Fiica din România a OMV construieşte un oraş pe 20 de hectare, lângă Bucureşti. Petrom se ocupă deja de ridicarea unui cartier general pe o suprafaţă de patru hectare - birouri, garaje şi o benzinărie. Proiectul cel mare vizează terminarea unei zone rezidenţiale în care să se mute 2500 de angajaţi, începând cu 2010. Articolul apărut în Wirtschaftsblatt, la Viena, nu spune unde - oricum austriecilor un nume de genul Ferentari sau Andronache sau Baloteşti sau Ciorogârla sau... nu le'ar spune mare lucru. Curioşii pot să'l caute pe Gerhard Buchholz, şeful diviziei real estate a Petrom.
29.9.08
1000
Mda, înţeleg că se cerea publicată această a o mia postare în care ar trebui să curgă şampania şi s'ar cuveni rostite discursuri. Vreme de beţie...
Ziceam că o să se lase cu un autodenunţ. Aşteptam o zi potrivită în care să'mi revărs aici năduful acumulat pe străzile unui oraş care nu e al meu, faţă de care aş vrea să nu (mai) simt nimic căci, în acest caz, nimicul ar fi mai bun decât resentimentele pe care mi le stârneşte. Sunt (autodenunţ!) un impostor, am pornit acest blog despre Bucureşti fără a fi autorizat moral să o fac. Nici măcar nu mai locuiesc în oraşul în care cu atât mai puţin m'am născut. Nu am mai votat de o eternitate pentru administraţia locală (fapt ce nu'mi prea permite, according some rules, să comentez) şi nici n'am s'o mai fac decât - poate da, poate nu - când pacostea metropolitană va intra cu forţa peste buletinul meu de identitate în curs de tipărire cu reşedinţă somewhere out there.
Mda...
Acuma: am făcut două ore şi zece minute cu avionul de la Koeln la Otopeni şi o oră şi jumătate de la Otopeni la Băneasa.
Vineri, la ora la care pilotul cursei Germanwings ne anunţa azi că vom decola cu o întârziere de cinci minute pentru a evita aglomeraţia din aer, vineri pe la 7 dimineaţa, o cursă KLM era trasă într'un loc mai izolat al aeroportului Konrad Adenauer, pentru ca doi dintre pasagerii cursei respective să fie săltaţi. Ştiţi povestea cu potenţialii terorişti, cu scrisorile de adio care ba erau, ba nu, ba le lăsaseră acasă, ba le aveau în geamantanele din cală în care au răscolit nişte băieţi inteligenţi, ba... Un somalez şi un cetăţean german născut în Somalia.
Stăteam vineri şi făceam o socoteală: drumul din Koeln până la aeroport durează vreo 20 de minute la ora aceea (poate chiar cu vreo 15 minute mai mult - depinde unde, în oraş, locuieşti). La check-in trebuie să vii cu cel puţin o oră înainte. Asta înseamnă deja cel puţin o oră şi 20 de minute. Mai stai vreo cinci-zece în avion până la decolare şi, apoi, zbori vreo 45 de minute până la Amsterdam. Am trecut de două ore. Urmează încă un rând de controale, la Schipol. Are vreo logică să zbori, când ICEul, trenul rapid, face, din gara centrala a Koelnului până la Amsterdam, o oră şi jumătate şi nici măcar nu te expui atâtor controale? Da, dacă vrei să îţi faci mendrele de terorist în acel avion. Dar pentru zborul înaintea căruia au fost capturaţi, cei doi nu reprezentau absolut nici un pericol. N'am înţeles de ca - dacă aveau informaţii clare despre intenţiile jihadice ale celor doi - serviciile secrete i'au arestat acolo şi n'au pus un Fritz Bond pe urmele lor, până în satele acelea din fundul Pakistanului, unde urmau să facă şcoala de terorişti. Aia era, de abia, adevărata lovitură dată duşmanului...
Despre Photokina nu am să povestesc prea multe. A fost prea mult iar eu sunt prea mic în această "world of imaging". Ar fi trebuit să dureze cel puţin o lună, din care, probabil, prima săptămână ar fi fost dedicată orientării în spaţiu. Dacă a meritat? A meritat, fie şi dacă ar fi fost singurul lucru care mi s'ar fi întâmplat: Thomas Hoepker a avut, la Koeln, o expoziţie retrospectivă şi am prins un loc privilegiat la vernisaj - chiar lângă maestru.
