Zona metropolitana, varianta III

Jurnalul National dixit:

"În prima fază, din Zona Metropolitană va face parte Bucureştiul şi Judeţul Ilfov compus din 33 de comune şi şapte oraşe, sub denumirile de Centrul Metropolitan Bucureşti şi Zona Premetropolitană. Metropola va avea un Consiliului de Administraţie, un guvernator şi un city manager (...) A doua etapă a acestui proiect de lege este atragerea în cadrul Zonei Metropolitane a celor 62 localităţi învecinate. Acest lucru va putea fi posibil pe baza unui precontract între Consiliul de Administraţiei al ZM şi comuna sau oraşul în cauză (...) Partea finală a acestui proiect se referă la extinderea Zonei Metropolitane până la Olteniţa, deschiderea Bucureştiul la Dunăre fiind unul din scopuri."

Arcusul libertatii a tacut

Actul 1. Concert pentru maestru si ingeri.

Liniste. Se canta. Mstislav Rostropovici da recitalul vietii sale, in fata celei mai alese asistente, intr-un Rai care l-a asteptat pe maestru cu casa inchisa. Dumnezeul arcusurilor, care a cantat in fafa portilor Iadului de la Zidul Berlinului ca un fachir hipnotizandu-si sarpele, s-a retras pentru concertul de gala.

Pauza publicitara.

Rostropovici, rusul, a murit la finalul unei saptamani incepute cu despartirea de rusul Boris Eltin.

Actul 2. Marsuri si fugi.

Tallin. Rusii, colonisti in Estonia, marsaluiesc, huiduind o majoritate autohtona satula de monumentul ostasului sovietic eliberator.

Orahovac. Kosovo. Sateni sarbi au pus pe fuga o misiune diplomatica ONU venita pentru doua zile in Kosovo cu scopul de a intelege realitatea, odata cu apropierea discutarii planului de pace propus de Marti Ahtisaari, plan ce stipuleaza viitoarea independenta a provinciei sarbe cu populatie majoritar albaneza. Doua zile pentru a intelege Kosovo?

Pauza publicitara.

A intelege. Europa nu intelege de ce poate fi interpretat nefiresc refuzul lui Bronislaw Geremek de a semna o declaratie pe propria raspundere cum ca nu a facut politie politica inainte de 1989. Fost ministru de Externe al Poloniei in epoca Presedintiei Lech Walesa, Geremek este un simbol al Solidaritatii. Europa e revoltata. Europa nu a auzit de conu’ Alecu Paleologu sau de cazul Laurentiu?

Actul 3. Alte marsuri; alte fugi.

Bucuresti. Unu. Unu mai. Muncitoresc. Unu’ mai muncitoresc decat altu’. Prostanacu’ (Mircea Geoana, pentru googlesearch) si alti 6000 de pesedei mai maruntei bat pas de defilare la Sosea, fuguta, apoi, pana in parcul Izvor unde baga mici & bere. Primaria lui Videanu a autorizat blocarea tronsonului dintre Arcul de Triumf si Piata Victoriei.

Noua? Noua mai. Ziua Schuman. ARCUB si cateva ONG-uri sarbatoresc - mai devreme, la timp si mai tarziu - Ziua Europei. Din tentativa de program: parada de fanfare militare europene. Sugestia videanului din capu’ la Primarie: mars intr-o sala. Alo, domnu’, stiti... e fanfara militara, Dan Spataru, „(...) pa-ram pam pam pa ram pam pam pam, in frunte c’un tambur major”!

Portretul corporatistului la tinereţe

Băgaţi ochiu' aici. Portretul corporatistului la tinereţe e mult prea plin de tristeţe.
Şi azi e vineri, şi primăvară, şi vine 1 mai...

raluca din noi

marturisesc cinstit ca eu n'am avut revelatia acestei morti. am avut'o, insa, pe aceea a faptului ca inteleg prea bine aceasta "viata", ce'a trait ea.

toata lumea s-a isterizat: vaaaai, a murit de epuizare.

nu! fata asta a murit pentru ca i-a fost frica sa iasa din rand, pentru ca a tipat, saraca, in e-mailul ala, ca nu mai poate, si nu mai putea! dar stii ce nu mai putea? nu mai putea sa se opreasca! si nu s-a dus nimeni s'o ia de par, de mana sau de orice, s'o'nchida intr'o casa, departe de lume, s'o hraneasca bine, sa'i puna filme bune de vazut si seriale oricat de tampite, sa'i arate ore intregi de video cu oameni pe strada, copaci, copii, musculite, martisoarele din romana, tigancile cu flori si tot ce dracu mai e cat de cat ok pe lumea asta! d'aia a murit!

a mai murit si pentru ca noi, ceilalti, toti (si sa n'aud ca nu'i asa, c'mon, cat de ipocriti sa fim?) alergam dupa cai verzi pe pereti, salarii mai mari, masini mai mari, case mai mari, pozitii mai inalte in societate si niste carpe mai bengoase! alergam dupa aprecierea celorlalti si e vina noastra, a tuturor, ca valorile noastre sunt atat de mici si meschine precum etichetele de la MNG si zara si LV sau CC ori emblema masinii.

raluca n'a murit. a fost omorata. eu am omorat'o! si tu! si tu! noi toti! am omorat'o pentru ca i-am pus "arma" in mana, am invatat'o cum sa apese pe tragaci, nu i-am spus ca poate fi letal si, nu in ultimul rand, pentru ca la finalul acestei farse nu i-am luat "arma" din mana si nu i-am spus ca'i o gluma proasta ci ne'am uitat senini cum moare ba chiar am facut si poante pe tema asta - vezi colegii care o sunau si faceau misto de ea ca'i la birou sambata

tu de cate ori ai intors capul si ti-ai spus "nu e treaba mea?", ha? de cate ori te'ai oprit pe strada sa'ntrebi ce'a patit pe cineva care plange? eu m'am oprit. dar de mult prea putine ori.

in fine, cate raluca stroescu trebuie sa mai moara ca sa ne pese? nu, nu de programul NOSTRU incarcat, nu de noi, tot de noi, egoisti si egocentrici ce suntem! sa ne pese de cei de langa noi!

deci?

Vanghelie, pe înţelesul americanilor

Foarte tare, nene!

Ever since the corruption-riddled PSD political party kicked Vanghelie out of their party for supposedly being extraordinarily corrupt beyond even their unfathomable depths, Danny Boy has been working hard to keep his nose clean.
So, they let him back into PSD and made him co-captain of Bucureşti.

Oare ce părere au americanii despre Danny Boy?

ralucastroescunation

Portretul tanarului corporatist, schita colectiva in siruri de 1 si 0.
Dati o fuga la Mihai si contribuiti. Nu se dau premii! Fiti insiva propriul premiu.
Mai stiti cum se face asta?

Violeta & Gladiola. Ismanescu. 601

De acasa le cheama Ismanescu. Sunt gemene; Violeta e, probabil, prima. Si, pentru ca nu se asteptau la doua, au fost nevoiti sa improvizeze. Sa decida pe loc. Si i'au spus, simplu, GLADIOLA! Curiosilor sau neincrezatorilor le punem la dispozitie ilustratii & acte de identificare. Duduile exista si fac, pe langa Constanta, afaceri banoase cu traficantii ("de bine", "cu fata umana") americani de arme! It's legal, cica...

601. Il stiti, nu? E autobuzul acela, cursa studenteasca. Probabil unora le spune ceva. Eu nu l'am folosit, am studentit cu 136, mai apoi si cu 336. Colt cu Apaca.
Whatever.
601 (via Vama Veche = Vama + Trupa Veche, un site pe care nu inteleg cine cu cine joaca impotriva cui sau daca exista un impotriva dar nici nu'mi pasa) se filmeaza pentru TVR in productia Ioanei Moldovan (parca s'a inflamat cucoana, recent, cand i s'a spus public despre relatia siameza cu bugetul TVR, gresesc?) si are un pilot in pregatire cu - tadaaaaaaaaaaaaa- prigonita Bahmutan & bahmutatul Prigoana as special guest star!
Si citam din sotul Bahmutencei (sau e Bahmuteancai?):
“Este clar un serial ce va fi difuzat prin aprilie, pe TVR."
Este clar, da?
"Noi avem un rol episodic, deci nu vom aparea permanent."
Alo, Ioana Moldovan, dumneavoastra, ca producatoare ce sunteti (hihihi, si cica nu sunteti abonata la banii TVR?!), nu puteti aranja, cumva, ca episodicul asta sa dureze permanent?
Si citam:
“Am tras, asa cum se spune, un episod pilot, chiar si la noi acasa, unde am filmat circa 30 de minute. Ne-au rugat sa încercam si sa vedem ce iese (...) Am fost invitati intr-unul dintre episoade in postura de guest star. Atata tot. N-am fost ofertati pe tema asta. A fost o chestie fara bani, fara contract. Si, mi-am zis, cine sint eu sa nu apar? Voi fi implicat si in reality show-ul nevesti-mii de la Antena. Daca ea are contract si eu sunt barbata-su, normal ca o sa apar si eu. Daca o sa intre cu camera in casa si eu sunt acasa, doar n-o sa sar pe geam!”
Deep. Nu, nu e greseala. E deep, nu Depp!

