Ştiţi vorba aia din strămoşi (bine, depinde şi de strămoşi) cum că rahatul nu vine niciodată singur. Nu, dom'le, când vine, vine unu' din ăla împuţit, gen "postfasolem", cu vidanjă cu tot. Nu-i de ajuns că în loc de stradă avem un megaşanţ adânc de juma de metru, că lumea n-are pe unde călca şi parca şi că gunoaiele se strâng mormane, căci maşina gunoierilor ajunge, vă închipuiţi, cu mare dificultate pe formele astea noi de relief. Nu-i de ajuns că e mai mult praf ca în Sahara, că nu e apă caldă de juma de an, că nimeni nu pare a şti de ce au răscolit în halul ăsta o stradă, că viaţa după blocuri a devenit dintr-o dată mai grea. Nu e de ajuns! În seara asta a căzut şi curentul electric în tot blocul. Da' nu mă supăr, că tot trebuia să dezgheţ frigiderul.
Bine că am avut lumânare, ca să pot nimeri wc-ul cu fundul. Bine că apa rece curge din belşug, bine că nu s-a schimbat într-atât clima încât să aşteptăm să se termine vreo noapte polară. E bine.
Pe la 12, când îmi pierdusem orice speranţă de-a mai scrie ceva aici în seara asta, a-nceput încet să urle un generator. Apoi a stat. Dar moş Ene s-a cărat. Apoi a reînceput, cu tonalităţi diferite, până când m-am hotărât să ies din culcuş şi să fumez ţigara care avea să-mi încununeze insomnia. Şi, ca prin minune, lumina, ah, lumina!, lumina, deci, a revenit. În întreg blocul s-a auzit un strigăt de izbândă, cum numai la Rovine, Mărăşeşti şi Oituz s-a mai pomenit. Aparatele de aer condiţionat au reînceput să transpire, frigiderele să toarcă, windows-urile să ruleze şi telefoanele să se încarce. Şi blocatarii şi-au urat unul altuia noapte bună şi s-au cărăbănit pe la cutiile de chibrituri.
Fiat lux şi 'r-aţi ai dracu!
