17.10.08

România, mereu surprinzătoare

În vreme ce Zăvoranca se înfingea înspre camera mea dinspre interiorul televizorului, la emisiunea lui Capatos, în timp ce Mircea Badea avea nişte răfuieli ceva mai globale decât gaură maronie a economiei planetare pe motiv de DNA via Piţurcă, pe când Băsescu şi Tăriceanu se comportau ca un manechin care şi'a prins marinarul în pat cu o femeie, dom'le, în lumea asta isterică, unii, mai rupţi de realitate se duc, seară de seară, la concerte sau la teatru, se dau cu bicicleta prin parc sau fotografiază luna plină.
Dar, vai, sub luceferii palizi ai bolţii, lucrurile prind contur românesc în tot ce mişcă'n ţara asta, râul, ramul. Aşa se face, doamnelor şi domnilor, că un lucru bun se duce de râpă numai şi numai pentru că a picat pe mâna unor români. Cultura, de pildă. Nu, nu e vorba de poneiul roz. N'am treabă cu el deşi's invidios că pe artistul din mine nu l'a descoperit încă nimeni, să'l promoveze cum se cuvine. Măcar la Veliko Tîrnovo, dacă nu la New York.
Acuma, admit că nu e deloc simplu, în zilele noastre, zbuciumate cum sunt ele, şi cu un şef al Culturii (cel puţin) arogant cum e actualul ministru care ţipă în plină conferinţă de presă dedicată lansării festivalului George Enescu de parcă ar fi la oi, nu e deloc simplu să organizezi un festival sau un târg, cu atât mai puţin un festival şi un târg. Faptul că o astfel de acţiune reuşeşte să se petreacă e, în sine, un motiv de laudă. Dar...
Afli, tu, organizator, la un moment dat, că doi dintre participanţii din străinătate, anunţaţi ca piese de rezistenţă ale evenimentului, nu mai vin. Şi te comporţi exact ca Guvernul Tăriceanu 1 în isteria aviară: ucizi toate zburătoarele de pe faţa piciorului de plai şi de pe gingiile gurii de rai.
Concret: dacă cei doi expozanţi nu mai vin, organizatorii s'au strâns ei, la ceas de seară, şi au decis să nu mai organizeze târgul deloc. Şi s'au dus acăsică, la culcare.
Şi vine preziua târgului în sine. Şi încep să sune telefoanele. Ceilalţi expozanţi, ajunşi la Bucureşti (unii veniţi din celelalte colţuri ale Europei) cu toate şandramalele de zeci de kilograme, vor să afle de la ce oră pot să vină să'şi asambleze standurile.
Acuma, sigur, dacă tot au ajuns cu ditai calabalîcul aici fără să le spună cineva că târgul nu se mai ţine, ce sens mai avea să îi anunţe cineva, măcar în ceasul al XII-lea?

16.10.08

Porcu' şi Crăciunu'

Chiţac şi Athanasie, lefurile directorilor bugetari, poliţiştii în stradă (uite, fix acu' se aude un turbo acelerând isteric pe Plevnei), deschiderea dosarelor în cazurile samsarilor de fotbalişti şi, acum, Piţurcă...
Mircea zice "da, e drept că vin alegerile, dar măcar acum să se întâmple ceva..."
Dacă nu erau atâtea, poate nu m'ar fi durut ochii de atâta praf.
A propos de Chiţac: vă mai aduceţi minte cum se spune, în grai bănăţan modern "Cine a tras?". Păi, se zice "Qui Ţac?"

PS: asta, în schimb, mă doare... Cu atât mai penibilă devine mascarada lui Stănculescu ("ca pe un ge'al", zise nenorocitul!) şi a avocatului acestuia iar Iliescu ar face bine să tacă când îi mai vine să povestească versiunea lui despre raleiera armatei...

Dacă nu vă supăraţi, tot din trafic: război civil!

Încerc să scriu mic mic, nu că n'aş trece neobservat, da' totuşi, poate că nu se va sesiza nimeni că par a avea o obsesie.
Nu aş fi crezut niciodată că al'de David, îl ştiţi, ministrul, poate să'mi facă o bucurie.
Ei, bine, azi dimineaţă vă spuneam că i'am văzut prin intersecţii de numa'-numa' pe agenţii de la rutieră. Bun, nu ar trebui să mă bucure normalitatea. Dar ce am văzut acu' vreo jumate de ceas, în colţul cu fostul restaurant chinezesc al Băncii Naţionale, la baza blocului acela cu ceva tehno & export, mi'a luminat ziua: traşi de un agent pe dreapta şi/sau pe stânga, pe unde au apucat să oprească, poate chiar în mijlocul intersecţiei, un şofer de taxi şi unul al unui papuc de firmă, proclamându'l, fiecare, pe celălalt mai vinovat, se pocneau de zor.
Ţin pe această cale să'i mulţumesc mamei domnului ministru Cristian David în numele tuturor celor care, de ruşinea ruşinii (domnule ministru, întrebaţi'vă mama ce e aia, măcar acum, când treceţi din pubertate direct în senilitate!), nu au scuipat niciodată un taximetrist sau un şofer al unei maşini de firmă!

