Sinaxarul zice asta. Deci, dragă Ada, să'ţi crească mare, frumoasă & iubită!
4.5.09
30.4.09
Recurs în anulare. Celelalte Cuvinte.
Tehnica mi'a jucat feste şi tot ce am scris despre concertul susţinut aseară de Celelalte Cuvinte la Sala Palatului, în deschiderea celor de la Anathema, a dispărut odată cu browserul căzut cu de la sine putere. E - cum să'i spun? cum s'o traduc? - pedeapsa pentru excesul de scrieri scurte dedicate lor.
Am să aştern, mai jos, un fel de "notă pentru/despre mine însumi".
Anathema nu m'au atins căci, vorba lui Oscar de la Trooper, ascult fie mai soft, fie mai dur. Sună bine dar... Cât despre Celelalte Cuvinte - acelaşi număr bine ştiut de toată lumea fanilor lor (care nu îi include neapărat şi pe toţi cei care ştiu pe din afară versurile Anathema), ceva mai scurt pentru că erau trupă de deschidere. Din ce în ce mai dureroasă, fiecare întâlnire live cu gaşca aia pe care o ştiu de când am început să ascult muzică autonom de casetele şi vinilurile părinţilor mei.
Scriam, în prima variantă de text, cea pierdută în cache-uri provizorii, ceva despre cum se schimbă biotopul în clipa în care de pe scenă se revarsă acordurile acelor vechi piese, scrijelite, ca pe vinil, undeva sub calota craniană. Într'o singură clipă dispar artiştii, dispare sala, dispare tot şi mă trezesc într'o lume numai a mea, în care se aglomerează, într'o stranie devălmăşie, doar ca nişte semne palide, toate amintirile pe care le port cu mine - cu sunetul acela prăfuit, cu acul auzindu'se prelins pe disc, cu amprente murdare pe ambele feţe, cu amprenta tuturor feţelor care mi'au zâmbit sau plâns vreodată în acordurile Celorlalte Cuvinte, într'o copilărie/adolescenţă versiunea 1.0.
Şi muzica e altfel.
Şi nici nu se mai aude de pe scenă.
Sintetizatorul e orgă şi respiră prin toţi porii mei
Un dumnezeu al rockului se joacă la bas pe firele mele de păr.
Pe toba mare e întinsă pielea mea.
Şi fiecare solo de chitară se naşte din muşchii ce'mi ţin capul să (de obicei!) nu mă plouă între umeri.
Iar de pe discul meu cu circumvoluţiuni zgâriate, trecutul, ca un vânt de noapte, cântă aşa:
Din ce în ce mai dureroasă, fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte. BASF a dat falimet iar AGFA de mult nu mai produce benzi magnetice de 60 sau 90 de minute. Cât despre viniluri - se vând la magazinele de cărţi vechi şi stampe sepia.
Fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte îmi dă arama timpului scurs pe faţă, mă acuză de minciună (recurs în anulare la ceea ce, în propaganda mea interioară, s'ar putea chema copilărie/adolescenţă 2.0), îmi spune că mi'a venit rândul să îmi fac propriul audit. Dar, până una-alta, cât timp viaţa nu'mi intră în insolvenţă, am să merg, dus de micul masochist din mine, să sufăr la fiecare întâlnire cu Celelalte Cuvinte.
Am să aştern, mai jos, un fel de "notă pentru/despre mine însumi".
Anathema nu m'au atins căci, vorba lui Oscar de la Trooper, ascult fie mai soft, fie mai dur. Sună bine dar... Cât despre Celelalte Cuvinte - acelaşi număr bine ştiut de toată lumea fanilor lor (care nu îi include neapărat şi pe toţi cei care ştiu pe din afară versurile Anathema), ceva mai scurt pentru că erau trupă de deschidere. Din ce în ce mai dureroasă, fiecare întâlnire live cu gaşca aia pe care o ştiu de când am început să ascult muzică autonom de casetele şi vinilurile părinţilor mei.
