Zidul din Piaţa Plângerii

Am trecut aseară prin faţa Teatrului Naţional şi atenţia mi-a fost atrasă de un „zid” , amenajat probabil de fanii „Primului Cârmaci” al ţării, pe care lumpenul român să-şi scrie ofurile, mesajele de încurajare pentru bietul nostru „Marinar”, încolţit de rechinii hapsâni din Parlament.
M-am apropiat, pradă unei curiozităţi bolnave, deşi ştiam bine ce-aş putea să citesc: pensii mai mari, politicieni curaţi, locuri de muncă, case, linişte în ţară, mă rog toate lucrurile pe care boborul le trece în acatistul săptămînal pe care îl depune plin de cuvioşenie, în fiecare duminică, la birourile de informaţii ale lui Doamne-Doamne.
Bun psiholog, Băsescu: a atins coarda sensibilă a credulului popor român: el, neprihănit ca un Arhanghel vrea să facă bine la toată lumea şi nu-l lasă Talpa Iadului de la casa Poporului şi Scaraoschi din Victoriei. Boborul, iute la mânie şi aprig vărsătoriu de sânge vinovat, uită că Arhanghelul s-a întrupat fix din putreziciunea mărului discordiei guvernării 1996-2000: P.D şi cere capul infamilor care vor să-i fure jucăriile lui Popeye. Popeye zice că pleacă acasă la mămica, după care se răzgândeşte şi ar mai sta un pic la joacă, dar ce te faci că nu-l mai lasă „băieţii răi”, care tot timpul l-au lucrat pe la spate şi l-au vorbit numai de rău.
Şi uite aşa, după numai câteva luni de când Europa nu mai râdea de noi, ne dăm pantalonii jos în public şi ne arătăm curul roşu, plin de urme de dinţi, culmea, dinţii noştri şi ai ălora pe care i-am ales să ne reprezinte şi să ne conducă.
Traiane, eu m-am gândit: emigrez în Congo, frate şi îmi pare sincer rău că nu te-am ascultat în 2004! Învaţă un lucru de la PSD: cînd te duci la furat, o faci în linişte, nu dai anunţ pe EuroNews şi pe CNN!

Care spatiu public in Bucuresti?

Posibil raspuns:

Germanii il cunosc pe Olaf Metzel drept autor al unui ansamblu scluptural format din stative de bicicleta, amplasat in fata vechiului si transparentului Parlament federal de la Bonn. Uneori il huiduie. L-au fluierat cand artistul a imbracat in scaune de tribuna fantana centrala a orasului Nuremberg, in zilele campionatului mondial de fotbal din Germania, de anul trecut. Metzel a venit la Bucuresti sa demonstreze ca, indiferent de reactia imediata a publicului, artistul supravietuieste iar arta, oricat de contemporana – y compris abstracta – este, trebuie sa coboare in spatiul public pentru ca „Spatiul public poate fi chiar interactiunea cu oamenii si, in plus, abia atunci cand stii ce NU reprezinta produsul artistic ti se deschide intreaga lumea”.

Spatiul public a intrat in constiinta recenta a romanilor intr-un context coercitiv: fumatul interzis in spatii publice. Spatiul public poate fi orice. O strada, o fantana, un peron de metrou, ecranul televizorului, un articol de ziar... Sigur, sunt planuri diferite de abordare si nu cred ca absurdul va merge pana la intersectia lor! Fumatul e una, arta e alta!

„Arta in spatiul public” este tema proiectului pe care Institutul Goethe din Bucuresti il propune, alaturi de o serie de parteneri, artisti si mecena, in urmatorii doi ani. Un proiect in derulare si nu doar o intamplare de moment . Sabine Hentzsch, directoarea centrului cultural federal din capitala Romaniei, explica: „Priviti Piata Victoriei. Este o intersectie de strazi importante dar in afara de reclame si parcari nu are nimic. Nu are viata. Vrem sa aducem arta in spatiul public pentru ca arta poate avea functia de a starni reflectie asupra unor anumite momente precise din dezvoltarea societatii. Vrem sa implicam cat mai multi oameni si sa aflam de la ei rolul spatiului public in viata lor si rolul artei in acest spatiu public”.

Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, incearca sa argumenteze in favoarea unei viitoare relatii a spatiului public bucurestean cu arta: „Ducem lipsa de coerenta dar se preteaza si din cauza diversitatii pe care o ofera si din cauza inventivitatii pe care artistii o au. Suntem cum suntem dar snobismul exista iar puterea de imitatie este poate chiar exagerata. Problema este, doar, cat de adecvate vor fi interventiile. Ele trebuiesc facute intelegand spatiul public si asta presupune informatie si responsabilitate, in mod clar”. Daca Serban Sturdza a vorbit despre responsabilitate, este momentul potrivit sa notam ca, desi aflat pe lista participantilor, primarul Bucurestilor, Adriean Videanu, nu a onorat cu prezenta un demers caruia i s-ar putea alatura si alte centre culturale straine din Capitala Romaniei, reprezentate la lansarea proiectului si manifestand interes pentru el. Videanu va fi profitat, probabil, de criza politica romaneasca pentru a o oferi ca pretext. Se stie, insa, ca primarul general este adeptul unui urbanism rapid si degraba aducator de castiguri. Videanu este cel care a sugerat, recent, ca va ingropa bisericile in umbra unor imobile de afaceri pe care, spunea primarul, le va construi „pana la Dumnezeu”.

Sa incheiem dand cezarului ce-i apartine. Initiatorul proiectului este un tanar german provenit dintr-o familie de emigranti romani, Marius Babias, si care si-a cladit cariera gandind si vorbind germana. Babias a pastrat tara de origine ca limbaj al copilariei, ca resort emotional deci, de vreme ce a dorit sa porneasca acest demers artistic la Bucuresti: „Agresivitatea pe care o degaja acest oras este si ea o forma de spirit. Exista proasta impresie ca se poate lua vacanta de la viata publica. Arta trebuie amplasata exact acolo unde poate starni societatii impulsul critic cel mai eficient. Or, in acest sens, intregul Bucuresti este un amplasament genial pentru astfel de proiecte.”

Fără (prea multe) cuvinte

Pe ea au scuipat-o, au înjurat-o şi au îmbrâncit-o aseară, în Piaţa Universităţii. Pe pitica asta care nu vrea altceva de la viaţă decât să-şi facă treaba ca lumea, să dea pe post subiecte adevărate, pe fata asta care a mers cu vaporul pe Dunăre o lună întreagă, de la Sulina la Baziaş, şi care era cât pe ce să câştige premiul CRP la categoria reportaj-anchetă. Pe ea au scuipat-o pentru că "slujeşte la Felix". Să vă fie ruşine, idioţilor!

Citiţi aici.

Mute

Daca inchideti sonorul televizorului veti vedea pe ecran cateva personaje, nu multe, cam aceleasi, gesticuland incrancenate sau cu un aer de indoielnica superioritate. Sau, poate, schimonosindu-se pana un rictus hidos ne spune ca oamenii vor sa para spirituali sau ironici.

Niste marionete.

Daca le smulgem canon-ul din microfon, raman sa isi miste falcile fara noima, ca niste cimpanzei ce molfaie ciunga ascultand manele la volanul unei masini pe care eu n-o s-o am niciodata si pentru ca amicul Gabi Enache are dreptate cand spune ca romanul a ajuns sa’si cumpere masina pentru vecini!

Punct.

In schimb, s-ar putea sa auziti vocea adevaratei Romanii. Nu a celei ce diseca marunt niste gesturi politice pe care nu le intelege si se implica transpirata intr-o batalie care nu-i apartine si pe care nu o va castiga niciodata (au contraire). Si care merge la vot de cate ori o cheama civismul din ea si orgoliile alesilor ei.

Ci vocea, soptita de transpiratie si oboseala, a unora care au riscat totul mizand pe angajamentele asumate, in fata Uniunii Europene, de Romania, tara lor care le cele fidelitate si devotament, taxe si impozite (imparat si proletar, capa si spada, musca si fugi). Si care platesc primii vesela sparta de-a lungul acestui prelungit bairam cu mahmureala si b’a p’a ma’tii din sferele inalte ale puterii.

And now?