Şi'ncă una, tot din trafic - hai cu wiki'ul!

Dacă tot am zis, mai devreme, de camere video puse la trecerile de cale ferată iar Ada a plusat cu una la Lujerului, vă propun să legăm de'a'mpreunelea o listă cu locurile din prefectură unde credeţi că merită puse - şi, asta, sub argumentul că, deşi poate costă şi n'au bani la îndemână, găsesc Primăria sau Internele un împrumut, ceva; o zi de amenzi cred că e suficientă pentru achitarea împrumutului, cu dobândă cu tot şi rata cu inflaţiei inclusă!

Tot din trafic...

Ieri n'a fost cea mai fericită zi pentru poliţie, nu? Scandalul cu maşinile scumpe, dublat de vestea cu limita de kilometri pe zi (City FM a băgat vreo două ore de delir pe tema asta...). Azi dimineaţă am auzit că Primăria vrea să interzică parcarea maşinilor pe banda 1 acolo unde strada are două benzi de circulaţie. Şi, cică, mai vrea să dea liber la circulaţie pe banda RATB pentru maşinile cu minim trei persoane la bord.
Huh, mă, băieţi, cum credeţi voi c'o s'o faceţi p'asta cu prima bandă când nu sunteţi în stare să le împrăştiaţi nici pe cele care staţionează pe banda a II-a? Cât despre faza cu numărul de persoane din maşinile care circulă pe banda rezervată auto~ şi firobuzelor, păi, măi, băieţi, voi nu sunteţi capabili nici să demonstraţi că şmecheru' a trecut pe roşu - nu vă e clar că (scuzaţi!) conducătorul auto va aduce fără probleme doi martori care să demonstreze, în instanţă, că erau cu el în maşină, la momentul comiterii contravenţiei? Deşi nu mă tem nici de diloguri de genul "haide, şefu', cât îţi dau să vezi dublu?"
Numai de filmat, poate, singurele probe aparent fără tăgadă. Da' oare câţi avocaţi din România nu ar putea convinge judecătorul că filmul e trucat sau că aparatul de filmat nu e omologat? Plus că ministrul David (nici acum nu vi s'a făcut milă de mămica dumneavoastră, onorând'o cu o demisie?) n'a fost în stare să doteze cu camere de filmat nici măcar locurile de unde s'ar putea alege cu un maaaaaaaare buget de pe urma amenzilor, cum ar fi trecerile de cale ferată, unde pe locul salvării şi pompierilor e mereu stup de şmecheri pentru care coloana este o un mod de viaţă liber ales de alţii...
Acuma, partea bună din toate scandalurile alea cu Loganu' şi dotările e că, de ieri de pe la amiază, s'a băgat ordin de "afară cu voi, în stradă, să vă vadă lumea cum munciţi!". Bine, am văzut şi permise săltate dar, de ce să fim foarte optimişti când partea asta bună e ca al români: ieri, pe vremea mitingului dascălilor, Romana era blocată nu de demonstranţi ci de cei trei agenţi care dirijau circulaţia fiecare după propria ureche.