Andrzej Stasiuk (cautati'l, mai bine, pe Wikipedia englezeasca) duce Babadagul in Franta. Cautati aceasta carte a celui mai chapeau bas tinar reporter (fara anchete, fara investigatii, fara special) din Est. Si daca va e imposibil sa gasiti "Sur la route de Babadag", plecati dumneavoastra pe acea route. Veti descoperi o alta lume. O lume (plasata la marginea vietii, poate) incapabila, parca, sa traiasca dincolo de ochiul strainului. Daca ati plecat de acolo, acea lume a murit. Va reinvia numai cand un alt calator va privi spre ea.

Raluca Stroescu. A fost linsata, urmeaza uitarea. Confortul nostru cel de toate zilele...

La Romaero
mai e deschis targul
de aeronautica si securitate.
Un Colt,
careva, vreun
sef?
(PS: Nu, nu e jucarie!)

Pariu

Vineri începe, după cum spun organizatorii-spameri, Târgul de Cariere Bucureşti. Cică sunt aşteptaţi peste 15.000 de vizitatori în Piaţa Revoluţiei, locul de desfăşurare. E şi taxă de intrare. Să cităm din comunicat: "Vizitatorii vor avea doua zile in care vor putea investi in evolutia lor profesionala si ne dorim ca ei sa constientizeze si sa profite la maxim de acest lucru - de aceea am introdus simbolic o taxa de intrare de 1 EURO (3 RON) a declarat Mihai MANOLE, director al evenimentului".

Cu "libera" de luni, care, vorba Ministerului Muncii, "va deveni o punte între sfârşitul de săptămână şi Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în fiecare an de 1 mai", pe cât punem pariu că domnul Mihai Manole va fi fericit dacă numărul vizitatorilor se va apropia de 10.000? Că bucureşteanu' spală putina şi dacă are o zi liberă, darămite patru bucăţi!...

În lumea vagoanelor şi a vapoarelor...

Nu domnule, aici nu este vorba de "mirajul îmbogăţirii", nici de un "caz tragic în capitalismul bucureştean".

"Săptămâna asta vine auditul, nu pot", "După ce se termină auditul îmi iau două zile de concediu", "Nu pot să plec mai devreme de 10. Am închidere de lună" - sunt fraze pe care le-am auzit de zeci şi sute de ori, ieşite din gurile unor oameni care vor, de fapt, să trăiască bine. Adică normal. Căutaţi-i în altă parte pe cei care vor să se îmbogăţească. În România, oamenii care vor asta ştiu că nu-şi vor umple conturile holbându-se câte 20 de ore pe zile în sheet-uri de Excel. În acest sens, fostul ministru Vlădescu ne poate da o lecţie serioasă.

Raluca Stroescu n-a murit singură, într-un apartament în care n-avea timp să dea cu aspiratorul, din cauza visurilor de îmbogăţire. A murit, poate, pentru că amintirea sărăciei şi a lipsei de perspective a anilor 1990 era mult mai puternică decât orice ritm de muncă. Pentru că, poate, trebuia să plătească ratele apartamentului în care intra doar 5-6 ore pe zi, pentru că, poate, avea de trimis bani părinţilor pensionari, pentru că (sigur) nu voia să plece în Spania la căpşuni.

În Bucureşti, zeci de mii de oameni muncesc, de fapt, pentru milioane. Ei plătesc pentru ca autobuzele să circule, pentru ca spitalele să rămână deschise, ei plătesc pentru medicamentele compensate, ei plătesc pentru subvenţiile de încălzire, ei plătesc pentru întreţinerea parcurilor. Deşi ei nu merg cu autobuzul, deşi ei nu se internează în spitalele statului, deşi nimeni nu le dă medicamente compensate, deşi statul nu le acordă reduceri la plata gigacaloriei, deşi n-au timp să se plimbe prin parcuri...

La evaluările anuale ale multinaţionalelor, îşi stabilesc ca "target"-uri să termine programul de lucru cu o oră mai devreme, deşi asta nu se întâmplă niciodată, pentru că, în Bucureşti, este întotdeauna criză de forţă de muncă, iar oamenii pleacă în altă firmă şi pentru 50 de euro în plus.

Şi dacă nu împărtăşesc soarta ei, la 40 de ani reuşesc să plece acasă după doar opt ore de muncă, reuşesc să se căsătorească, reuşesc să plece în vacanţe sau să-şi facă blog. Dar pe la 40 de ani deja au probleme cu ochii din cauza monitoarelor, deja nu mai au prieteni, deja nu mai e nimeni disponibil cu care să întemeieze o familie.

E un caz (post)modern de sclavie. Legală. Pentru că nu întotdeauna opţiunile sunt opţiuni. Ar trebui să ne gândim serios la asta.

Din nou despre Raluca...

Povestea o stie deja toata lumea. Raluca Stroescu risca sa devina un fapt divers.
Dar nu cred ca toata lumea e de acord! We're in this together!

FW: despre fata care a murit si lucra in E&Y

Azi-dimineaţă, am primit un mail cu următorul subject: "FW: despre fata care a murit si lucra in E&Y". Citesc:

"E pe bune. Eu lucrez acum cu un tip de la E&Y care mi-a spus luni ca le-a murit o colega in weekend… cand l-am intrebat de ce mi-a spus ca au gasit-o moarta, ca nu prea se stie, ca se pare ca era anorexica…….
Nu ma mir, avand in vedere cele de mai jos

Mi s-a facut pielea de gaina

Ana"

Citesc mai departe:

"In aceasta dimineata, dupa ce v-am trimis acest mail, am primit un telefon de o colega in care ma intreba daca imi mai amintesc de o alta colega care lucrase la noi acum cativa ani. Mi-a spus ca fosta noastra colega a decedat in acest weekend. Cauza? PREA MULTA MUNCA. Pur si simplu organismul nu a mai facut fata suprasolicitarii. Stranie coincidenta, avand in vedere ca tocmai trimisesem mail-ul de mai jos. Asta m-a facut sa va spun despre acest caz, care nu e nici banc, nici o gluma proasta ci realitatea pe care o traim. Eu sunt OK cu job-ul meu, dar poate printre voi sunt unii care au nevoie de dovezi pentru a-si da seama ca locul de munca si functia pe care o ocupa nu inseamna totul si categoric nu e cazul sa ne dam viata pt. asta. Un loc de munca este important, dar sanatatea noastra si libertatea noastra este mai presus de-atat. Sau poate aveti prieteni, cunostinte, rude pe care nu le-ati mai vazut de luni sau ani de zile pentru ca.... nu au timp... muncesc tot timpul. Trageti-le un semnal de alarma. Pentru Raluca Stroescu - care lucra la E&Y, astazi a devenit eternitate. Va trimit mai jos ce-i scria unei prietene acum un an:

-----Original Message-----
From: stroescu maria [mailto:raluca.stroescu@accamail.com ]
Sent: Wednesday, April 05, 2006 5:58 PM
Subject: Re: RE: buna

daaaaaaaaaa, ma intereseaza orice, aici e super naspa,au tot plecat oameni, nu mai avem manageri decat 3, coordonez maimulte echipe inacelasi timp, in uneleechipe nu am seniori:) clientii ma cauta:) telefonulsunanon stop:) noaptea fac OMF-uri si IFRS-uri, inclusiv samabata si duminica ..... oricum nu itipoti imagina..... acum sunt la combinat la targoviste. oamenii termina programul la ora 3 :) cu cine dracu sa discuti:) nu mai am conexiune la reteaua EY, trebuie sa ma ocup de totul pentru alte 2 echipe de ale mele care pleaca duminica seara:)saptamana viitoare o sa fiu in mai multe locuri in acelasi timp:) nu mai vreau :)
ps nu mai imi merge nici telefonul pt ca l-am scapat pejos si nu am avut cand sa-l repar....nu mai vreau....vreau orice serviciu numai sa plec de aici...nu am mai dormit de nustiu cate sapt....maxim 5 ore pe noapte inclusiv samabata si duminica.....poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc....mai greu ca aici nu exista.
saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:) "

Ei bine, am luat totul drept o glumă cu parfum de credibilitate. Mai devreme primisem, tot pe mail, un banc despre un angajat într-o multinaţională care se învoia în fiecare zi, la ora 17:00, la şeful său, ca să plece mai devreme. La un moment dat, şeful îi întreabă pe ceilalţi de ce se tot învoieşte omul, iar ei îi răspund că are şi el dreptul, doar e în concediu.

Care va să zică, n-am crezut povestea asta, dar uite ce apare pe Mediafax:

"O tânãrã de 29 de ani, manager de audit la filiala românã a multinaţionalei Ernst&Young, a fost gãsitã moartã, la sfârşitul sãptãmânii trecute, colegii susţinând cã dupã mai multe zeci de zile de muncã fãrã pauzã, cadavrul având sub 40 de kilograme greutate. Mai multe surse din rândul angajaţilor companiei au declarat, pentru MEDIAFAX, cã Raluca Stroescu, în vârstã de 29 de ani, ce ocupa funcţia de manager de audit în filiala românã a EY, a fost gãsitã moartã în locuinţa sa chiar de şeful sãu, Sebastian Mocanu. Acesta ar fi mers la ea acasã sâmbãtã dimineaţã pentru cã tânãra nu a rãspuns la telefon şi nici nu s-a prezentat la serviciu
....
Aceleaşi surse au declarat cã Stroescu lucrase intensiv în ultimele trei sãptãmâni la un proiect important de audit. În aceste trei sãptãmâni, femeia ar fi slãbit şapte kilograme, dupã cum i-a spus unei colege în urmã cu câteva zile".