A propos, ştiaţi că azi e ziua europeană a limbilor? Nu, domnule Emil Boc, nu alea. Leonard Orban, cred, ştie mai multe. Sau nu?
Altfel... Blogureşti 1000. Parcă ar fi zilele oraşului Piatra Neamţ, nu?
Emil, Ada, aveţi legătura...
Ziceam că o să se lase cu un autodenunţ. Aşteptam o zi potrivită în care să'mi revărs aici năduful acumulat pe străzile unui oraş care nu e al meu, faţă de care aş vrea să nu (mai) simt nimic căci, în acest caz, nimicul ar fi mai bun decât resentimentele pe care mi le stârneşte. Sunt (autodenunţ!) un impostor, am pornit acest blog despre Bucureşti fără a fi autorizat moral să o fac. Nici măcar nu mai locuiesc în oraşul în care cu atât mai puţin m'am născut. Nu am mai votat de o eternitate pentru administraţia locală (fapt ce nu'mi prea permite, according some rules, să comentez) şi nici n'am s'o mai fac decât - poate da, poate nu - când pacostea metropolitană va intra cu forţa peste buletinul meu de identitate în curs de tipărire cu reşedinţă somewhere out there.
Mda...
Acuma: am făcut două ore şi zece minute cu avionul de la Koeln la Otopeni şi o oră şi jumătate de la Otopeni la Băneasa.
Vineri, la ora la care pilotul cursei Germanwings ne anunţa azi că vom decola cu o întârziere de cinci minute pentru a evita aglomeraţia din aer, vineri pe la 7 dimineaţa, o cursă KLM era trasă într'un loc mai izolat al aeroportului Konrad Adenauer, pentru ca doi dintre pasagerii cursei respective să fie săltaţi. Ştiţi povestea cu potenţialii terorişti, cu scrisorile de adio care ba erau, ba nu, ba le lăsaseră acasă, ba le aveau în geamantanele din cală în care au răscolit nişte băieţi inteligenţi, ba... Un somalez şi un cetăţean german născut în Somalia.
Stăteam vineri şi făceam o socoteală: drumul din Koeln până la aeroport durează vreo 20 de minute la ora aceea (poate chiar cu vreo 15 minute mai mult - depinde unde, în oraş, locuieşti). La check-in trebuie să vii cu cel puţin o oră înainte. Asta înseamnă deja cel puţin o oră şi 20 de minute. Mai stai vreo cinci-zece în avion până la decolare şi, apoi, zbori vreo 45 de minute până la Amsterdam. Am trecut de două ore. Urmează încă un rând de controale, la Schipol. Are vreo logică să zbori, când ICEul, trenul rapid, face, din gara centrala a Koelnului până la Amsterdam, o oră şi jumătate şi nici măcar nu te expui atâtor controale? Da, dacă vrei să îţi faci mendrele de terorist în acel avion. Dar pentru zborul înaintea căruia au fost capturaţi, cei doi nu reprezentau absolut nici un pericol. N'am înţeles de ca - dacă aveau informaţii clare despre intenţiile jihadice ale celor doi - serviciile secrete i'au arestat acolo şi n'au pus un Fritz Bond pe urmele lor, până în satele acelea din fundul Pakistanului, unde urmau să facă şcoala de terorişti. Aia era, de abia, adevărata lovitură dată duşmanului...
Despre Photokina nu am să povestesc prea multe. A fost prea mult iar eu sunt prea mic în această "world of imaging". Ar fi trebuit să dureze cel puţin o lună, din care, probabil, prima săptămână ar fi fost dedicată orientării în spaţiu. Dacă a meritat? A meritat, fie şi dacă ar fi fost singurul lucru care mi s'ar fi întâmplat: Thomas Hoepker a avut, la Koeln, o expoziţie retrospectivă şi am prins un loc privilegiat la vernisaj - chiar lângă maestru.
A propos, ştiaţi că azi e ziua europeană a limbilor? Nu, domnule Emil Boc, nu alea. Leonard Orban, cred, ştie mai multe. Sau nu?
Altfel... Blogureşti 1000. Parcă ar fi zilele oraşului Piatra Neamţ, nu?
Emil, Ada, aveţi legătura...