Scriam, în prima variantă de text, cea pierdută în cache-uri provizorii, ceva despre cum se schimbă biotopul în clipa în care de pe scenă se revarsă acordurile acelor vechi piese, scrijelite, ca pe vinil, undeva sub calota craniană. Într'o singură clipă dispar artiştii, dispare sala, dispare tot şi mă trezesc într'o lume numai a mea, în care se aglomerează, într'o stranie devălmăşie, doar ca nişte semne palide, toate amintirile pe care le port cu mine - cu sunetul acela prăfuit, cu acul auzindu'se prelins pe disc, cu amprente murdare pe ambele feţe, cu amprenta tuturor feţelor care mi'au zâmbit sau plâns vreodată în acordurile Celorlalte Cuvinte, într'o copilărie/adolescenţă versiunea 1.0.
Şi muzica e altfel.
Şi nici nu se mai aude de pe scenă.
Sintetizatorul e orgă şi respiră prin toţi porii mei
Un dumnezeu al rockului se joacă la bas pe firele mele de păr.
Pe toba mare e întinsă pielea mea.
Şi fiecare solo de chitară se naşte din muşchii ce'mi ţin capul să (de obicei!) nu mă plouă între umeri.
Iar de pe discul meu cu circumvoluţiuni zgâriate, trecutul, ca un vânt de noapte, cântă aşa:
Din ce în ce mai dureroasă, fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte. BASF a dat falimet iar AGFA de mult nu mai produce benzi magnetice de 60 sau 90 de minute. Cât despre viniluri - se vând la magazinele de cărţi vechi şi stampe sepia.
Fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte îmi dă arama timpului scurs pe faţă, mă acuză de minciună (recurs în anulare la ceea ce, în propaganda mea interioară, s'ar putea chema copilărie/adolescenţă 2.0), îmi spune că mi'a venit rândul să îmi fac propriul audit. Dar, până una-alta, cât timp viaţa nu'mi intră în insolvenţă, am să merg, dus de micul masochist din mine, să sufăr la fiecare întâlnire cu Celelalte Cuvinte.
29.4.09
Noam Chomsky, Michael Moore şi alte alea
Vine o vreme în viaţa fiecărui om, consumator de informaţie, când o întrebare nu mai poate fi evitată. Aşadar: de unde'i scoţi, Doamne, pe toţi?
Ieri seară, un tânăr apărut pe firmamentul analiştilor atoateştiutori a intervenit într'o discuţie privată, insinuându'se ca şi cum prezenţa sa într-un face 2 face dintre două persoane (una necunoscută lui) ar fi de la sine înţeleasă. First wrong step. Am simţit nevoia să mă prefac a nu'l cunoaşte - şi, la drept vorbind, nu mă cunosc nici pe mine aşa cum se cuvine. Cu atât mai puţin...
Second wrong step: s'a adresat (în special interlocutorului meu, un personaj des identificat drept jalon - chiar etalon - al opiniilor public exprimate) explicându'i că a aflat ("de la un prieten") cum a fost declanşată criza gripei porcine (mexicane, pentru cititorii noştri kosher din Ţara Sfântă). Ia să vedem, câţi ghicesc că e vorba despre un atac de gherilă lansat asupra calmului public de câteva firme din industria producătorilor farmaceutici?
Doamne, dacă mă auzi, poţi să'mi şopteşti la ureche de unde îi scoţi, totuşi?
Later edit
Deocamdată nu mi'a şoptit de unde dar cred că tot El mi'a sugerat o altă întrebare: ce onorariu primesc pentru a bate câmpii?
Ieri seară, un tânăr apărut pe firmamentul analiştilor atoateştiutori a intervenit într'o discuţie privată, insinuându'se ca şi cum prezenţa sa într-un face 2 face dintre două persoane (una necunoscută lui) ar fi de la sine înţeleasă. First wrong step. Am simţit nevoia să mă prefac a nu'l cunoaşte - şi, la drept vorbind, nu mă cunosc nici pe mine aşa cum se cuvine. Cu atât mai puţin...