Se pare că tânăra a fost trimisă la o clinică medicală, cu care Ernst&Young aveau contract, pentru că Raluca Stroescu avea probleme grave cu tiroida (şi nu numai).

Nea Băsescule, nea Tăricene, nea Văcă, Prostănacule, dragi parlamentari, alea două Românii nu sunt formate din ăia care vă votează sau nu. România se împarte între ăia care cad de epuizare pe drumul dintre birou şi apartamentul luat în rate, şi-n care dacă apucă să stea 6 ore din 24, şi între ăia care scuipă ziarişti la "manifestările spontane". Domnu' Vlădescu, ştiţi care e diferenţa între dvs şi fata asta care a murit singură în propria casă şi care ar fi putut să zacă acolo mult şi bine dacă şeful ei nu s-ar fi "alarmat" că nu apare sâmbăta la serviciu? Spre deosebire de tine, Vlădescule, fata asta şi-a stricat ochii privind ore în şir Excel-uri şi SAP-uri, şi fata asta a plătit impozit din care matale să-ţi primeşti salariul ca să rânjeşti şi să spui că nu ştii nici măcar să deschizi calculatorul, că nu eşti computer literacy.

Tăricene, Băsescule, Vlădescule, Prostănacule, voi n-o să înţelegeţi niciodată ce e ăla un audit şi n-o să simţiţi niciodată uriaşa tristeţe şi disperarea din cuvintele astea: "...poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc....mai greu ca aici nu exista.
saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:)"

Cealaltă babă

Am două vecine: una care urlă toată ziua şi toată noaptea la puştanii care-i fac gălăgie în faţa uşii şi alta, care e surdă. De fapt, ca să fiu corect, un pic mai surdă. Cu aceasta din urmă cred că n-am schimbat mai mult de trei cuvinte de când suntem vecini. Din când în când, un moş enervant îi sună la uşă. Ţine degetul pe sonerie minute în şir, până ce femeia aude.

Într-o dimineaţă s-a întâmplat să ieşim amândoi, eu şi baba, în acelaşi timp din casă. Am salutat-o şi mă pregăteam să plec, când mi s-a adresat, cu acel soi de politeţe bătrânească pe care îl întâlneşti din ce în ce mai rar:

"Domnule, mă scuzaţi, nu ştiţi ce zi este azi?"
"Vineri", i-am zis, repetând de vreo două ori, fiindcă nu mă auzise bine.
"Vineri", a murmurat ea gânditoare.
"Şi ce dată?", a adăugat.
"20 aprilie", i-am spus.
"Vă mulţumesc mult, domnule, şi mă scuzaţi că v-am reţinut", a spus ea, cu aceeaşi politeţe uimitoare.

Era la o zi după suspendarea lui Băsescu, la 35 de ani de la aselenizarea lui Apollo 16 şi la 95 de ani de la moartea lui Bram Stoker.

fericiti cei saraci cu duhu, care este...

... caci pre ei virgula intre subiect si predicat nu-i deranjeaza niciodata!

probabil din pricina faptului c-a experimentat chiulul intensiv cand erea el mic si la scoala, elevul vanghelie n'a numarat cum trebuie cate suflete are in sectorul (5) de'l pastoreste si a comandat cu mult mai multe felicitari de pasti - care nu este, ci care a fost. care a fost de vreo doua saptamani adica.

asa stand lucrurile, aseara, cand am ajuns acasa, in cutia mea postala din sectorul 1 ma astepta un plic alb, lipit, in care se afla o felicitare de la pretenul vanghelie. fotografia, un colaj executat in PS, nu ie chiar de prost gust, in sensul ca, in mod neasteptat, oole nu's decorate cu paiete!

textul e scris cu italice si fara diacritice dupa cum urmeaza: "Sfanta sarbatoare a invierii Domnului, imi ofera prilejul de a va transmite Un Paste Fericit, multa sanatate, liniste sufleteasca si speranta unui viitor mai bun! Cu prietenie, Daniel Marian Vanghelie"

care va sa zica in sectorul 5 se pune virgula intre subiectul sarbatoare si predicatul a oferi, se ureaza Un (adica unu' singur, acuma, atat!) Paste Fericit, inviere se scrie cu i mic. e, poate ca pana la anu' mai pune si el mana pe un almanahe, ceva, si mai invata niste gramatik kre este!

imi ramane, totusi, o nedumerire: cine a stat sa lipeasca cele sute de mii de plicuri (ca erau cu lipici de saliva, nu cu banda d'aia civilizata) si a dat, ca sa zic asa, tot atatea sute de mii de limbi? o mai trai sau a murit precum fosta logodnica a lui george constantza din seinfeld?

Concurenta, spaima liberalului Orban

Aeroporturile Otopeni (Henri Coanda) si Baneasa (Aurel Vlaicu) au, asadar, o administratie comuna iar aceasta administratie se va ocupa de procedurile de privatizare. OK, era si cazul ca statul, care detine controlul companiei TAROM (ale carei interese le-a si aparat cu toti dintii din dotare vreme de ani buni), sa nu fie, deopotriva, si gestionarul punctelor de zbor. O masura liberala pentru care ministrul Transporturilor Ludovic Orban nu trebuie ridicat in slavi, numai pentru ca nu s-a inscris in sirul ministrilor dinaintea lui care refuzasera sa instituie dictatura normalitatii.
Acelasi Ludovic Orban, insa, a sustinut fuzionarea celor doua aeroporturi pentru ca - si, aici, ministrul lautar decade din valentele sale public liberale - "nu era normal ca Bucurestii sa aiba doua aeroporturi in concurenta".
La loc comanda, domnule Orban... poate ar trebui sa mai lasati romantele cantate la chitara si sa mai cititi putin despre cum au vazut parintii liberalismului functionarea pietei!
PS: Dezamagitor, domnule Laurentiu! Nu-i pacat?

Dasvidania, Бореа Николаевич

L-am vazut o singura data, atunci cand o lume intreaga l-a vazut ultima oara in carne si oase. Era intre catedrala din Krasnaia Plashciad si Moskovski Prospekt, pe scena lipita de zidul Kremlinului si cu fata spre hotelul in care si-au facut, peste decenii, cartier general toti agentii CIA, MI5 sau Mossad cu veleitati jurnalistice.

Se intampla intr-o dupa amiaza de joi, intr-un iunie uscat si fierbinte, in 1996. Se sarbatorea Ziua Independentei (Rusiei fata de URSS, n-am inteles niciodata aceasta stupizenie) iar Moscova nu stia ce sa mai faca sa nu care cumva sa iasa Ziuganov presedinte in scrutinul ce urma sa se desfasoare duminica. Nu ca un comunist oficial ar fi fost mai groaznic decat restul Ivanilor camuflati post-sovietic.
Boris Nikolaevici Eltin dansa. Il scosesera din pat, il suisera pe scena, sa dea lumii semne clare de viata. Traia. Probabil ca duhnea a vodca. Dar traia.
La numai cateva ore dupa aceea s-a prabusit. Ceea ce nu i-a impiedicat pe muscali sa-i ofere alti patru ani la Kremlin, spre linistea planetei. Dar cum se intampla de regula, in dosul acestei linisti se teseau urzelile renasterii asa ca, intr-un final, am ramas fara raspuns la intrebarea cine, oare, a castigat Razboiul Rece?.
Si, stiti? Cand morocanos, cand de un umor debordant, alcoolic, grobian si grosolan, cu degetele aclea lipsa, pierdute, nu stiu daca e real sau mit, din cauza unei grenade fasciste, energic si/dar imbatranit inainte de vreme, in fine, asa, rus cum a fost el, mi'a fost simpatic! Foarte simpatic. Si, ca sa nu fiu ipocrit: am mancat destula paine de pe urma lui Boris, suficient de multa cat sa ma lase inima sa spun Dumnezeu sa-l aiba-n paza! I balshoe spasiva!

Zidul din Piaţa Plângerii

Am trecut aseară prin faţa Teatrului Naţional şi atenţia mi-a fost atrasă de un „zid” , amenajat probabil de fanii „Primului Cârmaci” al ţării, pe care lumpenul român să-şi scrie ofurile, mesajele de încurajare pentru bietul nostru „Marinar”, încolţit de rechinii hapsâni din Parlament.
M-am apropiat, pradă unei curiozităţi bolnave, deşi ştiam bine ce-aş putea să citesc: pensii mai mari, politicieni curaţi, locuri de muncă, case, linişte în ţară, mă rog toate lucrurile pe care boborul le trece în acatistul săptămînal pe care îl depune plin de cuvioşenie, în fiecare duminică, la birourile de informaţii ale lui Doamne-Doamne.
Bun psiholog, Băsescu: a atins coarda sensibilă a credulului popor român: el, neprihănit ca un Arhanghel vrea să facă bine la toată lumea şi nu-l lasă Talpa Iadului de la casa Poporului şi Scaraoschi din Victoriei. Boborul, iute la mânie şi aprig vărsătoriu de sânge vinovat, uită că Arhanghelul s-a întrupat fix din putreziciunea mărului discordiei guvernării 1996-2000: P.D şi cere capul infamilor care vor să-i fure jucăriile lui Popeye. Popeye zice că pleacă acasă la mămica, după care se răzgândeşte şi ar mai sta un pic la joacă, dar ce te faci că nu-l mai lasă „băieţii răi”, care tot timpul l-au lucrat pe la spate şi l-au vorbit numai de rău.
Şi uite aşa, după numai câteva luni de când Europa nu mai râdea de noi, ne dăm pantalonii jos în public şi ne arătăm curul roşu, plin de urme de dinţi, culmea, dinţii noştri şi ai ălora pe care i-am ales să ne reprezinte şi să ne conducă.
Traiane, eu m-am gândit: emigrez în Congo, frate şi îmi pare sincer rău că nu te-am ascultat în 2004! Învaţă un lucru de la PSD: cînd te duci la furat, o faci în linişte, nu dai anunţ pe EuroNews şi pe CNN!