28.9.08
999. Sarbatori de cartier
Astazi pe strazile cartierului meu au aparut tot soiul de statui vii. Imbracate frumos dar smacuite ba cu argintiu, ba cu auriu sau cu mult-mult alb.
A fost si teatru de papusi. Si targ cu turte dulci si papusi de carpa. Si dansuri. Si clowni. Si corturi in care copiii au putut sa picteze si sa deseneze.
A fost prima oara cand m-am bucurat ca stau in Militari, aproape de teatrul Masca. Mi-ar placea sa se inchida strazile in fiecare week-end, sa fie animatie si cate o piesa de teatru si sa ai unde merge cu copilul si fara sa faci o ora pana in centru.
Merci, Teatrului Masca si studentilor la teatru care s-au ocupat de animatie.A fost frumos.
A fost si teatru de papusi. Si targ cu turte dulci si papusi de carpa. Si dansuri. Si clowni. Si corturi in care copiii au putut sa picteze si sa deseneze.
A fost prima oara cand m-am bucurat ca stau in Militari, aproape de teatrul Masca. Mi-ar placea sa se inchida strazile in fiecare week-end, sa fie animatie si cate o piesa de teatru si sa ai unde merge cu copilul si fara sa faci o ora pana in centru.
Merci, Teatrului Masca si studentilor la teatru care s-au ocupat de animatie.A fost frumos.
26.9.08
998. Inainte de autodenunt
Maaaaaaaaaaaaare om, Photokina.
Pe de alta parte, in cinci ani de Köln nu am auziz atata romana pe malul Rinului ca in astea trei zile. Nu mai e nici o sfaraiala sa mergi la un salon international foto - nici daca e cel mai mare din lume. Romania e deja acolo, a ajuns inaintea ta!
Pe de alta parte, in cinci ani de Köln nu am auziz atata romana pe malul Rinului ca in astea trei zile. Nu mai e nici o sfaraiala sa mergi la un salon international foto - nici daca e cel mai mare din lume. Romania e deja acolo, a ajuns inaintea ta!
24.9.08
Editie speciala: Efectul Fluture
Eu nu ma plictisesc niciodata. N-am timp. N-am cum. Chiar daca as avea timp, au altii grija sa nu ma plictisesc.
Vinerea trecuta am aflat ca luni dimineata la 10 si 15 trebuie sa fiu pe post la matinalul pentru diaspora. Dar si seara de la 21 trebuie sa fiu pe post. Seara de la 21 era batuta in cuie, dimineata de la 10 se mai putea jongla cu dansa. Asa ca am amanat prezentarea matinalului pentru miercuri. Luni seara la ora 24 intram in casa dupa o zi inceputa la 6.30. Marti la 9 eram inapoi la birou. Pregatind matinalul de miercuri. Stiri, destule. Evenimente culturale la NY, Paris, Stockholm, Praga. O petitie importanta pentru romanii din UK. Cursuri de limba romana la Madrid. Ce mai, aveam totul gata: playlist facut, desfasurator facut, invitat special chemat la 10 fix. In dimineata asta, totul parea sa mearga bine.
Imi luasem deja pastilele la ora 6.30, servisem si sotul cu antibiotice. Pe la 7.30 copila se trezise si nu intrase peste noi. Asta insemna ca apucasem inca o ora de somn. Eram in schema, odihnita, aveam timp, totul era bine. Conform planului. Nimic nu prevestea degringolada.
Ajungem la gradinita, copila incepe sa planga sfasietor. Mi-a luat cam cinci minute s-o desprind de mine si sa plec bufnind si trasnind de la gradinita, cu un ghem in cosul pieptului. Asta ar fi trebuit sa-mi dea de gandit. Dar nu. Am ajuns la birou. Mi-am printat stirile. Am mai aruncat un ochi pe desfasurator. Am facut un ceai. Am dus in emisie cd-uri, md-uri, foi, ceai. A venit invitata.
La zece si 3 minute aflu ca in loc de buletin de stiri avem editie speciala, vorbeste Presedintele.
Dar nu vorbeste mult, mi se spune cam asa din pragul usii. Fii pe faza si cand zice multumesc, incepi matinalul.
OK. Se face si un sfert. Imi cer scuze de la invitata, ii explic ca vorbeste El Presidente si ca va trebui sa mai avem putina rabdare. Vine colegul cu revista presei. Ii explic si lui situatia. Suntem in stand by.
