Nu mai ştiu unde am citit - cred că la
Emil - despre cutiuţa amplasată în Gara de Nord, de unde pot să transmit mesaje Comisiei Europene.
Probabil că, la o adică, le pot trimite lui Vadim şi Gigi nişte slănină şi un plic cu bani, "pe locomotivă".
Ajung vineri dimineaţă în Gara de Nord şi, ce să vezi? Sub panoul de întârzieri la
departures şi
arrivals stătea, într'un albastru închis, ea, cutiuţa despre care aflasem cu o zi înainte. Doi badiguarji în cel mai românesc sens al cuvântului completau acest tablou european: o cutie ceva mai mare decât toaletele ecologice având încastrate pe doi pereţi câte un monitor din care, la fiecare 90 de minute, un franţuz, europalrmanetar, pesemne, juca rolul principal într'un scurt metraj de prost gust realizat, parcă, la cineclubul montan de la Casa Pionerilor din Oraviţa anilor 80. Aştepta să îi şoptească o voce blondă, din afara cadrului, că acum funcţionează şi se poate înregistra bine, după care se pornea să îmi povestească, în trei fraze, într'o franceză mai proastă decât a lui Jean Iliesco, despre ce se întâmplă anul acesta, între 4 şi 7 iunie.
Personal nu m'am ales cu nimic din vorbele omului. Sonor prost, mesaj şi mai şi, logică lipsă. Restul era fix ceea ce trebuie să înţeleagă românul care aşteaptă trenul întârziat 50 de minute: că Europa e o imensă harababură fără noimă de pe urma căreia nu face decât să piardă cam trei metri pătraţi lângă scrumieră.