Care spatiu public in Bucuresti?

Posibil raspuns:

Germanii il cunosc pe Olaf Metzel drept autor al unui ansamblu scluptural format din stative de bicicleta, amplasat in fata vechiului si transparentului Parlament federal de la Bonn. Uneori il huiduie. L-au fluierat cand artistul a imbracat in scaune de tribuna fantana centrala a orasului Nuremberg, in zilele campionatului mondial de fotbal din Germania, de anul trecut. Metzel a venit la Bucuresti sa demonstreze ca, indiferent de reactia imediata a publicului, artistul supravietuieste iar arta, oricat de contemporana – y compris abstracta – este, trebuie sa coboare in spatiul public pentru ca „Spatiul public poate fi chiar interactiunea cu oamenii si, in plus, abia atunci cand stii ce NU reprezinta produsul artistic ti se deschide intreaga lumea”.

Spatiul public a intrat in constiinta recenta a romanilor intr-un context coercitiv: fumatul interzis in spatii publice. Spatiul public poate fi orice. O strada, o fantana, un peron de metrou, ecranul televizorului, un articol de ziar... Sigur, sunt planuri diferite de abordare si nu cred ca absurdul va merge pana la intersectia lor! Fumatul e una, arta e alta!

„Arta in spatiul public” este tema proiectului pe care Institutul Goethe din Bucuresti il propune, alaturi de o serie de parteneri, artisti si mecena, in urmatorii doi ani. Un proiect in derulare si nu doar o intamplare de moment . Sabine Hentzsch, directoarea centrului cultural federal din capitala Romaniei, explica: „Priviti Piata Victoriei. Este o intersectie de strazi importante dar in afara de reclame si parcari nu are nimic. Nu are viata. Vrem sa aducem arta in spatiul public pentru ca arta poate avea functia de a starni reflectie asupra unor anumite momente precise din dezvoltarea societatii. Vrem sa implicam cat mai multi oameni si sa aflam de la ei rolul spatiului public in viata lor si rolul artei in acest spatiu public”.

Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, incearca sa argumenteze in favoarea unei viitoare relatii a spatiului public bucurestean cu arta: „Ducem lipsa de coerenta dar se preteaza si din cauza diversitatii pe care o ofera si din cauza inventivitatii pe care artistii o au. Suntem cum suntem dar snobismul exista iar puterea de imitatie este poate chiar exagerata. Problema este, doar, cat de adecvate vor fi interventiile. Ele trebuiesc facute intelegand spatiul public si asta presupune informatie si responsabilitate, in mod clar”. Daca Serban Sturdza a vorbit despre responsabilitate, este momentul potrivit sa notam ca, desi aflat pe lista participantilor, primarul Bucurestilor, Adriean Videanu, nu a onorat cu prezenta un demers caruia i s-ar putea alatura si alte centre culturale straine din Capitala Romaniei, reprezentate la lansarea proiectului si manifestand interes pentru el. Videanu va fi profitat, probabil, de criza politica romaneasca pentru a o oferi ca pretext. Se stie, insa, ca primarul general este adeptul unui urbanism rapid si degraba aducator de castiguri. Videanu este cel care a sugerat, recent, ca va ingropa bisericile in umbra unor imobile de afaceri pe care, spunea primarul, le va construi „pana la Dumnezeu”.

Sa incheiem dand cezarului ce-i apartine. Initiatorul proiectului este un tanar german provenit dintr-o familie de emigranti romani, Marius Babias, si care si-a cladit cariera gandind si vorbind germana. Babias a pastrat tara de origine ca limbaj al copilariei, ca resort emotional deci, de vreme ce a dorit sa porneasca acest demers artistic la Bucuresti: „Agresivitatea pe care o degaja acest oras este si ea o forma de spirit. Exista proasta impresie ca se poate lua vacanta de la viata publica. Arta trebuie amplasata exact acolo unde poate starni societatii impulsul critic cel mai eficient. Or, in acest sens, intregul Bucuresti este un amplasament genial pentru astfel de proiecte.”

Fără (prea multe) cuvinte

Pe ea au scuipat-o, au înjurat-o şi au îmbrâncit-o aseară, în Piaţa Universităţii. Pe pitica asta care nu vrea altceva de la viaţă decât să-şi facă treaba ca lumea, să dea pe post subiecte adevărate, pe fata asta care a mers cu vaporul pe Dunăre o lună întreagă, de la Sulina la Baziaş, şi care era cât pe ce să câştige premiul CRP la categoria reportaj-anchetă. Pe ea au scuipat-o pentru că "slujeşte la Felix". Să vă fie ruşine, idioţilor!

Citiţi aici.

Mute

Daca inchideti sonorul televizorului veti vedea pe ecran cateva personaje, nu multe, cam aceleasi, gesticuland incrancenate sau cu un aer de indoielnica superioritate. Sau, poate, schimonosindu-se pana un rictus hidos ne spune ca oamenii vor sa para spirituali sau ironici.

Niste marionete.

Daca le smulgem canon-ul din microfon, raman sa isi miste falcile fara noima, ca niste cimpanzei ce molfaie ciunga ascultand manele la volanul unei masini pe care eu n-o s-o am niciodata si pentru ca amicul Gabi Enache are dreptate cand spune ca romanul a ajuns sa’si cumpere masina pentru vecini!

Punct.

In schimb, s-ar putea sa auziti vocea adevaratei Romanii. Nu a celei ce diseca marunt niste gesturi politice pe care nu le intelege si se implica transpirata intr-o batalie care nu-i apartine si pe care nu o va castiga niciodata (au contraire). Si care merge la vot de cate ori o cheama civismul din ea si orgoliile alesilor ei.

Ci vocea, soptita de transpiratie si oboseala, a unora care au riscat totul mizand pe angajamentele asumate, in fata Uniunii Europene, de Romania, tara lor care le cele fidelitate si devotament, taxe si impozite (imparat si proletar, capa si spada, musca si fugi). Si care platesc primii vesela sparta de-a lungul acestui prelungit bairam cu mahmureala si b’a p’a ma’tii din sferele inalte ale puterii.

And now?

Noi, voua,
de la Targoviste,
va aducem cuvant de concluzie
despre ziua traita
de voi & noi
(fara o sebire de optiune politica) ieri:


A se urmari continuarile! Caci va urma!
In loc de tags/labels: Basescu, Tariceanu, suspendare, impeachment, hihihi, "schimbarea stapanilor, bucuria prostilor"
, aroganti, ingamfati, infatuati, tampiti, presedinte, premier, Guse, Voiculescu, Vadim, tribun, craisor, sanatoriu, antidepresive, Iliescu, Prostanacu, Boc, Blaga, putere, coruptie, Romania, "all you need is love", "free mp3 download"!

O altă stradă a Apusului

Alaltăieri, profesorul Liviu Librescu a devenit erou pentru întreaga lume. Iar eroii nu mor niciodată, pentru că presa are grijă să-i bage, din când în când, în propria centrifugă. Am aflat, dintr-o mărturie a unui cunoscut, că în scurtele sale vizite în România, profesorul locuia într-un apartament din strada pe care o privesc în fiecare seară de vreun an şi jumătate încoace. Şi alaltăieri, din cauza unui nebun cu drept de a avea arme de foc, acest om s-a mutat definitiv pe o altă stradă a Apusului, într-o vizită fără sfârşit.

Ziarele israeliene scriu de "cetăţeanul israelian Librescu", iar cele româneşti de „profesorul american de origine română Liviu Librescu”. CNN a făcut un scurt material despre el şi în care nu se suflă nici un cuvinţel de România. Nici fiul din Israel, căruia i se ia un scurt interviu, nu pomeneşte nimic despre ţara noastră. Uite că, atâta timp cât a fost în viaţă, nimeni nu s-a gândit să-şi aducă aminte de el. Aşa că putem, cu tristeţe, să cităm vechea şi cinica zicală: un evreu (ungur, chinez etc.) bun e un evreu (ungur, chinez etc.) mort.

Timp de peste 30 de ani, România l-a uitat pe Librescu. Se tot vorbeşte de el ca supravieţuitor al Holocaustului, dar mai potrivit ar fi supravieţuitor al comunismului, pentru că asta l-a gonit din ţară. De fapt, ambele variante sunt incorecte, Librescu a fost un supravieţuitor pur şi simplu şi poţi să-ţi dai seama de asta doar privindu-i cu atenţie portretul deja celebru.

Cine spunea că eroii nu mor niciodată? A, da, chiar eu, îmi cer scuze. Deja presa noastră, concentrată pe suspendarea lui Băsescu, l-a uitat pe acest erou. Sper că strada Apusului pe care merge el acum are mai puţine gropi decât cea pe care o voi privi eu în seara asta.

Probably the coziest Kofi in the world!

