Picioarele mele ţopăie de bucurie

Deichmann în Bucureşti!

Zaruri imobiliare punct ro

Pe vremea mea - hai, fără răutăţuri - cumpărai un bilet de intrare la chermeza organizată de părinţi şi învăţătoare şi puteai câştiga, la tombolă, o riglă, o cutiuţă cu plastelină, un pix de 75 de bani, alea alea.
Azi, joi, 2009, cumperi un pix de 40 euro (patruzecieuro), tva inclus şi câştigi la tombolă o casă pe la bariera din Domneşti.
Înainte sau după, n'am înţeles. În schimb, acu' începui şi eu să mă prind cum vine treaba cu subprime-ul.

24 martie 1999, pe Câmpineanu

În noaptea aia mi s'a pus pata. Mi s'a acrit.

Preşedintele îşi suna prietenii şi clienţii, cerându'le să îl susţină într'un demers pe care nu era capabil să îl motiveze nu pentru că îi lipseau argumentele ci pentru că era mult prea slab să o facă.
În noaptea aia, la puţin timp după ce primele ediţii ale ziarelor din dimineaţa următoare ajunseseră pe biroul din Cotroceni, preşedintele a pus mâna pe telefon şi a cerut susţinere la fel cum o făcuse şi într'o altă noapte, de duminică, cu trei ani mai devreme.
Prima oară fuseserăm cu toţii lângă el. L'am crezut şi l'am urmat din convingere. Era el, Schimbarea, coborâse din balconul Universităţii şi urcase în mansarda aia în care paginam în devălmăşie şi entuziasm ediţia a doua a ziarului convinşi că, în sfârşit, am înfrânt comunismul. Venise să ne spună că, acum, mai mult ca oricând, are nevoie de noi. Şi i'am fost alături.
Acum îşi suna prietenii şi clienţii şi le cerea să schimbe titlurile din ziare. Să arunce de pe prima pagină orice referinţe critice, orice remarcă în stare să îi şubrezească poziţia oficială, angrenând şi obligând întreaga naţiune pe care o reprezenta. Şi ei, prietenii şi clienţii, au urlat la telefon toată noaptea şi nopţile următoare...
Vreo şaptezeci de nopţi la rând a fost destul de greu să te regăseşti în ceea ce scriai pentru a avea din ce să plăteşti care o rată, care o chirie, care mai ştie naiba ce... Şi, măcar, de era vorba de nişte bani adevăraţi...
Două luni şi ceva, ceilalţi şi cu mine am semnat "Departamentul Externe", de'a valma.
Ştiam că Preşedintele a luat cea mai bună decizie geopolitic posibilă, la vremea aceea. Ştiam atunci, ştiu şi acum. Nu se putea altfel. Dar ar fi fost mult mai simplu, mult mai elegant şi mai înţelept ca el, Preşedintele, să iasă şi să spună lucrurilor pe nume.
Altfel l'aş fi privit, acum, zece ani mai târziu, pe Liiceanu. Poate că, în alte condiţii, CTP nu ar fi câştigat nici un punct de simpatie din partea mea.

Din acea noapte mi s'a luat de iniţiative. Din acea noapte s'a făcut lehamite. Din acea noapte am renunţat. Poate nu definitiv dar pentru prima oară, în aceşti din urmă zece ani care au trecut de la noaptea în care am scris (în direct) despre începuturile bombardării Serbiei...

Deşteaptă'te, Nicule!

Nu ştiu ce'i în capu' puştiului, dar, scrie Morgenpost, Maximilian Nicu stă cu iPodul şi învaţă imnul României. Prima strofă o ştie deja.
Domnu' consul, nu'l stresaţi prea tare la examenul de cetăţenie, că oricum e aranjat să'l treacă - şi poate îi şopteşte cineva că la un meci de fotbal rar se întâmplă să ştie cineva mai mult de atât.

Cum descoperim oraşul pentru copii?

Am aflată de el şi mi'a plăcut. Un ziar al copiilor scris (de fapt) de şi pentru cartelul mamelor de ambe sexe.

Asiban şi celelalte costuri ascunse

Dani se duce cu maşina uşor ciupită la poliţie, p'ormă la asigurator. La Asiban, unde are casco.
"Facem actele, se uită la maşină, intrăm să completăm actele, se uită la noi şi ne spune că figurăm restanţi."
Ceea ce, desigur, nu prea era cazul. Trei oameni, Dani, soţia lui şi tata socru - toţi trei ştiau că au plătit la timp rata casco.
"Stăteam acolo şi ne uitam, unul la altul, incapabili să înţelegem ce ni se întâmplă... Tipul de la ghişeu se codea, de pe o parte pe alta, că e posibil să nu se poată repara maşina pe asigure, că el nu are nici o vină, că dacă ar putea ne'ar ajuta... Şi, totuşi, aveam rata plătită la vreme!"
Nepredispuşi la ceartă, neobişnuiţi cu nevoia de a lupta pentru nişte drepturi de la sine înţeles ale lor, Dani & co începuseră să se obişnuiască - asta e - cu gândul că s'or duce acasă şi or găsi pe cineva să le rezolve problema la un preţ de orăşel de provincie.
Între timp, prin spatele individului de la ghişeu îşi făcu drum o doamnă.
"S'a oprit o clipă şi s'a uitat la noi. Îţi dai seama ce plouaţi eram, de vreme ce femeia a simţit nevoie să întrebe ce'au păţit domnii?"
Norocul lui Dani că a apucat să înceapă să'i explice doamnei înainte ca individul de la ghişeu să încerce el acelaşi lucru.
"S'a uitat şi ea în calculator şi ne'a spus că da, figurăm cu rata plătită dar banii nu erau în contul asigurării pentru că cineva din firmă nu a operat transferul!".
Poate chiar individul de la ghişeu care, cu siguranţă, dacă ar fi putut, i'ar fi ajutat...

Connection failed

Cineva, o firmă germană care vine în România, a angajat'o ca şefă a afacerii locale pe cucoana care a condus o vreme relaţia cu clienţii a RCS-RDS. Aoleu!
PS (tot din lumea comunicaţiilor): Cosmote negociază preluarea ZAPP... huh!