Second wrong step: s'a adresat (în special interlocutorului meu, un personaj des identificat drept jalon - chiar etalon - al opiniilor public exprimate) explicându'i că a aflat ("de la un prieten") cum a fost declanşată criza gripei porcine (mexicane, pentru cititorii noştri kosher din Ţara Sfântă). Ia să vedem, câţi ghicesc că e vorba despre un atac de gherilă lansat asupra calmului public de câteva firme din industria producătorilor farmaceutici?
Doamne, dacă mă auzi, poţi să'mi şopteşti la ureche de unde îi scoţi, totuşi?
Later edit
Deocamdată nu mi'a şoptit de unde dar cred că tot El mi'a sugerat o altă întrebare: ce onorariu primesc pentru a bate câmpii?
Alt atac la Bucureşti
În mod normal, primul lucru pe care o instituţie publică ar trebui să îl afişeze pe site este un calendar al evenimentelor de interes public. Poate că sunt eu mai de la ţară şi nu mă descurc, sau poate nu mai am vârsta care să'mi ofere răbdarea căutării - dar pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti îmi scapă aşa ceva.
Cu toate acestea, în agenda Primăriei figurează, pentru astăzi, o şedinţă în care Consiliul Municipal va vota asupra unui maldăr de dosare de PUZ.
La grămadă.
Printre dosarele cu pricina, unul care vrea să schimbe total imaginea zonei Brezoianu-Cişmigiu. Ce înseamnă asta am aflat aici.
Cu toate acestea, în agenda Primăriei figurează, pentru astăzi, o şedinţă în care Consiliul Municipal va vota asupra unui maldăr de dosare de PUZ.
La grămadă.
Printre dosarele cu pricina, unul care vrea să schimbe total imaginea zonei Brezoianu-Cişmigiu. Ce înseamnă asta am aflat aici.
28.4.09
Doi prieteni
L'am văzut ieri dimineaţă. Stătea la marginea drumului, năucit de trafic, privind în toate direcţiile şi lătrându'şi prietenul rămas neclintit în mijlocul şoselei.
Vino, prostule, îi spunea, mişcă'te, nu auzi? Trec maşini...
Lătra într'una.
Lătra degeaba.
L'am revăzut seara, pe drumul de întoarcere. Lătra mai departe, în aceiaşi margine de şosea, spre prietenul neclintit, lipit de asfaltul ce începea să se răcorească după o zi în care, acolo, la marginea oraşului, lucrurile au luat o cu totul altă traiectorie.
Singura parte frumoasă e că toţi căţeii ajung, până la urmă, în rai...
Vino, prostule, îi spunea, mişcă'te, nu auzi? Trec maşini...
Lătra într'una.
Lătra degeaba.
L'am revăzut seara, pe drumul de întoarcere. Lătra mai departe, în aceiaşi margine de şosea, spre prietenul neclintit, lipit de asfaltul ce începea să se răcorească după o zi în care, acolo, la marginea oraşului, lucrurile au luat o cu totul altă traiectorie.
Singura parte frumoasă e că toţi căţeii ajung, până la urmă, în rai...
26.4.09
Călugăriţele
Pe de o parte, este faptul - profund regretabil, aproape detestabil - că domnişoarele din figura de mai sus (sursa) ţin cu Bayern Munchen.
Pe de alta, însă, mi'am amintit de toţi preoţii aborigeni peste care am dat în vremea din urmă în ţara numită România, de edictele din ce în ce mai bolânde ale unui abuziv de fericit şi de tâlharii de voturi care, în vreme ce statul nu mai ştie de unde să fure de pe cetăţean, sug de la bugetul public pentru a face biserici electorale.
Pe de alta, însă, mi'am amintit de toţi preoţii aborigeni peste care am dat în vremea din urmă în ţara numită România, de edictele din ce în ce mai bolânde ale unui abuziv de fericit şi de tâlharii de voturi care, în vreme ce statul nu mai ştie de unde să fure de pe cetăţean, sug de la bugetul public pentru a face biserici electorale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)