Habemus Starbucks.
Mihai a aflat si scorurile, comunicandu'ne o medie: trei euro / cana.
Kafana isi are sediul in Plaza Romania (colt cu autobaza Bujoreni) din orasul Militari, republica mareata vatra Bucuresti, capitala in care mall-urile - in specia carora se incadreaza si piata de la inceputul acestei fraze - au facut cartel contra fumatorilor.
Cafia nefumata? Dragilor, astept sa povestiti despre gustul kafei, despre posetele vai ce dragute asezate pe spatarul de alaturi, despre fitele carora pruncii s-au grabit sa le ceara un autograf...
Btw: la o recenta iesire de inaugurat sezonul teraselor si stat ca soparlele la primul soare autorizat, cu Sprancenatu', am asistat la o scena incredibila: un bebe de vreo cinci ani i-a cerut autograf lui Rasvan Popescu ot CNA. Ma intreb care scenariu l-o fi impresionat; sau poate i-a apreciat maniera de impunere a cerculetelor si patratelelor, a avertismentelor (de la acordul parental obligatoriu, via consumul excesiv de alcool... pana la, deocamdata, sfatul de a renunta la zahar, grasimi si...).
Revenind de unde am plecat: dupa ce am baut la Praga & Basel (si nu pot spune ca nu mi-a placut ce am experimentat), in noul context mai sus amintit, continuu sa il prefer pe Florian din curtea blocului Dunarea si ibricul meu de acasa, cumparat dupa negocieri asidue purtate pe marginea drumului de la o rochie inflorata din primul sat de la iesirea din Sighisoara spre Medias!
Beau si Starbucks, daca mi-o aduce la pachet cineva intr-un loc de socializare in care pot suda tigarile!

Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007

Cică se întâmplă o întâmplare între 20 aprilie şi 15 octombrie 2007. Şi chiar dacă am citit şi-n română, şi-n engleză, n-am reuşit să înţeleg despre ce e vorba.
Băgaţi doi ochi aici şi aici, poate ne lămureşte cineva. Dacă nu, asta e...

Ştefan a fost acolo

Oare lui Titulescu i se strica fermoarul?

Bucurestii lui...

Iulian e bucurestean; a fugit de Sud si traieste, dupa o escala eficienta la Copenhaga (Jette, schoene gruesse!) in Bruxelles. Scrie. Intelege si scrie. Dilema si Deutsche Welle, in primul rand, cateva alte gazete si, desigur, acasa, pe laptop. Il cheama Tuca (nu, nu este!).

1. Unde iti place sa iesi cu prietenii, cand vii in Bucuresti?

La Motor, Cafeneaua Actorilor, Strada de Vara, La Sosea, plimbari lungi si dese in zona Armeneasca cu terasele de rigoare, iar daca (mai) am cu cine, Club A si... cam atat.

2. Care e lucrurul care, departe de Bucuresti fiind, iti lipseste cel mai mult?

Prietenii din Bucuresti.

3. Ce intrebare despre Bucuresti ti-ar place sa ti se puna si cum ai raspunde la ea?

Intrebare: Bucurestii sunt un oras frumos?

Raspuns: Nu, absolut deloc, mai ales daca nu-l cunosti si apari ca turist. Oamenii par grobieni, blocurile gris sunt de cosmar, partea istorica sta nerenovata de 20 de ani, toti primarii si-au batut joc. Dar as vrea sa-ti arat ce-mi place mie la Bucuresti... Si as incepe cu Str. Spatarului 22.

Piss, man!

Unde te poţi duce când te taie:

1. La Universitate în pasaj, dar, dacă vrei să economiseşti leul de la intrare, poţi să te duci chiar în clădirea Universităţii. Recomand Facultatea de Litere, că au numai gagici intelectuale, care murmură, hipnotizate, citate din Kundera. Se mai poate merge şi la Springtime-ul de pe Academiei, la etaj.

2. La Romană e mai nasol. O posibilitate e McDonald's, dar au cod la toaletă, aşa că trebuie musai să cumperi ceva. Clădirea ASE-ului poate fi însă o alternativă.

3. Unirii – aici chiar că e o problemă, că nu e nici o unitate de învăţământ superior. Din nou McDonald's-ul, săracu’...

4. La Eroilor sunt toalete ecologice în parc sau, dacă se poate, traversaţi până la Facultatea de Drept, unde Cicero şi alte statui promit să închidă ochii.

5. În Regie e cel mai simplu, că tot locul ăla e un WC public.

6. În Militari se poate merge fără probleme la Cora sau, cu 137, chiar la Carrefour. Nu încercaţi să găsiţi ceva între aceste două destinaţii, că e în zadar.

7. La Piaţa Presei se poate merge în Herăstrău sau puteţi intra chiar în Casa Presei, dar, atenţie!, există portar la fiecare intrare, aşa că trebuie să păşiţi cu hotărâre înăuntru, ca să păreţi de-al locului şi să nu vă întrebe nimeni nimic. Ceea ce, să recunoaştem, e o provocare serioasă atunci când strângi din dinţi...

To whom it may concern!

Să-i trimitem pe idioţi înapoi la peştii de sticlă de pe televizor!

De ce nu putem sta pe iarbă?

Nu înţeleg: cum de au voie occidentalii ăia din filme să-şi întindă oasele prin parcuri, la umbra copacilor? Ieri, mă aşezasem prin Herăstrău, pe malul lacului care încă aşteaptă să fie umplut, când doi distinşi domni de la poliţia comunitară mi-au atras atenţia că este interzis cetăţenilor a-şi pune popoul de contribuabil pe iarba publică. Prin zonă nu era nici un semn, dar chiar şi de-ar fi fost, tot nu înţeleg de ce nu te poţi întinde pe iarbă. Adică la ei de ce se poate şi la noi nu? Adică ei or avea o iarbă mai rezistentă ca a noastră, sau care-i faza?

Mizerii (3)

În Regie am văzut cei mai urâţi copaci din lume. Aşa arată probabil pomii de crăciun în iad. Acolo, legănându-se pe crengi, am văzut chiloţi din ăia pestriţi, de care se pot cumpăra la tarabe, prezervative, pungi cu mâncare, prosoape rupte, cârpe, hârtie igienică. Bine, nici n-are rost să te aştepţi la prea multe de la adunătura pestriţă de acolo. Nimeni nu se gândea să cureţe copacii ăia, aşa cum nici ăia care locuiau în căminul în care veneam să joc tenis de masă nu se gândeau să nu se mai pişe pe scara blocului.

În Regie, mare parte din ceea ce lumea numeşte „viaţă studenţească” zace acoperită de zeci de multe şi multicolore straturi de jeg. Am intrat într-o cameră în care oamenii scuipau seminţe chiar în mijloc. Atunci când mormanul devenea prea mare pentru a fi ocolit, locatarii îl împingeau frumos cu mătura pe hol, unde nu deranja pe nimeni. Între unul din paturile etajate şi perete erau înghesuite câteva zeci de peturi goale, de doi litri, în care fusese bere din aia, chimică. Puţea de trăsnea, dar, după vreo 15 minute te obişnuiai. Oricum, duhnea mai tare pe holul care era, de fapt, o bucătărie uriaşă, cu reşeuri electrice unsuroase, pe care fiecare îşi încălzea mâncarea de-acasă.

În cameră se învârteau doi inşi, brăileni de origine. Unul mirosea îngrozitor a transpiraţie, dar vorbea puţin. Celălalt vorbea mult şi-ţi dădeai seama după doar două minute că este unul dintre cele mai idioate exemplare umane pe o rază de cel puţin 30 de kilometri. Le povestea celorlaţi cum, în două săptămâni, îşi va face firmă şi va începe să scoată o revistă de genul B-24-FUN pentru cluburile din oraşul natal (astă-toamnă, când am trecut eu pe acolo, în Brăila cele mai tari evenimente erau parastasurile). Bineînţeles, în trei-patru luni urma să se îmbogăţească. Nimeni nu-l lua în serios şi, din când în când, câte unul din colegi, îl aducea la tăcere cu un „Stratone, du-te-n pula mea, bă!”. Tot din când în când, în cameră intra, să împrumute nişte untdelemn sau sare, o aschimodie care-i privea pe toţi cu un zdrobitor dispreţ. Avea şi de ce: era ajutor de DJ într-o discotecă din apropiere.

Va mai urma

Mizerii (2)

Pentru bunicii mei (fie-le ţărâna uşoară!), orăşean era omul căruia-i locuiau vecinii deasupra capului, care-şi cumpăra legumele din piaţă şi care lucra într-o încăpere curată, frunzărind toată ziua hârtii şi ţăcănind la maşina de scris cu degetele mânjite de indigo. Pentru socrii mei (navetişti o viaţă prin uzinele şi rafinăriile patriei), orăşean este uneori omul care, deşi-i curge apa caldă pe ţeavă şi face caca în casă (!!!), vine nespălat şi nepieptănat la serviciu (de-a lungul vieţii, întâlnirea cu astfel de caractere le-a zdruncinat serios încrederea în viaţa de la oraş).

Se ştie că, potrivit anticelor stereotipuri, orăşeanul, spre deosebire de ţăran, e „împuţit”. Bucureşteanul, fiind cel mai orăşean dintre toţi, e cel mai împuţit. Ca exemplu, să ne amintim o scenă din „E pericoloso sporgersi”, în care, la sfârşitul unei confruntări dintr-un tren personal între un provincial şi un bucureştean militar în termen, primul, cu ochii în lacrimi, îi strigă celui de-al doilea, cu mare obidă, suprema jignire: „Bucureştean împuţit!”.

