probabil, chiar asta e. Nimic mai mult. Şi ştim de ce, nu? Pentru că aici, la noi, pe acest pământ, în Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, totul se negociază.

Pe vremea mea (oioioi... pe vremea mea!!!), când nenea miliţianu' venea cu naşu' din compartiment în compartiment, prin vagoanele iarna-ngheţatelor şi vara-de-sudoare-îmbibatelor vagoane ale personalului de Timişoara, sărind printre paporniţe cu te-miri-ce (curci, murături, blugi, brânză, varză, barză, viezure dar, mai ales, sconcs) până unde ne adunam noi, navetiştii de sâmbătă după-amiaza dus şi duminică seara întors... Pe vremea mea, deci, formula ideală era "hai, domnu' căpitan (căpitanul fiind cel mult un tablagiu de jumate de macaroană), nu ştiţi cum eraţi înainte de a intra dumneavoastră la facultate?"

Azi, 2007, 17 ani almost de la schimbarea profesiei din miliţian în nomenclator. Adică în poliţist. Trafic. Altul, e drept. Bucureşti (dar nu doar). Reguli care interzic accesul maşinilor grele prin oraş. Nişte norme de conduită cu privire la aprovizionarea magazinelor. Bla. Blabla. Blablabla. Să continuăm. Taximetrişti. Maxitaximetrişti. RATB. Bun, pietoni trecând pe unde apucă sau aşteptând troleul 69 aproape de linia discontinuă de la mijlocul străzii - ca şi cum dacă ar ieşi să se uite, firobusul ar veni mai repede; şi, hai, ca vin şi se uită, treacă meargă, dar, fratele meu alb, ajung acolo şi uită să se mai întoarcă pe trotuar şi treci pe lângă ei cât mai puţin razant posibil iar ce rămâne în urmă... nici un batalion de bunice cu decenii de experienţă în descântece nu îţi mai e de vreun folos.

RATB, aşadar. Actually, era vorba despre şoferi. Astăzi, despre şoferii profesionişti.

În Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, şoferul profesionist este o categorie socială privilegiată. Lui, poliţistul nu-i va sălta niciodată carnetul pentru că, în Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, poliţiotul (aşa cum am mai spus, nu ne-am propus să desfiinţez specia dar avem motive serioase, uneori, să ăi băgăm sub reflector) de circulaţie, organul din mijlocul intersecţiei, e suflet sensibil. Poate are cumnat şofer de wola sau cifa sau poate nu dar e înţelegător şi n-o să-i facă rău luându-i pâinea de la gură. Hai, domnu' şef, pe onoarea mea, mă lăsaţi fără cozonac dă Paşti lu' ăia micii!

Şi, generos cum e, organu' mormăie ceva, ca o (iarăşi) bunică mult prea inimoasă pentru a-i arde nepotului una peste fund, se învârte în jurul dubiţei şi pleacă (poate chiar cu "de-o bere, şefu'" în buzunar).

Şi el, şoferul profesionist, nu se va sinchisi data viitoare să se comporte la fel de mitocăneşte. Să se înscrie pe banda dcare face obligatoriu stânga (că doar ce sa eliberat) şi cum se dă verde înainte, hop şi el, să se bage peste tine, încadrat ca omu'... că, deh, tu eşti mai mic şi e maşina ta şi n-ai nici un chef să ţi-o zgârie, lasă-l, bă, că se fereşte el, ce, îi prost să alerge după dovezi, constatator şi tinichigii? Sau va opri în mijlocul străzii să se dea jos copilotu' (ce claxonezi, bă, că dacă am chef n-o mai mişc de aici - şi nu-mi daţi ca exemplu Atena sau Salonic; nu ţine!)... sau va pleca de pe loc fără să semnalizeze (că de cedat prioritatea am stabilit deja cum merge treaba). Sau va pune avariile pe banda a doua, parcând paralel cu altele deja parcate, pentru a-şi lua un pahar de plastic de cafea la 1 leu (a propos, Starbucks în România şi ceva palavre despre asta şi despre piaţa autohtonă a cafelei fast-drink în blogul lui Mihai Morar; şi tot de la el citire: I will survive to see Gloria Gaynor cântându-mi I am what I am la Polivalentă sau Palatului, indiferent cât ar cere unii liste cu 20 de melodii ce nu mai trebuiesc ascultate next 20 years!)...

Şi, uite, aşa se bagă şi la coadă în faţă şi, tot aşa, aruncă gunoiul pe unde apucă şi, tot aşa...

PS: De abia ce m-am lăsat călcat în picioare de şoferul cu pricina că aud, vreo 20 de secunde mai târziu, un BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! Ce faci, băăăăăăăă? mai tare decât orice alt zgomot al oraşului. Copilotul dubei urla la un samsar de locuri de parcare. Ştiţi voi care, ăia fără tată, fără mamă, fără chitanţe şi cu privire convingătoare, care fac legea unde nu apucă să o facă Cocoşul lui Udrea...

muzica, frate!

azi am prins un 205 taman cand iesisem in piata presei asa ca n'am mai luat taxi-ul spre casa. am coborat la polizu, am luat'o spre buzesti spre casa, via piata matache. aproape in piata, cum vii dinspre buzesti, e hala de carne. lipit de ea, un loc (nush cum sa'i zic al'fel), varuit, pe care scrie, de mai multe ori MICI si de mai multe ori BERE. in fata locului, vreo doua mese ruginite, din alea de mancat la varice. booon.

chiar in fata locului, straduta ingusta intre hala si o casa de mahala/piata, o masina. cred ca era un olcit sau un renault, da' prapadita, orice'ar fi fost. sprijiniti de masina, trei tineri, mai ciutaci, asa, 19-20 de ani, probabil fara alta ocupatie in afara de cea evidenta: mancatul de seminte si aruncatul cojilor pe jos. in jurul lor, alti tineri fara ocupatie, dintre care unul imi spune ce mi-ar face el mie. da' sa nu insistam.

bine, insistam un pic, daca insistati. mai incolo o idee, nu mult, langa kioskul rodipet, o vanzatoare de seminte isi injura birjareste parteneru de viata care zace prabusit si evident beat langa roata unei dacii 1310.

revenind la tinerii din fata locului cu MICI si BERE, ia ghiciti ce muzica ce se razvratea prin boxele masinii, printre tinerii ciutaci din piata matache, intr'o seara, cum intri dinspre buzesti, pe langa hala, la MICI si BERE. ei bine, n'o sa ghiciti.

era the doors, riders on the storm. si peste piata matache, pe langa precupetele intarziate, mancatorii de seminte, bagatorii in seama, si vanzatorii de adidasi "eftini si originali, manca'ti'as", parca se lasase seara. si toti astia s'au uitat la mine cum ma bufneste rasul... si inca mai rad si cand termin de scris aceste randuri. iaca! :))

Atlas

A stat cuminte, aşa cum l-a pus Zeus, ţinând în cârcă tot ce i se dă să ţină. Şi chiar mai mult decât atât!

Spuneţi fetelor că pot să se întoarcă. Cineva le-a păzit cuibul de la Institutul de Arheologie!