Realitatea după ureche

Eşti ok?
Îhî!

De vreo trei ori în câteva minute a trebuit să dau, sâmbătă seara, asigurări sms că viaţa mea decurge normal. Nu, nu mă bate nimeni; n'am luat foc; da, sunt în tribună, în galerie.

A doua zi aveam să mă lămuresc. Pe la 9 şi 20, sâmbătă seara, Realitatea TV a întrerupt ca să anunţe că galeriile de pe Ghencea s-au luat la bătaie, că dinspre galeria stelistă a zburat o petardă către galeria lui Poli şi că spiritele, inflamare, blablabla...
Câteva minute mai târziu, încă un breaking news: panică pe faţa cititorului de prompter, pus în situaţia de a rosti o altă ştire needitată. Galeriile, zice televizorul, au părăsit stadionul şi se vor lua la bătaie pe străzi, în condiţiile în care jandarmeria nu a dislocat efective suficiente pentru a face faţă blablabla...

Până acum am crezut că ştiriştii dau, atunci când distorsionează advărul, dovada relei voinţe, am crezut căsunt instigaţi să dezinformeze, că manipulează! Încep să cred că totul e doar o mare prostie şi ţine de nivelul execrabil al multora dintre oamenii care aduc ştirile.

Galeria Stelei a aruncat, într-adevăr, cu petarde - dar nu înspre galeria lui Poli. S-au jucat, de fapt, acolo, între ei, cu torţele. Dacă ar fi aruncat până în galeria lui Poli, Zmărăndescu nu ar fi sărit cu siguranţă la bătai ci s'ar fi repezit să'l culeagă pe aruncător şi să'l ducă în cantonamentul atleţilor. O aruncare de peste 100 de metri te califică automat pentru olimpiada de la Londra.
Iar bătaia ce a urmat s'a dus între suporterii echipei StOaia şi zmărăndeii behecaltiăţii sale Oierul. Tot acolo, la celălalt capăt al stadionului, departe de cei cam 1000 de timişoreni veniţi sâmbătă seara în Ghencea.
Stereotipuri. Dacă e vâlvă în tribune, gata, e bătaie generală, se bat galeriile între ele!

Restul e tâmpenie şi sângele infestat cu virusul Ştirilor de la ora 5 care curge prin tot mai mulţi ştirişti. Şi că Realitatea suferă cel mai tare de sindromul ăsta o dovedeşte şi informaţia că un singur miner disponibilizat şi'a deschis o afacere din salariile compensatorii.
Hai, zi să mori tu! I'ai verificat pe toţi? Sau, iar aşa, a fost multmai simplu să preiei un clişeu?

Fi'mi'ar scârbă...

Bucătăreasa civilă

În curtea mea sunt când mai mulţi, când mai puţini câini. Niciodată sub şase. Să zicem nouă, cum e acum.
Pe rând, fiecăruia dintre ei i se pare că a inventat lătratul. Şi se dă ocoş, şi se dă stăpân. Se mai muşcă între ei, c'aşa'i între prieteni. După care rolurile se schimbă.
Important e să am destulă alifie să le curăţ rănile.

Am citit, ieri, un aşa zis editorial apărut vineri sub semnătura selectă şi preţioasă a uneia dintre personajele de pe scena societăţii civile, un fel de gospodină cu alură de fundamentalist al unor principii semipreparate puse, apoi, într-o ciorbă pe care o vinde ca 100% naturală. Fără e-uri.
Hop'aşa, cucoană, nu te mai ambala, pe cuvânt, că dacă pui numai din plic, se vede că în castron nu fierbe găina bătrână şi morcovu' tânăr. Pe bune, acum, vrei să spuie lumea ce ştie despre metodele matale ştiinţifice şi echidistanţa matale, de'ai să te trezeşti că ţi se scorojeşte şandramaua de bucătărie?
Eu atâta am avut de zis! Sau facem comandă de alifie?

Urban şi taximetriştii

Spamărul meu preferat face bine, se bălăngăne şi manipulează la greu, că doar, s'a prins el, este voievod în ţara bizonului!
Ca găinarii ăia de taximetrişti independenţi, cică, îi ştiţi, ăia care scriu cu cifre mari preţul de pornire şi mic-mititel, dedinjus, megapreţul pe kilometru.

Noroc bun?

Multe lucruri nu mai sunt ca'n 15 ianuarie 2006. În rest, lucrurile rămân cum am stabilit atunci.

Muntele da comanda. Te obliga sa accepti limitele pe care el, de unul singur, fara negocieri, le impune. Daca le respecti, dupa sase ceasuri poti multumi Cerului ca ai vazut din nou soarele. (...) Daca insa incerci mai mult decat ti-a permis, muntele te pedepseste.

PS: mai aveam câte ceva de scris azi; despre Celelalte Cuvinte dar şi despre prostia din presă, despre retardul din tribune - dar azi n'au loc.

În seara asta ne jucăm cu Zmeie!