E doar o expresie. Adevărul e că România rurală pute mai al dracului ca România urbană. Asta nu înseamnă că Bucureştiul miroase tot a parfum aplicat după săpun. Neaaaa!!! Duhneşte, dom’le! Trăzneşte, tată! Şi nu mă simt mai fericit când ştiu că io (de trei luni nu-mi curge apă caldă prin conductă şi mă închin zilnic la lighean), miros mai frumos decât idiotul care-mi înfige cotul în rinichi (în ambii) prin tramvaiul 41. Nu pricep: de unde dracu’ avem atâţia ţărani, atâţia nespălaţi, atâţia ştirbi, atâţia analfabeţi, atâţia impostori, atâţia zevzeci, atâtea puştoaice cu băşini în cap, atâţia slinoşi, atâţia măgari?! Cum pana mea de se întâmplă chestiile astea? Sunt prea mulţi jegoşi, bolnavi mintali, retardaţi cu drept de vot, babe cu broboade slinoase, boşorogi cu prostata mai mare decât creierul, puştani nespălaţi, agramaţi, manelişti cu clei în ureche, butonându-şi telefoanele mobile cu convingerea că ăsta e destinul omenirii. Am trăit mereu cu naivitatea că orăşeanul adevărat e omul care nu aruncă tone de gunoaie chiar în faţa uşii sale. Nu, dom’le, orăşeanul nu-şi taie copacul din faţa ferestrei pentru a-şi parca maşina. Orăşeanul adevărat nu-şi terorizează vecinul cu flexul sau cu bormaşina. Orăşeanul nu scuipă flegma cu muci pe scara blocului în care locuieşte, orăşeanul se îmbată dracului în casă (sau în localurile special amenajate pentru astfel de activităţi :D), nu în faţa blocului, orăşeanul nu lasă trei kile de coji de seminţe zilnic chiar pe aleea din faţa casei. Da’ de unde sunt atâţia tâmpiţi nespălaţi?

Până luni, când vine continuarea, o să încerc să aflu.

Die another life!

N-am murit cand am primit acest mail:

Ne pare rau ca momentan nu va putem oferi un post corespunzator aptitudinilor si abilitatilor pe care le-ati demonstrat in cadrul intalnirii noastre.
Cu siguranta, in alte companii exista criterii diferite de apreciere, chiar si pentru posturi cu responsabilitati similare cu cele ale postului nostru.

De fapt, atunci am inceput sa mor, fara sa imi dau seama. Nu auzeam ticaitul declansatorului atasat dispozitivului de murit mai tarziu. Care a asteptat pana cand am citit recentul post al Ilincai. Am si eu o colectie de fire de par smulse din acelasi motiv, Primisem si eu doza mea de otrava de-a lungul vremii insa, pe atunci, simptomele erau mustaceala, ironie, injuraturi.

Intre timp a inceput sa-mi scrie si Liviu Dumitrascu, colectionarul de cv-uri, sa ma invete diverse chestii despre cum pot sa ajung ce n-am visat vreodata sa fiu. Si intre altele mi-a dat de veste cum, anume, trebuie formulat un comunicat de presa pentru a fi convingator. Pe mine m-au apucat dracii dar, probabil, Sabina din povestea Ilincai despre PRucidere tocmai l-o fi luat de bune!

Sprancenatu' imi aratase ieri un link la acel site; prins cu doua-trei chestii simultan si stiindu-ma imprastiat si uituc, m-am concetrat la ale mele, am mizat pe trimiterile tintite pe care mi le va face Sprancenatu'. Ceea ce se dovedi corect. Si mi-a aratat ca site-ul de toaleta mortuara & stuff are parteneri online:

- FloriPentruEa.ro - oare ea ce va spune cand va primi florile?

- FloriPentruTine.ro - florile trec, viata asisderea si, odata cu ea, si bucuria de a primi flori, nedumerirea ramane.

- MonitorizareaPresei.ro - sa zicem ca vrei sa afli cine si unde a mai publicat ferpare si necroloage cu stravechea promisiune "nu te vom uita niciodata"; si:

- eConcedii.ro - unde lista de comentarii posibile / rautaturi, daca vreti / e lunga.

Cum lucreaza o parte din industria asta am aflat cand am facut un popas la o dugheana pentru o comanda pe care s-au angajat sa mi-o onoreze in cateva zile si pe care nu o rezolvasera pana la (cum spune anglofonul) linia mortii. Drept e ca au savarsit-o (pe comanda) pe loc. Bine ca nu aveam nevoie de o imbalsamare, ceva, ci doar de un 20x35 cmp de marmura (ca mi-era mai usor sa intru in audienta la videanul de la Primarie).

Nu spun ca-s toti asa. Dar daca mai punem la socoteala si "o anumita parte a BOR", anume padurea de preoti, destul de plina de uscaturi (cum a simtit Adina C recent), avem sansa sa ne rugam sa nu cumva sa ajungem sa incapem pe mana celor care au facut un bussines profitabil din ce ne asteapta dupa coltul vietii!

De 3 x mai repede!

Marinari neinfricati au debarcat pe tarmul unei insule. Femei si barbati apartinand unor popoare diferite intemeiaza primele asezari. Sunt descoperite resurse, se construiesc drumuri, iar asezarile se dezvolta devenind orase.

Pana aici am citat dintr-un comunicat de presa. Sa continuam povestea, falsificand putin istoria dar ramanand in tonul aceluiasi comunicat.

Intr-o buna zi, unul dintre ei da foc unor ierburi si, fratele meu alb caucazian, ce s-o mai lungim, apare iarba dracului, apare tutunul. De aici pana la tigarea pe care o cunoastem cu totii, pasul nici macar nu mai e atat de mare.

Si vine mileniul III dupa Christos si toata gama de oportunisti si profitori si hoti si lingai si pupincuristi si meschini si, pe langa ei, aciuita guraliv, lumea nefumatorilor care nu numai ca - bravo lor! - au reusit sa ne impuna sa nu ii mai poluam si dar nu se vor lasa pana nu vom simti discriminarea pe pielea noastra.

Si producatorii de tigari, ma tem, tot nefumatori sunt.

Am cumparat noul Liggett & Myers. L&M. LM.

Design mai vioi, de ce sa mint? Inlauntrul pachetului, un cartonas cu o diva compusa dintr-un amestec de Courtney Cox si Nelly Furtado (poate microfonul care trimite cu gandul la muzica sa fie de vina, desi acel microfon si atitudinea tipei imi inspira mai degraba un slow cantat intr-o taverna din apropierea unei baze militare americane a anilor 40 - fum, scotch on the rocks, soda, tigari lungi si buze tuguiate, ma rog, tot arsenalul serilor celebrilor marines).

Ce este nou? Totul!, ma asigura cartonasul promotional care, pe onoarea mea, miroase superb, cam cum miroseau acele halde de tutun lasat la "maturizat" in depozitele din Trier ale unui alt mare producator de tigari de la care am plecat cu niste mostre si o camiluta jucarie. Probabil ca l-au parfumat cu parfum de tutun inainte de a-l ambala.

Tutunul dauneaza grav sanatatii (directiva aia), un numar de telefon pentru mai multe informatii, Noua armonie a gustului, ma rog, tot ce e scris in fraze scurte, izolat plasate, usor de citit la prima vista pe o reclama. Detalii suplimentare, pentru cei ce aprofundeaza mesajele promoitionale (cum ar fi identificarea eforturilor disperate pentru a scrie pe ambalajele de detergenti acelasi lucru in sarba, croata si bosniaca fara sa folosesti aceleasi cuvinte - o ocupatie interesanta cand te apuca treaba mare in toaleta altora): Am creat pentru tine echilibrul perfect intre triplul filtru si triplul mix de tutun. Nu te astepta insa la ceva obisnuit ci mai degraba la senzatii complet noi.

Senzatii noi? Da, am senzatia ca Sprancenatu' are dreptate: au scurtat, practic, tigarea propriu zisa, pentru a nu umbla la pret! La fel cum in Germania au lasat pretul neatins dar au redus continutul pachetelor - de la 20 de tigari la 19, apoi la 17 si cine stie unde vor mai ajunge! Si, desigur, intr-un tarziu au si scumpit pachetul subtiat!

I supose you understand: this means WAR! Suntem in stare de asediu. Suntem incoltiti, cam ca moldovenii lui Negruzzi de lesii lui Sobieski!

Fac upload pozei, dau titlu, click pe publish dupa care ies pe balcon sa fumez de trei ori mai multe senzatii complet noi! De trei ori mai repede!

Shut down!

Pana vin noile mizerii ale Sprancenatului, Mihai Morar propune o lista de (cinci, de la el, sa traiasca, nu s'a laudat, bine s'a purtat) locuri din Bucuresti care merita inchise!

PS: Ia sa vedem, stiti ce e in imagine? Nu are voie sa raspunda Sparancenatu' si familiile angajatilor lui!

Mizerii (1)

În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2005, pe bucata de pământ din faţa ferestrei mele a aterizat, bufff!, o pernă. Asemenea accidente se petrec, fără îndoială, frecvent în toată lumea. Gospodina (sau gospodinul, ca să fiu corect politic) pune perna la aerisit pe pervaz şi dânsa cade. După trei zile, perna, mai ponosită din cauza ploilor, încă se mai afla în faţa blocului. Locatarul cu pricina n-o fi observat, probabil, că nu mai are pe ce pune capul. De fapt, o fi vrut să omoare vreo cioară de pe creanga de vizavi sau coboară la parter numai o dată pe lună.

