Pe aici nu trece nici un summit

Şi casele se împuşcă, nu'i aşa?

Povestea casei de pe strada lui Miri.

În satul meu, chiar în centru, lângă poliţie, era o casă din cărămidă roşie veche - cine a stat, pe vremuri, pe foarte vremuri, acolo, a avut ceva stare; era frumoasă, altfel decât cojmeliile din satele Câmpiei Române; de câţiva ani o ştiu şi, de când o ştiu, nu se simţea deloc bine.

Într’o margine a ei, o magherniţă lungită pe lângă unul dintre pereţi, adăpostea un atelier de vulcanizare. Într’o zi, pe la începutul lui martie, i’au dat în cap până nu i’a mai rămas nimic din acoperiş; am sperat ce a sperat şi Miri pentru casa de pe strada ei; dar într’o altă zi s’au apucat să o pună în genunchi şi au chinuit’o până toate cărămizile alea vechi şi roşii au ajuns nişte grămezi de material de construcţii.

Nu am fotografiat’o şi mi’a părut rău.

Într’o dimineaţă m’am oprit să dau o gură de aer roţii dreapta faţă la vulcanizarea relocată, temporar, alături, într’un fel de vechi grajd or some - abandonat. Am întrebat de bătrâna din vecini şi mi s’a spus că au dărâmat’o pentru a face o spălătorie auto.

*

Şi tot în satul meu, pe marginea lacului, pe drumul ce duce din sat spre reşedinţa de comună, se întindea o plantaţie de duzi. Au lăsat’o să se usuce după care au băgat drujba. În inima plantaţiei se ridica o casă, un fel de vilă boierească, cu arhitectură specifică deja amintitei Câmpii Române; mult mai răsărită decât restul caselor ţărăneşti - era, cum spuneam, o casă boierească; o vedeam de pe balconul de la etaj, pe malul celălalt al lacului, în amurg. Era frumoasă. Am întrebat prin sat, nimeni nu ştia nimic despre proprietari; am întrebat la primărie iar Marinică, acest Hrebe local, mi’a spus că o să le transmită proprietarilor că mă interesează. N’a mai dat nici un semn iar când n’am mai avut răbdare şi l’am sunat m’a anunţat că proprietarii sunt în Franţa şi urmează să vină.

Era, deja, prea târziu. Mai întâi au cedat grinzile şi s’a prăbuşit acoperişul. Apoi a început să dispară, încetul cu încetul. Acum… Acum n’a mai rămas decât un maldăr de gunoaie care creşte încontinuu.

N’am fotografiat’o decât de departe. Şi’mi pare rău…

PreNATOlogie

Bilanţul autorităţilor: Simularea pentru Summit-ul NATO a fost un succes.
Realitatea dixit. Asta fu, deci, sursa I.
Sursa a II-a, Vlad, spune, însă, altceva. Pentru a III-a folosesc comentariile (mai puţin pe cel al lui Emil, dezertor).

Artă?

Am căutat pe Google şi nu spune niciunde care este vârsta de la care îl poţi da la ore de zbor.

De dragul acestui căţel, o minune a Giuleştilor, mergeţi (costă doar un click) şi citiţi despre ce înţeleg unii prin artă, coloşa, în America lui Noriega, Guevara, Chavez... Venceremos, ai?
(via Andrei, care are şi un link la o petiţie de boicot a "artistului")

Fugiţi, băăăăă!!!

Ora 07:29

Comisioane, râd în soare verzulii...

Am înţeles sau nu:

- că unele străzi musai să fie închise, că pe altele se asfaltează (10x, Dubbya; merci, Sarko; spasiva, Volodea);
- că se poate da fără mari complcaţii hotărâre de CG al MB prin care maşinile parcate ilegal pot fi săltate;
- că locatarii din blocurile vecine Casei Poporului nu au voie nici să deschidă fereastrele de pe faţada spre summitul NATO, nici să scoată capul de după perdea;
- că se taie copaci pe traseul unic;
- că la Departamentul de Stat capitala României ar putea fi Budapesta sau p'aproape;
- că jandarmii de la Craiova fac antrenamente anti-tero iar negociatorul lor le strigă unor ipotetici anarhişti baricadaţi pe un acoperiş "pliz tel mi uici ar ior ricuairments!"
and so on.
Dar poate cineva să'mi explice de ce, pentru numele lui Dumnezeu, într'un oraş prin care mergi, uneori, sute de metri cu ambalajul de Eugenia în mână sau cu mucul de ţigară între degete, s'a trezit o minte diabolic de ecologistă să pună coşuri de gunoi (trei la număr) acolo unde nu e nici urmă de acces pietonal?

Cartea care împuşcă

Ce dacă nişte danezi deţin controlul asupra firmei de pază şi protecţie, ei, paznicii şi protectorii, tot români sunt!
Alo, SRI & SIE, revin cu rugămintea de a lua în vizor adevăratele ameninţări care ne pasc dinlăuntru, în primul rând. Vă daţi seama că unul d'ăsta poate deveni oricând un sniper neuatorizat...
Update: şi, în vreme ce noi, ăştia în civil, de pe trotoare, devenim ţinta mobilă a unor nemernici, paranoia serviciilor secrete împrăştie cărţile de la gardul Palatului Şuţu! Frate, sunteţi bolnavi?