10.20 renunt la lansarea de la NY. Procesul ghetourilor din Nordul Transilvaniei era oricum o chestie elitista. El Presidente vorbeste. Economia merge rau. Facem politica si noi in paralel. Discutam despre borduri si asteptam sa auzim "Va multumesc".
10.25 Scot jumatate din piesele pregatite. El Presidente vorbeste. Mamele din Romania nu sunt stimulate sa faca al doilea copil, nu exista infrastructura. Ne bufneste rasul.
10.30. Vine si omul de la sport. Te sun eu, lasa, mergi in birou, te chem cand ajungem la stiri sportive.El Presidente vorbeste. Populatia Romaniei nu se va putea sustine. Stim.
10.40. Arunc jumatate din stiri. Ma gandesc ce mai pot face in 15 minute. El presidente inca vorbeste.
10.42. Imi cer scuze de la invitata. O sa inregistram ceva dupa 11, n-are sens sa vorbim pe fuga. Chem si omul cu stirile economice. Am schema clara in cap: semnal de post 15 secunde. 3 minute revista presei, iese Steliu intra Florin pe 30 de secunde cortina, 2 minute sport, 30 de secunde cortina, iese Florin, intra Stefan. 3 minute stiri economice, 30 de secunde cortina, 3 minute cu petitia din uk si cursurile de la madrid si promo programe de seara si la revedere, pe maine dimineata si terminam glorios cu o piesa muzicala. El Presidente vorbeste. Nu mai aud ce zice, dar nu zice "va multumesc".
10.47. Pleaca omul cu revista presei. El Presidente vorbeste.
10.48. Pleaca omul cu sportul. El Presidente vorbeste.
10.50. E deja prea tarziu pentru orice. Sa bage muzica. Sa bage cortine. Ies din studio. El Presidente nu mai vorbeste. Redactorul sef se supara. Editia speciala se terminase. Eu nu mai eram la microfon. De ce n-am zis macar pe ce post ne asculta oamenii. Ar fi trebuit sa intre macar semnalul de post. Intrase, dar durase doar 5 secunde si in zapaceala generala nu se auzise.
Ma reped inapoi la microfon. Spun: ati ascultat discursul tinut de presedintele Romaniei, Traian Basescu, in fata Parlamentului. Si fac semn. Sperand ca doamna de la pupitru are prezenta de spirit sa bage gingle-ul cu semnal de post mai lung. N-are. E vina mea. Trebuia sa stau acolo. Trebuia sa-i zic. Sa fac minuni in 10 minute. Sa fi intervievat invitata. Sa fiu vie. N-am fost. Sa prevad efectul fluture. I never saw that coming. Despre discurs vorbesc. Apai cand El Presidente vrea sa se adreseze natiunii, se adreseaza. Spre exemplu in seara asta la tvr1 trebuia sa fie la ora la care scriu acest post un mare film: "Marile Sperante". A fost editie speciala. Ascult. Astept sa aflu ceva nou si nu aflu. Nici editiile speciale nu mai sunt ce-au fost.
LE: tocmai m-a lamurit CTP: in dimineata asta El Presidente a vrut sa spuna: "Sa traiti prost si sa ii injurati pe ei".
Vinerea trecuta am aflat ca luni dimineata la 10 si 15 trebuie sa fiu pe post la matinalul pentru diaspora. Dar si seara de la 21 trebuie sa fiu pe post. Seara de la 21 era batuta in cuie, dimineata de la 10 se mai putea jongla cu dansa. Asa ca am amanat prezentarea matinalului pentru miercuri. Luni seara la ora 24 intram in casa dupa o zi inceputa la 6.30. Marti la 9 eram inapoi la birou. Pregatind matinalul de miercuri. Stiri, destule. Evenimente culturale la NY, Paris, Stockholm, Praga. O petitie importanta pentru romanii din UK. Cursuri de limba romana la Madrid. Ce mai, aveam totul gata: playlist facut, desfasurator facut, invitat special chemat la 10 fix. In dimineata asta, totul parea sa mearga bine.
Imi luasem deja pastilele la ora 6.30, servisem si sotul cu antibiotice. Pe la 7.30 copila se trezise si nu intrase peste noi. Asta insemna ca apucasem inca o ora de somn. Eram in schema, odihnita, aveam timp, totul era bine. Conform planului. Nimic nu prevestea degringolada.