În faţa ferestrei, agăţată de o creangă cam în dreptului primului etaj, se leagănă, de câteva sătămâni, o pungă de la Mega Image. Mărturisesc că nu prea mă mai deranjează, mă uit la ea dimineaţa, ca să-mi dau seama dacă bate sau nu vântul afară.

Cam o dată la trei luni, nişte oameni fac curăţenie pe terenul din faţa blocului. Pentru câteva zile e civilizat, rămâne doar pămâtul negru (nimic nu creşte aici din cauza umbrei copacilor), apoi se-mpestriţează iar. Săptămâna trecută erau aşa: o cutie de iaurt NutriDay, câteva foi din Libertatea, brichete stricate, pungi decolorate, o jumătate de pâine, un ambalaj de baterii, o cutie mare de carton, un card de reduceri la o reţea de farmacii, o sticlă de Ursus, două cutii de Carlsberg, sute de chiştoace de ţigări. Alaltăieri au făcut curat.

Azi e mai mult gunoi decât acum două zile. Azi am aşa: două cutii mari de carton, cinci pachete goale de ţigări, o jumătate de cartof în descompunere, multe coji de ouă roşii, o cutie de lapte Zuzu, alte sute de chiştoace de ţigări, o coadă de ciocan şi o şurubelniţă ruptă, nişte chitanţe spălăcite.

Va urma mâine

Oare TU, liliacule, ai sa imbatranesti vreodata?

Intre timp, Mercedes a prezentat noul model in serie limitata (unic exemplar, de fapt), special pentru Hristo Stoicikov (pentru orice referinte artistice, un excrept de cronica de simeza)!

Despre unii la care banii se inmultesc ca iepurii!

Dragnea Marin, primar PFD (Petre Roman), 2004
Dragnea Marin, primar PD (via PSD), 2007

De pe blogul lui Lore aflam de concursul national de semnaturi pe o petite pentru defalsificarea declaratiilor de avere. Cum nu o data mi-am rupt degetele incercand sa dezleg aritmetici nedezlegabile, m-am dus pe site-ul Catavencilor si am semnat. Do it.

Hyde Park diez 9 (a.k.a. Mareenesqu)

If U love Bucharest, musai sa iubesti si Londra. Nu cred ca se poate altfel!

Oamenii Bucureştilor. Azi: ăştia ne apără

(a se citi ca later edit la entry-ul anterior)

Am citit pe Hotnews: Eugen Meran se numeşte apevistul din entry-ul antrerior, colonel, prim-adjunct la Jandarmeria Bucureşti.

Legea siguranţei publice

Articol unic.

Nu apelaţi la poliţişti, agenţi de circulaţie sau jandarmi aflaţi în misiune. Rolul lor este să ţină de şase şmenarilor, violatorilor, găinarilor de orice fel. Dacă vă treziţi cu un pumn în faţă sub ochii unui angajat MAI în uniformă, adresaţi-vă biroului de relaţii cu publicul şi depuneţi o cerere la registratură. Nu deranjaţi organul aflat în misiune. Dacă vi se sparge casa, prindeţi hoţul şi aduceţi-l la poliţie. Nu cereţi unui organ să aresteze un infractor surprins în flagrant delict. Nu intră în fişa postului. Nu vă apropiaţi de tâlharii protejaţi, în exerciţiul comiterii infracţiunii, de jandarmi. Această acţiune poate fi considerată agresare. Orice atac se va solda cu sancţionarea contravenţională a victimei. Dacă nu vă conformaţi, deveniţi pasibili de dosar penal.

Din principiu şi prin natura meseriei, purtătorii uniformelor Ministerului de Interne NU AU TIMP pentru a proteja civilii.

PS: Domnu' Blaga, ce te tot lăuda Comisia Europeană? Reforma la nivel macro a sistemului administraţiei şi internelor? Pe omul de rând nu ai fost în stare să-l faci să se simtă confortabil nici pe stradă şi nici măcar acasă. Siguranţă şi încredere, ai?

Geo Bogza, politica, istoria şi caii Jandarmeriei

Netul a luat pauză, noi am pus kilograme şi ne-am lăsat neuronii în voia telecomenzii.

Şi nu puţine-mi venea să hohot la comun dar mă opresc la două.

Prima, oarecum offtopic, legată de inaugurarea Antenei 2: megaeditorialistul din Găgeşti a fost lăsat o vreme singur la un colţ de masă, cam ca în Biblioteca Academiei, cu o jună despre care ştim din surse sigure că se dedă la citit horscopul, dimineaţă de dimineaţă, la emisiunea aceea cu Cioran & Capatos pe Antena 1. Şi cum sătea marele Jack Cristoiu cu blonda aspirantă la o palavră, hop, apare şi moderatorul şi se bagă în idila în curs de dezvoltare. C-aşa o fi fost scenariul.

Boooon.

Şi, cum povestea el, Jack Cristoiu, despre ce va face la Antena 2, aduce vorba despre Geo Bogza (am ratat contextul, iertat să fiu, dacă nu mă înşel, îşi exprima speranţa să ajungă să descopere un reporter de talia scriitorului) şi o întreabă pe domnişoară, aşa, ca din senin, ca şi cum n-ar fi avut altă treabă:

"Ştiţi cine e Geo Bogza?"

Domnişoara caută degrabă prompterul pe care ia-l de unde nu-i aşa că dă cel mai sigur/safe/protejat răspuns din dotare:

"Nu mă pricep la politică şi istorie dar promit să mă pun la punct dacă mă mai invitaţi!"

Schimbare de temă.

Bucureşti, sâmbăta Învierii, mare derby, n-o să intru în amănunte.

Se ştie rezultatul, se ştie şi de bătaia încasată de cameramanul TVR şi, mai ales, de dragii de jandarmi se ştie că s-au făcut că plouă (şi cum să nu se ştie când de trei zile încoace numai despre asta vorbesc jurnalele de ştiri ale postului public; nu îi condamn dar sper să fie la fel de receptivi şi la alte abuzuri ale Ministerului de Interne).

Booooon.

A fost, deci, la tevereu, luni seara, şi unul dintre mai marii Jandarmeriei (ştiţi, instituţia aia din poza alăturată, cu bannerul atârnat în faţa Arcului de Triumf). Şi ce credeţi că mi-a spus, mie şi ţie şi tuturor celor care nu respectă alinierea disciplinară întru instaurarea statului de drept poliţienesc, mărşăluind cu toţii a la 1984 de Orwell?

Citez din memorie:

"Cameramanul TVR nu a stat acolo unde jandarmeria le putea asigura securitatea!"

Mă întorc la imagini: în imediata apropiere a cameramanului bătut erau jandarmi călare. Jandarmi care nu aveau cum să nu observe actele de violenţa. Este, optic (atât medical cât şi fizic) IMPOSIBIL să nu vezi ce se petrece la mai puţin de cinci metri de tine, în faţa ta! Şi, atunci? Dacă nu erau acolo pentru a asigura securitatea mulţimii (în care se afla şi cameramanul), de ce mărşăluiau acolo, călare, jandarmii aceia?

Revin la acel apevist de Jandarmerie vorbind la jurnalul TVR şi aflu că vinovat pentru pasivitatea jandarmilor ecveştri au fost CAII!

Aşadar, citez iarăşi din memorie, jăndarul care nu a intervenit nu a făcut-o pentru că "nu putea să lase calul de voia lui, nu avea voie să coboare din şa, nu avea cu cine să lase calul".

Nu mai adaug nici un comentariu. Weekendul prelungit la televizor mi-a paralizat neuronii!

PS: Adevărat a înviat!

Orice fericit!

Allah cu voi! Sahară plăcută!

Iniţial vroiam să ilustrez urările noastre de drum bun vouă cu o imagine de autostopist la marginea deşertului dar dintr-o eroare a subconştientului am ales-o pe aceasta. D'aia, pur & simplu!
Aveţi grijă de voi, scorpioni cât mai puţini pe la saltele, marocani de comitet cum vi s-a mai întâmplat, furtuni puţine (doar cât să dea bine în câteva cadre filmate), nopţi plăcute (termic, nu altfel), zile uscate, pui proaspeţi la rotisor, recoltă de ortoptere şi alte alea bogată.
Să vă fie Sahara bună! O să vă lipsim! Sau invers?
PS: Informaţia din acest post este că peste un ceas, în faţă la Antipa, se dă plecarea expediţiei ATLAS 2007!

Căpşunar la mama de Paşte!

S-au întors românii, domnule preşedinte. Aştia votează!

Peltic, tâmpiţel şi iepuraş. Adică: de sezon!

Zu se întreabă de ce e by default Iepuraşul de Paşte peltic şi tâmpiţel. Uite că nu ştim. Dar măcar aflarăm de ce e iepuraş şi nu altceva!

Ţara lui fiecare face fix ce-l taie capul Vodă (episodul 6726)

Ar putea fi, desigur, un simplu episod din serialul "Ţara lui fiecare face fix ce-l taie capul Vodă" şi, probabil, chiar asta e. Nimic mai mult. Şi ştim de ce, nu? Pentru că aici, la noi, pe acest pământ, în Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, totul se negociază.