Noi, voua,
de la Targoviste,
va aducem cuvant de concluzie
despre ziua traita
de voi & noi
(fara o sebire de optiune politica) ieri:


A se urmari continuarile! Caci va urma!
In loc de tags/labels: Basescu, Tariceanu, suspendare, impeachment, hihihi, "schimbarea stapanilor, bucuria prostilor"
, aroganti, ingamfati, infatuati, tampiti, presedinte, premier, Guse, Voiculescu, Vadim, tribun, craisor, sanatoriu, antidepresive, Iliescu, Prostanacu, Boc, Blaga, putere, coruptie, Romania, "all you need is love", "free mp3 download"!

O altă stradă a Apusului

Alaltăieri, profesorul Liviu Librescu a devenit erou pentru întreaga lume. Iar eroii nu mor niciodată, pentru că presa are grijă să-i bage, din când în când, în propria centrifugă. Am aflat, dintr-o mărturie a unui cunoscut, că în scurtele sale vizite în România, profesorul locuia într-un apartament din strada pe care o privesc în fiecare seară de vreun an şi jumătate încoace. Şi alaltăieri, din cauza unui nebun cu drept de a avea arme de foc, acest om s-a mutat definitiv pe o altă stradă a Apusului, într-o vizită fără sfârşit.

Ziarele israeliene scriu de "cetăţeanul israelian Librescu", iar cele româneşti de „profesorul american de origine română Liviu Librescu”. CNN a făcut un scurt material despre el şi în care nu se suflă nici un cuvinţel de România. Nici fiul din Israel, căruia i se ia un scurt interviu, nu pomeneşte nimic despre ţara noastră. Uite că, atâta timp cât a fost în viaţă, nimeni nu s-a gândit să-şi aducă aminte de el. Aşa că putem, cu tristeţe, să cităm vechea şi cinica zicală: un evreu (ungur, chinez etc.) bun e un evreu (ungur, chinez etc.) mort.

Timp de peste 30 de ani, România l-a uitat pe Librescu. Se tot vorbeşte de el ca supravieţuitor al Holocaustului, dar mai potrivit ar fi supravieţuitor al comunismului, pentru că asta l-a gonit din ţară. De fapt, ambele variante sunt incorecte, Librescu a fost un supravieţuitor pur şi simplu şi poţi să-ţi dai seama de asta doar privindu-i cu atenţie portretul deja celebru.

Cine spunea că eroii nu mor niciodată? A, da, chiar eu, îmi cer scuze. Deja presa noastră, concentrată pe suspendarea lui Băsescu, l-a uitat pe acest erou. Sper că strada Apusului pe care merge el acum are mai puţine gropi decât cea pe care o voi privi eu în seara asta.

Probably the coziest Kofi in the world!

Habemus Starbucks.
Mihai a aflat si scorurile, comunicandu'ne o medie: trei euro / cana.
Kafana isi are sediul in Plaza Romania (colt cu autobaza Bujoreni) din orasul Militari, republica mareata vatra Bucuresti, capitala in care mall-urile - in specia carora se incadreaza si piata de la inceputul acestei fraze - au facut cartel contra fumatorilor.
Cafia nefumata? Dragilor, astept sa povestiti despre gustul kafei, despre posetele vai ce dragute asezate pe spatarul de alaturi, despre fitele carora pruncii s-au grabit sa le ceara un autograf...
Btw: la o recenta iesire de inaugurat sezonul teraselor si stat ca soparlele la primul soare autorizat, cu Sprancenatu', am asistat la o scena incredibila: un bebe de vreo cinci ani i-a cerut autograf lui Rasvan Popescu ot CNA. Ma intreb care scenariu l-o fi impresionat; sau poate i-a apreciat maniera de impunere a cerculetelor si patratelelor, a avertismentelor (de la acordul parental obligatoriu, via consumul excesiv de alcool... pana la, deocamdata, sfatul de a renunta la zahar, grasimi si...).
Revenind de unde am plecat: dupa ce am baut la Praga & Basel (si nu pot spune ca nu mi-a placut ce am experimentat), in noul context mai sus amintit, continuu sa il prefer pe Florian din curtea blocului Dunarea si ibricul meu de acasa, cumparat dupa negocieri asidue purtate pe marginea drumului de la o rochie inflorata din primul sat de la iesirea din Sighisoara spre Medias!
Beau si Starbucks, daca mi-o aduce la pachet cineva intr-un loc de socializare in care pot suda tigarile!