Ajungem la gradinita, copila incepe sa planga sfasietor. Mi-a luat cam cinci minute s-o desprind de mine si sa plec bufnind si trasnind de la gradinita, cu un ghem in cosul pieptului. Asta ar fi trebuit sa-mi dea de gandit. Dar nu. Am ajuns la birou. Mi-am printat stirile. Am mai aruncat un ochi pe desfasurator. Am facut un ceai. Am dus in emisie cd-uri, md-uri, foi, ceai. A venit invitata.
La zece si 3 minute aflu ca in loc de buletin de stiri avem editie speciala, vorbeste Presedintele.
Dar nu vorbeste mult, mi se spune cam asa din pragul usii. Fii pe faza si cand zice multumesc, incepi matinalul.
OK. Se face si un sfert. Imi cer scuze de la invitata, ii explic ca vorbeste El Presidente si ca va trebui sa mai avem putina rabdare. Vine colegul cu revista presei. Ii explic si lui situatia. Suntem in stand by.
10.20 renunt la lansarea de la NY. Procesul ghetourilor din Nordul Transilvaniei era oricum o chestie elitista. El Presidente vorbeste. Economia merge rau. Facem politica si noi in paralel. Discutam despre borduri si asteptam sa auzim "Va multumesc".
10.25 Scot jumatate din piesele pregatite. El Presidente vorbeste. Mamele din Romania nu sunt stimulate sa faca al doilea copil, nu exista infrastructura. Ne bufneste rasul.
10.30. Vine si omul de la sport. Te sun eu, lasa, mergi in birou, te chem cand ajungem la stiri sportive.El Presidente vorbeste. Populatia Romaniei nu se va putea sustine. Stim.
10.40. Arunc jumatate din stiri. Ma gandesc ce mai pot face in 15 minute. El presidente inca vorbeste.
10.42. Imi cer scuze de la invitata. O sa inregistram ceva dupa 11, n-are sens sa vorbim pe fuga. Chem si omul cu stirile economice. Am schema clara in cap: semnal de post 15 secunde. 3 minute revista presei, iese Steliu intra Florin pe 30 de secunde cortina, 2 minute sport, 30 de secunde cortina, iese Florin, intra Stefan. 3 minute stiri economice, 30 de secunde cortina, 3 minute cu petitia din uk si cursurile de la madrid si promo programe de seara si la revedere, pe maine dimineata si terminam glorios cu o piesa muzicala. El Presidente vorbeste. Nu mai aud ce zice, dar nu zice "va multumesc".
10.47. Pleaca omul cu revista presei. El Presidente vorbeste.
10.48. Pleaca omul cu sportul. El Presidente vorbeste.
10.50. E deja prea tarziu pentru orice. Sa bage muzica. Sa bage cortine. Ies din studio. El Presidente nu mai vorbeste. Redactorul sef se supara. Editia speciala se terminase. Eu nu mai eram la microfon. De ce n-am zis macar pe ce post ne asculta oamenii. Ar fi trebuit sa intre macar semnalul de post. Intrase, dar durase doar 5 secunde si in zapaceala generala nu se auzise.
Ma reped inapoi la microfon. Spun: ati ascultat discursul tinut de presedintele Romaniei, Traian Basescu, in fata Parlamentului. Si fac semn. Sperand ca doamna de la pupitru are prezenta de spirit sa bage gingle-ul cu semnal de post mai lung. N-are. E vina mea. Trebuia sa stau acolo. Trebuia sa-i zic. Sa fac minuni in 10 minute. Sa fi intervievat invitata. Sa fiu vie. N-am fost. Sa prevad efectul fluture. I never saw that coming. Despre discurs vorbesc. Apai cand El Presidente vrea sa se adreseze natiunii, se adreseaza. Spre exemplu in seara asta la tvr1 trebuia sa fie la ora la care scriu acest post un mare film: "Marile Sperante". A fost editie speciala. Ascult. Astept sa aflu ceva nou si nu aflu. Nici editiile speciale nu mai sunt ce-au fost.
LE: tocmai m-a lamurit CTP: in dimineata asta El Presidente a vrut sa spuna: "Sa traiti prost si sa ii injurati pe ei".
23.9.08
22.9.08
Abonați-vă la:
Postări (Atom)