14.10.08

Din trafic: Uite cine circula pe banda trei

Asa cum am mai povestit, Costica a suferit un accident in urma caruia a devenit Costica Chioru (in urma votului majoritatii). Sigur, e doar un Tico cu botul facut praf, cu un far spart si uleiul prelingandu-i-se dizgratios pe bara din fata, aripile indoite si ditamai gaura la portiera din dreapta. Reactiile partenerilor de trafic sunt de doua tipuri:
Unii ma privesc cu mila. Saraca, or zice, dupa ce ca n-a avut bani de-o masina cum trebuie, mai e si proasta, c-a pocnit-o.
Altii ma privesc cu teama. Pfoai de mine, fii atent la asta, fratioare, e periculoasa, a mai nenorocit pe unu, ia sa ne dam din calea ei.
Maine intra in service si ii rezolvam tablaria. Azi dimineata cand mi-au zis ce au de gand sa-i faca, mi-au dat lacrimile de mila. Desi Irina se plange ca nu e destul de frumos, desi ii scartaie volanul, desi V. nu poate sa-l sufere si i-a promis ca-l da la fiare vechi, Costica e prietenul meu. De-aia mi s-a facut rau cand l-am auzit pe tinichigiu spunand:
- Ii dam jos tot de pe el doamna. Va punem aripi noi, farul se monteaza usor, punem si capota nou-nouta, asta gata, la gunoi. Pentru motor va duceti la Daewoo. Si daca iubiti masina asta, puneti-i dura lube.
Speram ca pana duminica va fi din nou doar un Tico banal, invizibil, genul de masinuta care sta cuminte-n trafic si-si vede de-ale ei.Momentan isi face treaba asa cum poate. Inca are demarajul bun, inca il tin franele, iar stapana-sa e bucuroasa ca poate duce plodul la gradi si-napoi. Nici nu-mi doresc mai mult decat sa nu ma mai miros cu toti conationalii mei din Militari. Oricum, mai mult nu obtin circuland pe Maniu.
Astazi insa, pe cand mergeam cu 60 la ora pe banda 3 (60 la ora fiind limita impusa de indicatoarele de pe marginea bulevardului Iuliu Maniu) intr-unul din putinele momente ale zilei in care poti prinde asa o viteza superluminica in Militari, un gentleman dintr-un Touareg cu numar de IF ma claxona disperat de pe banda 2. Ba si-a lasat si geamul si-a scos si capul la fereastra, sa-i vad chipul frumos, de proprietar de gip, cu lantzug la gatutz.
- Fa! Treci pe trotuar, nu mai circula tu pe banda 3 cu teleguta.
Pe mine ma lasa muta situatiile de genul asta. Nu-nteleg agresivitatea inutila. Nu-nteleg pofta de a flegma pe vecinu' dupa cum nu-i inteleg pe aia de asculta manele in masina de peste 15 mii de euro sau in masina de firma. Nu-i inteleg nici pe-aia de incaleca trotuarul pe dealul Ciurel si pe urma te claxoneaza sa-i lasi si pe ei sa intre pe banda, la semafor.
Acuma stau si ma gandesc, oare-am gresit ca nu mi-am luat tractor in loc de teleguta? Ca daca ma duc la banca, sigur imi da de-un ford pentru cei ce pot.
Merita sa ma bag in datorii la banca numai ca sa nu ma mai scuipe pe parbriz alde Dinu Paturica astia de dupa '90?
Gentlemanu din Touareg putea sa ma depaseasca daca voia, avea loc. L-am cercetat cu atentie, nu fusesem impreuna la nici o gradinita, ca sa ne tutuim si oricum pe unde am crescut eu nu se vorbea cu fa. Dar stau si ma intreb oare, ce-o fi fost in creierasul lui? ce satisfactie a avut sa-mi urle mie pe fereastra: "uita-te la mine, sunt smecher si am touareg si daca vreau te calc pe cap"?
Regret acum ca n-am avut prezenta de spirit de-ai raspunde. Ar fi meritat macar un "ce e, ciobane, ti-au vandut si banda trei in rate?"
Dar desigur, dupa razboi...

How to screw it from the start

Dan nu mai face afaceri cu românii.
Stop.
Rewind.
Domnişoara a primit bani de la părinţi. Are 20 şi ceva de ani şi ar trebui să înceapă să se descurce singură. Cu, de exemplu, propria agenţie de turism.
Nu a început prin a'şi elabora o ofertă, a lega nişte contacte, a gândi marfa.
A vrut un apartament în buricul târgului. OK, l'a luat.
A vrut telefoane şi internet. OK, e nevoie de ele.
A vrut site.
Cum a intrat? Cum s'a nimerit? De ce? Nimeni nu mai ştie acum sau poate că ştie dar nu are relevanţă - cert e că l'a contactat pe Dan. S'a apucat, omul, şi, în zece zile, avea trei sau patru variante de pagină de internet pentru biznisul fetii. Pune mâna, Dan, pe telefon, o sună pe tânăra domniţă şi o invită la o audiţie, cu menţiunea ca la momentul întâlnirii să'i aducă şi content-ul. Păi... ce content? Păi... ofertele de turism, marfa pe care o va vinde. Păi... nu mi le faceţi dumneavoastră? Păi... nu!
La momentul stabilit pentru întâlnire, în locul antreprenoarei în devenire vine doar un apel telefonic - de la mămica revoltată că omul care i'a făcut pagina de web fetiţei a făcut'o pe fetiţă să nu se mai poată opri din plâns. Dar ce i'aţi făcut, domnule, că vin să vă strâng de gât, nu alta! Nimic, doamnă. Păi... înţeleg că o lăsaţi cu pagina neterminată. Păi... eu de unde să ştiu ce vrea domnişoara să vândă?
Forward.
Stop.
Dan nu mai face afaceri cu românii. A ales outsourcing. Pentru firme de afară... Nu a ajuns în topurile Capital sau Adevărul, dar o duce bine, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.