Pe vremea mea (oioioi... pe vremea mea!!!), când nenea miliţianu' venea cu naşu' din compartiment în compartiment, prin vagoanele iarna-ngheţatelor şi vara-de-sudoare-îmbibatelor vagoane ale personalului de Timişoara, sărind printre paporniţe cu te-miri-ce (curci, murături, blugi, brânză, varză, barză, viezure dar, mai ales, sconcs) până unde ne adunam noi, navetiştii de sâmbătă după-amiaza dus şi duminică seara întors... Pe vremea mea, deci, formula ideală era "hai, domnu' căpitan (căpitanul fiind cel mult un tablagiu de jumate de macaroană), nu ştiţi cum eraţi înainte de a intra dumneavoastră la facultate?"

Azi, 2007, 17 ani almost de la schimbarea profesiei din miliţian în nomenclator. Adică în poliţist. Trafic. Altul, e drept. Bucureşti (dar nu doar). Reguli care interzic accesul maşinilor grele prin oraş. Nişte norme de conduită cu privire la aprovizionarea magazinelor. Bla. Blabla. Blablabla. Să continuăm. Taximetrişti. Maxitaximetrişti. RATB. Bun, pietoni trecând pe unde apucă sau aşteptând troleul 69 aproape de linia discontinuă de la mijlocul străzii - ca şi cum dacă ar ieşi să se uite, firobusul ar veni mai repede; şi, hai, ca vin şi se uită, treacă meargă, dar, fratele meu alb, ajung acolo şi uită să se mai întoarcă pe trotuar şi treci pe lângă ei cât mai puţin razant posibil iar ce rămâne în urmă... nici un batalion de bunice cu decenii de experienţă în descântece nu îţi mai e de vreun folos.

RATB, aşadar. Actually, era vorba despre şoferi. Astăzi, despre şoferii profesionişti.

În Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, şoferul profesionist este o categorie socială privilegiată. Lui, poliţistul nu-i va sălta niciodată carnetul pentru că, în Ţara lui fiecare fac fix ce-l taie capul Vodă, poliţiotul (aşa cum am mai spus, nu ne-am propus să desfiinţez specia dar avem motive serioase, uneori, să ăi băgăm sub reflector) de circulaţie, organul din mijlocul intersecţiei, e suflet sensibil. Poate are cumnat şofer de wola sau cifa sau poate nu dar e înţelegător şi n-o să-i facă rău luându-i pâinea de la gură. Hai, domnu' şef, pe onoarea mea, mă lăsaţi fără cozonac dă Paşti lu' ăia micii!

Şi, generos cum e, organu' mormăie ceva, ca o (iarăşi) bunică mult prea inimoasă pentru a-i arde nepotului una peste fund, se învârte în jurul dubiţei şi pleacă (poate chiar cu "de-o bere, şefu'" în buzunar).

Şi el, şoferul profesionist, nu se va sinchisi data viitoare să se comporte la fel de mitocăneşte. Să se înscrie pe banda dcare face obligatoriu stânga (că doar ce sa eliberat) şi cum se dă verde înainte, hop şi el, să se bage peste tine, încadrat ca omu'... că, deh, tu eşti mai mic şi e maşina ta şi n-ai nici un chef să ţi-o zgârie, lasă-l, bă, că se fereşte el, ce, îi prost să alerge după dovezi, constatator şi tinichigii? Sau va opri în mijlocul străzii să se dea jos copilotu' (ce claxonezi, bă, că dacă am chef n-o mai mişc de aici - şi nu-mi daţi ca exemplu Atena sau Salonic; nu ţine!)... sau va pleca de pe loc fără să semnalizeze (că de cedat prioritatea am stabilit deja cum merge treaba). Sau va pune avariile pe banda a doua, parcând paralel cu altele deja parcate, pentru a-şi lua un pahar de plastic de cafea la 1 leu (a propos, Starbucks în România şi ceva palavre despre asta şi despre piaţa autohtonă a cafelei fast-drink în blogul lui Mihai Morar; şi tot de la el citire: I will survive to see Gloria Gaynor cântându-mi I am what I am la Polivalentă sau Palatului, indiferent cât ar cere unii liste cu 20 de melodii ce nu mai trebuiesc ascultate next 20 years!)...

Şi, uite, aşa se bagă şi la coadă în faţă şi, tot aşa, aruncă gunoiul pe unde apucă şi, tot aşa...

PS: De abia ce m-am lăsat călcat în picioare de şoferul cu pricina că aud, vreo 20 de secunde mai târziu, un BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! Ce faci, băăăăăăăă? mai tare decât orice alt zgomot al oraşului. Copilotul dubei urla la un samsar de locuri de parcare. Ştiţi voi care, ăia fără tată, fără mamă, fără chitanţe şi cu privire convingătoare, care fac legea unde nu apucă să o facă Cocoşul lui Udrea...

muzica, frate!

azi am prins un 205 taman cand iesisem in piata presei asa ca n'am mai luat taxi-ul spre casa. am coborat la polizu, am luat'o spre buzesti spre casa, via piata matache. aproape in piata, cum vii dinspre buzesti, e hala de carne. lipit de ea, un loc (nush cum sa'i zic al'fel), varuit, pe care scrie, de mai multe ori MICI si de mai multe ori BERE. in fata locului, vreo doua mese ruginite, din alea de mancat la varice. booon.

chiar in fata locului, straduta ingusta intre hala si o casa de mahala/piata, o masina. cred ca era un olcit sau un renault, da' prapadita, orice'ar fi fost. sprijiniti de masina, trei tineri, mai ciutaci, asa, 19-20 de ani, probabil fara alta ocupatie in afara de cea evidenta: mancatul de seminte si aruncatul cojilor pe jos. in jurul lor, alti tineri fara ocupatie, dintre care unul imi spune ce mi-ar face el mie. da' sa nu insistam.

bine, insistam un pic, daca insistati. mai incolo o idee, nu mult, langa kioskul rodipet, o vanzatoare de seminte isi injura birjareste parteneru de viata care zace prabusit si evident beat langa roata unei dacii 1310.

revenind la tinerii din fata locului cu MICI si BERE, ia ghiciti ce muzica ce se razvratea prin boxele masinii, printre tinerii ciutaci din piata matache, intr'o seara, cum intri dinspre buzesti, pe langa hala, la MICI si BERE. ei bine, n'o sa ghiciti.

era the doors, riders on the storm. si peste piata matache, pe langa precupetele intarziate, mancatorii de seminte, bagatorii in seama, si vanzatorii de adidasi "eftini si originali, manca'ti'as", parca se lasase seara. si toti astia s'au uitat la mine cum ma bufneste rasul... si inca mai rad si cand termin de scris aceste randuri. iaca! :))

Atlas

A stat cuminte, aşa cum l-a pus Zeus, ţinând în cârcă tot ce i se dă să ţină. Şi chiar mai mult decât atât!

Spuneţi fetelor că pot să se întoarcă. Cineva le-a păzit cuibul de la Institutul de Arheologie!

La Titi. Established 1942

N-am fire de păr în cap câţi am îmbrăcat.
Şi are ceva fire... Părul i-a încărunţit dar ce-a rămas (şi a rămas ceva, la pragul geloziei unora, nu spui cine!) stă vâlvoi, contrastând cu tenul măsliniu de vechi meşteşugar peste o fizionomie cum, probabil, ni se ridică dinspre subconştient către ochii minţii ori de câte ori ne încearcă să reconstruim forfota dimprejurul Lispcanilor cu negustori germani şi evrei.
A îmbrăcat. În România, Germania, Canada, America, Arabia Saudită...
Pe pereţi atârnă veşminte de toate culorile. Cele mov sunt greco-catolice?
Nu... dar am croit şi pentru catolici. Şi nu numai.
În curtea interioară ce parcă stă să cadă, în care numai ochiul curios trage după sine trecătorul întâmplător, pe sub bolta joasă & strâmtă, cu faţadă renovată dar cu proprietari repuşi în posesie însă prea săraci pentru alte reparaţii, atelierul bătrânului croitor stă pitit într-o încăpere ceva mai lată decât anvergura braţelor lui Titi. Nici nu-i trebuie mai mult, acum. Pe vremuri avea un atelier mult mai mare. Ce înseamnă pe vremuri? De când croieşte rase preoţeşti?
Numai din 1942.

Google Maps la apă!

Am fost curios să aflu CUM se poate ajunge, fără să zbori, de la Bucureşti în Manhattan. Am ales varianta cea mai web2.0 posibilă: Google Maps. Well, se poate, şi primesc o soluţie de Bucureşti - New York în 75 de paşi (unde paşi = etape, desigur). Durează (oops, prima nedumerire!) 30 de zile şi opt ore. Oare trebuie să mă îmbarc la un vas cu galere şi să trag la rame? Sau, poate, trebuie să iau toate sensurile giratorii ale României în rotaţie completă cu cedări sucesive de prioritate! Sau îmi sunt scoşi în cale toţi agenţii de circulaţie dirijând ceea ce nu se cuvine dirijat. Sau...

Şi tot nu-mi iese.

Proba contabilă: 8432 km pas cu pas. Toate bune şi frumoase până la pasul 56:

55.
At the roundabout, take the 4th exit onto E05
0.9 km
2 mins
56.
Swim across the Atlantic Ocean
5,572 km
29 days 0 hours
...
57.
Turn left at Long Wharf

Aha!!!

Aşadar: la Le Havre, legaţi-vă maşina de brâu şi săriţi în Canalul Mânecii, luaţi-o, frumos, la înot şi daţi, ca atare, din mâini şi din picioare preţ de 5.572 kilometri. La o condiţie fizică medie (presupun), asta înseamnă 29 de zile şi zero ore de înot, conform estimării celor de la Google Maps!

Nu uitaţi prosoapele, la plecarea în excursie!