Şi pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, Bogdan publică în numărul adineaori ieşit din tipografie al Audio-Video (de unde şi poza de mai sus) un interviu luat lui Călin cel mai probabil în bucătăria acestuia din urmă.

Cum s'o spune ipocrizie în limba cazacilor?

O mai ştiţi pe biata mamă a doamnei deputat Cornelia Cazacu? Doamna aceea de 70+ ani care duce în spate tot greul unor firma de construcţie şi se ocupă de ronţăit bugetul asfaltărilor prin Bucureşti? E doamna aceea care o întreţine, probabil, pe deputata democrat-liberală care dintr'un amărât de job la stat cu greu ar putea beneficia de confortul necesar pentru a vota legi sănătoase la cap în folosul românilor.

Acum, punem deoparte bătrâna mamă şi trecem la mai tânăra ei fiică, deputat şi, în timpul liber, candidat uninominal în Sectorul 1. Se afişează în toate intersecţiile mai vizibile din Bucureştii Noi, cu acel slogan de partid, ca orice ostaş fidel mareşalului ce este: "România pe mâini bune". Sigur, dumneaei nu e singurul oştean al mareşalului. Din cel partid fac parte şi alte doamne, dar şi Emil Boc, ca şi alţi domni. Cum ar fi (îl mai ţineţi minte?) Adriean Bordureanu. Sau, mă rog, dacă spuneţi dumneavoastră, Videanu. Da, Videanu, aşa e, aveţi dreptate. Mulţumesc.
Domnul Videanu e nenea ăla rău care a fost un fel de Oprescu mai puţin finisat, până astă vară. Şi când nenea ăsta era un Oprescu, tanti mama doamnei Cazacu era în mare biznis cu asfaltul dintre borduri. Iar nenea ăla rău ridica blocuri peste fiecare colţ de părculeţ şi tăia copaci şi spunea că iarba e de vină pentru praf (nu ştiu dacă a spus'o el dar ţine de mandatul lui) şi dădea peste nas tuturor celor care încercau să strige "Domnule! Doamnă! Ucideţi oraşul! Opriţi'vă! Salvaţi Bucureştii!" şi

Well, doamna Cazacu, cred eu, îşi aprinde blogul dimineaţa şi îl stinge seara, la culcare. Că eu l'am căutat azi, pe la 7, şi dormea. Şi la opt dormea. Blogul. Aşa că n'am mai insistat până acum. Acum era acasă. Speram să găsesc - şi am găsit - sloganul. România e pe mâini bune şi online. Aproape că e pe mâini bune 2.0. Dar doar aproape, căci blogul de pe site'ul doamnei Cazacu nu merge.

Şi când dai peste un blog gol, mai ales când are de la o anumită vârstă şi unora dintre voi le'ar putea fi mamă, cobori, ruşinat, privirea în pământ. Asta dacă, pe drumul spre pământ, nu cumva încremeneşti în blogrollul în care dinspre doamna deputat se pleaca în cel mai ipocrit mod cu putinţă printr'un link spre blogul organizaţiei Salvaţi Bucureştiul. Mi s'a suit sângele la cap, mi s'au umflat venele şi ochii, am strîns din pumni, am încleştat dinţii după care m'am prins că n'aveam ce'i face, aşa, de la primul instinct citire.

M'am liniştit şi mi'am zis să dau un click, or să vadă, mi'am zis, cei de la Salvaţi Bucureştii şi or să se enerveze chiar ei. Dar, când colo... ce să vezi? Nu era de ajuns că doamna Cazacu a înghiţit tot flaconul cu ipocrizie, a vrut să mai ia şi o porţie injectabilă - şi a scris hyperlinkul greşit.
Doamna deputat, deci, salvează Bucureştiul. De noi. Pentru ei.
Porţile's rupte.
Ei cu ei.
Noi, da' mulţi!

Stay tuned, don't go away, I'll be right back with another Cazacutoon!


LE: Am zîs? Am zâs! Petrecerea continuă Aici!

Liberalismul lu' peşte. Bonus: Răzgândiceanu se întoarce.

Hai că asta îmi scapă. Sau îmi dă cu rest. Whatever. Deci, zice aşa despre planul anticriză, ultimul punct din lista citată de ăştia:

majorarea capitalului CEC cu 250 de milioane de euro, pentru finantarea IMM-urilor

Dar de ce neapărat CEC? Nu cumva CECul este doar un actor, şi el, pe piaţa bancară, ca toţi ceilalţi? Mai ales acum, de când au făcut reclamele alea verzi şi pe alocuri damn stupide...
De ce nu i'au dat lui Carabulea, de la BanCACArpatica? De exemplu, doar!

Şi încă una.
12 noiembrie 2008:
Tăriceanu: nu eliminăm taxa auto
13 noiembrie 2008 (jos de tot, la planul de măsuri):
Taxa de poluare auto pentru vehicule noi, eliminată

Păi chestia asta nici măcar măsură populistă să fie şi, oricâte balanţe am fi pe lumea asta noi, şi poate am vrea să te înţelegem - tot nu te mai votează nimeni, Răzgândicene!