Fără (prea multe) cuvinte

Pe ea au scuipat-o, au înjurat-o şi au îmbrâncit-o aseară, în Piaţa Universităţii. Pe pitica asta care nu vrea altceva de la viaţă decât să-şi facă treaba ca lumea, să dea pe post subiecte adevărate, pe fata asta care a mers cu vaporul pe Dunăre o lună întreagă, de la Sulina la Baziaş, şi care era cât pe ce să câştige premiul CRP la categoria reportaj-anchetă. Pe ea au scuipat-o pentru că "slujeşte la Felix". Să vă fie ruşine, idioţilor!

Citiţi aici.

Mute

Daca inchideti sonorul televizorului veti vedea pe ecran cateva personaje, nu multe, cam aceleasi, gesticuland incrancenate sau cu un aer de indoielnica superioritate. Sau, poate, schimonosindu-se pana un rictus hidos ne spune ca oamenii vor sa para spirituali sau ironici.

Niste marionete.

Daca le smulgem canon-ul din microfon, raman sa isi miste falcile fara noima, ca niste cimpanzei ce molfaie ciunga ascultand manele la volanul unei masini pe care eu n-o s-o am niciodata si pentru ca amicul Gabi Enache are dreptate cand spune ca romanul a ajuns sa’si cumpere masina pentru vecini!

Punct.

In schimb, s-ar putea sa auziti vocea adevaratei Romanii. Nu a celei ce diseca marunt niste gesturi politice pe care nu le intelege si se implica transpirata intr-o batalie care nu-i apartine si pe care nu o va castiga niciodata (au contraire). Si care merge la vot de cate ori o cheama civismul din ea si orgoliile alesilor ei.

Ci vocea, soptita de transpiratie si oboseala, a unora care au riscat totul mizand pe angajamentele asumate, in fata Uniunii Europene, de Romania, tara lor care le cele fidelitate si devotament, taxe si impozite (imparat si proletar, capa si spada, musca si fugi). Si care platesc primii vesela sparta de-a lungul acestui prelungit bairam cu mahmureala si b’a p’a ma’tii din sferele inalte ale puterii.

And now?

Noi, voua,
de la Targoviste,
va aducem cuvant de concluzie
despre ziua traita
de voi & noi
(fara o sebire de optiune politica) ieri:


A se urmari continuarile! Caci va urma!
In loc de tags/labels: Basescu, Tariceanu, suspendare, impeachment, hihihi, "schimbarea stapanilor, bucuria prostilor"
, aroganti, ingamfati, infatuati, tampiti, presedinte, premier, Guse, Voiculescu, Vadim, tribun, craisor, sanatoriu, antidepresive, Iliescu, Prostanacu, Boc, Blaga, putere, coruptie, Romania, "all you need is love", "free mp3 download"!

O altă stradă a Apusului

Alaltăieri, profesorul Liviu Librescu a devenit erou pentru întreaga lume. Iar eroii nu mor niciodată, pentru că presa are grijă să-i bage, din când în când, în propria centrifugă. Am aflat, dintr-o mărturie a unui cunoscut, că în scurtele sale vizite în România, profesorul locuia într-un apartament din strada pe care o privesc în fiecare seară de vreun an şi jumătate încoace. Şi alaltăieri, din cauza unui nebun cu drept de a avea arme de foc, acest om s-a mutat definitiv pe o altă stradă a Apusului, într-o vizită fără sfârşit.

Ziarele israeliene scriu de "cetăţeanul israelian Librescu", iar cele româneşti de „profesorul american de origine română Liviu Librescu”. CNN a făcut un scurt material despre el şi în care nu se suflă nici un cuvinţel de România. Nici fiul din Israel, căruia i se ia un scurt interviu, nu pomeneşte nimic despre ţara noastră. Uite că, atâta timp cât a fost în viaţă, nimeni nu s-a gândit să-şi aducă aminte de el. Aşa că putem, cu tristeţe, să cităm vechea şi cinica zicală: un evreu (ungur, chinez etc.) bun e un evreu (ungur, chinez etc.) mort.

Timp de peste 30 de ani, România l-a uitat pe Librescu. Se tot vorbeşte de el ca supravieţuitor al Holocaustului, dar mai potrivit ar fi supravieţuitor al comunismului, pentru că asta l-a gonit din ţară. De fapt, ambele variante sunt incorecte, Librescu a fost un supravieţuitor pur şi simplu şi poţi să-ţi dai seama de asta doar privindu-i cu atenţie portretul deja celebru.

Cine spunea că eroii nu mor niciodată? A, da, chiar eu, îmi cer scuze. Deja presa noastră, concentrată pe suspendarea lui Băsescu, l-a uitat pe acest erou. Sper că strada Apusului pe care merge el acum are mai puţine gropi decât cea pe care o voi privi eu în seara asta.

Probably the coziest Kofi in the world!

Habemus Starbucks.
Mihai a aflat si scorurile, comunicandu'ne o medie: trei euro / cana.
Kafana isi are sediul in Plaza Romania (colt cu autobaza Bujoreni) din orasul Militari, republica mareata vatra Bucuresti, capitala in care mall-urile - in specia carora se incadreaza si piata de la inceputul acestei fraze - au facut cartel contra fumatorilor.
Cafia nefumata? Dragilor, astept sa povestiti despre gustul kafei, despre posetele vai ce dragute asezate pe spatarul de alaturi, despre fitele carora pruncii s-au grabit sa le ceara un autograf...
Btw: la o recenta iesire de inaugurat sezonul teraselor si stat ca soparlele la primul soare autorizat, cu Sprancenatu', am asistat la o scena incredibila: un bebe de vreo cinci ani i-a cerut autograf lui Rasvan Popescu ot CNA. Ma intreb care scenariu l-o fi impresionat; sau poate i-a apreciat maniera de impunere a cerculetelor si patratelelor, a avertismentelor (de la acordul parental obligatoriu, via consumul excesiv de alcool... pana la, deocamdata, sfatul de a renunta la zahar, grasimi si...).
Revenind de unde am plecat: dupa ce am baut la Praga & Basel (si nu pot spune ca nu mi-a placut ce am experimentat), in noul context mai sus amintit, continuu sa il prefer pe Florian din curtea blocului Dunarea si ibricul meu de acasa, cumparat dupa negocieri asidue purtate pe marginea drumului de la o rochie inflorata din primul sat de la iesirea din Sighisoara spre Medias!
Beau si Starbucks, daca mi-o aduce la pachet cineva intr-un loc de socializare in care pot suda tigarile!

Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007

Cică se întâmplă o întâmplare între 20 aprilie şi 15 octombrie 2007. Şi chiar dacă am citit şi-n română, şi-n engleză, n-am reuşit să înţeleg despre ce e vorba.
Băgaţi doi ochi aici şi aici, poate ne lămureşte cineva. Dacă nu, asta e...

Ştefan a fost acolo

Oare lui Titulescu i se strica fermoarul?